Au fost 5 inculpaţi condamnaţi de Judecătoria Brăila pentru infracţiuni de corupţie. În apel şi in recurs, la Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus achitarea acestora, deoarece faptele pentru care au fost trimişi în judecată: acordarea de subvenţii cu încălcarea legii, fals intelectual în formă continuată, nu există.
Tribunalul Brașov
Acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art.360 alin.3 Cod Penal. Achitare art. 16 litera a Cod Procedură Penală.
Judecătoria Sectorul 5 București
vatamare corporala din culpa
Curtea de Apel Alba Iulia
Emiterea unei file CEC cu data nespecificată de către inculpat – administrator al unei societăţi comerciale, cu ocazia încheierii unui contract de vânzare - cumpărare, în vederea garantării plăţii mărfurilor ce urmau a fi livrate, se circumscrie emit...
Judecătoria Gura Humorului
Modificare/încetarea obligațiilor
Curtea de Apel Constanța
Accident de circulatie. Culpa soferului de pe ambulantă. Inexistenta unor elemente de fapt care să conducă la concluzia că asistenta a contribuit la decesul victimei ce se afla în ambulan?ă. Respectarea principiului prezumtiei de nevinovă?ie. Achitare.