Repunere în termen. Art. 364 c. pr. pen. Conditii.

Decizie 169 din 08.04.2004


 Repunere în termen. Art. 364 C. pr. pen. Conditii.

 Cum nimeni nu poate invoca necunoasterea legii pentru a fi aparat de pedeapsa în cazul savârsirii unei fapte prevazute de legea penala, rezulta per a contrario ca exista o prezumtie legala de cunoastere a legii penale de catre orice persoana; astfel, este de presupus – în situttia de speta –  ca inculpatul stia ca pedeapsa ce urmeaza sa-i fie aplicata va fi suspendata conditionat potrivit art. 305 alin. 4 C. pr. pen., aceasta împrejurare constituind, în opinia instantei de control judiciar, o cauza temeinica de împiedicare în declararea apelului.

C. pr. pen. – art. 364

 Prin sentinta penala nr. 241 din 9.02.2004, pronuntata în dosarul nr. 13.065/2003, în baza art. 305 alin. 1 lit. c C. pen. a fost condamnat inculpatul G.I.M. la pedeapsa de 1 an închisoare, deoarece cu rea-credinta, pe o perioada mai mare de 2 luni, (ianuarie 2002 – mai 2003) nu a platit partii vatamate pensia de întretinere, asa cum a fost obligat prin hotarâre judecatoreasca.

 Împotriva acestei sentinte a declarat apel inculpatul, care a solicitat sa se faca aplicarea prevederilor art. 305 alin. 4 C. pen. în sensul de a se dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei, întrucât a achitat pensia restanta, cât si o diferenta în plus.

 Prin decizia penala nr. 169 din 8 aprilie 2004, pronuntata în dosarul nr. 1775/A/2003 a fost admis apelul declarat de inculpat, urmare repunerii acestuia în termenul de apel si s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei.

 Împotriva acestei decizii a declarat recurs parchetul, pentru nelegalitate, întrucât partea vatamata a confirmat doar în fata tribunalului încasarea sumelor de bani, iar pe de alta parte, nu s-a facut dovada cauzei temeinice care l-a împiedicat pe inculpat sa declare apel în termenul legal.

 Rolul cailor ordinare de atac este acela de a reforma hotarârile pronuntate de instantele de fond si de apel, atunci când se impune, pentru ca procesul penal sa fie solutionat în temeiul legii, iar conflictul dedus judecatii sa primeasca o solutionare echitabila si echilibrata; asa dupa cum a constatat instanta de apel, instanta de fond a facut o aplicare gresita a legii penale în procesul penal atunci când a apreciat ca infractiunea dedusa judecatii s-a prelungit, respectiv a continuat, si în afara limitelor investirii instantei prin plângerea prealabila, apreciindu-se astfel în mod eronat ca pensia de întretinere restanta nu a fost achitata în întregime.

 Prelungirea din oficiu, pâna la data pronuntarii hotarârii penale de fond, a perioadei de neplata a pensiei de întretinere, în afara existentei unei alte plângeri a partii vatamate formulata în acest sens, excede limitelor plângerii prealabile initial formulata, astfel ca în mod corect s-a avut în vedere de catre instanta de apel ca obligatia de plata a pensiei restanta a fost executata prin plata integrala a sumelor datorate.

 Aplicarea corecta a legii de catre instanta de apel, în conditiile  unui apel depus de inculpat din penitenciar, dupa câteva zile de la arestarea lui în baza unei hotarâri nelegale, nu poate fi apreciata decât oportuna si o dovada a elasticitatii de care a dat dovada aceasta în interpretarea textului de lege, care permite instantei repunerea în termen pentru sustinerea unei cai de atac declarate.

 Cum nimeni nu poate invoca necunoasterea legii pentru a fi aparat de pedeapsa în cazul savârsirii unei fapte prevazute de legea penala, rezulta per a contrario ca exista o prezumtie legala de cunoastere a legii penale de catre orice persoana; astfel, este de presupus ca în speta analizata, inculpatul stia ca pedeapsa ce urmeaza sa-i fie aplicata va fi suspendata conditionat potrivit art. 305 alin. 4 C. pen. luându-se act ca a platit suma restanta datorata, aceasta putând fi o cauza temeinica de împiedicare în declararea apelului.