Civil - contestaţie la executare

Hotărâre 7421 din 05.10.2011


Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 4370/320/2011 din 31 martie 2011 contestatoarea REF a solicitat în contradictoriu cu intimaţii  SI şi SA, să se dispună admiterea contestaţiei la executare, anularea Procesului verbal de eliberare distribuire preţ încheiat la data de 30.03.2011 în dosarul execuţional nr. 132/E/2010 al Bej Szekely Szabolcs, distribuirea sumei de 447.806,68 lei către contestatoare, titulară a dreptului de creanţă cu obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatoarea a arătat că dosarul execuţional nr. 132/E/2010 al Bej Szekely Szabolcs are ca şi obiect cererea de executare silită formulată de intimaţii SI şi Stan Aurita în vederea punerii în executare a Sentinţei civile nr. 6155/29.07.2009 pronunţată de către Judecătoria Târgu Mureş în dosarul nr. 1167/320/2009 în care debitori sunt numiţii Covrig Ioan şi Covrig Minerva.

Totodată contestatoarea arată că în dosarul execuţional nr. 132/E/2010 al Bej Szekely Szabolcs s-a efectuat o adresă de înfiinţare a popririi către Consiliul Judeţean Mureş în baza Sentinţei civile nr. 595/30.03.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia Civilă în dosarul nr. 579/102/2010.

Contestatoarea precizează că prin Sentinţa civilă nr. 595/30.03.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia Civilă în dosarul nr. 579/102/2010 s-a stabilit numitei Covrig Minerva un drept de creanţă în cuantum de 132.240 Euro cu titlu de despăgubiri în urma exproprierilor.

Contestatoarea mai arată că ulterior pronunţării Sentinţei civile nr. 595/30.03.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia Civilă în dosarul nr. 579/102/2010 a fost perfectat contractul de cesiune de creanţă autentificat prin Încheierea BNP Balgrădean Stela nr. 688/23.04.2010 prin care a cumpărat de la numita Covrig Minerva întregul drept de creanţă stabilit.

În continuare, contestatoarea arată că a formulat cerere de executare silită prin care a solicitat punerea în executare a Sentinţei civile nr. 595/30.03.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia Civilă în dosarul nr. 579/102/2010 pentru recuperarea sumei de 553.794,67 lei (132.240 euro x 4,1878 lei/euro), cerere ce face obiectul unui dosar execuţional instrumentat de către BEJ Romulus Puia.

Contestatoarea precizează faptul că anterior efectuării plăţii de către terţul poprit, Consiliul Judeţean Mureş, către BEJ Szekely Szabolcs a notificat cesiunea de creanţă şi către Consiliul Judeţean Mureş.

Contestatoarea arată că, anterior emiterii Procesului verbal de eliberare distribuire preţ încheiat în data de 30.03.2011 în cadrul dosarului execuţional nr. 132/E/2010 a fost întocmit un alt proces verbal de eliberare distribuire preţ încheiat la data de 07.06.2010.

Contestatoarea menţionează că împotriva procesului verbal de eliberare distribuire preţ încheiat la data de 07.06.2010 a formulat contestaţie ce a format obiectul dosarului nr. 7817/320/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 9263/08.10.2010 în sensul respingerii contestaţiei. Contestatoarea precizează că împotriva Sentinţei civilă nr. 9263/08.10.2010 pronunţată în dosarul nr. 7817/320/2010 a formulat recurs care a fost soluţionat prin Decizia nr. 267/17.03.2011 a Tribunalului Mureş – Secţia civilă, decizie prin care a fost admis recursul.

Contestatoarea mai arată că BEJ nu s-a conformat Deciziei nr. 267/17.03.2011, irevocabile, în sensul distribuirii sumei de 447.806,68 lei către contestatoare ca titular al dreptului de creanţă ci a distribuit această sumă familiei Stan.

În drept au fost invocate prevederile art. 570 alin 2 din Codul de procedură civilă.

În probaţiune contestatoarea a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri:  sentinţa civilă nr. 9263/18.10.2010(f.6-8), minuta deciziei nr.267 (f-9), procesul verbal de eliberare distribuire preţ (f.10), cerere (f. 11-12), notificare (f. 13-14), cerere (f.15), contract de cesiune de creanţă (f. 16-19), proces verbal de eliberare distribuire preţ din 07.06.2010 (f. 20).

La data de 15.04.2011 intimaţii SI şi SA au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea contestaţiei la executare ca nefondată şi în consecinţă, menţinerea procesului verbal de eliberare – distribuire preţ, încheiat la data de 30.03.2011 în dosarul execuţional nr. 132/E/2010 al BEJ Szekely Szabolcs Barna şi obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în baza disp. art. 274 Cod procedură civilă.

În motivarea intimaţii arată că dosarul execuţional nr. 132/E/2010 are ca obiect cererea de executare silită formulată de către intimaţi împotriva debitorilor Covrifg Ioan şi Covrig Minerva în vederea punerii în executare a Sentinţei Civile nr. 6155/29.07.2009 a Judecătoriei Târgu Mureş.

Intimaţii arată că motivele de fapt şi de drept invocate de către contestatoare sunt nefondate, procesul verbal atacat fiind temeinic şi legal, motiv pentru care solicită menţinerea acestuia în întregime.

Intimaţii mai arată că prin Sentinţa civilă nr. 6155/29.07.2009 pronunţată de Judecătoria Târgu Mureş instanţa a admis acţiunea formulată de către intimaţi împotriva numiţilor Covrig Ioan şi Covrig Minerva dispunând rezilierea convenţiei intitulate „Contract de vânzare-cumpărare” încheiat între părţi la data de 11.09.2008, modificată prin intermediul actului adiţional încheiat la data de 09.12.2009, obligând pârâţii Covrig Ioan şi Covrig Minerva să restituie intimaţilor suma de 50.000 euro achitată cu titlu de avans, suma de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri şi suma de 22.650,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În continuare, intimaţii arată că BEJ Szekely Szabolcs la data de 26.04.2010 a emis o dispoziţie de poprire împotriva debitorilor Covrig Ioan şi Covrig Minerva şi a terţului poprit Consiliul Judeţean Mureş asupra sumei stabilită prin Sentinţa nr. 595/30.03.2010 a Tribunalului Mureş în dosarul nr. 579/102/2010 până la limita sumei datorate conform Sentinţei nr. 6155/29.07.2009. Ulterior, la data de 05.05.2010 contestatoarea REF a înregistrat sub nr. 6985 la Consiliul Judeţean Mureş o notificare prin care a comunicat faptul că între contestatoare în calitate de cesionară şi debitoarea Covrig Minerva în calitate de cedentă s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă din data de 23.04.2010.

Intimaţii arată că potrivit art. 1391 din Codul civil la strămutarea unei creanţe, a unui drept sau a unei acţiuni, predarea între cedente şi cesionar se face prin remiterea titlului.

Totodată, intimaţii arată că la data încheierii contractului de cesiune de creanţă, respectiv la data de 23.04.2010, Sentinţa civilă nr. 595/30.03.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş nu era definitivă şi irevocabilă, astfel încât cedenta nu putea să remită titlul în sensul disp. art. 1391 Cod civil fapt ce pune sub semnul întrebării valabilitatea contractului de cesiune, sau cel puţin buna credinţă a părţilor contractante.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 06.06.2011 instanţa a admis cererea de recuzare a d-nei judecător Boancă Marlena, formulată de către contestatoarea REF.

La data de 26.09.2011 intimaţii au depus la dosar concluzii scrise prin care au reiterat, în esenţă, susţinerile din întâmpinare. 

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine următoarele:

Prin Sentinţa civilă nr. 6155/29.07.2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 1167/320/2009, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii SI şi SA (intimaţi în prezenta cauză) în contradictoriu cu pârâţii Covrig Ioan şi Covrig Minerva,  s-a dispus rezilierea convenţiei intitulate „contract de vânzare-cumpărare“ încheiat de părţi la data de 11.09.2008, modificată prin intermediul actului adiţional încheiat între părţi la data de 09.12.2008, obligând pârâţii să restituie reclamanţilor suma de 50.000 euro achitată cu titlu de avans, suma de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri, precum şi suma de 22.650,04 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 08.04.2010, prin Încheierea nr. 3419 a Judecătoriei Tg. Mureş a fost investită cu formulă executorie Sentinţa civilă nr. 6155/29.07.2009 pronunţată de Judecătoria Tg. Mureş în dosarul nr. 1167/320/2009, iar prin Încheierea civilă nr. 1580/20.04.2010 s-a încuviinţat executarea silită în temeiul titlului executoriu Sentinţa civilă nr. 6155/29.07.2009, constituindu-se în acest sens la solicitare intimaţilor dosarul execuţional 132/E/2010 al BEJ Szekely Szabolcs Barna.

 Executorul judecătoresc Szekely Szabolcs Barna a emis la data de 26.04.2010 o dispoziţie de poprire împotriva terţului poprit Consiliul Judeţean Mureş, adusă la cunoştinţa debitorilor Covrig Ioan şi Covrig Minerva, asupra sumei stabilită prin Sentinţa nr. 595/30.03.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia civilă în dosar nr. 579/102/2010, cu titlu de despăgubiri pentru expropriere, până la limita sumei datorate conform Sentinţei civile nr. 6155/29.07.2009 pronunţată de Judecătoria Tg.Mureş în dosarul nr. 1167/320/2009. Adresa a fost comunicata catre terţul poprit Consiliul Judeţean Mureş la data de 27.04.2010.

 Ulterior, la data de 5.05.2010, contestatoarea REF a înregistrat sub nr. 6985 la Consiliul Judeţean Mureş o notificare cu privire la faptul că între contestatoare în calitate de cesionară şi debitoarea intimaţilor, Covrig Minerva în calitate de cedentă s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă autentificat prin Încheierea B.N.P. Balgradean Stela nr. 688/23.04.2010, în baza căruia contestatoarea a cumpărat dreptul de creanţă în cuantum de 132.240 euro pe care cedenta urma să o primească de la Consiliul Judeţean Mureş cu titlu de despăgubiri de expropriere, în baza Sentinţa nr. 595/30.03.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă în dosar nr. 579/102/2010.

La data de 7.06.2010 s-a întocmit de către BEJ Szekely Szabolcs Barna în dosarul execuţional nr. 132/E/2010 procesul verbal de distribuire preţ, în cuprinsul căruia s-a consemnat opoziţia contestatoarei la distribuirea şi eliberarea preţului către intimaţi, astfel că executorul judecătoresc nu a procedat efectiv la eliberarea preţului către intimaţi, făcându-se menţiunea posibilităţii exercitării căii de atac împotriva procesului verbal.

Împotriva procesului verbal de eliberare/distribuire preţ încheiat în data de 07.06.2010 în dosarul execuţional nr. 132/E/2010 al BEJ Szekely Szabolcs Barna a exercitat contestaţie la executare contestatoarea Ruja Elena - Felicia, ce a format obiectul dosarului nr. 7817/320/2010 aflat pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 9263/08.10.2010 în sensul respingerii contestaţiei. Impotriva Sentinţei civilă nr. 9263/08.10.2010 pronunţată în dosarul nr. 7817/320/2010 a formulat recurs care a fost soluţionat prin Decizia nr. 267/17.03.2011 a Tribunalului Mureş – Secţia civilă, decizie prin care a fost admis recursul.

Obiectul prezentului dosar il constituie Procesul verbal de eliberare distribuire preţ încheiat în data de 30.03.2011 în cadrul dosarului execuţional nr. 132/E/2010.

Pe de alta parte, contestatoarea din prezentul dosar are o executare silita demarata impotriva tertului poprit-debitor cedat, dosar executional avand nr. 123/2010  instrumentat de către BEJ Romulus Puia.

Aceasta cronologie a fost necesara pentru buna solutionare a cauzei, fiind necesar a se urmari in timp actele si faptele juridice care au intervenit si modul in care s-au suprapus anumite efecte.

În acest sens, instanţa are în vedere că  la data de 27.04.2010, terţul poprit Consiliul Judeţean Mureş a primit dispoziţia de poprire emisă în dosarul execuţional 132/E/2010 al BEJ Szekely Szabolcs Barna. La data respectiva Consiliului judetean Mures nu i se comunicase ca a dobandit calitatea de debitor al contestatoarei în calitate de cesionară din contractul de cesiune de creanţă autentificat prin Încheierea B.N.P. Balgradean Stela nr. 688/23.04.2010, pana la acel moment respectiva cesiune de creanta neproducand efecte decat intre partile semnatare.

 Dispozitia de poprire comunicata Consiliului judetean Mures la 27.04.2010 genera in sarcina acestuia in conformitate cu art. 454 si art. 456 C. proc. civ. urmatoarele obligatii:

-sa indisponibilizeze suma declarata poprita, adica avea interdictia de a plati debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datoreaza sau i le va datora ( art. 454 alin. 2 c. proc. civ.).

-in termen de 15 zile de la comunicarea popririi, sa consemneze suma de bani si sa trimita dovada executorului ( art. 456 alin. 1, lit. a C. proc. civ.).

Asadar, comunicarea popririi genera un efect care se produce chiar din momentul comunicarii adresei de poprire ( si anume indisponibilizarea sumei poprite) si un efect care urma sa se produca in termen de 15 zile de la comunicarea adresei de poprire ( consemnarea sumei la dispozitia executorului judecatoresc ). In cazul tertului poprit unitate bancara, art. 457 alin. 2 C. proc. civ. precizeaza expres ca „ la data sesizarii bancii, sumele existente precum si cele provenite din incasarile viitoare sunt indisponibilizate in masura necesara realizarii creantei. Din momentul indisponibilizarii si pana la achitarea integrala a obligatiilor prevazute in titlul executoriu inclusiv pe perioada suspendarii executarii silite prin poprire tertul poprit nu va putea face nici o alta plata sau alta operatiune care ar putea diminua suma indisponibilizata, daca legea nu prevede altfel”. Desi aceasta dispozitie legala se refera la tert poprit-unitate bancara, pentru identitate de ratiune, acelasi comportament trebuie sa il aiba si un tert poprit neunitate bancara (daca nu e vorba despre una din situatiile prevazute de art. 453 alin. 2 c. proc. civ.).

Rezulta asadar ca incepand cu 27.04.2010, data comunicarii popririi catre tertul poprit, suma poprita era indisponibilizata, tertul nemaiputand decide o alta ordine de plata sau o alta operatiune care ar putea diminua suma indisponibilizata.

Faptul ca la data de 5.05.2010, contestatoarea REF a înregistrat sub nr. 6985 la Consiliul Judeţean Mureş o notificare informandu-l că între contestatoare în calitate de cesionară şi debitoarea intimaţilor, Covrig Minerva în calitate de cedentă s-a încheiat contractul de cesiune de creanţă autentificat prin Încheierea B.N.P. Balgradean Stela nr. 688/23.04.2010, în baza căruia contestatoarea a cumpărat dreptul de creanţă în cuantum de 132.240 euro pe care cedenta urma să o primească de la Consiliul Judeţean Mureş cu titlu de despăgubiri de expropriere, în baza Sentinţei nr. 595/30.03.2010 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă în dosar nr. 579/102/2010 nu este in masura sa desfiinteze efectele indisponibilizarii cu privire la suma poprita.

 Aparent legea face distinctie intre indisponibilizare, care se produce de drept din momentul comunicarii adresei de poprire si consemnare care trebuie indeplinita in termen de 15 zile de la comunicarea adresei. Aceasta distinctie este fireasca, deoarece consemnarea la dispozitia executorului a sumei poprite presupune executarea unor operatiuni care necesita timp (de ex. intocmirea unor ordine de plata, etc. ), insa distinctia nu este una de esenta, deoarece atat indisponibilizarea cat si consemnarea sumei constituie etape strans legate prin care se stinge obligatia de plata a creantei pe care tertul poprit o avea fata de debitorul urmarit.

Exista o singura modalitate prevazuta de lege de incetare a masurii de indisponibilizare si anume, cea prevazuta de art. 454 alin. 4 C. proc. civ. constand in aceea ca debitorul sa consemneze cu afectatiune speciala intreaga valoare a creantei la dispozitia creditorului urmaritor.

In prezenta speta debitorii urmariti nu au facut o astfel de consemnare. Astfel, la data la care cesionarii creantei pe care Covrig Minerva o avea fata de tertul poprit au notifact acestuia cesiunea, adica la data de 05.05.2010, pentru o parte din creanta cedata, tertul poprit era deja obligat sa dea curs unei masuri de executare silita prin poprire infiintata anterior ( la 27.04.2010).

Pe de alta parte, potrivit art. 1393 C. civ. cesionarul nu poate opune dreptul sau la o treia persoana decat dupa ce a notificat debitorului cesiunea, fara a se institui vreun termen in care legea sa prevada obligativitatea efectuarii acestei notificari. Se deduce astfel ca notificarea poata sa aiba loc oricand in termenul de prescriptie, pana la data la care nu a intervenit vreo cauza de stingere sau diminuare a obligatiei de plata si pana cand tertii nu au dobandit drepturi proprii asupra obiectului cesiunii. Asa cum s-a aratat anterior, adresa de infiintare a popririi a produs efecte de drept incepand cu data comunicarii popririi tertului poprit (27.04.2010), iar notificarea ulterioara din 05.05.2010 a cesiunii de creanta nu mai putea produce vreun efect fata de obligatia de executare a dispozitiei de poprire fata de Consiliul judetean Mures ( nasterea obligatiilor rezultate din institirea popririi nu trebuie confundata cu executarea acestor obligatii).

Pentru aceste considerente, procesul verbal din 30.03.2011 este temeinic si legal, iar tertul poprit a consemnat in mod corect suma poprita de 447.806,68 lei la dispozitia executorului judecatoresc Szekely Szabolcs Barna in conformitate cu dispozitiile art. 454 si art. 456 C. proc. civ. Nu sunt intemeiate criticile contestatoarei care a aratat că BEJ nu s-a conformat Deciziei nr. 267/17.03.2011, irevocabile, în sensul distribuirii sumei de 447.806,68 lei către contestatoare ca titular al dreptului de creanţă, deoarece aceasta hotarare judecatoreasca nu a dispus in sensul indicat de catre contestatoare.

Referitor la solicitarea din contestatie de a se dispune distribuirea catre contestatoare a sumei de 447806,68 lei  instanta o va respinge ca neintemeiata deoarece in dosarul executional de fata avand nr. 132/2010 contestatoarea nu are calitatea de creditor urmaritor astfel ca nu ne aflam intr-una din situatiile prevazute de art. 563 C. proc. civ. ( creditori concurenti). Contestatoarea poate fi satisfacuta doar in cadrul propriului dosar executional avand nr. 123/2010 instrumentat de BEJ Puia Romulus, dosar in care se urmareste silit debitorul cedat Consiliul Judetean Mures, BEJ Szekely Szabolcs Barna neputand dispune cu privire la satisfacerea unor creante din alte dosare executionale si neconexate la cel de fata. 

Având în vedere prevederile art. 274 C. proc. civ., contestatoarea fiind în culpă procesuală dar reţinând că intimaţii nu au făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul dosar, instanţa va respinge ca nefondată cererea intimaţilor de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.