Ridicare sechestru asigurător instituit în baza art. 163 al. 1 c. pr. pen. Condiţii, calitate procesuală pasivă

C. pr. fiscală: art. 232.

Sechestrul asigurător a fost instituit pentru garantarea executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Trimiterea în judecată şi respectiv pronunţarea hotărârii definitive a instanţei sunt momente procesuale distincte în care organele judiciare se dezinvestesc. Măsurile asigurătorii se dispun pe parcursul procedurilor judiciare însă, executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale (cum este şi în cauza de faţă) este, ulterior pronunţării hotărârii definitive, dată de lege în competenţa „Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauză” potrivit art. 232 C. pr. fiscală. În situaţia condamnatului, măsura confiscării dispusă de instanţă a fost executată prin organele proprii ale MFP. Întrucât suma supusă confiscării s-a făcut venit la bugetul de stat potrivit art. 232 alin. 3 C. pr. fiscală, criticile apelantului privind modul de soluţionare a excepţiei, nu au fost primite.

Demersul judiciar al reclamantului, în calitatea sa de moştenitor al condamnatului, nu a avut ca obiect obligarea vreunei „instituţii” să dea, să facă sau să nu facă ceva ci, în mod evident reclamantul a tins la a se constata, prin intermediul instanţei, caducitatea măsurii asiguratorii instituite asupra imobilului, prin raportare la stingerea creanţei pentru garantarea căreia măsura  a fost instituită.

Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Mureş sub nr. dosar  xxx la data de 23 ianuarie 2015, reclamantul XX în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice,  a solicitat  instanţei a dispune ridicarea sechestrului instituit în cursul urmăririi penale împotriva inculpatului XX în dosarul  nr. xxx, măsură dispusă prin Ordonanţa din data de 01.05.2005 emisă de PNA-Serviciul Teritorial Tg. Mureş asupra imobilului înscris în CF nr. 91.430/N Tg. Mureş, înscriere operată  prin încheiere nr. 12.735/2005, fără  cheltuieli de judecată .

Prin Sentinţa civilă nr. 409 din 09.04.2015 Tribunalul Mureş a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministrului Finanţelor Publice, excepţie invocată prin întâmpinare şi a admis cererea reclamantului dispunând ridicarea sechestrului.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive  Tribunalul a apreciat că aceasta ( excepţia)  este lipsită de obiect, cererea dedusă judecăţii fiind formulată în contradictoriu cu Statul Român, şi nu cu Ministerul Finanţelor Publice  în nume propriu, cum eronat a apreciat pârâtul.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, instanţa  a reţinut că prin Sentinţa  penală nr. 173 /30 iunie 2008 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul  penal nr. 2452/747/2005 , s-a dispus în ceea ce-l priveşte pe inculpatul XX,  ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispus  de PNA - Serviciul Anticorupţie Tg. Mureş  în dosarul  nr. 59/P/2004  prin Ordonanţa din data de 01.06.2005 şi instituită prin procesul-verbal din data de 01.06.2005 până la concurenţa sumei de 2.181.509.213 lei, sechestru notat potrivit încheierii nr. 12.735/2005 a OCPI Mureş, în CF nr. 91.430/N Tg. Mureş, partea III-a, nr. crt. 2  asupra imobilului aparţinând inculpatului.

În calea de atac exercitată  împotriva acestei hotărâri, prin Decizia penală nr. 32/A/27 februarie 2009 a Curţii de Apel Tg. Mureş s-a dispus desfiinţarea în parte a hotărârii şi în rejudecarea cauzei a fost înlăturată dispoziţia privitoare la ridicarea sechestrului asigurător, această  hotărâre rămânând definitivă prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 3523/30 octombrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

Astfel, sechestrul înfiinţat potrivit celor mai sus arătate a rămas în fiinţă.

Potrivit celor comunicate de ANAF - D. G. R. F. P.  Braşov – Administraţia  Judeţeană a Finanţelor Publice Mureş, prin plăţi făcute în cursul anilor  2009 şi 2010 , inculpatul a efectuat  plata integrală a sumei cu privire la care s-a dispus confiscarea  şi cu  privire la cere a fost institui sechestrul .

În ceea ce-l priveşte pe reclamantul în cauză, instanţa a constatat că potrivit certificatului de moştenitor  nr. 279/21.10.2013 eliberat de BNP Asociaţi „X”, acesta are calitatea de moştenitor al defunctului XX, decedat  la data de 27 septembrie 2012.

Sechestrul imobiliar a fost instituit în cauză potrivit prevederilor art. 163 alin.1 Cod de procedură penală în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune. Întrucât suma datorată cu titlu de confiscare a fost integral  achitată  nu se mai justifică menţinerea  măsurii asigurătorii, al căreia scop , de a garanta repararea prejudiciul , a fost realizat.

Întrucât procesul penal a fost finalizat  definitiv , plata sumei  confiscate fiind efectuată după  momentul respectiv , ridicarea sechestrului nu mai este posibilă decât în condiţiile procedurii civile, context în care a şi fost promovat  prezentul  demers judiciar  în contradictoriu cu creditorul  Statul Român.

În condiţiile în care s-a făcut  dovada faptului că suma la care a fost  obligat inculpatul XX prin hotărârile penale  mai sus menţionate a fost integral achitată, aspect care nu a fost contestat de pârâtul Statul Român, instanţa s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat DGFP Braşov AJFP Mureş în numele şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

În esenţă criticile pârâtului au avut în vedere lipsa indicării de către instanţa de fond a „instituţiei care este obligată la ridicarea sechestrului” şi greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.

În argumentarea acestor critici apelantul a arătat că măsura a fost dispusă prin Ordonanţa PNA – Serviciul Teritorial Mureş ca atare acesta este  singurul organ care are calitatea de a dispune în sensul ridicării măsurii.

Examinând hotărârea atacată Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 249 NCPP respectiv art. 163 CPP ( în vigoare la momentul instituirii măsurii ) măsura asiguratorie a sechestrului poate fi dispusă de procuror sau judecător în scopul: confiscării speciale; a reparării pagubei produse prin infracţiune sau pentru garantarea pedepsei amenzii.

Nici în actuala şi nici în vechea reglementare nu este prevăzută procedura de ridicare a acestor măsuri în situaţia în care,  ulterior  hotărârii de condamnare prin care s-a dispus măsura confiscării speciale sau extinse, condamnatul a achitat (ulterior pronunţării hotărârii) in  întregime prejudiciul, a depus la organul competent sumele confiscate prin hotărâre sau a executat pedeapsa amenzii.

În prezenta cauză obiectul confiscării l-au constituit sumele de bani obţinute prin săvârşirea infracţiunii de către condamnatul XX aspecte ce rezultă expres din dispozitivul hotărârii definitive.

Sechestrul asigurător a fost instituit pentru garantarea executării măsurii de siguranţă a confiscării speciale.

Din relaţiile comunicate de Ministerul Finanţelor Publice ANAF-DGFP Mureş, ca răspuns la solicitarea înregistrată sub nr. 13875/22.02.2010, suma de 218.151 lei reprezentând  sumă confiscată de la condamnat, măsură stabilită prin hotărârea judecătorească, a fost stinsă prin plăţile efectuate cu chitanţele: 21697/16.11.2009; 8534970/18.01.2010 şi 8548687/22.02.2010.

Având în vedere că sumele astfel confiscate s-au făcut venit la bugetul de stat măsura asiguratorie instituită în scopul garantării măsurii confiscării nu se mai impune a fi menţinută.

Apelanta DGFP Braşov AJFP Mureş în numele şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a criticat hotărârea atacată în principal sub aspectul modului de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român.

Această critică este vădit neîntemeiată. 

Potrivit art. 232 C procedură fiscală:

„ (1) Confiscările dispuse potrivit legii se duc la îndeplinire de către organele care au dispus confiscarea. Confiscările dispuse de procurori sau de instanţele de judecată se duc la îndeplinire de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauză, iar valorificarea se face de organele competente ale Ministerului Economiei şi Finanţelor, conform legii.

…..

(3) Sumele confiscate, precum şi cele realizate din valorificarea bunurilor confiscate, mai puţin cheltuielile impuse de ducerea la îndeplinire şi de valorificare, se fac venit la bugetul de stat sau bugetele locale, după caz, conform legii.”

Trimiterea în judecată şi respectiv pronunţarea hotărârii definitive a instanţei sunt momente procesuale distincte în care organele judiciare se dezinvestesc. Măsurile asigurătorii se dispun pe parcursul procedurilor judiciare însă, executarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale ( cum este şi în cauza de faţă) este, ulterior pronunţării hotărârii definitive, dată de lege în competenţa „Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative sau, după caz, de către alte autorităţi publice abilitate de lege, prin organele competente, stabilite prin ordin comun al conducătorilor instituţiilor în cauză” potrivit art.232 C. procedură fiscală. În situaţia condamnatului XX măsura confiscării dispusă de instanţă a fost executată prin organele proprii ale MFP. Întrucât suma suspusă confiscării s-a făcut venit la bugetul de stat potrivit art. 232 alin. 3 C. pr. fiscală, criticile apelantului privind modul de soluţionare a excepţiei, nu pot fi primite.

Demersul judiciar al reclamantului, în calitatea sa de moştenitor al condamnatului, nu a avut ca obiect obligarea vreunei „instituţii” să dea, să facă sau să nu facă ceva ci, în mod evident reclamantul a tins la a se constata, prin intermediul instanţei, caducitatea măsurii asiguratorii instituite asupra imobilului, prin raportare la stingerea creanţei pentru garantarea căreia măsura  a fost instituită. Din această perspectivă şi celelalte critici formulate de  pârâtul apelant sunt neîntemeiate.

Pe fondul cauzei instanţa, constatând că obligaţia de garanţie a creanţei nu mai subzistă, Curtea a menţinut soluţia pronunţată de tribunal, respingând apelul declarat de DGFP Braşov AJFP Mureş în numele şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Domenii speta

Spete similare