Pretentii

Dosar nr. 4866/189/2011

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 649/2012

Şedinţa publică de la 23 Mai 2012

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Judecător

Grefier

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul – reclamant RI- în contradictoriu cu intimata - pârâtă, SC. A SA  Bârlad , împotriva sentinţei civile nr. 286/01.02.2012 pronunţată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 4866/189/2011, având ca obiect pretenţii.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă;

Prin sentinţa  civilă nr. 286/01 februarie  2012  Judecătoria Bârlad  a anulat ca netimbrat capătul de cerere formulat de reclamantul R.I privind obligarea pârâtei S.C.A S.A. Bârlad la despăgubiri pentru lipsa de folosinţă.

A respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

A respins acţiunea în daune morale  formulată de reclamantul R.I în contradictoriu cu pârâta S.C.A S.A. Bârlad.

A luat act că nu s-au  solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa  această soluţie  prima instanţă a  reţinut că:

După intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, reclamantul în calitate de moştenitor al tatălui său a făcut demersuri în vederea restituirii în natură a suprafeţei de 1000 m.p. teren, situat în Bârlad,  judeţul Vaslui, teren aflat în proprietatea pârâtei S.C. A S.A. Bârlad conform certificatului de atestare fiscală a dreptului de proprietate seria nr. din 30 martie 2001 emis de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Reclamantul a urmat procedura prevăzută de Legea nr.10/2001, în sensul notificării unităţii deţinătoare şi a atacării Dispoziţiei nr.1 din data de 4 ianuarie 2005 prin care unitatea deţinătoare a refuzat retrocedarea terenului cu argumentele că: reclamantul nu i-a adresat comunicarea prin intermediul executorului judecătoresc, că imobilul solicitat nu se află pe amplasamentul proprietăţii, astfel că, prin Decizia nr.84 din 24 aprilie 2009 s-a admis contestaţia formulată de reclamant, s-a desfiinţat dispoziţia nr.1 din 4 ianuarie 2005 şi s-a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 1000 m.p. teren situată în Bârlad decizie rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 13 mai 2010, prin decizia nr.3004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Anterior existenţei acestei decizii, prin decizia civilă nr.5 din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Iaşi pârâta a fost obligată să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie aceeaşi suprafaţă de teren, decizie menţinută prin decizia civilă nr.505 din 7 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.

Ceea ce s-a dedus cu certitudine, a fost că în prezent reclamantul deţine o hotărâre definitivă şi irevocabilă cu privire la restituirea suprafeţei de teren, situată în Bârlad,  judeţul Vaslui, ce se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, potrivit disp. art.371 alin.2 Cod procedură civilă, dacă pârâta nu pune în executare de bunăvoie titlu executor.

Reclamantul nu a făcut demersuri la executorul judecătoresc susţinând că nu poate suporta costurile, solicitând iniţial prin prezenta cerere daune materiale de la pârâtă calculate pentru perioada, sfârşitul anului 2001 când a înaintat notificarea, ori începutul anului 2002, data comunicării deciziei civile nr.5 din 5 martie 2002 dată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 2387/2001, pentru ca ulterior să precizeze, aşa cum s-a reţinut prin încheierea din 14 decembrie 2011, că, daunele pentru lipsa de folosinţă sunt solicitate pentru perioada 5 martie 2002 – 6 octombrie 2011 şi reprezintă o consecinţă a faptului că reclamanta nu i-a soluţionat notificarea în termen.

Întrucât reclamantul nu a timbrat acest capăt de cerere, instanţa a dispus anularea lui în baza dispoziţiilor art.20 din Legea nr.146/1997 apreciind că această cerere nu se încadrează în disp. art.15 lit.r din Legea nr.146/1997 pentru a fi scutită de plata taxei de timbru, în prezenta cauză fiind aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materia răspunderii delictuale, când cererea se timbrează la valoarea pretenţiilor conform art.2 alin.1 ind.1 din legea nr.146/1997.

În ce priveşte daunele morale, instanţa a apreciat că acestea sunt scutite de plata taxei de timbru, aşa cum prevăd disp. art.15 lit.f ind.1 din Legea nr.146/1997, acest capăt de cerere urmând a fi soluţionat de instanţă, excepţia inadmisibilităţii acţiunii urmând a fi respinsă întrucât chiar dacă pârâtul susţine că deţine titlu de proprietate pentru respectiva suprafaţă de teren nu i se poate încălca reclamantului accesul la justiţie, cererea urmând a fi soluţionată pe fond.

În drept, în ceea ce priveşte legea aplicabilă, s-a reţinut că potrivit art.6 alin.2 Cod civil, actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz săvârşite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, săvârşirii ori producerii lor.

Aşadar, speţei de faţă îi sunt aplicabile dispoziţiile art.998 Cod civil, conform căruia orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a-l repara, dar şi dispoziţiile art.999 Cod civil, potrivit cu care omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Raportând textele de lege mai sus enunţate la situaţia de fapt reţinută, instanţa  a constatat că reclamantul ar fi trebuit să facă dovada prejudiciului moral suferit şi îndeplinirea condiţiilor cumulative cerute în acest scop, anume: existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, care să fi provocat reclamantului un prejudiciu, între faptă şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate.

Reclamantul a  susţinut că daunele morale sunt justificate datorită celor aproape cincisprezece ani cât a fost supus batjocurii şi datorită cărora a pierdut enorm, mai mult decât a câştigat, cea mai mare pierdere fiind sănătatea.

Nu s-a făcut dovada că a fost batjocorit de pârâtă, aceasta fiind cea care şi-a apărat dreptul de proprietate pentru terenul cu privire la care deţinea un titlu şi în privinţa căruia reclamantul a formulat o acţiune pentru anulare respinsă ca tardivă.

Pe de altă parte, în condiţiile deţinerii de către pârâtă a unui titlu de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 1000 m.p. situat în Bârlad, judeţul Vaslui, cu privire la care reclamantul a solicitat restituirea, acţiunea în revendicare a acestuia a fost admisă prin decizia civilă nr.5 din 5 martie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, rămasă irevocabilă la data de 7 iunie 2006 prin decizia civilă nr.505 a Curţii de Apel Iaşi, dar şi prin Decizia nr.84 din 24 aprilie 2009 a Curţii de Apel Iaşi rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr.3004 din 13 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul având posibilitatea să le pună în executare nu se poate reţine că datorită atitudinii pârâtei nu a triumfat în proces.

Nu s-a făcut nici dovada că sănătatea actuală precară a reclamantului este o consecinţă a atitudinii culpabile a pârâtei, că între comportamentul pârâtei şi starea lui de sănătate există o legătură de cauzalitate, iar cu privire la refuzul executării de bunăvoie a obligaţiei prevăzută în titlu executoriu, reclamantul are posibilitatea să solicite executarea silită, aşa cum prevăd disp. art.580 ind.2,3 Cod procedură civilă, ajutorul public judiciar fiind prevăzut de art.1 din O.U:G. inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Pentru aceste considerente, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile necesare angajării răspunderii civile delictuale prev. de art.998, 999 Cod civil, acţiunea în daune morale fiind respinsă ca neîntemeiată, după anularea capătului de cerere privind lipsa de folosinţă şi a respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Împotriva  acestei  hotărâri, în termen legal, a  declarat  recurs reclamantul R I 

………………………………………………………..

Analizând actele şi lucrările dosarului, hotărârea  recurată prin prisma motivelor  de recurs şi a  dispoziţiilor de ordine publică aplicabile, instanţa de control judiciar constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bârlad sub nr. 4866/189/2011, recurentul a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa intimata să fie obligată să îi plătească suma de 25.000 lei reprezentând lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 1.000 m.p. şi suma de 20.000 lei reprezentând daune morale.

Prin încheierea de şedinţă din data de 14.12.2011 instanţa de judecată a pus în vedere recurentului să achite taxa de timbru în cuantum de 1611 lei şi timbru judiciar în valoare de 5 lei, aducându-i-se la cunoştinţă şi faptul că există posibilitatea formulării cererii de ajutor public judiciar.

Potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, împotriva modului de stabilire a taxei de timbru se poate face cererea de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.

Recurentul nu a înţeles să formuleze cerere de reexaminare, alegând o altă cale de atac decât cea prevăzută de lege pentru criticarea dispoziţiilor instanţei.

Trecând însă peste acest aspect, instanţa de recurs apreciază că în mod întemeiat a fost pusă în sarcina recurentului obligaţia de plată a taxei de timbru şi a timbrului judiciar pentru capătul de cerere privind lipsa de folosinţă asupra terenului.

Cererea recurentului nu face parte din cele prevăzute de dispoziţiile art. 15, lit. r din Legea nr. 146/1997, nu se solicită restituirea unui imobil preluat de stat sau de alte persoane juridice şi nici nu ne aflăm în prezenţa unei cererii accesorii şi incidente.

Cererile accesorii sunt acelea care depind de cererile principale.

Cererile incidentale sunt acelea care au o existenţă de sine stătătoare, însă sunt formulate într-un proces deja început.

Cererea formulată de recurent are caracterul unei cereri principale,  prin aceasta nu se solicită restituirea unui imobil preluat de stat sau de alte persoane juridice nefiind aplicabile dispoziţiile legale invocate.

Nici dispoziţiile art. 51 din Legea nr. 10/2001, ce prevăd că cererile sau acţiunile în justiţie, precum şi transcrierea sau intabularea titlurilor de proprietate, legate de aplicarea prevederilor prezentei legi şi de bunurile care fac obiectul acesteia, sunt scutite de taxe de timbru, nu sunt aplicabile în cauza de faţă.

Însă în cauza de faţă nu  suntem în situaţia unei cereri în pretenţii guvernata de o lege speciala, ci în situaţia unei cereri formulate pe dispoziţiile  de drept comun, supusa taxării cu taxa de timbru în funcţie de valoarea pretenţiilor solicitate.

Recurentul după cum şi prima instanţă i-a adus la cunoştinţă, avea posibilitatea formulării unei cereri de ajutor public judiciar, în acest sens fiind OUG 51/2008, însă acesta nu a înţeles să se prevaleze de aceste dispoziţii legale.

În ceea ce priveşte cel de al doilea motiv de recurs, se reţine că temeiul de drept material pentru acordarea  daunele morale îl constituie dispoziţiile art. 998 şi următoarele din vechiul Cod civil, aplicabile în cauza de faţă.

Din analiza textelor art. 998 si 999 Cod civil, rezulta ca pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenta unui prejudiciu; existenta unei fapte ilicite; existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu; existenta vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenta sau imprudenta cu care a acţionat.

Corect a reţinut instanţa de fond că recurentul nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor sus arătate, susţinerile acestuia fiind simple prezumţii care nu pot sta la baza pronunţării unei hotărâri judecătoreşti.

În acest sens se reţine că prin  Decizia  nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata de daune morale) daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii. Cum în cauza dedusă judecăţii, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, Înalta Curte a admis recursul şi a modificat sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii reclamantului de obligare a pârâtului la plata daunelor morale.

Faţă de aceste considerente, văzând dispoziţiile art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă şi având în vedere că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art.304 din Codul de procedură civilă sau alte motive de ordine publică, instanţa va respinge recursul, urmând să menţină hotărârea instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge  recursul formulat de  recurentul R I împotriva  sentinţei civile  nr. 286/01.02.2012 , pronunţată de Judecătoria Bârlad în dosarul nr. 4866/189/2011, pe care o menţine.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică, azi,  23 mai 2012.

PreşedinteJudecătorJudecător

Grefier

Domenii speta

Spete similare