Acţiune în anulare.seriozitatea preţului.dovada participării la fraudă a cocontractanţilor.

ACŢIUNE ÎN ANULARE. SERIOZITATEA PREŢULUI. DOVADA PARTICIPĂRII LA FRAUDĂ A COCONTRACTANŢILOR.

Atâta timp cât preţul este sincer şi serios (nu fictiv sau derizoriu) contractul de vânzare-cumpărare este valabil chiar dacă preţul este mult inferior sau superior valorii reale a lucrului vândut, întrucât părţile sunt libere să determine preţul sub (sau peste) valoarea lucrului, iar echivalenţa este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar şi la subiectivismul părţilor.

Pentru a exercita acţiunea în anulare prevăzută de art. 60 din Legea procedurii insolvenţei se cere ca reclamanta să facă dovada participării la fraudă a cocontractanţlor.

Frauda există în cazul în care terţul cunoştea starea de insolvenţă a debitorului în momentul în care a încheiat actul în cauză. Dacă nu se face dovada intenţiei tuturor părţilor actului de a sustrage bunul de la urmărirea de către creditori, actul în cauză nu poate fi anulat.

Sentinţa nr. 148 din 15 martie 2007

La data de 17 septembrie 2001, în urma licitaţiei organizate de A. Bucureşti, debitoarea SC Z.C.P. SRL, a cumpărat prin procesul verbal de licitaţie nr.343 şi 345, imobilele în litigiu achitând către A. Bucureşti avans de 673.168,5 USD.

Pentru a participa la licitaţia publică sus amintită, debitoarea a garantat achitarea preţului imobilelor adjudecate prin constituirea scrisorilor de garanţie bancară nr. 21 şi 22 / 17 10 2001 emise de BCR Sucursala Târnăveni, scrisori în baza cărora BCR-ul şi-a înscris dreptul de ipotecă asupra imobilelor achiziţionate până la concurenţa sumei de 2.003.895USD.

Ulterior, la data de 17 12 2001 debitoarea SC Z.C.P. SRL  a închiriat aceste imobile către SC C.A. SRL încheindu-se între cele două contractul de închiriere nr.868.

La data de 4 octombrie 2002, debitoarea SC Z.C.P. SRL vinde către SC C.A SRL respectivele imobile pentru preţul de 2.003.895 USD + TVA, plătit astfel –până la data semnării contractului suma de 745.168,5 USD + TVA, iar diferenţa de 1258.726,5 USD conform prevederilor din procesul verbal de licitaţie din 17 09 2001 şi graficului de eşalonare, către A..

Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între cele două societăţi, cumpărătoarea SC C.A. SRL recunoaşte obligaţiile de plată ale SC Z.C.P. SRL faţă de A.,obligaţii garantate de B., prin scrisorile de garanţie şi ca aceste scrisori, în cazul executării de către A., îi sunt opozabile în termenii şi condiţiile în care au fost emise.

Prin contractul de vânzare-cumpărare, pârâta a preluat imobilele împreună cu ipoteca constituită în favoarea B., achitând contravaloarea ratelor stabilite prin procesul verbal de licitaţie faţă de A., în nume propriu.

Ca atare, este evident faptul că înstrăinarea unor imobile asupra cărora există o ipotecă în favoarea unei bănci, pentru care nu s-a plătit în întregime preţul nu a creat pentru debitoarea SC Z.C.P. SRL  condiţiile optime pentru o negociere directă a preţului în vederea obţinerii unei sume aproape de valoarea de circulaţie, fiind vorba de o vânzare forţată a acestor imobile generată de incapacitatea de plată a ratelor în care se afla debitoarea şi iminenţa executării silite din partea creditoarei B..

Este adevărat că există o diferenţă între valoarea de circulaţie stabilită în raportul de expertiză şi preţul obţinut în urma vânzării însă pe lângă cele reţinute mai sus trebuie avute în vedere următoarele aspecte:

Debitoarea a cumpărat imobilul în septembrie 2001 cu preţul de 1.801.340 USD şi  l-a vândut în octombrie 2002 la un preţ mai mare de 2.003.895 USD, astfel încât scopul operaţiunii comerciale de a obţine profit, este evident.

 Totodată nu este lipsit de relevanţă faptul că preţul la care debitoarea a cumpărat imobilul în septembrie 2001 a fost stabilit printr-un raport de evaluare întocmit de evaluatorii autorizaţi de către A..

În ceea ce priveşte seriozitatea preţului condiţie impusă de art. 1303 C.civ. instanţa dat fiind condiţia în care a avut loc vânzarea consideră că preţul plătit de pârâtă nu este derizoriu (infirm) adică atât de disproporţionat în raport de valoarea lucrului vândut, încât să nu existe preţ sau să nu poată constitui obiectul obligaţiei cumpărătorului şi deci o cauză suficientă a obligaţiei asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.

Totodată practica juridică a stabilit că atâta timp cât preţul este sincer şi serios (nu fictiv sau derizoriu) contractul de vânzare cumpărare este valabil chiar dacă preţul este mult inferior 8sau superior) valorii reale a lucrului vândut, întrucât părţile sunt libere să determine preţul sub (sau peste) valoarea lucrului,iar echivalenţa este relativă, fiind raportată nu numai la valoarea lucrului vândut, dar şi la subiectivismul părţilor.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei potrivit cărora contractul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate absolută întrucât a fost încheiat în fraudarea legii, respectiv în scopul fraudării intereselor creditorilor debitoarei, instanţa reţine următoarele :

Noţiunea de fraudă este prescrisă domeniului actelor juridice şi cuprinde atât frauda la lege cât şi fraudarea intereselor unor terţe persoane. În primul caz, frauda, eludând norme legale imperative, vatămă direct ordinea publică, iar în al doilea, deşi păgubite sunt interesele unor terţi, persoane străine actului juridic încheiat, deci interese particulare, indirect este atinsă şi ordinea publică deoarece asemenea interese sunt ocrotite prin norme aparţinând conceptului de ordine publică.

În speţă, reclamanta nu a precizat ce norme imperative au fost eludate prin încheierea contractului, iar în ceea ce priveşte fraudarea intereselor creditorilor prin încheierea acestui act, reclamanta nu face dovada potrivit art.1169 C.civ., că vânzarea a avut loc scopul de a sustrage bunurile de la executarea lor de către creditori. În fapt potenţialii creditori aveau posibilitatea să execute silit societatea debitoare până la data efectuării vânzării.

Pe de altă parte, cauza pentru care s-a dispus înstrăinarea bunului este licită rezultând din însăşi situaţia economică financiară precară în care se afla societatea, scopul operaţiunii comerciale fiind acela de a obţine profit  şi de a redresa activitatea societăţii debitoare.

Pe de altă parte, dispoziţiile art.969 C. civ., potrivit cărora cauza este nelicită când este prohibită de legi nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă, deoarece debitoarea era perfect îndreptăţită să încheie contractul de vânzare-cumpărare atâta timp cât nu exista o interdicţie impusă de un act normativ în acest sens.

Totodată pentru a exercita acţiunea în anulare prevăzută de art.60 Legea insolvenţei se cere ca reclamanta să facă dovada participării la fraudă a cocontractanţilor.

Frauda există în cazul în care terţul cunoaşte starea de insolvenţă a debitorului în momentul în care a încheiat actul în cauză. Dacă nu se face dovada intenţiei tuturor părţilor actului de a sustrage bunul de la urmărire de către creditori actul în cauză nu poate fi anulat.

In speţă, dobânditorul este SC C.A. SRL care are ca asociat unic soţia lui G.P..

In speţă, chiar dacă dobânditoarea este societatea care are ca asociat unic pe soţia lui G.P., asociat al debitoarei, acest fapt nu este de natură  a proba complicitatea la fraudă a societăţii pârâte cu atât mai mult cu cât actul translativ de proprietate  este cu titlu oneros, preţul consemnat fiind real şi nu a existat nicio prevedere legală care să împiedice perfectarea contractului.

Astfel, pentru considerentele expuse mai sus, instanţa va respinge acţiunea formulată de Comitetul Creditorilor. 

Domenii speta

Spete similare