Partaj bunuri comune

Decizie 1208/RC din 20.12.2006


Domeniu asociat – Partaj bunuri comune.

- Nulitatea hotarârii pentru motivul ca la instanta de fond nu a fost citata persoana juridica careia îi apartine terenul, aport la capitalul social, solicitat a fi inclus în masa de partaj.

Pârâtul-reclamant, desi a formulat pretentii asupra drepturilor patrimoniale ale societatii comerciale respective, acesta nu a înteles sa o cheme în judecata, iar instanta nu a pus în discutie introducerea în cauza a acesteia, în virtutea rolului activ.

Sectia civila. Decizia civila nr.1208/RC din 20.12.2006.

Prin sentinta civila nr. 630 din 15.02.2005 a Judecatoriei Piatra Neamt a fost admisa în parte actiunea de partaj bunuri comune formulata de reclamanta A.E. în contradictoriu cu pârâtul F.G.; a fost admisa în parte cererea reconventionala formulata de pârâtul F.G.; s-a sistat comunitatea de bunuri si s-a atribuit partilor loturile din varianta III de lotizare, lotul nr.1 reclamantei A.E. si lotul nr. 2 pârâtului F.G.; a fost obligata reclamanta sa plateasca pârâtului sulta în suma de 24.943.965 lei; a fost obligat pârâtul sa restituie reclamantei bunurile proprii aflate la domiciliul comun; s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecata si obligarea pârâtului sa achite reclamantei cheltuielile cu acest titlu ramasa dupa compensare.

Pentru a pronunta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele considerente:

Prin cererea înregistrata la Judecatoria Piatra Neamt sub nr. 4532 la data de 1.08.2003 reclamanta l-a chemat în judecata pe pârât pentru partajul bunurilor comune cu retinerea unei cote majorate, de 80% în favoarea sa si obligarea pârâtului la restituirea bunurilor proprii ce au fost dobândite anterior casatoriei.

Prin cererea reconventionala, pârâtul a solicitat includerea la masa de partaj si a altor bunuri mobile precum si apartamentul situat în strada Rozelor si boxa aferenta, situate în Piatra Neamt, cu retinerea unei cote de contributie, de 60% în favoarea sa.

Reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconventionala aratând ca se opune la includerea în masa de partaj a apartamentului mentionat, întrucât acesta face parte din patrimoniul S.C. ,,Santa Elena” S.R.L. cu sediul în com. Stefan cel Mare, jud. Neamt, potrivit actului aditional nr. 1096/1997.

Prima instanta, prin încheierea de admitere în principiu pronuntata la data de 5 oct. 2004 a admis în parte cererea principala si cererea reconventionala, a constatat ca facând parte din masa de partaj bunuri comune boxa situata în subsolul apartamentului din strada Rozelor si bunurile mobile identificate si evaluate de expert, s-a stabilit contributia egala a partilor la dobândirea bunurilor comune, însa nu a fost inclus în masa de partaj apartamentul proprietate comuna, deoarece pârâtul nu a chemat în judecata S.C. ,,Santa Elena” S.R.L., din capitalul careia face parte apartamentul respectiv.

S-a retinut ca în ce priveste încetarea starii de codevalmasie în tem. art. 36 Cod familiei, varianta III de lotizare raspunde cel mai bine optiunilor partilor, precum si situatiei lor financiare.

Împotriva sentintei au declarat apel ambele parti.

Apelanta A.E. a criticat sentinta primei instante invocând faptul ca neîntemeiat s-a retinut o cota egala la dobândirea bunurilor comune, respectiv, neîntemeiat a fost inclusa în masa boxa.

A solicitat apelanta sa i se retina o cota de contributie majorata la dobândirea bunurilor comune, excluderea din masa de partaj a boxei si includerea în masa a bunurilor mentionate la pct. 66-69 si 56-73 Cap. IV, identificate de expert si recunoscute de pârât ca le-a însusit.

Pârâtul – reclamant, prin cererea de apel a reiterat cererea sa de a se retine cota de contributie , de 60%, la dobândirea bunurilor comune, sa se constate natura de bun comun al apartamentului sau sa se constate ca are un drept de retentie asupra apartamentului pâna la achitarea întregii datorii pe care reclamanta o are fata de lotul sau.

Prin decizia civila nr. 446/AC/2005 din 06.10.2005 a Tribunalului Neamt au fost admise apelurile declarate de parti; s-a schimbat în parte sentinta apelata si încheierea de admitere în principiu; s-a înlaturat din masa bunurilor comune boxa situata în subsolul blocului D7, sc. B din str. Rozelor nr. 6 Piatra Neamt, s-a constatat ca masa bunurilor comune se constituie din bunuri mobile retinute în expertiza tehnica nr. 240/25.01.2004 în Cap. I, II si III; s-a atribuit partilor loturile modificate din varianta III; s-a imputat lotului reclamantei c/val cotei de 50% din valoarea imobilului mentionat si a fost obligata apelanta reclamanta sa plateasca pârâtului reclamant suma de 351.695.000 lei si s-a instituit în favoarea acestuia un drept de retentie asupra imobilului pâna la achitarea sumei; a fost obligata apelanta reclamanta la plata cheltuielilor de judecata; s-au mentinut celelalte dispozitii ale sentintei.

Împotriva deciziei Tribunalului Neamt nr. 446/AC/2005 din 06.10.2005 au declarat recurs partile, criticând-o pentru motive de nelegalitate si netemeinicie.

Prin decizia civila nr. 968 din 13.09.2006 a Curtii de Apel Bacau au fost admise recurile partilor, a fost casata decizia recurata si trimisa cauza pentru rejudecare în recurs, Tribunalului Neamt.

Pentru a pronunta decizia de casare, Curtea a retinut ca în raport de valoarea obiectului litigiului dedus judecatii, care este de sub 1 mild., potrivit dispozitiilor art. 282 ind. 1 alin. 1 Cod procedura civila, hotarârea primei instante este susceptibila de a fi atacata cu recurs si nu cu apel si , astfel, hotarârea Tribunalului Neamt, ca instanta de apel, este supusa sanctiunii nulitatii, în tem. art. 105 alin. 2 C.p.c.

În baza deciziei de casare pronuntata de Curtea de Apel, cauza a fost reînregistrata pe rolul Tribunalului Neamt, ca instanta de recurs sub nr. 2645/RC/2006.

Analizând recursul declarat de parti în cauza, în raport de motivelor invocate si sub alte aspecte, în tem. art. 304 indice 1, Tribunalul constata întemeiat recursul pentru urmatoarele considerente:

Pârâtul, prin cererea reconventionala formulata în cauza a solicitat includerea în masa de partaj a bunurilor comune apartamentul situat în Piatra Neamt, str. Rozelor nr. 6, care a facut obiectul aportului la capitalul social în favoarea S.C. ,,Santa Elena” S.R.L. cu sediul în com. Stefan cel Mare, jud. Neamt.

În practica judiciara s-a statuat ca, în situatia în care  se solicita împartirea unor bunuri care apartin altor persoane, în speta o societate comerciala, care este o persoana juridica distincta de partile din litigiu,- se impune chemarea în judecata a societatii comerciale în cauza. Ori pârâtul reclamant, desi a formulat pretentii asupra drepturilor patrimoniale ale societatii comerciale mentionate, nu a înteles sa o cheme în judecata.

În speta, tribunalul apreciaza ca participarea în judecata a societatii este obligatorie, întrucât s-au formulat pretentii asupra unui bun pretins a face parte din proprietate comuna în devalmasie a partilor si pentru a se dispune cu privire la acest bun se impune ca titularul dreptului sa fie parte în cauza.

Instanta de fond, în virtutea rolului activ conferit de lege, trebuia sa puna în discutia partilor necesitatea ca partea care a invocat pretentii în legatura cu bunul ce apartine în prezent altei persoane, sa solicite chemarea în judecata a acesteia, iar în caz contrar sa procedeze în consecinta.

În raport de împrejurarile retinute si fata de faptul ca în caile de atac nu se pot introduce în cauza alte persoane, tribunalul, în tem. art. 312 alin.1 si 5 din Codul de procedura civila, va admite recursul, va casa sentinta instantei de fond si va trimite spre rejudecare cauza de partaj aceleiasi instante, respectiv Judecatoria Piatra Neamt.

În rejudecare, instanta de fond va avea în vedere aspectele retinute în prezenta decizie de casare si va pronunta sentinta în raport de sustinerile partilor din cererile de chemare în judecata si cele din caile da atac, raportate la probele administrate în instante.

Domenii speta