Recunoaşterea ca vechime în muncă a perioadei în care o persoana s-a aflat în concediul de creştere a copilului de până la doi ani.

Prin sentinţa nr. 116 de la 28 Ianuarie 2015  pronunţată de Tribunalul Mehedinţi Secţia A II-A Civilă, De Contencios Administrativ Şi Fiscal în dosarul nr. 6941/101/2014, s-a respins excepţia netimbrării şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

S-a admis acţiunea formulată de BM în contradictoriu cu DIRECTIA PENTRU AGRICULTURA MEHEDINTI.

 S-a dispus recunoaşterea vechimii în muncă pe perioada 01.01.2005-31.12.2005, cât a fost în concediu de creştere a copilului de până la 2 ani de zile.

S-a dispus acordarea sporului de vechime de 25% din salariul de încadrarea corespunzător vechimii în muncă, precum şi plata diferenţelor salariale neacordate, rezultate din neaplicarea acestui procent, începând cu data de 10.02.2014, până la modificarea/încetarea raporturilor de munca, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie de la naşterea acestui drept si pana la plata efectiva.

S-a respins acţiunea formulată faţă de Ministerului Agriculturii si Dezvoltării Rurale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

Împotriva  acestei sentinţe s-a exercitat calea de atac a recursului de către recurentul pârât Direcţia pentru Agricultură Mehedinţi, în temeiul art. 486, art. 487, 488 pct.8 Cod  proc. civ, solicitând admiterea recursului.

Considerentele instanţei de recurs în raport de motivele de recurs şi de disp. art. 488 alin.1 pct.8 NC.p.c.:

Interpretarea dată de recurentă art.82 alin.1 lit.a din Legea 188/1999(forma in vigoare la momentul efectuării concediului), în sensul că raporturile de serviciu au încetat la iniţiativa reclamantei în perioada 01.01.2005-31.12.2005, este eronată, textul de lege prevăzând faptul că raporturile de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în cazul concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani.

Este adevărat că legiuitorul a omis să reglementeze prin Legea 19/2000 sau alte acte normative aplicabile în cursul anului 2005, modalitatea în care concediul pentru creşterea copilului ar influenţa vechimea în muncă.

Art.24 alin.2 din OUG 148/2005 le recunoaşte persoanelor care, până la data de 31 octombrie 2006, au realizat în sistemul public de pensii perioade de stagiu de cotizare de cel puţin 10 luni în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului, drepturile prevăzute de OUG 148/2005.

Întrucât acest din urmă act normativ nu face nicio altă distincţie, prima instanţă a reţinut corect că drepturile reglementate includ si recunoaşterea ca vechime în muncă a perioadei concediului pentru creşterea copilului.

Cum intimata reclamantă a realizat stagiul de cotizare în cuantumul mai sus arătat anterior naşterii copilului, instanţa de fond a stabilit în mod corect că perioada în care aceasta s-a aflat în concediul pentru creşterea copilului reprezintă vechime în muncă. 

Mai mult, art.24 alin.1 din OUG 148/2005 arată că „Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică şi persoanelor care, la data de 31 decembrie 2005, se aflau în una dintre următoarele situaţii: a)în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului, reglementată de dispoziţiile cuprinse în actele normative speciale prevăzute la art. 3 alin. (2)”.

Întrucât reclamanta-intimata s-a aflat în perioada 01.01.2005-31.12.2005 în concediul pentru creşterea copilului, beneficiind de plata indemnizaţiei corespunzătoare, îi sunt aplicabile dispoziţiile OUG 148/2005, inclusiv prevederile art.18 alin.7 referitoare la recunoaşterea ca vechime în muncă a perioadei de timp menţionate.

Cât priveşte adresa de răspuns 13516/07.05.2014 a Direcţiei Juridice, Legislaţia Muncii şi Contencios din cadrul Ministerului Muncii, la care face referire recurenta, Curtea arată că aceasta prezintă un simplu punct de vedere care nu poate avea influenţă asupra modului în care instanţa judecătorească interpretează legea.

Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art.496 alin.1 Cpc, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză ca neîntemeiat.

În temeiul art.453 Cpc, va obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata reclamantă în recurs, în cuantum de 800 lei-onorariu avocat.

Domenii speta

Spete similare