Acţiune revocatorie. Condiţii de admisibilitate.

Acţiune revocatorie. Condiţii de admisibilitate.

C. civ. - art. 975

Potrivit dispoziţiilor art. 975 C. civ. creditorii pot ataca, în nume personal, actele viclene făcute de debitor în prejudiciul drepturilor lor.

Curtea de Apel Timişoara, secţia civilă, decizia nr. 3538/R  din 16 noiembrie 2005

Prin sentinţa civilă nr. 2149 din 27 octombrie 2003 Judecătoria Lugoj a admis acţiunea reclamanţilor P.I. şi P.P. în contradictoriu cu pârâţii C.V. şi C.P.M. şi, în consecinţă, a dispus  revocarea contractului de donaţie autentic pentru cota de 1/2 cedată de pârâtul C.V. fiului său C.P.M.

Instanţa a reţinut că pârâtul C.V. a fost trimis în judecată alături de alţi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. 2 C. pen. şi art. 217 alin. 1 C. pen.

Prin sentinţa penală nr. 184 din 18 martie 2002, inculpaţii au fost condamnaţi, hotărârea rămânând definitivă la 16.04.2002 prin nerecurare, ulterior fiind investită cu formulă executorie.

Creditorii au început executarea silită a hotărârii, constatându-se că debitorii nu dispun de bani pentru acoperirea creanţei şi că nu sunt angajaţi.

La 10.12.2001, pârâtul C.V. a donat cota sa de 1/2 parte din imobilul proprietatea sa şi a fostei soţii fiului său, pârâtul C.P.M.; a cerut, totodată, notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare şi grevare în favoarea sa.

La acea dată, procesul penal era în derulare.

Au fost reţinute ca îndeplinite prevederile art. 975 C. civ. pentru admisibilitatea acţiunii revocatorii (pauliene).

Astfel, prin actul atacat, pârâtul-debitor a creat creditorilor un prejudiciu, creându-şi starea de insolvabilitate.

Pe de altă parte, reclamantul are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitorului, recunoscută prin sentinţa penală, ce constituie titlu executoriu. Nu este obligatoriu ca creanţa să fie anterioară actului atacat, în cauză fiind dovedit că debitorul a încheiat actul fraudulos cu scopul de a prejudicia pe creditor, fiind conştient de rezultatul păgubitor al actului.

În fine, cum actul atacat este unul cu titlu gratuit, nu se pune problema condiţiei complicităţii la fraudă a dobânditorului.

Împotriva sentinţei a declarat apel pârâtul C.P.M.

În motivare a invocat că procesul de divorţ al părinţilor săi a început cu doi ani înainte de săvârşirea faptei penale de către tatăl său şi că nu se poate susţine că acesta din urmă a dorit să-şi creeze starea de insolvabilitate prin actul de donaţie.

Apelul a fost respins şi hotărârea primei instanţe menţinută ca temeinică şi legală.

Curtea a avut în vedere că apelantul nu a criticat toate condiţiile de admisibilitate a acţiunii pauliene, ci doar faptul că tatăl său, pârâtul C.V. nu ar fi urmărit să-şi creeze o stare de insolvabilitate prin actul încheiat.

Din probele administrate a rezultat că prin sentinţa civilă nr. 2648 din 8 octombrie 2000 s-a finalizat procesul de partaj purtat între debitor şi soţia sa, apartamentul în litigiu fiind atribuit acesteia, cu obligarea sa la dezdăunarea pârâtului C.V.

Hotărârea a fost atacată cu apel de fosta soţie. După săvârşirea infracţiunilor, când se prefigura obligarea pârâtului la despăgubiri, în cursul soluţionării apelului în procesul de partaj, pârâtul-debitor achiesează la apelul soţiei şi declară că de comun acord cu aceasta au transmis prin donaţie dreptul lor de proprietate fiului lor, apelantul C.P.M.

În acest fel, debitorul s-a lipsit cu bună ştiinţă de unica valoare certă şi serioasă din patrimoniul său, despre care era convins că va putea face obiect al executării silite. În consecinţă, intenţia sa de creare a stării de insolvabilitate nu poate fi negată.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul C.P.M. care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acţiunii.

În motivare a invocat că, Curtea a respins ca nefondat recursul având în vedere următoarele considerente:

În speţă nu sunt întrunite cerinţele legale pentru a se dispune revocarea actului de donaţie, care n-a avut drept scop crearea unei stări de insolvabilitate, ci pentru a finalizarea procesului de divorţ şi partaj bunuri comune.

Că la încheierea actului de donaţie, pârâtul C.V. nu ştia că trebuie să plătească o sumă de bani, nici cuantumul acelei sume, mai ales că mai multe persoane erau ţinute să răspundă de prejudiciul creat prin infracţiune.

Apoi creditorul a stat în pasivitate, nesolicitând indisponibilizarea unor bunuri ale debitorului C.V., care deţine o maşină şi mai multe bunuri mobile.

Analizând motivele de recurs, decizia atacată, hotărârea primei instanţe, actele şi probele de la dosar, văzând prevederile art. 304 alin. 2 - 9 C. pr. civ. s-a constatat că recursul de faţă nu este întemeiat, deoarece prin acţiunea introdusă la Judecătoria Lugoj sub nr. 1028/2003 reclamanţii au chemat în judecată pe pârâţii C.V. şi C.P.-M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună revocarea contractului de donaţie autentic, făcut în dauna intereselor creditorilor pârâtului C.V., cu revenirea bunului în patrimoniul debitorului.

Instanţa de fond prin sentinţa civilă nr. 2149 din 27 octombrie 2003 a admis acţiunea reclamanţilor şi în consecinţă a dispus revocarea contractului de donaţie autentic pentru cota de 1/2 cedată de pârâtul C.V. fiului său C.P.-M. şi restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară.

Prin cererea de recurs pârâtul nu contestă toate condiţiile de existenţă ale acţiunii revocatorii (pauliene) ci doar faptul că tatăl său, pârâtul C.V. nu a urmărit prin încheierea contractului de donaţie să-şi creeze o stare de insolvabilitate, acest act fiind încheiat anterior momentului în care tatăl său a cunoscut suma ce urmează să o plătească reclamanţilor şi că nu s-a dovedit starea de insolvabilitate a celor două persoane vinovate de producerea pagubei.

Susţinerile pârâţilor nu pot fi luate în considerare întrucât şi-au făcut o astfel de apărare numai după promovarea prezentului proces; la încheierea actului de sistare a comunităţii de bunuri, ambii soţi au stabilit de  comun acord că fiecare are o cotă indiviză de 1/2 parte din apartamentul nr. 8; apoi pârâtul C.V., după încheierea contractului de donaţie în favoarea fiului său, a cerut notarea în cartea funciară a înstrăinării şi grevării în favoarea sa, ceea  ce a dus la concluzia existenţei dreptului său de proprietate prin sistarea comunităţii de bunuri pe cale amiabilă asupra cotei indivize de 1/2 parte.

Reclamanţii posedă un titlu executoriu, respectiv sentinţa penală nr. 184/2002, astfel că creanţa întruneşte cerinţele art. 379 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Condiţia anteriorităţii creanţei faţă de actul atacat nu este obligatorie atunci când se dovedeşte că debitorul a încheiat actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor. În cauză s-a făcut dovada, întrucât actul de înstrăinare a fost încheiat după săvârşirea faptelor penale care au dus la condamnarea făptuitorului şi la plata de despăgubiri civile. În acest sens practica în materie a statuat că actul fraudulos de înstrăinare a unui bun săvârşit în scopul de a-l sustrage de la confiscare sau de la urmărire silită, este revocabil, chiar dacă a fost încheiat după comiterea faptei şi înaintea hotărârii de obligare la despăgubiri. Această cerinţă nu este obligatorie atunci când se dovedeşte că debitorul a încheiat actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor.

Nu sunt întemeiate susţinerile pârâtului recurent potrivit cu care tatăl său a donat nu cu intenţia de a-şi crea o stare de insolvabilitate şi că la data perfectării donaţiei acesta nu cunoştea că urmează să plătească vreo sumă de bani.

Aşa cum rezultă din probe, după comiterea infracţiunii, când se prefigura deja obligarea pârâtului C.V. la despăgubiri, în cursul soluţionării apelului în procesul de partaj al bunurilor comune, el achiesează la apelul soţiei sale şi declară că, de comun acord cu aceasta, au transmis prin donaţie, dreptul lor de proprietate asupra apartamentului fiului lor. În acest fel pârâtul C.V. cu bună-ştiinţă s-a lipsit de unica valoare certă şi serioasă din patrimoniul său despre care era convins că va putea face obiectul unei executări silite viitoare. Prin urmare, intenţia de a crea o stare de insolvabilitate nu poate fi negată.

Domenii speta

Spete similare