Ucenicie

Constituie vechime în muncă  şi perioada în care o persoană a desfăşurat activitate în calitate de ,,ucenic,, şi această perioadă trebuie reţinută ca stagiu de cotizare, în vederea stabilirii şi recalculării drepturilor de pensie, potrivit Legii nr. 263/2010, atunci când, în raport de prevederile legale aplicabile pe durata efectuării uceniciei, acesta a beneficiat de salariu sau de alte forme de remuneraţie şi, pentru care, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale.

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul TCS reclamantul JD a chemat în judecată pârâta CJ de Pensii CS, solicitând să se dispună obligarea pârâtei la recalcularea dreptului de pensie, cu luarea în considerare a stagiului de cotizare, pe perioada septembrie 1963-iunie 1966, perioadă în care a fost elev al Şcolii Profesionale U.C.M.R şi a efectuat ucenicia în cadrul CSR, arătându-se că este titular al dreptului de pensie pentru limită de vârstă, stabilit prin Decizie de pensionare şi că pârâta nu a valorificat, la stabilirea drepturilor de pensie cuvenite, perioada septembrie 1963-iunie 1966, perioadă în care a fost ucenic. S-a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 78, art. 81 alin. 1 şi art. 133 alin. 1 lit. d din Legea nr. 3/1950, art. 3 din HCM nr. 1036/1950 şi art. 107, raportat la art. 16 lit. a şi 19 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, perioada septembrie 1963-iunie 1966, perioadă în care a fost elev al şcolii profesionale, urmând şi absolvind cursurile şcolii profesionale de ucenici, trebuie considerată ca reprezentând vechime în muncă şi stagiul de cotizare trebuie valorificat în procedura de revizuire a dreptului de pensie. Tribunalul a admis acţiunea cu următoarea motivare:

Prin Decizie de pensionare pârâta a admis cererea reclamantului privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, plata drepturilor începând cu data de 01.08.2014, şi a stabilit drepturile de pensie, fără a valorifica la calculul acestora şi perioada septembrie 1963-iunie 1966. Prin cerere reclamantul a solicitat recalcularea pensiei, cu includerea perioadei septembrie 1963-iunie 1966, perioadă în care a fost elev al Şcolii Profesionale U.C.M. Reşiţa. Prin Adresă, pârâta a motivat refuzul de a valorifica respectiva perioadă prin aceea că, deşi din verificarea înscrisurilor ataşate la cererea de recalculare rezultă că, pe o perioadă de 03 ani, începând cu data de 15.09.1963, reclamantul avea calitatea de elev al şcolii profesionale de ucenici, aşa cum rezultă din Contractul de ucenicie cât şi din Dispoziţia de repartizare nr. 238/15.06.1966, pentru valorificarea respectivei perioade la stabilirea drepturilor de pensie reclamantul trebuind să prezinte o adeverinţă de la unitatea unde a lucrat, întocmită conform prevederilor Legii nr. 263/2010, coroborate cu art. 124 din H.G. nr. 257/2011.În aceste condiţii, s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 16 lit. a şi art. 19 alin. 1 din Legea nr. 263/2010, constituie stagiu de cotizare în sistemul public de pensii vechimea în muncă recunoscută pentru stabilirea pensiilor până la data de 01 aprilie 2001, respectiv constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asiguraţii datorează şi plătesc contribuţii de asigurări sociale în sistemul public de pensii, precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau convenţiile internaţionale la care România este parte, iar, conform dispoziţiilor art. 78 şi art. 81 alin. 1 din Legea nr. 3/1950 – codul muncii, sunt ,,ucenici,, persoanele care învaţă o meserie în şcoli profesionale şi ateliere, precum şi cei care-şi însuşesc individual o meserie lucrând în producţie, sub conducerea unor persoane calificate, aceştia putând fi întrebuinţaţi numai la munci care au directă legătură cu meseria pe care o învaţă. Mai mult, art. 133 lit. d din Legea nr. 3/1950 – codul muncii precizează că vechimea în muncă se consideră neîntreruptă şi atunci când angajatul urmează o şcoală în scopul pregătirii profesionale. Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Hotărârea Consiliului de Miniştrii nr. 1036/23.09.1950, privind fixarea drepturilor ucenicilor şcolilor profesionale, întreprinderile la care ucenicii din anii II şi III fac practică în producţie pe bază de norme, erau obligate să depună în contul şcolilor respective, contravaloarea muncii prestate de aceştia. Sumele astfel decontate de întreprinderi, au constituit mijloace speciale extrabugetare, din care şcolile au acordat, lunar, fiecărui ucenic, pe baza situaţiilor nominale respective, cota procentuală de 20% ucenicilor din anul II şi III, cu excepţia ucenicilor anului II şi III din industriile minieră, petrol şi siderurgie, care au primit o cotă de 40%. Cât priveşte modalitatea în care se datorau şi se plăteau contribuţii de asigurări sociale, în sistemul public de pensii din România, instanţa reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 106 şi art. 107 din Legea nr. 3/1950 – codul muncii, în vederea organizării Asigurărilor Sociale s-au stabilit cotizaţiile de asigurări procentuale, în raport cu salariile plătite, respectiv în raport cu felul muncii şi cu pericolul ce l-a prezentat condiţiile în care ea s-a prestat, cotizaţiile de asigurare fiind în sarcina celor care au angajat şi neputând fi reţinute din salariile angajaţilor. În acest context, neplata cotizaţiilor nu priva pe angajaţi de a beneficia de ajutoarele materiale ce li se cuveneau ci atrăgea majorarea sumelor datorate, precum şi pedepsirea celor vinovaţi, potrivit legii penale. În acelaşi sens au fost şi dispoziţiile art. 1 şi art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 389/1972, cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat care au stipulat că unităţile socialiste de stat, organizaţiile cooperatiste, alte organizaţii obşteşti, orice alte persoane juridice, precum şi persoanele fizice, care au folosit personal salariat, erau datoare să verse la bugetul asigurărilor sociale de stat, o contribuţie de 15%, asupra câştigului brut realizat de personalul lor salariat, de persoanele care s-au calificat la locul de muncă sau care au urmat cursuri de perfecţionare profesională, precum şi asupra sumelor primite de ucenici, elevi ai şcolilor profesionale, pe timpul cât au făcut practică în producţie, indiferent de forma în care s-au realizat aceste venituri, de fondul din care s-au plătit şi de durata contractului de muncă. Mai mult, nedepunerea contribuţiei pentru asigurările sociale de stat nu au afectat plata drepturilor de asigurări sociale cuvenite celor asiguraţi. Totodată, se reţine că, deşi prin Contractul de ucenicie încheiat la data de 26.11.1963, s-a stabilit că durata perioadei de ucenicie să fie de 3 ani, începând cu data de 15.09.1963, reclamantul a terminat ucenicia la data de 30.06.1966 şi a fost angajat cu contract individual de muncă, la Combinatul Siderurgic Reşiţa începând cu data de 01.07.1966, aşa cum rezultă din înscrierile efectuate la pct.1 din carnetul său de muncă. Este adevărat că, în cauză, nu s-a făcut dovada faptului că, pentru sumele ce au fost achitate reclamantului, în perioada 15.09.1963-30.06.1966, s-a plătit contribuţia de asigurări sociale, însă, faţă de dispoziţiile art. 106 şi art. 107 din Legea nr. 3/1950 – codul muncii, respectiv dispoziţiile art. 1 şi art. 5, alin. 2 din Decretul nr. 389/1972, cu privire la contribuţia pentru asigurările sociale de stat, prevederi legale aplicabile pe durata efectuării uceniciei reclamantului, se poate aprecia că obligaţia plăţii contribuţiilor de asigurări sociale, pentru perioada uceniciei reclamantului, revenea celeilalte părţi din Contractul de ucenicie încheiat la data de 26.11.1963, respectiv Combinatului Siderurgic Reşiţa, şi că, neîndeplinirea acestei obligaţii nu afectează drepturile de asigurări sociale cuvenite reclamantului pentru perioada uceniciei.

Domenii speta

Spete similare