Somaţie de plată. Competenţa materială de soluţionare a cauzei
În situaţia în care creanţa invocată de creditor izvorăşte dintr-un contract de concesiune căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, competenţa de soluţionare a somaţiei de plată aparţine tribunalul - secţia de contencios administrativ.
(Tribunalul Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios administrativ-decizia nr.35/R/19.01.2010)
Prin cererea formulată de creditorul Cabinet Medical Veterinar în contradictoriu cu debitorul Directia Sanitară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ANSVSA Bucureşti s-a solicitat emiterea somaţie de plată cu motivarea că debitoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată a contravalorii serviciilor furnizate în baza contractul de concesiune nr.66/15.05.2005 şi actul adiţional la contract cu nr. 6/01.01.2008.
Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin sentinţa nr.1137/27.11.2009 a admis excepţia necompetenţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, reţinând în esenţă că întrucât obiectul acţiunii reclamantului îl reprezintă o somaţie de plată care se referă la executarea contractului de concesiune nr. 66/15.05.2005 şi actului adiţional la contract cu nr. 6/01.01.2008 încheiat părţi, competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului Mehedinţi conform art.1 din OG nr.5/2001 şi art. 66 alin. 1 din OUG nr. 54/2006.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs recurenta-creditoare Cabinetul Medical - Veterinar.
Tribunalul a respins recursul reţinând că potrivit H.G. nr. 446/1999 privind aprobarea concesionării unor activităţi sanitare veterinare publice de interes naţional, aşa cum a fost completată prin Legea nr.127/2005, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, concesionează activităţile sanitare veterinare privind identificarea şi înregistrarea bovinelor, ovinelor, caprinelor şi suinelor.
Faţă de reglementările legale menţionate s-a constatat că creditorul a concesionat activitatea sanitar veterinară şi prin urmare, creanţa invocată de acesta izvorăşte dintr-un contract de concesiune căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aşa cum s-a reţinut şi de către instanţa de fond.
Prin urmare, faţă de dispoziţiile art.1 din OG nr.5/2001 şi art.66 din OUG nr.54/2006, s-a apreciat că instanţa competentă cu soluţionarea litigiului este tribunalul - secţia de contencios administrativ şi în mod legal s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Curtea de Apel Galați
Prescriptia dreptului la actiune in cauzele având ca obiect plata sporului de coruptie către magistraţi
Curtea de Apel Timișoara
Conflict de competenţă. Soluţionare. Competenţă
Tribunalul Ialomița
Dispoziţii tranzitorii. Hotărâre pronunţată în primă instanţă de judecătorie după intrarea în vigoare a Legii nr.202/2010. Căi de atac. Competenţa. Proces în curs de judecată.
Curtea de Apel Suceava
Contestaţie împotriva deciziei Agenţiei de plăţi pentru dezvoltare rurală şi pescuit privind nerespectarea dispoziţiilor legale în materia fondurilor structurale. Dispoziţii procedurale. Competenţa după valoarea creanţei.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Modificarea pedepselor. Instanţă competentă