Apel. Calitatea procesuală activă a procurorului de a investi instanţa cu o cerere de desfiinţare a unor înscrisuri falsificate în cazul unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale dispuse anterior intrării în vigoare a prevederilor art.245 alin.1 lit

Apel. Calitatea procesuală activă a procurorului de a investi instanţa cu o cerere de desfiinţare a unor înscrisuri falsificate în cazul unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale dispuse anterior intrării în vigoare a prevederilor art.245 alin.1 lit.c1 din Codul de procedură penală introduse prin art.1 pct.132 din Legea nr.356/2006, însă înainte ca rezoluţia să fi fost comunicată părţii interesate şi aceasta să fi avut posibilitatea de a o ataca cu plângere.

Domeniu: nulitate act

Art.1 pct.132 din Legea nr.356/2006; art.14 alin.1 din Codul de procedură penală modificat; art.245 alin.1 lit.c1 din Codul de procedură penală modificat; art.228 alin.6 teza a II-a din Codul de procedură penală modificat; art.228 alin.61 din Codul de procedură penală modificat; art.45 alin.1 C.Pr.Civ

Prin art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală în vigoare la data emiterii rezoluţiei, se prevede că prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune totodată asupra măsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, iar acest text se coroborează cu prevederile art. 14 alin. 1 Cod procedură penală conform cu care, repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile, în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de apărare.

Atunci când instanţa penală nu a fost sesizată prin punerea în mişcare a acţiunii penale pentru a putea soluţiona acţiunea civilă, iar instanţa civilă nu putea fi sesizată de către procuror căci acţiunea nu viza apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, procurorul are totuşi calitate procesuală activă a solicita desfiinţarea înscrisurilor falsificate atunci când rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nu a rămas încă definitivă la data sesizării instanţei.

În această situaţie sunt aplicabile dispoziţiile art.245 Cod procedură penală modificate prin Legea nr.356/2006, intrată în vigoare ulterior emiterii rezoluţiei, astfel că procurorul este abilitat să sesizeze instanţa civilă competentă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

După data intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, este activat principiul aplicării imediate a legii noi cu privire la raporturile juridice ale căror efecte nu s-au epuizat sub imperiul legii vechi, şi deşi, această lege conţine modificări ale normelor procesual penale, datorită efectelor produse asupra proceselor civile, prin recunoaşterea calităţii procesuale active parchetului pentru intentarea unei acţiuni de drept civil, principiul aplicării imediate a legii noi este aplicabil acţiunilor civile care au ca obiect desfiinţarea unui înscris falsificat.(Decizia civilă nr.325A/ 19 iunie 2015  pronunţată de  CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A IV-A CIVILĂ)

Prin cererea din 09.07.2013, reclamantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta N.A.M.V., desfiinţarea următoarelor înscrisuri: acţiunea în revendicare depusa în dosarul nr. 5697/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; cerere de legalizare şi investire cu titlu executoriu a sentinţei civile nr. 6675/1995 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; acţiunea în revendicare depusa în dosarul nr. 3628/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti; cerere de legalizare şi investire cu formula executorie a deciziei civile nr. 59/1998 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a III-a Civilă; cerere de apel împotriva sentinţei civile nr. 32/39 din 1997 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În motivare, a arătat ca la data de 19.02.2013, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, cererea de clarificare şi îndreptare a rezoluţiei Parchetului Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti nr. 6215/P/2001, privind desfiinţarea înscrisurilor (cereri de retrocedare imobil) formulate de locatarii imobilului din str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2, Bucureşti.

Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, nr. 6215/P/2001 din data de 02.08.2006 s-a dispus: neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzuta de art. 291 Cod penal, deoarece a intervenit decesul făptuitorului R.I.; confirmarea neînceperii urmăririi penale faţă de numita N.A.M.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, deoarece exista o cauza care înlătură răspunderea penala, respectiv iresponsabilitatea, conform art. 48 Cod penal; confirmarea neînceperii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, deoarece s-a împlinit termenul special al răspunderii penale.

Din conţinutul rezoluţiei rezultă că, la data de 08.10.2001, s-a înregistrat sub nr. 7766/P/2001, plângerea formulata de locatarii imobilului situat în Bucureşti, str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2, prin care solicitau efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 288 alin.1 Cod penal şi art. 290 Cod penal faţă de numiţii N.A.M.V. şi R.I..

În cererea de chemare în judecată având ca obiect revendicarea imobilului din litigiu, numita N.A.M.V. a arătat ca autoarea sa, V.E.A., decedată la data de 26.07.1987, i-a fost bunică, instituind-o legatara universală pe mama sa, N.V., născută V., şi decedata la data de 06.01.1998. Conform certificatului de moştenitor nr. 94/200, eliberat de BNP Maria Gabura, de pe urma defunctei V.D.E., a rămas ca moştenitor testamentar N.V., decedată.

Acel certificat de moştenitor a fost eliberat la cererea formulată de N.A.M.V., care a prezentat notarului un testament olograf, întocmit de V.E.D., datat la 20.12.1984, prin care lăsa fiicei decedatului său soţ, V.C.D., N.V., întreaga sa avere. Pe parcursul judecaţii cauzei, N.A.M.V. a fost reprezentata de avocat R.I.. Prin raportul de expertiza medico-legala psihiatrica efectuat în dosarul nr. 3108/P/2001, s-a stabilit ca N.A.M. a avut discernământul abolit în perioada 1994-1998.

Prin decizia civila nr. 58/1998, Tribunalul Bucureşti, Secţia a III-a Civila, a admis apelul formulat de N.A.M.V. şi a dispus obligarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti la predarea către apelantă, în deplina proprietate şi liniştita posesie a imobilului susmenţionat.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 92 alin. 1 şi art. 95 pct. 1 din Noul Cod de procedură civilă şi art. 245 alin. 1 lit. c1  Cod procedură penală.

Pârâta N.A.M.V. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi completare la întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecata, în considerarea caracterului nelegal al actului de sesizare, iar în subsidiar, respingerea cererii ca fiind formulata de o persoană fără calitate procesuală activă. În al doilea subsidiar, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Pârâta, prin completarea la întâmpinare, a invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale active, pentru considerentele menţionate anterior, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată arătând ca înscrisurile nu pot fi considerate false, câtă vreme au fost însuşite în mod corespunzător de către pârâta. De asemenea, în perioada 1994-1998, pârâta nu a avut discernământul abolit.

Intervenienţii P.T. şi P.I. au formulat cerere de intervenţie forţata împotriva pârâtei N.A.M.V. şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. În motivare, intervenienţii au arătat ca admiterea cererii de chemare în judecată, nesemnată de persoană în cauză a dus la pronunţarea deciziei civile nr. 59/1998 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă, prin care s-a dispus retrocedarea imobilului din str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2. La data de 25.04.2014, intervenienţii au depus şi cerere de intervenţie principală şi accesorie.

La termenul din data de 25.02.2014, instanţa a calificat cererea formulată de intervenienţii P.T. şi P.I., ca fiind o cerere de intervenţie accesorie, în favoarea reclamantului, pe care a încuviinţat-o în principiu.

Prin sentinţa civilă nr. 476 din 11.04.2014, Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active. În consecinţă, a respins cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta N.A.M.V., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă. Totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienţii P.T. şi P.I..

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, întrucât inadmisibilitatea presupune, fie neîndeplinirea unei proceduri prealabile anterior formulării acţiunii, fie existenţa unei alte căi procedurale, impuse de lege, pentru valorificarea aceluiaşi drept.

Instanţa a reţinut că motivele invocate de pârâtă în susţinerea acestei excepţii vizează, în realitate, lipsa calităţii procesuale active a Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, cu privire la care a statuat următoarele:

Prin rezoluţia din data de 02.08.2006, emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul nr. 6215/P/2001, s-a dispus confirmarea: propunerii de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 291 Cod penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului R.I.; a propunerii de neîncepere a urmăririi penale faţă de pârâta N.A.M.V., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 290 alin. 1 Cod penal, întrucât exista o cauză care înlătură răspunderea penală, respectiv iresponsabilitatea conform art. 48 Cod penal; a propunerii de începere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor săvârşite prevăzute de art. 290 alin.1 Cod penal, întrucât s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale.

În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că, prin sentinţa civilă nr. 6675/28.06.1994 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. 5697/1994, s-a admis acţiunea formulată de numita N.A.M.V. şi s-a dispus obligarea Consiliului Local al Municipiului Bucureşti să-i lase acesteia în deplină proprietate şi posesie imobilul din str. Nicolae Filipescu, nr. 52, sector 2, Bucureşti. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel Consiliul Local al Municipiului Bucureşti, care a fost respins prin decizia civilă nr. 269A/06.02.2005 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a III-a Civilă, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare. Pe parcursul judecării cauzei, N.A.M.V. a fost reprezentată de avocat R.I. care în faţa instanţei a administrat toate probele. Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în dosarul nr. 3108/P/2001, s-a stabilit că N.A.M.V. a avut discernământul abolit în perioada 1994-1998. Prin acţiunea civilă înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti sub nr. 3628/1997, numita N.A.M.V. a chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să îi fie lăsat în deplină proprietate imobilul din Bucureşti, str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2.

Prin sentinţa civilă nr. 3239/27.03.1997, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins acţiunea în revendicare, iar prin decizia civila nr. 59/13.01.1998 a Tribunalului Bucureşti, s-a admis apelul formulat de N.A.M.V. şi s-a dispus obligarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti să-i lase în deplină proprietate şi posesie imobilul din Bucureşti, str. Thomas Masaryk, nr. 36, sector 2. Pe toată perioada judecării cauzei, numita N.A.M.V. a fost reprezentata de avocatul R.I.. Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 49 din 9 februarie 2005 s-a concluzionat că semnăturile de pe acţiunea în revendicare depusă în dosarul nr. 5697/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, de pe cererea de legalizare şi investire titlu executoriu a sentinţei civile nr. 6675/1994, de pe acţiunea în revendicare depusă în dosarul civil nr. 3628/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, de pe cererea de legalizare şi investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 59/1998 nu au fost executate de N.A.M.V. şi nici de numitul R.I.. În urma verificărilor efectuate în cauză s-a stabilit că numitul R.I. a decedat la data de 30.09.2005, conform extrasului din registrul de deces al Primăriei Sectorului 1 Bucureşti.”

La data de 19.02.2013, locatarii imobilului din Bucureşti, str. Thomas Masaryk, nr. 36, au formulat o cerere de îndreptare şi clarificare a rezoluţiei din data de 02.08.2006, solicitând sesizarea instanţei civile în vederea desfiinţării înscrisurilor falsificate.

Instanţa a mai reţinut că, prin decizia nr. 15 din data de 21.01.2005, dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o soluţie de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art. 45 alin.1 Cod procedură civilă, respectiv atunci când este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, ori în alte cazuri prevăzute expres de lege. În celelalte cazuri, în baza principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, acţiunea pentru desfiinţarea totala sau parţială a unui înscris falsificat aparţine părţilor.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că în cauzele în care acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, prin încetarea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, în temeiul art. 245 alin. 1 lit. b. şi c şi art. 249 alin. 2 Cod procedură penală, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale sau prin cea de scoatere de sub urmărire penală, procurorul dispune asupra restituirii  lucrurilor care, potrivita art. 118 Cod penal, nu sunt supuse confiscării speciale şi asupra restabilirii situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii. Din prevederile acestor texte de lege, precum şi din prevederile art. 169 şi 170 din Codul de procedură penală rezultă că procurorul are competenţa de a dispune cu privire la repararea pagubei numai prin restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Este adevărat că, prin art. I pct. 132 din Legea nr. 356 publicată în Monitorul Oficial din 07.08.2006 ale cărei dispoziţii au intrat în vigoare în 30 de zile de la data publicării, dispoziţiile art. 245 alin. 1 Cod procedură penală au fost modificate, în sensul că prin ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală, procurorul poate dispune şi asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat.

În interpretarea şi aplicarea acestor dispoziţii (art. 245 alin. 1 lit. c1  Cod procedură penală), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2 din 17.01.2011, a stabilit că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.

Cu toate acestea, în conformitate cu principiul neretroactivităţii legii (art. 15 alin. 2 din Constituţia României), instanţa a apreciat că dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală nu pot conferi calitate procesuală activă procurorului pentru a sesiza instanţa civilă în vederea desfiinţării înscrisului falsificat în cazul soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse anterior intrării lor în vigoare. Aşa fiind, procurorul are legitimare procesuală activă pentru a exercita în faţa instanţei civile acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris numai în cazul rezoluţiilor sau ordonanţelor prin care se dă o soluţie de netrimitere în judecată emisă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006.

Ca atare, ţinând cont că la data pronunţării rezoluţiei nr. 6215/P/2001 din 02.08.20006, procurorul nu avea calitate procesuală activă pentru a sesiza instanţa civilă în vederea desfiinţării înscrisurilor falsificate, instanţa a constatat că excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată de pârâtă este întemeiată şi a admis-o cu consecinţa respingerii acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală activă.

În raport de soluţia dată cererii principale, a fost respinsă, ca neîntemeiată, şi cererea de intervenţie accesorie în interesul reclamantului, formulată de intervenienţii P.T. şi P.I..

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi intervenienţii P.T.şi P.I..

Prin apelul său, parchetul a susţinut nelegalitatea sentinţei, arătând că în raport de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituţia României, care stipulează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod de procedură penală, pot conferi calitate procesuală activă procurorului în vederea desfiinţării înscrisului falsificat în cazul soluţiilor de netrimitere în judecată.

Faptul că la data soluţionării dosarului penal, printr-o rezoluţie de netrimitere în judecată, parchetul nu avea calitate procesuală pentru sesizarea instanţei civile, nu înseamnă că, ulterior, odată cu consacrarea unui temei legal expres în Codul de procedură penală, nu este posibilă introducerea acţiunii.

De altfel, Legea nr. 356/2006 a fost publicată la data de 07.08.2006, iar rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost emisă la data de 02.08.2006, dată de la care curge termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. 3 Cod de procedură penală anterior, în virtutea căruia se putea formula plângere la prim-procuror. Ca urmare, la data împlinirii acestui termen, erau aplicabile prevederile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod de procedură penală.

Intervenienţii au solicitat anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru următoarele motive:

-greşit instanţa nu a constatat tardivitatea întâmpinărilor şi a soluţionat cauza pe baza excepţiilor invocate prin acestea;

-greşit instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, în condiţiile în care dispoziţiile art. 245 lit. c1 Cod de procedură penală şi decizia nr. 2 din 17.01.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, îi conferă această calitate;

-greşit instanţa nu a introdus forţat  în proces, în baza art. 61 – 69 şi art. 78 din Noul Cod de procedură civilă, Consiliul General al Municipiului Bucureşti;

-greşit instanţa a nesocotit decizia civilă nr. 1315 din 17.02.2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În apel, prin încheierea din 06.03.2015, curtea a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie accesorie a numitului B.C., în baza art. 61 alin. 3 şi art. 63 din Noul Cod de procedură civilă.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea apelului, arătând că în momentul emiterii rezoluţiei, normele procedurale în vigoare (nici cele penale şi nici cele civile) nu permiteau sesizarea direct de către organele penale a instanţei civile. Ca urmare, la data emiterii actului de dezinvestire, parchetul Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti nu avea posibilitatea legală de a sesiza instanţele civile pentru anularea actelor false. Într-adevăr, dispoziţiile art. 245 din Codul de procedură penală în vigoare la data emiterii rezoluţiei din 02.08.2006, nu permiteau sesizarea instanţei civile pentru anularea înscrisurilor false.

În consecinţă, Parchetul Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti era ţinut de dispoziţiile deciziei în interesul legii nr. XV/2005 care limitau dreptul procurorului de a sesiza instanţa civilă la cazurile prevăzute de fostul articol 245 din Codul de procedură penală.

Referitor la critica formulată de către apelanţii-intervenienţi privind tardivitatea depunerii întâmpinării, a solicitat respingerea acesteia în raport de dispoziţiile art. 247 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Curtea, referitor la apelul declarat de intervenienţi, a constat că pârâtei i-a fost comunicată cererea de chemare în judecată la data de 17.09.2013, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, respectiv, în termen de 25 de zile de la primirea acesteia. În acest sens, în adresa de comunicare din 13.09.2013, prima instanţă a stabilit atât data comunicării acţiunii, 17.09.2013, cât şi termenul limită de depunere a întâmpinării, 14.10.2013.

Întâmpinarea a fost depusă înăuntrul termenului legal, respectiv, la data de 14.10.2013, astfel cum rezultă din ştampila aplicată pe plicul de corespondenţă (fila 45 dosar). Prin aceasta, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, care a fost respinsă de către instanţă.

Completarea întâmpinării, care nu poartă data înregistrării la instanţă, dar care figurează depusă la primul termen de judecată din 28.01.2014, cuprinde dezvoltări ale argumentaţiei privind inadmisibilitatea acţiunii, dar şi invocarea unei noi excepţii, aceea a lipsei calităţii procesuale active a parchetului.

Nici la termenul din 28.01.2014, când s-a depus această completare la întâmpinare, dar nici la termenul următor din 25.02.2014, parchetul nu a invocat tardivitatea completării întâmpinării, în raport de dispoziţiile art. 201 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

Or, conform art. 246 alin. 2 coroborat cu art. 247 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţia tardivităţii depunerii întâmpinării, excepţie relativă ce protejează exclusiv interesele părţii, trebuie invocată de către reclamant, fie prin răspunsul la întâmpinare, fie, cel târziu, la primul termen de judecată acordat după depunerea acesteia.

Întrucât această excepţie nu a fost invocată până cel târziu la termenul din 25.02.2014, nu mai poate fi ridicată de către reclamant şi, cu atât mai puţin, de către intervenienţi.

În plus, cererile de intervenţie accesorie au fost admisă, în principiu, la data de 25.02.2014, când intervenienţii accesorii au devenit părţi în proces.

Conform art. 65 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă, intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei.

Aşa fiind, în condiţiile în care completarea întâmpinării a rămas câştigată cauzei, ca urmare a neinvocării tardivităţii ei la termenul din 25.02.2014 de către reclamant, intervenienţii nu mai pot invoca cu succes această tardivitate, ei preluând procedura în starea în care se afla în momentul admiterii intervenţiei.

În plus, şi nu în ultimul rând, excepţia lipsei calităţii procesuale active invocată prin completarea la întâmpinare, este o excepţie de fond peremptorie, dirimantă şi absolută, astfel încât, conform art. 247 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, poate fi invocată de parte sau de instanţă în orice fază a pricinii, deci, chiar şi în apel şi în recurs, independent de depunerea sau nu a întâmpinării.

În consecinţă, just prima instanţă s-a considerat legal investită cu soluţionarea excepţiilor invocate prin întâmpinare şi completarea la aceasta.

Referitor la soluţionarea pe fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, cu privire la care s-au formulat motive de apel atât de către parchet cât şi de către intervenienţii accesorii, curtea a reţinut următoarele:

Calitatea procesuală activă presupune existenţa unei identităţi între titularul cererii de chemare în judecată şi titularul raportului de drept substanţial supus judecăţii.

Prin excepţie, calitatea procesuală activă îi este recunoscută şi procurorului, prin prevederile art. 92 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă (art. 45 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă), conform cu care procurorul poate porni orice acţiune civilă, ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Un caz anume prevăzut de lege este cel conferit prin  prevederile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, conform cu care, prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se poate dispune sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

În speţă, prin rezoluţia din 02.08.2006, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în temeiul art. 228 alin. 6 Cod procedură penală a confirmat propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal, întrucât a intervenit decesul făptuitorului R.I. şi de neîncepere a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal, întrucât există o cauză de iresponsabilitate a numitei N.A.M.. De asemenea, sub aspectul acestei din urmă infracţiuni s-a confirmat soluţia de neîncepere a urmăririi penale, întrucât s-a împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale.

Conform art. 228 alin. 6 teza a II-a Cod procedură penală, în forma în vigoare de la data emiterii ordonanţei, copie de pe rezoluţie se comunică persoanei care a făcut sesizarea, precum şi, după caz, persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare.

Din adresa nr.761/VIII-1/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, rezultă că, în urma verificărilor efectuate, nu s-au regăsit în evidenţele acestei instituţii comunicări cu privire la soluţia din data de 02.08.2006. Ulterior, a fost identificată cererea de comunicare formulată  de una dintre persoanele interesate, B.C. şi înregistrată cu nr. 669/VIII-1/2011, iar soluţia a fost comunicată acestuia la data de 14.03.2011.

Conform art. 228 alin.6/1 Cod procedură penală, în vigoare la data de 02.08.2006, împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale se poate face plângere la instanţa de judecată, potrivit art. 278/1 şi următoarele Cod procedură penală, adică în termen de 20 zile de la data comunicării.

Din cuprinsul rezoluţiei nr. 6215 din 02.08.2006, reiese faptul că sesizarea pentru efectuarea de cercetări penale împotriva numitei N.A.M. şi numitului R.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care s-a pronunţat soluţia de neîncepere a urmării penale, a fost făcută de I.A. şi B.I. şi de locatarii imobilului din Bucureşti, str. Thomas Masaryk nr. 36, sector 2. Ca urmare, datorită necomunicării soluţiei, raportat la aceştia, cu excepţia lui B.C., soluţia de neîncepere a urmăririi penale nu este nici până în prezent definitivă.

Rezoluţia nu cuprinde nici o menţiune cu privire la măsurile asiguratorii sau cu privire la restabilirea situaţiei anterioare, în sensul art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală.

Într-adevăr, prin art. 245 alin. 1 lit. c Cod procedură penală în vigoare la data emiterii rezoluţiei, se prevede că prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale (neîncepere a urmăririi penale) se dispune totodată asupra măsurilor asiguratorii privind reparaţiile civile şi restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii.

Acest text se coroborează cu prevederile art. 14 alin. 1 Cod procedură penală conform cu care, repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile, în natură, prin restituirea lucrului, prin restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, prin desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris şi prin orice alt mijloc de apărare.

Numai că instanţa penală nu a fost sesizată pentru comiterea vreunei infracţiuni pentru a putea soluţiona acţiunea civilă, iar instanţa civilă nu putea fi sesizată de către procuror căci, conform art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă, Ministerul Public putea porni acţiunea civilă doar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi alte cazuri expres prevăzute de lege.

Cum speţa nu se circumscrie nici uneia dintre aceste situaţii, rezultă că procurorul nu putea dispune prin rezoluţie măsuri cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a înscrisurilor pretins false, deşi a reţinut în cuprinsul acesteia că din raportul de expertiză criminalistic nr. 49 din 09.02.2005, s-a  concluzionat că semnăturile de pe acţiunea în revendicare depusă în dosarul nr. 5697/1994 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, de pe cererea de legalizare şi investire cu formulă executorie a sentinţei civile nr. 6675/1994, de pe acţiunea în revendicare depusă în dosarul civil nr. 3628/1997 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, de pe cererea de legalizare şi investire cu formulă executorie a deciziei civile nr. 59/1998, nu au fost executate de N.A.M.V. şi nici de numitul R.I..

Numai că înainte de comunicarea rezoluţiei din 02.08.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti (deci înainte ca soluţia enunţată să rămână definitivă, situaţie ce se menţine şi la data intentării prezentei acţiuni din 09.07.2013, cu privire la majoritatea titularilor cererii către parchet), dispoziţiile art. 245 Cod procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, intrată în vigoare la 07.09.2006, în sensul că procurorul a fost abilitat să sesizeze instanţa civilă competentă cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

Astfel, prin art. I pct. 132 din această lege s-a prevăzut că, la art. 245, după litera c alin. 1 Cod procedură penală se introduce o nouă literă, litera c1, cu următorul cuprins: sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

Ca urmare a acestei modificări legislative, revenind asupra unei statuări anterioare contrare, prin decizia nr. 2 din 17.01.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 45 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă, raportat la dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală, procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată.

Din considerentele aceleiaşi decizii, care sunt ca şi dispozitivul, obligatorii pentru instanţe, rezultă că voinţa legiuitorului a fost în sensul de a conferi legitimare procesuală activă procurorului, de a formula acţiunea pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, ori de câte ori pronunţă una din soluţiile de netrimitere în judecată, anume de încetare a urmăririi penale sau, după caz, de neîncepere a urmăririi penale, ori de scoatere de sub urmărire penală.

În acest sens, stau mărturie prevederile art. 228 alin. 6 teza finală Cod procedură penală, conform cu care dispoziţiile art. 245 alin. 1 lit. c1, sunt aplicabile şi în cazul în care procurorul dispune neînceperea urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărire penală, acesta fiind abilitat în mod expres să introducă acţiune în faţa instanţei civile pentru desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, când pronunţa astfel de soluţii.

În consecinţă, titularii plângerilor penale, soluţionate prin neînceperea urmării penale, aveau posibilitatea de a cere procurorului în procedura plângerii reglementate prin art. 278/1 Cod procedură penală completarea rezoluţiei din 02.08.2006, în sensul de a cuprinde menţiunea de sesizare a instanţei civile pentru desfiinţarea înscrisurilor pretins falsificate.

După data intrării în vigoare a Legii nr. 356/2006, este activat principiul aplicării imediate a legii noi cu privire la raporturile juridice ale căror efecte nu s-au epuizat sub imperiul legii vechi, aplicabil atât înainte, cât şi după modificarea Codului de procedură civilă. Deşi, această lege conţine modificări ale normelor procesual penale, datorită efectelor produse asupra proceselor civile, prin recunoaşterea calităţii procesuale active parchetului pentru intentarea unei acţiuni de drept civil, principiul aplicării imediate a legii noi este aplicabil acţiunilor civile, care au ca obiect desfiinţarea unui înscris falsificat.

Chiar în lipsa completării acestei rezoluţii, la data intentării acţiunii, 09.07.2013, procurorul avea legitimare procesuală activă de a cere desfiinţarea înscrisurilor, în baza art. 245 alin. 1 lit. c1 Cod procedură penală, coroborat cu art. 45 alin. 1 teza finală Cod procedură civilă, al cărui conţinut a fost preluat în integralitate prin art. 92 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă.

Aceste din urmă prevederi legale sunt aplicabile raportului juridic dedus judecăţii în baza art. 24 din Noul Cod de procedură civilă, conform cu care dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Cum Noul Cod de procedură civilă a intrat în vigoare la 15.02.2013, iar acţiunea a fost intentată la 09.07.2013, evident este guvernată de prevederile legii noi şi nu de cele aflate în vigoare la data de 02.08.2006, în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile.

În consecinţă, în opinie majoritară, ca urmare a înlăturării excepţiei lipsei calităţii procesuale active, în lipsa cercetării fondului, în baza art. 480 alin. 3 teza a II-a din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a admis ambele apeluri, a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare pe fond aceleiaşi instanţe.

Celelalte motive de apel formulate de către intervenienţi fiind subsecvente rezolvării excepţiei lipsei calităţii procesuale active urmează a fi avute în vedere la soluţionarea în fond a cererii de către prima instanţă.

În motivarea opiniei separate, s-a reţinut că  litigiul are ca obiect desfiinţarea unor înscrisuri false, la cererea  Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în favoarea  căruia au intervenit, în mod accesoriu, intervenienţii P.T. şi P.I.. S-a reţinut că în principiu, potrivit art. 92 Noul Cod de procedură civilă procurorul poate porni orice acţiune  civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor  legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri expres prevăzute de lege.

Cum în prezentul proces, procurorul nu a formulat acţiunea civilă în interesul unor persoane minore, incapabile sau dispărute, ci în interesul unor persoane pe deplin capabile, care au şi intervenit în prezentul proces în interesul Parchetului şi nu în interes propriu atunci, problema calităţii procesuale active a Parchetului se transferă către ultima ipoteză legală, aceea constând în „alte cazuri expres prevăzute de lege).

Legea specială care a prevăzut expres legitimarea procesuală activă a procurorului de a formula acţiunea civilă pentru desfiinţarea, în tot sau în parte a unui înscris falsificat este Legea nr. 356 din 21.07.2006 care prevede, completând Codul de procedură penală din anul 1968, că prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se dispune şi asupra sesizării instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

Prin decizia nr. 2 din 17.01.2011, pronunţată în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că procurorul are legitimare procesuală de a formula acţiunea civilă cu privire la desfiinţarea în tot sau în parte a unui înscris falsificat, atunci când acţiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluţie de netrimitere în judecată, integrând această situaţie în „alte cazuri expres prevăzute de lege”, în acord cu sintagma extensivă utilizată de legiuitor în art. 45 alin. 1 din Cod procedură civilă (1865).

Problema în prezenta speţă este aceea că, Legea nr. 356 publicată în Monitorul Oficial al României la data de 07.08.2006 a intrat în vigoare la 06.09.2006, potrivit art. 3 din legea menţionată, iar rezoluţia parchetului de neîncepere a urmăririi penale respectiv rezoluţia din dosarul nr. 6215/P/2001 a fost pronunţată la data de 2.08.2006, sub imperiul legii vechi. De asemenea, potrivit art. 3 alin. 4 din Legea nr. 356/2006, actele şi lucrările efectuate potrivit legii anterioare, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, (respectiv a Legii nr. 356) rămân valabile. Rezultă că, la data pronunţării rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale procurorul nu avea temei legal pentru a dispune sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris, actul fiind bine întocmit în baza dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii lui.

De asemenea, în lipsa existenţei unei dispoziţii în rezoluţia Parchetului, respectiv a dispoziţiei exprese de sesizare a instanţei civile, aşa cum prevede  art. 245 lit. c/1 Cod procedură penală, introdus prin Legea nr. 356/2006 şi cum a observat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia pronunţată în interesul legii nr. 2 din 17.01.2011, nu există nici un temei legal pentru ca parchetul să sesizeze instanţa civilă, deoarece data de 06.09.2006, data de intrare în vigoare a Legii nr. 356/2006, este data la care procurorul a primit legal legitimare procesuală activă pentru sesizarea instanţei civile cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris falsificat, dată până la care legitimarea procesuală a parchetului a fost legal limitată la iniţiativa procesuală în favoarea minorilor, dispăruţilor şi incapabililor. Deci, de la data menţionată, sesizarea instanţei civile, legal limitată de art. 45 alin. 1 Cod procedură civilă (1865) a devenit obligatorie, în cazul prevăzut de art. 245 lit. c/1 Cod procedură penală (1968).

Însă, legea nu se aplică în mod retroactiv, ci dispune numai pentru viitor, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituţia României, astfel că, instanţa civilă putea fi legal sesizată de către procuror, cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unor înscrisuri, numai în baza unei rezoluţii date după data de 06.09.2006 şi prin care se dispune în mod expres şi obligatoriu, potrivit  dispoziţiilor legale şi a motivaţiei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cuprinsă  în decizia nr. 2  din 17.01.2011, dată în interesul legii, sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

Cum rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost pronunţată anterior datei de 06.09.2006 şi cum, în mod legal, aceasta nici nu cuprinde nici o dispoziţie de sesizare a instanţei civile, prezentul demers judiciar al Parchetului este lipsit  de legitimare procesuală activă, deoarece legitimarea procesuală este justificată de lege, numai în cazuri speciale, adică numai prin aplicarea dispoziţiilor art. 245 lit. c/1) Cod procedură penală (1968) şi numai cu îndeplinirea condiţiilor acelui text, care nici nu exista la data rezoluţiei parchetului.

În baza art. 248 Noul Cod de procedură civilă pronunţarea în baza unei excepţii face de prisos cercetarea fondului cauzei, astfel că, motivele de apel ce excedează aspectul de procedură existent în dezbaterea instanţei nu vor fi analizate.

De aceea, în opinie separată s-a propus respingerea apelurilor, în baza art. 480 Noul Cod de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare