Sfera subiectelor de drept ce pot fi supuse controlului Curţii de conturi. Entitate auditată. Raport de control emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 lit. d) din Legea nr. 94/1992, respectiv cu încălcarea competenţei personale a Curţii de Conturi

- Legea nr. 94/1992

- Legea nr. 31/1990

- Hotărârea Guvernului nr. 760/2010

Sfera subiectelor de drept ce pot fi controlate de Curtea de Conturi este limitată exclusiv de art. 23 şi 24 din Legea nr. 94/1992, iar în cadrul aceste sfere, pot fi supuse controlului numai acele societăţi la care Statul Român sau celelalte persoane enumerate la art. 23 lit. d) şi care deţin la data controlului mai mult de jumătate din capitalul social al societăţii controlate.

(Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Decizia civilă nr. 1687 din 24 mai 2016, judecător dr. D.D.-P.)

Prin recursul formulat de pârâţii Curtea de Conturi a României şi Camera de Conturi Timiş împotriva sentinţei civile nr. 1786/09.12.2015 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 4842/30/2015, se solicită admiterea acestuia, şi casarea hotărârii recurate cu consecinţa respingerii acţiunii.

Cu privire la fondul cauzei, recurenții apreciază că în mod greşit instanţa de fond a reţinut în considerente că sunt întemeiate susţinerile reclamantei prin lichidator judiciar conform cărora doar instanţa de judecată prin procedura prevăzută de Legea nr. 85/2006 poate anula creanţa înscrisă în tabloul preliminar în favoarea SC FISE E.S. SA, această obligaţie neputând fi pusă în sarcina entităţii auditate. Arată că prin măsura contestată nu s-a dispus anularea creanţei înscrisă în tabloul preliminar, ci luarea de măsuri de către lichidatorul judiciar cu privire la ridicarea gajurilor instituite de către SC DFEE E. SA asupra bunurilor aparţinând SC S.E.B. SA conform hotărârilor emise în acest sens; învederează instanţei faptul că măsura dispusă are la bază în principal neprezentarea documentelor care să ateste că entitatea auditată a fost înscrisă în tabloul preliminar al creanţelor, auditorii apreciind că astfel se poate crea o posibilă pagubă în bugetul statului; arată că dovada neprezentării documentelor care să ateste că entitatea auditată a fost înscrisă în tabloul preliminar al creanţelor constă în încheierea de către auditorii publici externi a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 1 din data de 16.02.2015, prin care lichidatorul judiciar al debitoarei a fost sancţionat contravenţional pentru netransmiterea până la data de 05.02.2015 a documentelor solicitate prin adresa Camerei de Conturi Timiş nr. 231/30.01.2015.

Cu privire la măsura dispusă pct. 3 al deciziei nr. 8/2015, apreciază recurenţii ca fiind eronate considerentele instanţei de fond privitoare la perioada pentru care auditorii publici externi au estimat prejudiciul, cu precizarea că contravaloarea acestor bunuri a fost achitată către SC N.L. IFN SA şi SC FISE E.S. SA de către SISE E.B., către firme de leasing din contul de disponibilităţi bancare ale acesteia, în perioada 06.11.2007 - 26.11.2009 în sumă totală de 1.338.957,07 lei; în consecinţă, prin predarea bunurilor conform procesului verbal de predare-primire nr. 64 din 14.02.2015, fără recuperarea contravalorii ace4stor bunuri achitate, fără îndoială a fost prejudiciată SC S.E.B. SA, soluţia instanţei de fond privitoare la aceste aspecte fiind netemeinică şi nelegală.

Cât priveşte măsura dispusă la pct. 5 din decizia contestată, apreciază recurenţii că motivele de nelegalitate a soluţiei pronunţate de instanţa de fond constau în faptul că prin aplicarea greşită a normelor de drept material, aceasta în mod greşit a reţinut că din totalul debitului suma de 58.986.332,06 lei a fost menţionată în protocolul de predare primire din 14.02.2012 atunci când a avut loc înfiinţarea prin divizare a societăţii, astfel că nu s-ar putea reţine că nu se justifică această sumă. Precizează că în condiţiile în care a încetat contractul de credit nr. 28/2011 nu se justifică neridicarea gajurilor instituite de SC DFEE E. SA asupra imobilelor corporale aflate în patrimoniul SC S.E.B. SA, iar pentru creanţele solicitate de SC F.E.S. SA, entitatea are obligaţia să le justifice cu documente care să certifice obligaţia de plată, documente înregistrate în evidenţa contabilă în conformitate cu prevederile art. 1 şi 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, aspecte care conduc la concluzia că soluţia instanţei de fond este nelegală.

Referitor la soluţia prin care instanţa de fond a dispus anularea măsurii dispusă la oct. 7 din decizia contestată, privitoare la sechestrele instituite pentru bunurile mobile şi imobile, recurenţii arată că şi aceasta este nelegală, având în vedere că instanţa nu a luat în considerare faptul că reclamanta intimată a contestat formal acest punct al deciziei, fără a aduce vreun argument care să evidenţieze nelegalitate măsurii dispuse; mai mult, contrar considerentelor instanţei de fond, învederează instanţei de recurs faptul că din documentaţia pusă la dispoziţie de către societate în timpul controlului reiese că potrivit certificatului de atestare fiscală nr. 953753/22.02.2011, persoana juridică SC FISE E.S. SA figurează la data de 31.01.2011 cu obligaţii de plată către bugetul general consolidat în sumă totală de 116.601.661 lei; ori, pentru stingerea acestor creanţe fiscale în perioada februarie-martie 2011 au fost întocmite un număr de 55 procese verbale de sechestru, pentru neachitarea unor obligaţii fiscale către bugetul general consolidat asupra unor bunuri imobile aflate în patrimoniul SISE Electrica Banat.

Recurenţii consideră că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că la data controlului auditorii publici externi nu au putut stabili dacă debitele au fost achitate sau nu de către SC FISE E.S. SA, în vederea certificării legalităţii ridicării sechestrelor instituire în anul 2011, şi dacă sumele preluate prin Protocolul de predare-primire încheiat la data de 14.02.2012 reprezentând datoriile la bugetul general consolidat al statului care se predau către S.C. FISE Electrica Serv S.A. şi se preiau de SC S.E.B. SA sunt corecte sau nu, respectiv aparţin societăţii SC S.E.B. SA.

Apreciază recurenţii că nu pot fi reţinute ca legale considerentele instanţei de fond, bazate exclusiv pe prevederile Protocolului de predare-primire încheiat la data de 14.02.2012 şi fără a fi susţinute în plan probator.

Analizând actele dosarului, criticile recurentei prin prisma dispoziţiilor art. 499 din noul Cod de procedură civilă aprobat prin Legea nr. 134/2010, Curtea de Apel constată următoarele:

Cu privire la obiectul litigiului, Curtea reţine că în prezenta cauză, reclamanta M. R. L. Filiala Timiş S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei SC S.E.B. SA, a solicitat anularea şi suspendarea executării Încheierii nr. 36/12.06.2015 emisă de Curtea de Conturi a României şi respectiv a constatărilor şi măsurilor cuprinse în Decizia nr. 8/2015 emisă de Camera de Conturi Timiş în cadrul paragrafelor:

1-  Alte abateri referitoare la organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului;

3 - Alte abateri referitoare la organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului - Referitor la predarea unor bunuri înregistrate în evidenţa SC S.E.B. SA fără plată.;

 5.-Nerespectarea prevederilor legale privind înregistrarea în contabilitate a creanţelor bugetare pentru debite stabilite în solidar - cu privire la realitatea şi legalitatea creanţelor solicitate de către SC FISE E.S. SA conform tabelului preliminar al creanţelor.

7. Cu privire la sechestrele instituite pentru bunurile mobile şi imobile (D1311).

Instanţa de fond a admis acţiunea în justiţie, dispunând anularea Încheierii nr. 36/12.06.2015 şi anularea în parte a Deciziei nr. 8/2015, respectiv a punctelor 1,3,5 şi 7, precum şi suspendarea executării actelor administrative contestate până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

În recurs, Curtea de Conturi a criticat soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea suspendării executării şi a anulării celor două acte contestate.

În fapt, pentru lămurirea aspectelor ce se vor consemna ulterior, Curtea reţine că prin Sentinţa comercială nr. 2009/14.08.2014, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 8776/30/2013, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului S SC S.E.B. SA, fiind numit în calitate de lichidator judiciar M.R.L. Filiala Timiş SPRL.

Camera de Conturi Timiş a efectuat, în perioada 12.01.2015 - 20.02.2015, un control asupra situaţiei, evoluţiei şi modului de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, precum şi legalitatea realizării veniturilor şi a efectuării cheltuielilor la SC S.E.B. SA.

Ca urmare a încheierii activităţii de control, Camera de Conturi Timiş a emis Raportul de Control nr. 187/20.02.2015, care a stat la baza Deciziei nr. 8/2015 emisă de Curtea de Conturi – Camera de Conturi Timiş, împotriva căreia M.R.L. Filiala Timiş SPRL a formulat o contestaţie, în data de 03.04.2015, cu privire la paragrafele:1,3,5,7.solicitând  anularea acestora.

Prin Încheierea nr. 36/12.06.2015, Curtea de Conturi a României a respins contestaţia nr. 973/03.04.2015, formulată de M.R.L. Filiala Timiş SPRL împotriva Deciziei nr. 8/2015, emisă de Camera de Conturi Timiş.

Curtea mai reţine că SC S.E.B. SA a fost înfiinţată în baza art. 1 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 760/2010 privind înfiinţarea societăţilor comerciale „S.E.B.” SA, „S.E.D.” - SA, „S.E.M.” - SA, „S.E.O.” - SA şi „S.E.M.” - SA prin reorganizarea SC FISE E.S. SA, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 557 din 6 august 2010 – text conform căruia „se reorganizează SC FISE E.S. SA, filială a SC DFEE E. SA, ca urmare a divizării prin desprindere a unei părţi din patrimoniul acesteia, în temeiul art. 250^1 lit. b) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi se înfiinţează, în condiţiile legii, următoarele societăţi comerciale, având acţionar unic SC DFEE E. SA:

a) SC S.E.B. SA, cu sediul în municipiul Timişoara, ;(…)”.

Examinând hotărârea recurată, Curtea observă că pârâta Curtea de Conturi şi-a întemeiat competenţa de control pe dispoziţiile art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi – astfel cum a fost republicată la 3 aprilie 2014 – dispoziţii conform cărora „în cadrul competenţelor prevăzute la art. 21, Curtea de Conturi îşi desfăşoară activităţile specifice asupra următoarelor categorii de entităţi publice:

d) societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social”.

Prin urmare, Camera de Conturi a judeţului Timiş a apreciat că este competentă să efectueze controlul pentru actele societăţii S.E.B. îndeplinite în perioada în care Statul român era acţionar majoritar la această societate.

Întrucât Curtea nu a fost lămurită asupra datei concrete până la care Statul român a fost acţionar majoritar al S.E.B. – aceasta din urmă contestând, prin lichidator, competenţa de control a Curţii de Conturi sub acest aspect – cauza a fost repusă pe rol prin încheierea din 23.02.2016 (filele 62-65 dosar Curtea de Apel Timişoara), punându-se în vedere Curţii de Conturi să depună la dosar înscrisurile emise de Oficiul registrului comerţului referitoare la componenţa/identitatea acţionarilor reclamantei SC S.E.B. SA de la înfiinţarea acesteia şi până la data efectuării controlului Curţii de Conturi.

Curtea constată că Statul Român a fost acţionar majoritar al SC DFEE E. SA – care este acţionar unic al entităţii controlate SC S.E.B. SA– până la data de 15.07.2014, când procentul acţiunilor Statului Român la această societate s-a redus la 48,78%.

Curtea constată, totodată că pârâta Curtea de Conturi a efectuat controlul la SC S.E.B. SA în perioada 12.01.2015-20.02.2015, după data la care Statul Român a încetat să mai fie acţionar majoritar al SC DFEE E. SA – care este acţionar unic al entităţii controlate SC S.E.B. SA, conform art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 760/2010.

În ceea ce priveşte cadrul legal privind competenţele Curţii de Conturi, Curtea precizează că acestea sunt reglementate prin Legea nr. 94 din 8 septembrie 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, lege care a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014.

Ulterior republicării din 2014, Legea nr. 94/1992 a mai fost modificată prin Legea nr. 7/2016 – modificare fără consecinţe în prezenta cauză.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 republicată în 2014, „Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public”.

Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, „Curtea de Conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând Parlamentului şi, respectiv, unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficienţei şi eficacităţii”.

Raportat la  dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 republicată în 2014, Curtea reţine competenţa Curţii de Conturi de a verifica modul de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public.

În privinţa sferei subiectelor de drept ce pot fi supuse controlului Curţii de Conturi, Curtea constată că aceasta este reglementată de art. 23 şi 24 din Legea nr. 94/1992.

Raportat la faptul că reclamanta SC S.E.B. SA avea acţionar minoritar Statul Român la data efectuării controlului Curţii de Conturi din speţă, Curtea reaminteşte că art. 23 lit. d) din Legea nr. 94/1992 prevede că „în cadrul competenţelor prevăzute la art. 21, Curtea de Conturi îşi desfăşoară activităţile specifice” la „societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990 … la care statul, unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice sau regiile autonome deţin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social”. Curtea subliniază că textul art. 23 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 94/1992 este redactat la timpul prezent („societăţile … la care statul, unităţile administrativ-teritoriale … deţin…”), ceea ce implică faptul că activităţile Curţii de Conturi trebuie să se desfăşoare în perioada în care Statul Român este acţionar majoritar la societatea controlată, iar nu ulterior.

Textul art. 23 lit. d) din Legea nr. 94/1992 nu este redactat în sensul posibilităţii unui control la o societate comercială care nu îndeplineşte în prezent – respectiv la data controlului – cerinţa ca Statul Român să fie acţionar majoritar al societăţii controlate, întrucât textul citat nu vizează societăţile la care Statul Român sau celelalte persoane enumerate „deţin sau au deţinut” mai mult de jumătate din capitalul social.

În acelaşi sens este şi definiţia entităţii auditate din cuprinsul art. 2 lit. j) din Legea nr. 94/1992, text potrivit căruia „în înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

j) entitate auditată - autoritatea publică, compania/societatea naţională, regia autonomă, societatea reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deţine, singur sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;”.

Totodată, Curtea observă că nici un alt text din cuprinsul Legii nr. 94/1992 nu autorizează o extindere a controlului Curţii de Conturi la alte subiecte de drept decât cele enumerate art. 23 şi 24 din această lege.

Curtea reaminteşte că, potrivit art. 24 din Legea nr. 94/1992, „Curtea de Conturi poate hotărî desfăşurarea activităţilor stabilite de lege şi la alte persoane decât cele prevăzute la art. 23, care:

a) beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale, a altor instituţii publice;

b) administrează, în temeiul unui contract de concesiune sau de închiriere, bunuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;

c) administrează şi/sau utilizează fonduri publice, în sensul prezentei legi, verificările urmând a se efectua numai în legătură cu legalitatea administrării şi/sau utilizării acestor fonduri”.

Or, sfera subiectelor de drept ce pot fi controlate de Curtea de Conturi a fost clar circumscrisă prin textul art. 23 din Legea nr. 94/1992 şi prin extinderea acestei sfere astfel cum rezultă din art. 24 al aceleiaşi legi.

 Textul art. 23 lit. d) din Legea nr. 94/1992 nu vizează toate societăţile comerciale la care Statul Român este acţionar, ci numai acelea la care este acţionar majoritar. Prin urmare, din chiar textul acestui articol rezultă că legiuitorul a înţeles să limiteze sfera controlului Curţii de Conturi la societăţile unde Statul Român este acţionar majoritar, deşi Statul Român poate fi păgubit şi în cazul activităţii unor societăţi la aceste acesta este acţionar minoritar.

Totodată, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 reglementează aspectele controlate, iar nu sfera subiectelor de drept supuse controlului, textul prevăzând că „prin verificările sale la persoanele prevăzute la art. 23 şi 24, Curtea de Conturi urmăreşte, în principal….”. prin urmare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 limitează, de asemenea, sfera subiectelor controlate exclusiv la cele reglementate de art. 23 şi 24 din aceeaşi lege.

Din textele legale citate rezultă, aşadar, că sfera subiectelor de drept ce pot fi controlate de Curtea de Conturi este limitată exclusiv de art. 23 şi 24 din Legea nr. 94/1992, iar în cadrul aceste sfere, pot fi supuse controlului numai acele societăţi la care Statul Român sau celelalte persoane enumerate la art. 23 lit. d) deţin la data controlului  mai mult de jumătate din capitalul social al societăţii controlate.

Curtea subliniază că interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale trebuie realizată în primul rând din punct de vedere gramatical – după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor şi modul cum sunt ele aşezate şi legate în frază – dar şi teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părţile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificaţia ce trebuie atribuită textelor şi care să fie cât mai apropiată de intenţia presupusă a legiuitorului,

De asemenea, interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale trebuie realizată şi sistematic, metodă care să ţină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretată în contextul legii sau în contextul întregii legislaţii conexe.

 Nu în ultimul rând interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale trebuie realizată din punct de vedere logic, context în care trebuie să se ţină seama şi de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală – „specialia generalibus derogant”, că excepţia este de strictă interpretare – conform adagiului „exceptio est strictissimae interpretationis”, sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos”, ori că dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar – „actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat”.

Raportat la aceste consideraţii teoretice, Curtea observă că sfera subiectelor de drept supuse controlului Curţii de Conturi fiind delimitată clar de art. 23 şi 24 din Legea nr. 94/1992, nu prezintă relevanţă – în privinţa acestei sfere a persoanelor controale – care sunt obiectivele sau scopurile controlului respectiv.

De altfel, Curtea observă că pârâta Curtea de Conturi nu a adus nici un argument referitor la modul de interpretare a art. 23 lit. d) în sens contrar celor reţinute mai sus, iar recunoaşterea legală a unui control al Curţii de Conturi asupra activităţii unei societăţi comerciale la care Statul Român nu mai este acţionar majoritar nu este permisă de lege, cu atât mai mult cu cât nu se poate reţine că – prin transmiterea de către Statul Român a majorităţii capitalului social al acestei societăţi – prin actele societăţii respective s-ar putea înregistra pagube semnificative în patrimoniul Statului Român. Curtea admite că interesele financiar ale Statului Român pot fi afectate şi în cazul activităţii societăţilor la care acesta este acţionar minoritar, însă controlul acestor societăţi excede competenţelor Curţii de Conturi.

Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reţine că actul de control al Curţii de Conturi contestat în prezenta cauză a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 23 lit. d) din Legea nr. 94/1992, respectiv cu încălcarea competenţei personale a Curţii de Conturi, fiind lovit de nulitate pentru nerespectarea dispoziţiilor legale citate mai sus.

Raportat la această concluzie, Curtea reţine inutitlitatea analizării celorlalte argumente invocate în recurs de Curtea de Conturi, soluţia desfiinţării actului prin hotărârea recurată fiind întemeiată.

Ţinând seama că reclamanta SC S.E.B. SA a solicitat anularea parţială a actelor de control emise de Curtea de Conturi, Curtea reţine că nu este învestită să dispună în prezenta cauză desfiinţarea integrală a actelor contestate.

În consecinţă, Curtea apreciază că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 1786/09.12.2015, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 4842/30/2015 a fost respins ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare