Respingere încuviintare parasire localitate în temeiul art. 145 Cod procedura penala . Inexistenta motivelor temeinice care sa impuna încuviintarea parasirii localitatii.
JUDECATORIA URZICENI JUDETUL IALOMITA
ÎNCHEIERE DIN 01.04.2010
Prin încheierea din data de 01.04.2010, Judecatoria Urziceni a respins cererea formulata de inculpatul Gh. M. privind încuviintarea parasirii localitatii ca neîntemeiata.
Pentru a hotarî astfel, instanta a retinut ca nu s-a facut dovada de catre inculpat a faptului ca investigatiile ce urmeaza a fi facute la Spitalul Municipiului Bucuresti nu pot fi efectuate si în unitatile spitalicesti din localitatea de domiciliu.
Instanta a apreciat ca simpla recomandare a medicului de familie în vederea internarii inculpatului într-un spital din Bucuresti, nu este de natura, per se, sa duca la admiterea cererii inculpatului de a parasi localitatea de domiciliu.
În ceea ce priveste apararea inculpatului conform caruia are dreptul sa îsi aleaga medicul de familie, instanta apreciaza ca acest drept nu i-a fost încalcat, el exercitându-si acest drept cu ocazia vizitei medicale din data de 31.03.2010.
Având în vedere ca si în localitatea în care locuieste inculpatul Gh. M., exista unitati spitalicesti în cadrul carora ar putea fi tratata afectiunea de care sufera inculpatul, precum si faptul ca nu s-a facut dovada în cauza a împrejurarilor care ar impune parasirea localitatii de domiciliu, instanta apreciaza cererea inculpatului ca neîntemeiata .
Împotriva acestei încheieri nu a fost declarat recurs.
Tribunalul București
Cerere de liberare condiţionată respinsă
Tribunalul Giurgiu
Liberare Condiţionată. Criterii. Timp Executat.
Judecătoria Iași
Liberare condiţionată. Infracţiuni săvârşite sub imperiul Codului penal din 1969. Stabilirea legii penale mai favorabile
Tribunalul Mehedinți
Autoritatea de lucru judecat a termenului fixat pentru reiterarea cererii de liberare condiţionată
Tribunalul Brăila
Este inadmisibilă formularea unei noi cereri de liberare condiţionată în termenul fixat de instanţă printr-o sentinţă definită prin care s-a respins o cerere de liberare anterioară şi s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii, conform art.450 alin.2...