Faptă care nu este prevăzută de legea penală. Achitare.

Decizie din 27.11.2008


Faptă care nu este prevăzută de legea penală. Achitare.

 art 11 pct 2 lit a rap la art 10 lit b C.pr.pen

Nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev de art 78 alin 2 din O.U.G 195/2002, conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană fără a avea asupra sa permisul de conducere, permis care nu i-a fost anulat,retras sau suspendat.

Dec pen nr 219/13.06.2007 a Tribunalului Dolj.

Prin  sent pen nr. 797 din data de 01.03.2007, pronunţată de Judecătoria C, în dosarul nr. 6735/215/2006, în baza art. 78 al. 2 din OUG 195/2002, inculpatul M. R. M a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare., cu aplicarea art 81, 82 C.pen.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că, în noaptea de 2/3.12.2005 inculpatul M.R.M a condus  autovehiculul marca Oltcit pe străzile Nicolae Iorga şi Dionisie Ecleziarhul din Craiova, cunoscând că avea permisul reţinut în vederea suspendării, iar la solicitarea organelor de poliţie acesta a prezentat dovada seria AT, nr 516644, eliberată la data de 07.11.2005, a cărei valabilitate expirase.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.R.M solicitând ca în raport de disp. art.379 cod de procedură penală să se admită apelul, să se desfiinţeze hotărârea primei instanţe şi să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a, rap. la art. 10 lit. b cod de procedură penală.

În subsidiar a solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b1c.p.p. urmând să se aprecieze că fapta, prin atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege precum şi prin conţinutul său concret, fiind lipsite în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unor infracţiuni.

Examinând sentinţa apelată sub toate aspectele conform dispoziţiilor art. 371 şi 372 c. p. p., Tribunalul a constatat că apelul este întemeiat.

S-a reţinut că "Anularea permisului", "retragerea permisului" ori "suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice" – cerinţe esenţiale alternative pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 78 al. 2 din OUG 195/2002 -  sunt măsuri complementare ce puteau fi luate de organele judiciare, iar de organele de poliţie rutieră în temeiul art. 88 al. 1 lit. b, c, d, şi al. 4 din OUG 195/2002 – text de lege în vigoare la data săvârşirii faptei de către inculpat. Aceste măsuri complementare sunt însă distincte de măsura "reţinerii permisului" cu eliberarea unei dovezi cu drept de a conducere pentru 15 zile, prevăzută de art. 88 al. 1 lit. a şi al. 2 din OUG 195/2002, măsură luată faţă de inculpat de organele de poliţie rutieră la data de 07. 11 2005 (fila 14 dos. de u. p.)

 În speţă, inculpatul M.R.M a condus la  2/3. 12. 2005 vehiculul pe drumurile publice fără a avea asupra sa permisul de conducere, permis pe care trebuia să solicite să-i fie restituit întrucât  măsura complementară a reţinerii permisului a încetat  conform art. 100 din OUG 195/2002,  nefiindu-i suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Astfel s-a constatat că inculpatul nu a încălcat  vreo normă rutieră la data producerii accidentului de circulaţie când i-a fost reţinut permisul cu eliberarea unei dovezi cu drept de conducere şi nu a existat o plângere penală prealabilă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 al. 1 şi 3 c. p., aspecte evidenţiate şi în rezoluţia nr.71197P72005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, fila11.  Chiar şi în condiţiile în care era necesară prelungirea dovezii de circulaţie, nu se poate reţine că suntem în prezenţa cerinţelor esenţiale alternative ce întregesc elementul material al infracţiunii prevăzută de art. 78 alin. 2 din OUG 195/2002, astfel cum au fost prezentate mai sus.

Mai mult decât atât, în cursul judecăţii la fond, cu adresa nr. 68.027 din 10.12.2006 a Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj – Serviciul Poliţiei Rutiere a comunicat că inculpatului M.R.M " nu i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, întrucât nu a încălcat o normă rutieră care să atragă această măsură complementară".

Cum acţiunea inculpatului a constat doar în conducerea pe drumurile publice fără a avea asupra sa permisul, permis care nu i-a fost nici retras,  nici anulat şi cum exercitarea dreptului de a conduce nu i-a fost suspendată, este evident  că fapta nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 78 alin 2 din OUG 195/2002, text de lege în vigoare la data săvârşirii faptei.

Pe de altă parte fapta inculpatului aşa cum  fost  descrisă mai sus constituie contravenţia prevăzută de art. 226 lit. a din Regulament rap. la art. 20 alin. 1 din OUG 195/2002, în vigoare la data săvârşirii faptei, constând în nerespectarea obligaţiei de către  conducătorul auto de a poseda permisul de conducere atunci când conduce pe drumurile publice vehiculul.

Constatând că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă cere nu este prevăzută de legea penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a c. p .p, tribunalul a admis apelul inculpatului M. R. M,a  desfiinţat hotărârea atacată, şi rejudecând a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a c. p. p. raportat la art. 10 alin. 1 lit. b cod. C.pr.pen,  pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 78 alin 2 din OUG.195/2002.