Insolvenţă: Excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în cererea de antrenare.

Analizând excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul V.D. urmează a constata că în aplicarea prevederilor art. 139 din Legea 85/2006 ce reglementează prescrierea dreptului la acțiunile reglementate de art. 138 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței, pârâtul în motivarea acesteia se raportează la data deschiderii procedurii generale de insolvență, respectiv reorganizarea la cererea debitoarei, în condițiile în care această procedură a eșuat, astfel încât la data de 15 septembrie 2011 prin hotărârea intermediară nr. 1053 a fost admisă cererea administratorului judiciar al debitoarei cu consecința deschiderii procedurii simplificate a falimentului, desemnarea în calitate de lichidator judiciar a C.I. BD și stabilirea atribuțiilor acestuia.

Ori, în acțiunea introductivă referirile la care face trimitere reclamanta vizează operațiunile făcute în cadrul acestei proceduri ( ex. La data de 16 mai 2013 a fost predată balanța din data de 30.09.2011 ) nicidecum nu s-a reținut prin acțiunea introductivă fapte imputabile în procedura de reorganizare.

Așadar termenul de 3 ani la care face trimitere pârâtul în susținerea excepției a început să curgă de la data de 15 septembrie 2011, fiind îndeplinită și condiția termenului de 2 ani de la data pronunțării sentinței, în condițiile în care acțiunea de față a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 24 mai 2013, astfel încât excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată în referire la art. 139 din Legea 85/2006 este nefondată.

În ceea ce privește fondul cauzei urmează a constata că cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a pârâtului în sensul ca pârâtul să suporte din averea personală pasivul rămas neacoperit în urma lichidării judiciare a debitoarei S.C. V S.R.L. este fondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 138 litera a și e din Legea 85/2006 poate fi dispusă antrenarea răspunderii patrimoniale atunci când sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, atunci când au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folos propriu sau al unei alte persoane, precum și atunci când au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.

Din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a refuzat în mod constant să pună la dispoziția lichidatorului judiciar documentele financiar contabile fiind practic fără relevanță predarea balanței la 30.09.2011 în data de 16.05.2013. Masa credală în cuantum de X  lei este neacoperită, societatea deține bunuri care dacă ar fi fost valorificate, ar fi acoperit o parte din pasivul societății.

Pe de altă parte, conform principiilor generale ale răspunderii, fapta ilicită nu trebuie neapărat să constea într-o acțiune, putând să se concretizeze și într-o omisiune, inacțiune ilicită, neîndeplinirea unei activități, ori neluarea unei măsuri, atunci când acestea trebuiau întreprinse.

Art. 35 din Legea nr. 85/2006 prevede obligația debitorului de a preda administratorului/lichidatorului judiciar actele contabile și celelalte acte prevăzute de art. 28 din Legea nr. 85/2006, obligație pe care trebuie să o îndeplinească prin administratorii statutari, în conformitate cu dispozițiile art. 73 alin. 1 litera e din Legea nr. 31/1990, în speță pârâtul Vasile Dănăilă.

Altfel spus, legea cadru în materie stabilește în sarcina debitorului, prin administrator statutar, o obligație de cooperare cu administratorul/lichidatorul judiciar, a cărei neîndeplinire are consecințe deosebit de grave în desfășurarea procedurii, în sensul că participanții la aceasta sunt în imposibilitate de a efectua actele necesare atingerii scopului prevăzut de actul normativ citat – acoperirea pasivului debitorului aflat în stare de insolvență.

Cum aceste fapte ilicite săvârșite cu formă de vinovăție a intenției și respectiv, a culpei, au condus în mod evident societatea debitoare în stare de incapacitate de plăți și implicit la imposibilitatea achitării creanțelor deținute de creditori împotriva patrimoniului acesteia, este dată prezumția legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, dovada contrară nefiind făcută în cauză.

Domenii speta

Spete similare