Dosar nr. 422/327/2009
SENTINŢA PENALĂ NR.181/20.02.2009
J U D E C A T A :
Prin cererea adresată Judecătoriei Tulcea şi înregistrată sub nr. 422/327/2009 din 26.01.2009, petentul --------- a solicitat liberarea sa condiţionată.
În motivarea cererii petentul a arătat că a muncit şi a participat la programele socio-educative şi de reeducare, fiind de mai multe ori evidenţiat.
La dosarul cauzei s-a depus adresa nr.16406/19.02.2009 emisă de Penitenciarul Tulcea.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că prin sentinţa penală nr.964/2008 a Judecătoriei Constanţa, a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani şi luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
Condamnatul a început executarea pedepsei la 26.10.2005, urmând ca aceasta să expire la data de 25.04.2012.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1582 zile.
De la data de 26.10.2005 până la 18.02.2009 condamnatul a executat 1212 zile, arest preventiv 0 zile, la care i se adaugă 77 zile ca urmare a muncii prestate, totalizând 1289 zile.
De asemenea, se mai menţionează că pe perioada executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, nu a fost sancţionat disciplinar şi a fost recompensat de 12 ori cu suplimentarea drepturilor.
La termenul din 20.02.2009, prezent în faţa instanţei şi asistat de apărătorul din oficiu, petentul a arătat că înţelege să îşi retragă cererea, situaţie faţă de care instanţa urmează a lua act de voinţa petentului.
Va obliga petentul-condamnat la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei urmând a fi virată din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către Baroul de Avocaţi Tulcea pentru avocat ----------.
Judecătoria Tulcea
liberare conditionata
Tribunalul Brăila
Cerere de liberare condiţionată respinsă. Stabilire termen mai lung decât termenul stabilit de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Neagravarea situaţiei cu calea de atac.
Curtea de Apel Oradea
Arest la domiciliu. Admiterea cererii inculpatului de a se deplasa la sediul parchetului în vederea studierii dosarului, precum şi la cabinetul avocaţial al apărătorului ales în vederea pregătiri apărării, conform art. 221 alin. 6 din Codul de procedură
Judecătoria Sectorul 4 București
Fara titlu
Judecătoria Sectorul 5 București
Liberare condiţionată