Revizuire. Neevocarea fondului în recurs. Inadmisibilitate.
C. pr. civ. – art. 322 alin. 1
În cazurile în care instanţa de recurs a evocat fondul pricinii, revizuirea acestei hotărâri este inadmisibilă.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă– complet specializat de litigii de muncă şi asigurări sociale, decizia nr. 1248 din 31 mai 2006
Prin cererea înregistrată la această instanţă 2727/C/2006 pârâtul Serviciul Român de Informaţii reprezentat prin U.M. 0198 a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 721 din 22.03.2006 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. 807/2006.
În drept au fost invocate prevederile art. 322 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ. iar în fapt s-a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat cu privire la o serie de excepţii invocate în calea extraordinară de atac.
A fost ataşat dosarul nr. 807/2006 în care a fost pronunţată decizia civilă nr. 721 din 22.03.2006.
Din studiul dosarului rezultă că prin decizia civilă a cărei revizuire se solicită a fost respins recursul declarat de pârâtul Serviciul Român de Informaţii reprezentat prin U.M. 0198, situaţie în care în raport de dispoziţiile art. 322 alin. 1 C. pr. civ. cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât instanţa nu a evocat fondul pricinii.
Curtea de Apel Iași
Inadmisibilitatea cererii de revizuire împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în baza dispoziţiilor art. 278 ind. 1 alin. 8 lit.a, b Cod procedură penală
Judecătoria Lehliu-Gara
soluţionarea amânării pronunţării cauzei civile, având ca obiect ”revizuire sentinţă civilă”
Judecătoria Slatina
Stabilire paternitate
Judecătoria Iași
Revizuire inadmisibilă
Curtea de Apel Timișoara
Cerere de revizuire. Decizie de respingere a recursului. Inadmisibilitate.