Schimb de folosinţă teren. prescripţie achizitivă

În lipsa unui act autentic de schimb de terenuri sau a unei hotărâri judecătoreşti care să-l înlocuiască, procesul-verbal din 21.05.1969 este inapt de a-i justifica reclamantei calitatea de proprietară.

Actul cu care reclamanta a înţeles să-şi dovedească calitatea de titulară a dreptului de proprietate – respectiv procesul verbal încheiat la data de 21.05.1969 între Consiliul popular al comunei Poiana Teiului şi I.C.H. Bistriţa, “în prezenţa locuitorului D.V.”- nu îndeplineşte condiţiile unui act translativ de proprietate.

Din conţinutul acestui proces-verbal rezultă existenţa unui schimb anterior de clădiri (respectiv sedii) între Consiliul popular al comunei Poiana Teiului şi Sectorul de exploatare Galu (din cadrul I.C.H. Bistriţa).Acest schimb a impus amenajarea unei baze de întreţinere, reparaţii şi garare a mecanismelor din dotarea sectorului Galu şi, în lipsa unui alt teren disponibil, s-a convenit un schimb de folosinţă cu D.C.V., autorul reclamantei, care în schimbul terenului de 4.352 mp. dobândit prin actul autentic nr.1343/1969, a primit terenul aferent magazinul cooperativei, magazin ce urma a fi demolat (teren ce se învecina la Nord cu I.D.C-tin.)

Rezultă, aşadar, că schimbul de folosinţă a avut un caracter accesoriu schimbului de sedii dintre consiliul popular şi I.C.H. Bistriţa şi, totodată, a avut un caracter temporar fiind destinat a servi unuia dintre cei doi copermutanţi pentru a amenaja o bază care nu reprezenta o construcţie definitivă. Este nefondat, astfel, argumentul recurentei că s-ar afla în imposibilitatea de a-şi revendica terenul pentru care are actul autentic nr.1343/1969.

Chiar dacă, în practica instanţelor judecătoreşti, dispoziţiile art.1073 şi 1077 din Codul civil au fundamentat pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de act autentic de transfer al dreptului de proprietate, aceasta  se putea realiza dacă reclamanta ar fi cerut o astfel de perfectare a schimbului şi instanţa ar fi găsit cererea fondată.

Însă, în lipsa unui act autentic de schimb de terenuri sau a unei hotărâri judecătoreşti care să-l înlocuiască, procesul-verbal din 21.05.1969 este inapt de a-i justifica reclamantei calitatea de proprietară.

Tribunalul a reţinut corect că forma autentică a schimbului reprezenta o condiţie ad validitatem – nu ad probaţionem cum susţine recurenta – a transferului dreptului de proprietate. Atât la data încheierii procesului verbal în discuţie, cât şi ulterior, ca şi în prezent, forma autentică a schimbului de terenuri este o condiţie de validitate. Astfel, în 1969, această condiţie era impusă de art.1 din Decretul nr.151/1950 (sub sancţiunea nulităţii absolute potrivit art.12 alin.1). Forma autentică a fost menţinută de Lg.18/1991, iar după abrogarea dispoziţiilor din Lg.18/1991 referitoare la regimul circulaţiei juridice a terenurilor (capitolul V), acestea au fost înlocuite de cele din Legea 54/1998 (art.2 alin.1).

Domenii speta

Spete similare