DOSAR NR. 10203/55/2011, Sentinta Penala nr. 3374/2011; definitiva prin nerecurare în latura penala. Condamnare pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa, prev si ped de art.184 al.1, 3 Cod pena. Obligatia conducatorului de vehicul privind respectarea regimul legal de viteza precum si obligatia conducatorul unui vehicul care circula în spatele altui vehicul de a pastra o distanta suficienta fata de acesta, pentru evitarea coliziuni.
Constata ca prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Arad, emis la data de 21.06.2011 în dosar nr.947/P/2010 si înregistrat la aceasta instanta s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului MAO pentru savârsirea infractiunii de vatamare corporala din culpa prevazuta si pedepsita de art.184 al.1, 3 Cod penal
Prin rechizitoriu s-a retinut ca, inculpatul la data de 08.02.2010, în jurul orelor 13,20, în timp ce conducea autoutilitara, a încercat sa evite un obiect aflat pe carosabil, si a privit în oglinda retrovizoare pentru a vedea daca a evitat obiectul, însa atunci când si-a întors privirea spre înainte, a observat în fata sa autovehiculul marca Opel condus de M G, pe care nu a reusit sa-l evite, intrând în coliziune cu acesta. Urmare a accidentului, partea vatamata ME, pasagera în autovehiculul marca Opel a suferit leziuni vindecabile în 30-35 zile îngrijiri medicale.
Fapta inculpatului care prin nerespectarea obligatiilor prev. de art.48 din OUG 195/2002 republicata si modificata, care prevad: „conducatorul de vehicul trebuie sa respecte regimul legal de viteza si sa o adapteze în functie de conditiile de drum, astfel încât sa poata efectua orice manevra în conditii de siguranta”, precum si obligatia prevazuta de art.51 din OUG 195/2002 republicata si modificata, si anume: „conducatorul unui vehicul care circula în spatele altui vehicul are obligatia de a pastra o distanta suficienta fata de acesta, pentru evitarea coliziunii”, a provocat un accident de circulatie în urma caruia partea vatamata Moldovan Ecaterina Marioara a suferit leziuni vindecabile în 30-35 zile îngrijiri medicale, întruneste elementele constitutive ale infractiunii de vatamare corporala din culpa.Pe cale de consecinta inculpatul a fost condamnat.
Judecătoria Constanța
Individualizare Judiciară
Judecătoria Roșiori de Vede
Infracţiuni. Art. 3201 Cod procedură penală
Tribunalul Galați
Trimitere în judecată sub aspectul infracțiunii de luare de mită. Schimbare de încadrare juridică în infracțiunea de șantaj.
Curtea de Apel Constanța
2. Abuz de încredere. Reziliere unilaterală a contractului de leasing ca urmare a nerespectării obligatiilor contractuale de către societatea utilizatoare a autoturismului. Comiterea infractiunii exclusiv în modalitatea dispunerii pe nedrept de bun.
Tribunalul Arad
Tentativă la omor calificat