Drept civil. Hotărâre care ţine loc de act autentic de înstrăinare. Necesitatea existenţei unui înscris sub semnătură privată prin care să se ateste vânzarea cumpărarea suprafeţei de teren pentru care se cere pronunţarea hotărârii instanţei de judecată.

Decizie 156 din 07.02.2011


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găeşti sub nr. 1994/232 din data de 21.06.2010, reclamantul T.I. a chemat în judecată pârâţii M.F., M.V. şi M.S., solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare pentru suprafaţa de 1700 mp teren aflat în continuarea celor 800 mp, conform actului de vânzare cumpărare, situat în com. D., sat S., jud. Dâmboviţa, cu vecini: E – drum comunal, V – izlaz, N – M.G., moştenitoarea lui M.I., S – M.C., moştenitorul lui M.F.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a arătat că în anul 1974, înaintea apariţiei Legii nr. 58/1974, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 188/13.03.1974 de Notariatul de Stat Local Titu, a cumpărat de la C.G. şi M.C.L., suprafaţa de 800 mp teren intravilan, cu vecinătăţile menţionate în contract, pe care erau amplasate câteva construcţii.

Mai arată reclamantul că actul s-a încheiat pentru 800 mp deoarece la acea dată legea nu permitea înstrăinarea unei suprafeţe mai mari, dar în fapt el a cumpărat 2500 mp teren bine delimitat. După apariţia Legii nr. 18/1991, susţine reclamantul în continuare, M.C.L., deşi îi vânduse suprafaţa de 2500 mp pe care a edificat construcţii, a solicitat Judecătoriei Găeşti obligarea lui să îi lase în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 1500 mp, în fapt 1700 mp, ce reprezintă diferenţa dintre 2500 mp şi 800 mp înscrişi în act, iar prin sentinţa civilă nr. 4122/1993 pronunţată în dosarul nr. 1022/1993 Judecătoria Găeşti a respins acţiunea ca neîntemeiată. În finalul motivării reclamantul susţine că pentru terenul în cauză plăteşte impozite din anul 1974.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 111 Cod procedură civilă.

În faţa instanţei de fond pârâţii nu au formulat întâmpinare, dar au depus înscrisuri. Reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 1931/12.11.2010 pronunţată de către Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 1994/232/2010 a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamant ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 188/13.03.1974 de fostul Notariat de Stat Local Titu (fila 5), numiţii C.G. şi M.C.L. au vândut reclamantului T.I. imobilul situat în vatra comunei D., sat S., judeţul Dâmboviţa, format din suprafaţa de 800 mp teren cămin de casă, împreună cu un grajd locuibil, cu vecinii din cererea de chemare în judecată. Autorului pârâţilor, numitul M.N., în calitate de moştenitor al defunctei C.L., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1300 mp, teren arabil extravilan situat pe raza comunei D., sat S., în T 67, P 816/23, cu vecini N – M.G., E – T.I., S – M.F., V – teren administrare primărie, eliberându-se titlul de proprietate nr. 149908/2005 (fila  46).

Mai reţine totodată instanţa de fond că prin sentinţa civilă nr. 1795/04.12.2002 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 1436/2002, irevocabilă, a fost admisă în parte cererea principală formulată de M.N., moştenitorul defunctei C.L. şi a fost obligată Comisia locală de fond funciar D. să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pe numele reclamantului, pentru suprafaţa de 1300 mp teren arabil intravilan potrivit procesului verbal de punere în posesie nr. 52/02.09.1994. Prin aceeaşi sentinţă a fost constatată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 12864/21.10.1994 emis pe numele pârâtului din acea cauză, T.I., pentru suprafaţa de 200 mp teren arabil intravilan.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în considerentele deciziei nr. 592/2000 a Curţii de Apel Ploieşti s-a arătat că procesul verbal de punere în posesie nr. 52/1994 emis pe numele C.L. pentru 1300 mp, cu vecini N – M.G., S – M.I., E – T.I., V – CN 816/1, nu afectează proprietatea de 800 mp a reclamantului T.I.

A mai apreciat instanţa de fond că T.I. apare ca persoană neîndreptăţită la constituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa 200 mp dintre cei 1000 mp din titlul de proprietate şi cei 800 mp cumpăraţi de la C.G. şi C.L., aceşti 200 mp aparţinând numitei C.L., aşa cum s-a stabilit cu putere de lucru judecat prin decizia nr. 592/2000 a Curţii de Apel Ploieşti.

De asemenea, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu s-a făcut dovada existenţei unui antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect suprafaţa de 1700 mp menţionată în cererea de chemare în judecată deşi este adevărat că potrivit art. 5 alin. 2  din titlul X al Legii nr. 247/2005, în situaţia în care una din părţi refuză, ulterior încheierii antecontractului, să încheie contractul în formă autentică, formă cerută de lege ad validitatem conform art. 2. alin. 1 din acelaşi titlu, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract. Dar în cauză nici pârâţii şi nici autorii lor nu au încheiat cu reclamantul un antecontract de vânzare cumpărare prin care să se oblige la vânzarea către acesta a terenului de 1700 mp aflat în continuarea celui de 800 mp din titlul de proprietate al reclamantului.

În lipsa unui antecontract de vânzare cumpărare, reţine instanţa de fond, acţiunea reclamantului prin care acesta solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare cumpărare, este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamantul. Prin motivele de recurs recurentul reia susţinerile din acţiunea iniţială cu privire la modul de dobândire a terenului pentru care solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare şi arată că instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că plăteşte impozite şi taxe pentru această suprafaţă din anul 1974, înregistrarea suprafeţei în registrul agricol fiind făcută imediat după cumpărarea terenului.

Mai arată recurentul că stăpâneşte suprafaţa de 1700 m.p. din anul 1974 sub nume de proprietar, că suprafaţa este bine delimitată şi nu a fost tulburat de nimeni în stăpânirea terenului. Mai arată recurentul că nu mai deţine chitanţa sub semnătură privată prin care a cumpărat terenul, că ea a fost depusă la fostul Consiliu Popular al comunei D., dar a dispărut sau a fost distrusă, reconstituirea ei fiind imposibilă deoarece atât vânzătorii cât şi martorii care au participat la încheierea ei au decedat. Se mai susţine în motivarea recursului că, din moment ce suprafaţa de teren a fost înscrisă în registrul agricol iar intimaţii nu au invocat lipsa unui antecontract de vânzare cumpărare nu există impediment pentru realizarea unui drept în temeiul art. 111 Cod procedură civilă şi art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005.

În calea de atac a recursului nu au fost depuse înscrisuri noi iar intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate tribunalul reţine că prin sentinţa civilă nr. 1931/12.11.2010 pronunţată de către Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 1994/232/2010 a fost respinsă acţiunea formulată de către reclamant ca neîntemeiată.

Cu privire la situaţia de fapt tribunalul reţine că aceasta a fost corect stabilită de către instanţa de fond. Astfel, prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 188/13.03.1974 de fostul Notariat de Stat Local Titu (fila 5 dosar de fond), numiţii C.G. şi M.C.L. au vândut reclamantului T.I. imobilul situat în vatra comunei D., sat S., judeţul Dâmboviţa, format din suprafaţa de 800 mp teren cămin de casă, împreună cu un grajd locuibil, cu vecini E – drum comunal, V – lot ajutător, S – M.C., N – M.I.  După anul 1991, autorului pârâţilor, numitul M.N., în calitate de moştenitor al defunctei C.L., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1300 mp, teren arabil extravilan situat pe raza comunei D., sat S., în T 67, P 816/23, cu vecini N – M.G., E – T.I., S – M.F., V – teren administrare primărie, eliberându-se titlul de proprietate nr. 149908/2005 (fila  46 dosar fond).

De asemenea, reţine tribunalul că prin sentinţa civilă nr. 1795/04.12.2002 pronunţată de Judecătoria Găeşti în dosarul nr. 1436/2002, irevocabilă, a fost admisă în parte cererea principală formulată de M.N., moştenitorul defunctei C.L. şi a fost obligată Comisia locală de fond funciar D. să întocmească documentaţia necesară emiterii titlului de proprietate pe numele lui M.N., pentru suprafaţa de 1300 mp teren arabil intravilan potrivit procesului verbal de punere în posesie nr. 52/02.09.1994. Prin aceeaşi sentinţă a fost constatată nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 12864/21.10.1994 emis pe numele lui T.I. pentru suprafaţa de 200 mp teren arabil intravilan.

De asemenea, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în lipsa unui antecontract de vânzare cumpărare având ca obiect suprafaţa de 1700 mp menţionată în cererea de chemare în judecată nu se poate face aplicarea art. 5 alin. 2  din titlul X al Legii nr. 247/2005 în conformitate cu care  în situaţia în care una din părţi refuză, ulterior încheierii antecontractului, să încheie contractul în formă autentică, partea care şi-a îndeplinit obligaţiile poate sesiza instanţa pentru pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract. Cum în cauză nici pârâţii şi nici autorii lor nu au încheiat cu reclamantul un antecontract de vânzare cumpărare prin care să se oblige la vânzarea către acesta a terenului de 1700 mp aflat în continuarea celui de 800 mp din titlul de proprietate al reclamantului, în mod evident că nu se poate obţine nici pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de înstrăinare.

Tribunalul constată că motivele de recurs arătate de reclamant sunt total neîntemeiate faţă de situaţia de fapt existentă în speţa dedusă judecăţii. Astfel, nu prezintă relevanţă din punctul  de vedere al pronunţării unei hotărâri care să ţină loc de act autentic faptul că reclamantul figurează în registrul agricol cu suprafaţa respectivă din anul 1974. Registrul agricol are rol de evidenţă pentru plata impozitelor şi nu face dovada proprietăţii.

Cu privire la susţinerea că terenul respectiv este stăpânit de către reclamant încă din anul 1974 netulburat de nimeni şi sub nume de proprietar tribunalul constată că este o susţinere nereală infirmată chiar de procesele purtate între părţi începând cu anul 1993 când M.C.L. a formulat prima acţiune în revendicare ce a fost respinsă, dar nu pe fond, ci doar pentru lipsa punerii în posesie asupra terenului. Este de remarcat că în momentul de faţă terenul în litigiu figurează în titlul de proprietate al autorului pârâţilor, iar între autorul pârâţilor şi reclamant nu există nici o promisiune de vânzare cumpărare pentru a se putea face aplicarea dispoziţiilor art. 5 alin. 2 din Titlul X al Legii nr. 247/2005. Susţinerea reclamantului că un astfel de înscris a existat, dar s-a pierdut sau distrus şi nu poate fi reconstituit, nu ţine loc de înscris şi nu poate fi luată în seamă de către instanţa de judecată. 

Susţinerea că instanţa de judecată nu trebuia să invoce din oficiu lipsa antecontractului de vânzare cumpărare nu poate fi primită deoarece de esenţa unei astfel de acţiuni este existenţa antecontractului, iar în lipsa acestuia nu există practic acţiune la îndemâna pretinsului cumpărător.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă, tribunalul urmează a respinge recursul şi a menţine sentinţa instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.