Față de obiectul cererii, respectiv anularea unui act juridic nepatrimonial, deci neevaluabil, pentru care nu există o dispoziție specială privind competența de soluționare în primă instanță de către judecătorie, judecătoria nu este competentă să soluțion

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 12.02.2019 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub număr … , cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță președințială  formulată de reclamantul BCL împotriva pârâtului PARTIDUL D prin care s-a solicitat ca instanța să dispună suspendarea efectelor Deciziei nr. 430/09.11.2018 a Biroului Național al D prin care s-a dispus excluderea reclamantului din partid până la soluționarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că la data de 19.12.2018, reclamantului i s-a comunicat prin executor judecătoresc Decizia nr. 430/09.11.2018 a Biroului Național al D potrivit căreia s-a hotărât excluderea acestuia din partid.

Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat o contestație depusă la Comisia Națională de Arbitraj a D, dar și o cerere de chemare în judecată prin care a solicitat instanței anularea deciziei.

A mai învederat reclamantul că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ. referitoare la urgența prevenirii unei pagube eminente, vremelnicie, neprejudecarea fondului, aparența de drept.

Astfel, a arătat că din diverse mijloace reclamantul a aflat că s-au efectuat demersuri la Instituția Prefectului Municipiului București  pentru a fi emis ordinul de încetare a mandatului său, motiv pentru care a notificat Instituția Prefectului că a contestat decizia de excludere și că procedura nu a fost încă finalizată. Mai mult, la data de 11.12.2018, Instituția Prefectului a înștiințat Primăria Sectorului 1 că urmează a fi emis ordinul de constatare a încetării de drept a mandatului de consilier local al membrului exclus.

De asemenea, a susținut reclamantul că pierderea calității de membru al Partidului D, urmare a unei decizii nelegale și contestate, ar însemna încetarea mandatului său de consilier local, fapt ireversibil chiar și în ipoteza admiterii cererii de anulare a deciziei de excludere.

În drept, s-au invocat prevederile art. 997 C. proc. civ., art. 453 C. proc. civ.,  Decizia CCR nr. 530/2013, Statutul D.

Acțiunea a fost legală timbrată cu suma de 20 de lei, conform art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La termenul de judecată acordat, pârâtul PARTIDUL D a depus întâmpinare, invocând excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București. Totodată, a invocat autoritatea de lucru judecat în raport de hotărârea nr. 788/08.02.2019 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în cauza ce a format obiectul dosarului nr. … , dar și inadmisibilitatea cererii în raport de prevederile speciale din Statutul Partidului D, iar pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În motivarea excepției necompetenței materiale a arătat că cererea având ca obiect anularea Deciziei Biroului Național al Partidului D este de competența Tribunalului București având în vedere dispozițiile din Legea partidelor politice nr. 14/2003 și Legea contenciosului administrativ.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea soluționării excepției necompetenței materiale,  instanța reține următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Atunci când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă, astfel cum impun dispozițiile art. 132 alin. (1) Cod procedură civilă.

Potrivit art. 129 alin. (1) Cod procedură civilă, necompetența este de ordine publică sau privată.

După cum rezultă din art. 129 anterior menționat, necompetența este generată de încălcarea normelor de competență prescrise de lege, fiind, în funcție de caracterul normelor încălcate, după caz, de ordine publică sau privată.

Cazurile în care necompetența este de ordine publică sunt prevăzute de art. 129 alin. (2), iar cazurile în care necompetența este de ordine privată nu sunt precizate explicit, art. 129 alin. (3) arătând că aceasta intervine în toate celelalte cazuri, altele decât cele menționate în alin. (2), fiind vorba despre o necompetență de ordine privată în situația încălcării competenței teritoriale de drept comun, precum și a competenței teritoriale alternative.

În speță, instanța constată că în privința competenței materiale se aplică regula generală prevăzută de art. 998 C. proc. civ. rap. la art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

În cazul încălcării normelor de competență materială, excepția de necompetență de ordine publică trebuie invocată  de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Prin notele scrise depuse la primul termen de judecată, pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale, pe care instanța o apreciază ca fiind întemeiată față de obiectul acțiunii de fond – anularea unui act juridic nepatrimonial, deci neevaluabil, pentru care nu există o dispoziție specială privind competența de soluționare în primă instanță.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ. tribunalul judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, în timp ce art. 107 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, art. 998 C. proc. civ. prevede că cererea de ordonanță președințială  se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

În consecință, față de obiectul cererii, respectiv anularea unui act juridic nepatrimonial, deci neevaluabil, pentru care nu există o dispoziție specială privind competența de soluționare în primă instanță de către judecătorie, instanța constată că nu este competentă să soluționeze cererea de ordonanță președințială în privința căreia competența se raportează la acțiunea de fond, competența revenind tribunalului, potrivit art. 998 rap. la art. 95 pct. 1 C. proc. civ.

Fiind în prezența unei acțiuni civile de drept comun, instanța apreciază că nu sunt incidente normele de competență din Legea nr. 14/2003 care vizează doar înregistrarea partidelor politice și a modificărilor intervenite ulterior, ci normele de competență din Codul de procedură civilă.

Mai reține instanța că, așa cum rezultă din prevederile art. 10 din Legea nr. 14/2003, raporturile juridice dintre un partid politic și membrii săi sunt stabilite și se desfășoară în conformitate cu statutul partidului politic, care nu este un act administrativ, întrucât nu îndeplinește cerințele impuse de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ci este un act juridic civil.

Excluderea din partid a unui membru al acestuia reprezintă un act care privește funcționarea partidului politic, fiind guvernat de statut și nu este emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării, executării în concret a legii, având, așadar, natura unui act juridic civil, motiv pentru care competența aparține secției civile a tribunalului.

Pentru aceste motive, având în vedere normele legale menționate mai sus, văzând și dispozițiile art. 129 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale invocată de pârât și, în temeiul dispozițiilor art. 132 alin. (3) Cod procedură civilă, să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Domenii speta

Spete similare