Tâlhărie, art. 211 C.p.

Sentinţă penală 97 din 25.03.2010


Sentinţa penală nr. 97/25.03.2010

Obiect: tâlhărie, art. 211 C.p.

Prin rechizitorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg Neamţ înregistrat pe rolul acestei instanţe s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor :

P.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art..211 al 2 lit..”b,c şi al 2 1 lit.. a şi b cod penal cu aplicarea art.. 75 lit..”c”cod penal şi art 33 lit”a” cod penal.

D.I., , pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art..211 al.2 lit.b şi c , art..211 al.21 lit.a C.pen. cu aplicarea art.. 99 şi următoarele Cod penal

T.D. şi M.A., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 al 2 lit.”b,c şi al.21 lit.a C.pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele cod penal.

Inculpatul P.C. audiat în instanţă a arătat următoarele:

A băut cu partea vătămată şi cu ceilalţi inculpaţi, după care au plecat şi în drum spre casă s-au luat la înjurături .

Fiind în stare de ebrietate şi având o cheie de drujbă în mână a înţepat în spate cu acea cheie partea vătămată C.F..

Partea vătămată nu mai avea bani. Banii care i-a avut 250.000 lei vechi i-a cheltuieli cumpărând bere. Din ceilalţi inculpaţi numai pe D.I. l-a văzut că a lovit partea vătămată.

Inculpatul D.I. audiat în instanţă a arătat următoarele:

În timp ce se afla la masă cu alţi băieţi a venit P.C. care a avut o discuţie cu partea vătămată.

Primul a ieşit din bar partea vătămată, după care a ieşit inculpatul P.C., apoi a ieşit şi el.P.C. s-a luat la bătaie cu partea vătămată. Era şi el lângă aceştia,i-a ajuns din urmă,i-a dat şi el o palmă părţii vătămate.

Inculpatul P.C. a luat portofelul păreţii vătămate din buzunar, a luat banii din el după care i-a dat lui. În portofel se aflau nişte iconiţe.

Inculpatul T.D. a rătat următoarele:

A fost şi el în bar la o masă cu nişte băieţi şi i-a văzut la altă masă pe D.I. şi partea vătămată. La un moment dar nu i-a mai văzut pe4 inculpaţii P.C. şi D.I.. A mai stat jumătate de oră după care a plecat acasă. A fost trimis de o mătuşă să cumpere ţigări când a ajuns la magazin a văzut că P.C. , D.I. şi Roman Gabi se băteau cu partea vătămată Costea Adrian.Partea vătămată a fugit dar P.C. l-a prin . Au fugit şi el împreună cu ceilalţi după partea vătămată să-l prindă.

Partea vătămată a fost tăiată cu un cuţit de către P.C..L-a văzut anterior în bar pe P.C. cu un cuţit în mână.

Inculpatul M.A. audiat în instanţă a arătat următoarele:

În timp ce se aflau afară, lângă bar cu S.G., i-a văzut pe P.C. şi pe D.I. că au ieşit din bar şi fugeau după partea vătămată. Atunci au fugit şi ei împreună cu cei doi inculpaţi după partea vătămată pe care au ajuns-o la o fântână.

Au pus jos partea vătămată şi au lovit-o.

A lovit şi el partea vătămată dar uşor, cu palma peste spate.

După incident au luat bere cu 25 lei, banii fiind luaţi de la partea vătămată P.C..

Din actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Partea vătămată C:F. de 19 ani, împreună cu martorul P.I., colegi de muncă la X. din Comuna P., au mers în după amiaza zilei de 30.11.2009, la un bar din satul Z., cunoscut sub numele de „N”(SC E SRL). Acolo se aflau inculpaţii P.C., D.I., T.D. şi M.A. şi făptuitorul R.G., care au consumat diferite băuturi alcoolice. Inculpatul D.I. aşezându-se la masa părţii vătămate, deoarece se cunoştea cu numitul P.I., a avut ocazia să observe că partea vătămată dispune de o sumă mai mare de bani achitând întreaga consumaţie, motiv pentru care s-a înţeles cu inculpatul P.C. , care avea asupra sa un cuţit, să-l deposedeze de bani.

În jurul orelor 23,00 partea vătămată împreună cu colegul său au părăsit barul îndreptându-se spre M-area Sihăstria.cei doi inculpaţi, D.I. şi P.C. au părăsit împreună localul pentru a-i ajunge din urmă pe cei doi, fapt observat de inculpatul M.A. şi făptuitorul R.G., care îi urmează la îndemnul inculpaţilor. Toţi cei patru fug după partea vătămată şi colegul lui şi în momentul în care i-au ajuns inculpatul D.I. l-a lovit cu palma peste faţă pe martorul P.I. iar P.C. a imobilizat partea vătămată. Martorul P.I. îi recunoaşte pe agresori,însă aflându-se în inferioritate numerică, reuşeşte să fugă, ajungând la mănăstire.

În continuare victima este lovită de cei patru inculpaţi cu pumnii şi picioarele solicitându-i-se să predea banii pe care îi mai are. La un moment dat partea vătămată a reuşit să fugă însă este urmărită şi ajunsă de cei patru agresiunea continuând, pe traseu fiind cooptat şi inculpatul T.D. care s-a alăturat grupului de agresori.

Deoarece victima a încercat să strige după ajutor şi pentru a scăpa inculpatul P.C. i-a aplicat acestuia o lovitură cu lama cuţitului pe care îl avea asupra sa, producându-i o plagă înjunghiată penetrantă faţă dorsală torace stângă.Profitînd de neputinţa victimei de a se apăra şi aducându-o în imposibilitatea de a opune rezistenţă aceştia, agresorii,au căutat în buzunarele hainelor şi i-au sustras portmoneul în care avea o sumă de 25 de lei.

Loviturile cu pumnii şi picioarele au continuat , victima reuşind să fugă pe distanţe mici , fiind urmărită şi ajunsă de fiecare dată de către inculpaţi.

În urma acestor agresiuni partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 24-25 zile de îngrijiri medicale.

Situaţia de fapt astfel reţinută rezultă din procesul verbal de consemnare a plângerii şi declaraţiile părţii vătămate C.F., procesul verbal de cercetare la faţa locului din 1.12.2009 şi planşa foto nr. 590/2009 planşele foto nr.590-2/2009,590-3/2009,590-1/2009, foaia de observaţie clinică generală nr.xxxx, concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. 2027/2009 şi a certificatului medico legal nr. xxx/E din 23.xx.2009 şi declaraţiile martorilor R.G., L.P., P.I. şi Negoiţă Victor coroborate cu declaraţiile inculpaţilor care recunopsc în parte săvîrşirea faptelor.

Instanţa nu va reţine declaraţiile martorilor P.I., D.V. şi S.I. având în vedere că aceştia nu au fost de faţă la incident, în perioada în care au fost săvârşite faptele imputate inculpaţilor , ei se aflau în bar.

În drept faptele inculpatului P.C. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de tâlhărie prevăzută de art 211 al 2 lit”b,c, şi al 21lit 2a,b”cod penal cu aplicarea art 75 lit”c”cod penal şi art 74 lit”a”cod penal raportat la art 76 lit”b”cod penal şi de port fără drept de are albe prevăzută de art 1 1pct. 1 din legea 61/1991 cu aplicarea art 74 lit”a” cod penal raportat la art 76 lit”c”cod penal.

Faptele inculpatului D.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art 211 al 2 lit”b,c,”cod şi al 21lit 2a,b”cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele cod penal şi art 74 lit”a”cod penal raportat la art 76 lit”c”cod penal, faptele inculpatului T.D. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 al 2 lit”b,c,”cod şi al 21lit 2a,b”cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele cod penal şi art 74 lit”a”cod penal raportat la art 76 lit”c”cod penal şi faptele inculpatului M.A. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 al 2 lit”b,c,”cod şi al 21lit 2a,b”cod penal cu aplicarea art.99 şi următoarele cod penal.

În ceea ce priveşte cererea pentru preschimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite de către inculpatul P.C. şi D.I. în art.180 al 2 cod penal şi respectiv art 180 al 1 cod penal, instanţa în baza art.334 cod proc. penală o va respinge având în vedere situaţia de fapt reţinută, cei doi inculpaţi alături de ceilalţi doi inculpaţi au folosit violenţa în scopul de a sustrage părţii vătămate banii pe care îi avea supra sa. În baza art 33 lit”a” şi art 34 lit”b”cod penal va aplica inculpatului P.C. pedeapsa cea mai grea.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează să fie aplicată inculpaţilor P.C., D.I. şi M.A., instanţa va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art 72 cod penal.

Având în vedere conduita bună a celor trei inculpaţi înainte de săvârşirea faptelor va reţine în favoarea acestora circumstanţa atenuantă prevăzută de art 74 lit”a” cod penal.

Având în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite de către cei trei inculpaţi, împrejurările comiterii acestora, urmările produse, contribuţia efectivă la săvârşirea faptelor, cheltuielile care caracterizează persoana şi conduita inculpaţilor, concluziile referatelor de evaluare şi a anchetelor sociale privind pe inculpaţii D.I. şi T.D. şi caracterizările dispuse instanţa apreciază că scopul educativ preventiv al pedepsei va putea fi atins faţă de aceşti inculpaţi prin aplicarea unei pedepse privative de libertate orientată sub minimul special ca urmare a aplicării dispoziţiilor art 76 cod penal.

În baza art. 71 al 2 cod penal va interzice inculpaţilor P.C. şi D.I. exercitarea drepturilor prevăzute de art 64 al 1 lit”a” teza II şi lit”b”cod penal pe durata pedepsei aplicate.

Va menţine starea de arest a acestor doi inculpaţi şi va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din data de 1.12.2009 la zi.

În ceea ce priveşte pe inculpatul T.D. având în vedere că acesta nu a mai fost anterior condamnat la o pedeapsă mai mare de 6 luni , pedeapsa ce urmează a fi aplicată de instanţă nu depăşeşte 3 ani, iar instanţa apreciază că scopul pedepsei având în vedere persoana inculpatului poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei , va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei potrivit art 81 cod penal.

Va stabili termen de încercare alcătuit din perioada de 2 ani la care se va adăuga durata pedepsei ce urmează a fi aplicată prin prezenta sentinţă penală,potrivit art 82 cod penal.

Va atrage atenţia acestui inculpat asupra dispoziţiilor art 83 cod penal.

Va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art 64 lit”a” teza II şi lit”b” cod penal pe durata pedepsei aplicate.

În baza art. 71 al 5 cod penal va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În ceea ce priveşte pe inculpatul minor M.A. având în vedere gradul de pericol social al faptelor săvârşite, împrejurările comiterii acestora, contribuţia efectivă la săvârşirea faptelor, urmările produse , elementele care caracterizează conduita şi persoana inculpatului, vârsta acestuia precum şi concluziile anchetei sociale a referatului de evaluare în baza art. 101 al 1 lit”b”cod penal raportat la art.103 cod penal, va aplica inculpatului măsura educativă a libertăţii supravegheate timp de un an, încredinţând supravegherea părinţilor .

Va pune în vedere celor cărora li s-a încredinţat supravegherea dispoziţiile art. 103 al 2 cod penal.

În baza art. 103 al 4 cod penal va atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor comportării sale şi conţinutul art.103 al 6 cod penal.

În baza art.14,346 cod proc. penală şi art 998 cod civil va lua act că partrea vătămată C.F. , Spitalul Orăşenesc Tg Neamţ şi Serviciul de Ambulanţă Neamţ nu s-au constituit părţi civile în cauză.

În baza art 109 al 5 cod proc.penală va dispune restituirea către partea vătămată a unui hanorac cu glugă, a unei bluze şi a unui tricou şi către inculpatul P.C. a unei perechi de pantaloni tip blugi şi a unei bluze de trening.

Va lua act că inculpatul P.C. şi D.P.I au fost asistaţi de apărători aleşi.

Va dispune plata din forurile Ministerului Justiţiei către baroul Avocaţi neamţ a onorariului pentru asistenţa juridică din oficiu pentru inculpaţi.

În baza art. 1919 cod proc.penală va obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.