Opozitie la executare

Sentinţă civilă 626 din 02.02.2010


Opozitie la executare

Data publicarii pe portal: 12 martie 2010

Prin sentinţa civila nr. 626/02.02.2010 pronunţata in cauza nr. 11644/311/2009 Judecătoria Slatina a respins opozitia la

executare formulată de contestatoarea SC M.P. SRL în contradictoriu cu intimata SC P. I. I. SRL, ca fiind  neîntemeiată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin acţiunea  înregistrată  sub nr. 11644/311/2009 contestatoarea S.C. M.P. SRL în contradictoriu cu intimata S.C.

P.I.I.. SRL a formulat opozitie la executare împotriva executării silite din dosarul de executare nr. 2/2009 înregistrat in

urma cererii S.C P.I.I. S.R.L la Biroul Executorului Judecătoresc P.G., prin care solicită anularea/nulitatea titlului

executoriu in baza căruia sa pornit somaţia cambiala împotriva S.C M.P. S.R.L.  iar  pe cale de consecinţa anularea formelor

de executare întocmite de B.E.J P. G. in dosarul de executare nr. 2/2009 şi suspendarea executării pana la soluţionarea

opoziţiei.

In motivare se arată că S.C M.P. S.R.L POTCOAVA a colaborat cu S.C  P.I.I. S.R.L.

Ca o forma de suprasiguranta in favoarea si interesul creditoarei, S.C M.P. S.R.L a emis drept garanţie pentru o suma

investita de către subscrisa S.C  P.I.I. S.R.L un bilet la ordin completat in parte si care avea stipulata o suma reala la

aceea data 16.04.2008, având scadenta la 31.12.2008.

In timpul care s-a scurs de la data emiterii, trecând de scadenta (31.12.2008) si pana in prezent contestatoarea a plătit

si compensat o mare parte din suma datorata in contul societăţii S.C  P.I.I. S.R.L la insistentele si solicitărilor acestora,

suma care este înscrisa in B.O.

Cunoscând şi folosindu-se de forma legală abstracta care o îmbraca posesia unui B.O. deşi a fost recuperată aproape în

integralitate suma datorată de S.C MOCAI S.R.L către creditoare, aceasta prin intermediul adm.gen.Ralita Nicuşor, a introdus

la banca spre a încasa suma înscrisă în B.O.

In virtutea art.19 din 58/34 –Persoanele împotriva cărora s-a pornit actiune cambială nu pot opune posesorului exceptiunile

întemeiate pe raporturile lor personale, cu tragatorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind

cambia a lucrat cu ştiinţă în paguba debitorului.

Astfel, probele pe care le va depune la dosarul prezentei cauze vor dovedii faptul că SC  P.I.I. S.R.E a dobândit cu rea

credinţa si în paguba S.C M.P. S.R.L, B.O pentru, motivele invocate mai sus, profitând în acest fel de încrederea

administratorului S.C M.P. S.R.L.

Datorita faptului ca S.C  P.I.I. S.R.L a încasat m contul debitului pe care l-a avut către aceasta suma de bani datorata si

pentru ca a introdus B.O spre încasarea sumei înscrise in acesta, apreciază ca se impune anularea B.O in baza dispozitiilor

de final din art. 19. din legea 58/1934 modificata.

Mai mult decar atât B.O nu a fost completat integral, respectiv in dreptul rubricii unde trebuia înscrisa suma de încasat in

litere (valoare la care se incasa numerarul ) enunţă integral art.6 din Legea 58/1934-Dacă într-o cambie suma de plată este

scrisă în litere şi în cifre, în caz de deosebire, suma de plată este cea scrisă în litere. Dacă suma de plată este scrisă

de mai multe ori, fie în litere, fie în cifre în caz de deosebire, suma de plată este suma cea mai mică.

Referitor la enunţul de mai sus si cunoscând prevederile legale a ajuns la intelegere de ambele părti ca la data scadentei

in situaţia în care se vor efectua plaţi si compensari pana in acel moment sa revină asupra B.O si sa menţioneze suma reala,

caracterul literal rezida în aceea că existenta si întinderea obligaţiei sunt fixate numai prin menţiunile înserate in titlu.

Exista deasemenea o accepţiune scrisa prin acordul unicului asociat al SC  P.I.I. S.R.L, prin adm gen R.N., care declara ca

renunţă la punerea in executare a B.O si considera debitul si creanţa înscrisa in acesta ca fiind stinsa.

Prin prisma acţiunilor dolosive de care sa uzitat adm gen al S.C  P.I.I. S.R.L, nu se poate aprecia altfel decât faptul ca

se încalcă astfel disp. Art. 19 din legea nr. 19/1934, fapt care conduce implicit la anularea titlului executoriu, in speţa

B.O ajuns la scadenţă.

Prejudiciul cauzat societăţii S.C M.P. S.R.L este echivalent cu suma înscrisă în BO datorita faptului mai sus menţionat,

respectiv plata anticipata a creanţei, efectiv acest demers apreciind ca este in sinea sa o escrocherie „legala” din partea

celor interesaţi.

Referitor la formele de executare contestatoarea precizează că temeiul legal invocat in somaţia de executare este greşit

precizat ( art. 53 din 59/1934 C.E.C) iar fata de acest aspect ţine sa precizeze si faptul ca este greşit ca o acţiune

cambiala (protest cambial ) sa îmbrace forma unei somaţii de executare la care in mod legal se răspunde cu o contestaţie la

executare (termen 15 zile).

Fata de cele enunţate anterior apreciază ca s-a luat aceasta decizie pentru a se putea invoca asa zisa exceptie a '

opozabilităţii cambiale ' care diferă ca termen de drept de acţiune fata de contestaţia la executare, si excepţia

tardivităţii introducerii cererii in situaţia promovării unei acţiuni opozabile din partea noastră.

Se fac toate aceste aprecierii tinand seama de faptul ca in acest dosar s-a mai judecat odată, si s-a dispus anularea

formelor de executare prin sentinţa 1798 din 09.03.2009 de către Judecătoria Slatina, rămasa definitiva si in recurs.

Fata de cele invocate mai sus, solicita anularea titlului executoriu in baza căruia sa pornit somaţia de executare impotriva

 S.C M.P. S.R.L ( B.O din data de 16.04.2008, scadent la 31.12.2009 ) şi pe cale de consecinţa anularea formelor de

executare intocmite de B.E.J P.G. in dosarul de executare nr. 2/2009.

In drept au fost invocate dispoziţiile art. 62. din Legea 58/1934 (menţionând ca in urma deciziei I.C.C.J nr. 15 din

,,05.02.2007 se putea face si contestaţie la executare ).

În dovedirea  acţiunii contestatoarea a  depus  un tabel detaliat in ceea ce privesc plăţile făcute de către S.C M.P.

S.R.L in contul debitului avut către S.C  P.I.I. S.R.L şi s-a achitat taxa de timbru.

S-au depus de către contestatoare ulterior şi note de sedinţă prin intermediul căreia a înteles să formuleze exceptiile de

neexecutare ca urmare a opozitiei la executare promovate de aceasta.

Analizând înscrisurile existente la dosarul cauzei instanta apreciază că opozitia la executare formulată de către

contestatoarea S.C M.P. S.R.L este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Sistemul procedural al executării biletului la ordin pune la dispoziţia debitorului somat, potrivit art.61 din Legea

nr.58/1934, o cale de atac specifica numita opoziţie (art.62 din Legea nr.58/1934), care nu trebuie confundata cu contestaţia

la executare prev. de art.399 si urm. C.p.c.

Prin intentarea opoziţiei, executarea biletului la ordin se transforma intr-o acţiune cambiala in sensul ca deschide

contenciosul cambial, dând posibilitatea debitorului ca in apărarea sa invoce excepţiile privind nulitatea titlului

(art.104 si art.105) si excepţiile intemeiate pe raporturile personale dintre posesorul titlului si debitorul acţionat.

Cu privire la nulitatea titlului din prezenta cauza, acesta indeplineste toate condiţiile de forma prev. de art. 104 corob.

cu art. 105 din Legea nr.58/1934 respectiv: 1) denumirea de bilet la ordin trecută în însuşi textul titlului şi exprimată

în limba întrebuinţată pentru redactarea acestui titlu; 2) promisiunea necondiţionată de a plăti o sumă determinată;

3) arătarea scadenţei; 4) arătarea locului unde plata trebue făcută; 5) numele aceluia căruia sau la ordinul căruia plata

trebue făcută; 6) arătarea datei şi a locului emiterii; 7) semnătura emitentului.

In aceste condiţii este netemeinica si nelegala orice susţinere a oponentului privind nulitatea titlului reprezentat de BO

din data de 16.04.2008 scadent la 31.12.2009.

Potrivit dispoz. Legii  nr.58/1934, opozitia la executare cambială este o cale de apărare pusă de legiuitor la îndemâna

debitorului, pentru a se apăra pe calea exceptiilor împotriva pretentiilor creditorului cambial având ca scop invalidarea

raportului cambial.

Prin calea opozitiei la plată, debitorul nu se poate plânge contra executării în sine, pentru motive ce tin de respectarea

conditiilor formale a însăşi procedurii de executare, ceea ce se poate analiza pe calea contestatiei la executare.

In vederea executării cambiale, art.1 din Legea nr.58/1934, impune investirea biletului la ordin, cu formulă executorie.

Pe baza biletului la ordin, investit cu formulă executorie creditorul poate proceda la executarea silită a debitorului.

Potrivit art.62 din Legea 50/1934, pe baza biletului la ordin, investit cu formulă executorie, creditorul are obligatia să

adreseze debitorului, o somatie de plată, care se notifică conform art. 90 C.p.civ, la domiciliul sau resedinţa debitorului.

Potrivit aceluiaşi articol, debitorul care a primit somatie de plată este în drept să facă opozitie la executare în termen

de 5 zile de la primirea somatiei.

Ca atare, în speţă, sustinerile contestatoarei potrivit căreia titlul executoriu, nu cuprinde o creanţă certă, lichidă şi

exigibilă în sensul art. 379 C.p.civ.  şi  mentiunii despre locul emiterii, sunt neîntemeiate.

De asemenea, conform dispoz. art.63 din Legea nr. 58/1934 în procesele cambiale pornite exceptiile ce pot fi invocate sunt

cele privind nulitatea titlului potrivit dispoz.art. 2, precum şi cele care nu sunt oprite de art.10.

Art.62 alin.2, precizează că exceptiile procesuale trebuie să fie de grabnică solutionare întotdeauna întemeiate pe o probă

scrisă, tocmai pentru a nu mai fi nevoie de administrarea altor probe, care ar conduce la tergiversarea judecării cauzei.

Astfel, contestatoarea a invocat exceptii privind nulitatea titlului, cum ar fi cele formale şi cele care privesc viciile

de consimţământ, raportul fundamental care a determinat crearea biletului la ordin precum şi cele care izvorăsc din

raporturile ulterioare creaţiei biletului la ordin.

Ca o exceptie de la dreptul comun persoana împotriva căreia s-a început executarea silită cambiale nu poate opune

posesorului biletului vreo exceptie întemeiată pe raportul său personal cu beneficiarul sau cu posesorii anteriori ai

biletului după cum prevede art.19 din Legea 58/1934.

Ca atare, debitorul nu poate opune executării silite împrejurarea efectuării plătii printr-o compensare a datoriei sale

cu o creanţă a primului beneficiar al biletelor respectiv aşa cum a învederat în speţă contestatoarea prin înscrisul depus

la dosar în sensul că biletele la ordin emise în alb ar fi trebuit să fie completate de emitent pe măsura livrării mărfii

şi stabilirii sumelor de plată în functie de posibilităţile cumpărătorului iar în caz contrar acele bilete nu puteau fi

recunoscute la plată fiind considerate un act nul.

Exceptia opusă executorii silite este lipsită de efect împotriva posesorului actual al biletelor astfel că executarea

silită pornită de către intimată împotriva emitentei biletului este legală.

Faţă de aceste considerente instanta va dispune în consecinţă respingerea opozitiei la executare ca fiind neîntemeiată.