Contestaţie la executare specială , art.906 alin.5 Codul de procedură civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 1276/11 februarie 2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi, instanţa a admis contestaţia formulată de debitori şi a  dispus reducerea penalităţii aplicabile prin Sentinţa civilă nr. nr.xxx/26.11.2018 pronunţată în dosarul nr.1xxxx7/245/2015* de la suma de 1.480.000 lei, la suma de 100.000 lei şi pe cale de consecinţă a dispus şi anularea parţială a tuturor actelor de executare/urmărire silită din dosar de executare nr.xxx/2019 (somaţii de plată, adrese de poprire) instrumentat la BEJA D şi A până la concurenţa acestui debit urmărit, de 100.000 de lei.

Sesizată cu trei contestaţii formulate de debitori, reunite sub acelaşi număr de dosar, instanţa a reţinut că prin Sentinţa civilă A pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr…. a fost admisă cererea intimatului BDC şi s-a dispus obligarea în solidar a comisiilor de fond funciar contestatoare în cauza de faţă la plata sumei de 1000 lei / zi de întârziere începând cu 29 mai 2014 şi până la data pronunţării sentinţei, în total suma de 1.480.000 lei .

Pentru a pronunţa astfel instanţa a reţinut că Sentinţa civilă B pronunţată de Judecătoria Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia civilă C a Tribunalului Iaşi nu era executată la data sesizării instanţei context în care devin aplicabile prevederile art.906 Codul de procedură civilă .

Această sentinţă definitivă şi executorie a fost pusă în executare silită de intimat care a adresat în acest sens o cerere executorului judecătoresc la data de 03.04.2019.

După înregistrarea cererii şi deschiderea dosarului de executare silită nr.755/2019 , cererea a fost înaintată de executor instanţei de executare Judecătoria Iaşi care prin Încheierea nr.5871/23/04/2019 a autorizat executarea silită.

Prin încheierea din 10 mai 2019 executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare silită în cuantum de 24.278,50 lei din care 300 lei diverse cheltuieli ale cabinetului , 59,50 lei cheltuieli de comunicare şi 23.919 lei onorariul de executor judecătoresc.

S-au emis acte de executare somaţie şi adrese de poprire.

În termen legal faţă de data comunicării actelor de executare s-au formulat contestaţiile de faţă, reunite sub nr. de dosar 16012/2452019, cu motivele expuse.

Instanţa a reţinut că motivele de contestaţie invocate de cele două contestatoare se circumscriu atât prevederilor generale de la art.712 şi urm . Codul de procedură civilă cât şi  contestaţiei „speciale” prevăzută de dispoziţiile art. 906 alineatul 5 din Codul de procedură civilă text potrivit căruia „penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării”.

A reţinut instanţa spre analiză în primul rând motivul de contestaţie reprezentat de prescripţia executării silite invocat de contestatoarea Comisia Locală de Fond Funciar Ţigănaşi, circumscris sferei de aplicare a art.712 Codul de procedură civilă, pe care îl va înlătura.  reţinut instanţa că titlul executoriu pus în executare silită în dosar de executare nr.755/2019 nu este Sentinţa civilă  nr.13070/15.12.2009 pronunţată de Judecătoria Iaşi, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.2916/04.11.2011 ci Sentinţa civilă nr.12673/26.11.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr.10087/245/2015*.

Este lesne de observat că la data sesizării executorului judecătoresc cu cererea de executare silită 03.04.2019, termenul de prescripţie pentru creanţa reprezentată de penalitate nu era împlinit, faţă de data pronunţării sentinţei.

Al doilea motiv de contestaţie analizat instanţa a fost cel invocat de asemenea de contestatoarea Comisia Locală de Fond Funciar Ţigănaşi şi constă în faptul că executarea silită ar fi nelegală deoarece Comisia Locală de Fond Funciar nu are personalitate juridică şi nu poate fi executată silit.

Instanţa a reţinut că de vreme ce titlul executoriu a stabilit în sarcina Comisia Locală de Fond Funciar o obligaţie de a da, corelativă unui drept de creanţă reprezentat de penalitate, debitoarea poate şi trebuie să fie supusă executării silite indiferent de faptul că ea are sau nu personalitate juridică sau patrimoniul propriu. Debitorul obligat prin titlu executoriu este Comisia Locală de Fond Funciar. Modalităţile concrete de punere în executare vor fi alese de creditor şi executor însă ar fi contrar dreptului de acces la instanţă al intimatului a susţine că titlul executoriu obţinut în urma unui proces civil rămâne fără efect în favoarea acestuia deoarece cel obligat prin hotărârea judecătorească nu are personalitate juridică. Procedura de judecată derulată în dosar nr. 10087/245/2015* nu poate fi golită de conţinut şi nu poate deveni iluzorie cu o astfel de motivaţie.

Art.52 din Legea nr.18/1991 conferă fără dubiu calitate procesuală comisiilor de fond funciar în procesele şi cererile ce decurg din aplicarea Legii speciale reparatorii, iar această calitate / legitimare procesuală se „prelungeşte” până în faza executării silite inclusiv, o altă concluzie, de natură să asigure coerenţa şi finalitatea dispoziţiilor legale, nefiind posibilă.

Un  alt motiv de contestaţie invocat şi analizat a fost acela că hotărârea judecătorească pusă în executare silită, de stabilire a penalităţilor s-a pronunţat în afara unei proceduri de executare silită, dosarul de executare deschis fiind închis anterior de către executorul judecătoresc.

Instanţa a reţinut că acest motiv de contestaţie tinde la anularea în totalitate a efectelor hotărârii pusă în executare pentru un alt motiv decât cel „special” prevăzut de art.906 alin.5 Codul de procedură civilă mai sus redat. Conform acestui text instanţa poate înlătura penalitatea sau o poate reduce, pentru motive care ţin de conduita debitorului obligat. Acest text nu abilitează instanţa a anula sau considera nul însuşi titlul executoriu, pentru motive de pretinsă nelegalitate a emiterii acestuia. Contrar susţinerilor contestatoarei Comisia Locală de Fond Funciar Ţigănaşi care a invocat acest motiv, principiul care se aplică aici nu poate fi acela că acolo unde judecătorul poate mult poate şi mai puţin deoarece a anula încheierea pentru pretinse motive de nelegalitate existente la data emiterii ei este mai mult decât a înlătura penalitatea pentru motive care ţin de conduita debitorului obligat prin titlu. Instanţa a mai reţinut că acest motiv de contestaţie nu poate fi circumscris nici sferei de aplicare a art.712 Codul de procedură civilă faţă de prevederile art.713 Codul de procedură civilă deoarece chiar dacă hotărârea judecătorească pusă în executare silită era definitivă, în cursul judecăţii cererii  debitorul ar fi putut opune acest motiv întrucât nu era străin de dosarul de executare despre care susţine că a fost închis de executorul judecătoresc. Prin urmare era de datoria părţilor să supună atenţiei instanţei un atare motiv cu titlu de impediment la emiterea hotărârii de condamnare pentru a fi analizat de instanţă.

Cel de-al patrulea motiv de contestaţie a fost întemeiat pe prevederile art.906 alin.5 Codul de procedură civilă şi instanţa l-a considerat parţial întemeiat.

Instanţa a reţinut că în anul 2011 intimatul a beneficiat de o hotărâre judecătorească de reconstituire a dreptului de proprietate pentru 16.20 ha teren pe raza loc Ţigănaşi.

Din anul 2014, mai exact de la data de 29.05.2014 cele două contestatoare comisii de fond funciar erau sub „puterea”/ sub „ameninţarea” unei hotărâri definitive – Încheierea definitivă din 29.05.2014 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar xx/245/2013 , de aplicare a unei penalităţi de 1000 lei / zi de întârziere pentru executarea obligaţiei de reconstituire a dreptului de proprietate pentru intimat dispusă prin hotărârea devenită definitivă în anul 2011.

În anul 2015 creditorul a cerut stabilirea sumei definitive cu titlu de penalitate fiind pronunţată Sentinţa civilă nr…/26.11.2018 în dosarul nr.10087/245/2015* prin care a fost admisă cererea petentului şi s-a dispus obligarea în solidar a comisiilor de fond funciar la plata sumei de 1000 lei / zi de întârziere începând cu 29 mai 2014 şi până la data pronunţării sentinţei.

Ritmicitatea şi cronologia faptelor şi actelor administrative îndeplinite pentru punerea în executare a hotărârii din anul 2012,  expusă detaliat de Comisia Locală de Fond Funciar Ţigănaşi, este fidel dovedită cu înscrisurile depuse în susţinere nefiind de altfel contestată ca atare, de intimat.  Instanţa a punctat în această cronologie aspectele apreciate ca fiind de natură să pledeze pentru reţinerea ca fiind temeinic justificate sau nu, după caz, a motivelor ce au contribuit la întârzierea cu care cele două comisii şi-au îndeplinit obligaţiile.

Instanţa a reţinut că se impun a fi făcute trei observaţii generale, în legătură cu analiza acestor împrejurări ce au concurat la întârziere executării obligaţiei. Prima observaţia ar fi aceea că obligaţia era complexă, ea nu presupunea o prestaţie unică ci mai multe prestaţii – determinare amplasament (deoarece hotărârea judecătorească nu preciza amplasamentul), întocmire documentaţii de punere în posesie, documentaţie cadastrală, redactare titlu final – deci un complex de acţiuni de natură să ducă împreună la atingerea scopului final al reconstituirii dreptului de proprietate pentru petent. A doua observaţie este aceea că finalizarea procedurii de reconstituire în favoarea intimatului a presupus colaborarea nu numai a celor două comisii direct obligate ci şi a altor autorităţi străine de titlul executoriu precum Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi şi Agenţia Domeniilor Statului, persoane nevizate de sentinţa civilă din anul 2012. A treia observaţie este legată de faptul că cele două comisii aveau competenţe partajate potrivit legii speciale şi obligaţia ce revenea Comisiei Locale de Fond Funciar Ţigănaşi era numai una de diligenţă şi nu de rezultat.

Cu aceste observaţii instanţa urmează a analizat  în concret împrejurările invocate în legătură cu executarea obligaţiei şi a ajuns la concluzia că executarea obligaţiei de către comisii a avut o durată totală de 8 ani din care circa 3 ani s-au datorat refuzului debitorului de a primi prestaţia disponibilă iar restul s-au datorat autorităţilor statului între care comisiile de fond funciar de la nivel judeţean şi local .

Instanţa nu a fost  de părere că în contextul particular al cauzei, al titlului executoriu originar mai precis a tipului de obligaţie complexă rezultând (implicit) din acest titlu executoriu Decizia civilă nr. 2916/4.11.2011, cererea de reducere sau înlăturare penalitate nu era  admisibilă decât dacă titlul de proprietate era emis [ apărarea intimatului din întâmpinare - obligația de plată a penalităţilor poate fi înlăturată sau redusă dacă debitorul executa obligația prevăzută în titlul executoriu și dacă dovedește existența unor motive temeinice care

au întârziat executarea]. Instanţa a reţinut mai sus că obligaţia era una complexă cu multiple prestaţii, aşadar instanţa apreciază că şi o executare parţială poate sta la baza unei contestaţii întemeiată pe art.906 alin.5 Codul de procedură civilă.

Deşi a reţinut mai sus că obligaţia codebitorului solidar Comisia Locală de Fond Funciar era numai de diligenţă (deoarece titlul final de proprietate se emitea de Comisia Judeţeană de Fond Funciar Iaşi) şi deşi din probele cu înscrisuri solicitate a rezultat instanţei de faţă că această comisie locală a manifestat o diligenţă şi o coerenţă în măsuri mai mare comparativ cu cea a codebitorului solidar obligat (comisia superioară) instanţa nu este de părere că poate modifica titlul executoriu, transformând obligaţia de plată a penalităţilor din solidară în obligaţie divizibilă. Solidaritatea „câştigată” de creditor prin Sentinţa civilă nr. nr.12673/26.11.2018 pronunţată în dosarul nr.10087/245/2015*, nu poate fi „desfăcută” în calea contestaţiei la executare de faţă fără a afecta titlul executoriu care este definitiv. Or, aşa cum şi mai sus s-a arătat instanţa de executare, pe calea art.906 alin.5 Codul de procedură civilă  este autorizată numai a reduce sau înlătura penalitatea, acesta fiind sigurul aspect al titlului care nu se bucură de o autoritate definitivă, deplină de lucru judecat. Instanţa de executare nu poate anula titlul executoriu, nu poate reţine motive de nulitate în privinţa acestuia, nici nu îi poate modifica sub nici un alt aspect decât nivelul penalităţilor aplicate prin acesta.

În contextul tuturor consideraţiilor de mai sus instanţa a apreciat că se impune reducerea penalităţii aplicabile prin Sentinţa civilă nr. nr.12673/26.11.2018 pronunţată în dosarul nr.10087/245/2015* de la suma de 1.480.000 lei la suma de 100.000 lei şi pe cale de consecinţă anularea parţială a tuturor actelor de executare/urmărire silită până la concurenţa acestui debit, de 100.000 de lei. Instanţa a avut în vedere faptul că penalitatea este un mijloc de constrângere, a cărui asprime trebuie să rămâne totuşi racordată la scopul prevăzut lege anume efectul catalizator asupra executării, or, menţinerea sumei de 1.480.0000 lei chiar în circumstanţele expuse depăşeşte cu evidenţă acest scop riscând să compromită raţiunea de a fi a instituţiei.

Cât priveşte ultimul motiv de contestaţie privind mărimea cheltuielilor de executare, instanţa a reţinut că anularea parţială a actelor de executare emise în dosarul de executare prin reducerea debitului urmărit de la 1.480.000 lei la 100.000 lei conduce, conform principiului efectelor nulităţii prevăzut de art.179 alin3 Codul de procedură civilă, la anularea parţială corespunzătoare (prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art.3 lit.c) din Anexa Ordinului 2550/C/2006)  a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare în privinţa onorariului executorului judecătoresc care va fi stabilit la suma de 5000 lei luând în calcul şi specificul procedurii de executare şi modalitate de executare la care se pretează realizarea acestei creanţe în concret faţă de instituţiile publice .

Domenii speta

Spete similare