Răspunderea civilă a funcţionarului public. Natura termenului de 30 de zile, instituit de art. 85 alin. 1 din Legea nr. 188/1999

Decizie 161 din 26.01.2016


Prin sentinţa nr. 1468/10.09.2015 pronunţată de Tribunalul Dolj a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Împotriva sentinţei a declarat recurs recurentul reclamant solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de chemare in judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurentul reclamant a susţinut, în esenţă, că sentinţa a fost pronunţată cu greşita aplicarea a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 85 din Legea nr. 188/1999,

Prin decizia nr. 161/26.01.2016, Curtea de Apel Craiova a admis  recursul declarat de  recurentul reclamantul X, în contradictoriu cu intimata pârâtă Direcţia Silvică Dolj, a casat sentinţa şi rejudecând, a admis acţiunea şi a anulat decizia de impunere nr. 26/19.02.2015 emisă de Direcţia Silvică Dolj şi a obligat pârâta la plata către reclamant  a sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa, în raport de motivele de recurs invocate şi de disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 N. C.p.c, a reţinut următoarele:

În drept, Curtea reţine că, prevederile art. 84 din Legea nr. 188/1999 reglementează răspunderea civilă a funcţionarului public şi care se angajează pentru oricare dintre situaţiile prevăzute la lit. a, b şi c, respectiv:  a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;  c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică, în calitate de comitent, unor terţe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Dispoziţiile articolului 85 alin. 1 din acelaşi act normativ instituie modalitatea de recuperare a pagubelor aduse de către funcţionarul public autorităţii sau instituţiei publice din care face parte, intr-una din situaţiile prevăzute la art. 84 din acelaşi act normativ.

Astfel, repararea pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice în situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a) şi b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situaţia prevăzută la lit. c) a aceluiaşi articol, pe baza hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Mai reţine Curtea că, dreptul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a emite ordinul sau dispoziţia de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei (alin.2).

Aşadar, în situaţia în care răspunderea civilă a funcţionarului public este antrenată pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează, conducerea acesteia are obligaţia de a emite dispoziţia de imputare în interiorul unui termen de 30 de zile calculat de la data constatării pagubei.

În ceea ce priveşte natura termenului de 30 de zile, instituit de art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, pe care conducătorul autorităţii sau instituţiei publice îl are la dispoziţie pentru emiterea deciziei de imputare - cu privire la situaţiile prevăzute la art. 84 lit. a), b) -, Curtea constată că este unul imperativ, rezultând, în mod clar, din formularea normei speciale, respectiv repararea pagubelor se dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.

De altfel, intimata pârâtă nici nu contestă caracterul imperativ al termenului menţionat, ci susţine că a luat la cunoştinţă de pagubele produse la data de 21.01.2015, iar la data de 19.02.2015 a şi emis decizia de imputare, respectându-se, astfel, prevederile art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999.

În speţă, Curtea constată că, instanţa de fond în mod corect a reţinut incidenţa acestor dispoziţii legale însă a stabilit eronat momentul de la care termenul de 30 de zile în care Directorul Direcţiei Silvice Dolj putea să emită decizia de imputare a început să curgă.

 Astfel, aşa cum s-a reţinut anterior, legiuitorul, în art. 85 din Legea nr. 188/1999 a stabilit că acesta curge de la data constatării pagubei, iar nu de la un alt moment.

Curtea reţine că, în privinţa recurentului reclamant, Directorul Direcţiei Silvice Dolj, cel îndreptăţit să emită decizia de imputare în raport de prevederile art. 9 lit. f din HG nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, a luat la cunoştinţă de paguba produsă Ocolului Silvic Sadova şi pentru care s-a antrenat răspunderea civilă patrimonială a recurentului reclamat la data de 03.11.2014, când, prin hotărârea nr. 39 a Comitetului Director al Direcţiei Silvice Dolj ( f. 113 dosar fond) a fost aprobat, printre altele şi Raportul nr. 8669/31.10.2014 ( pct. 1).

Din cuprinsul acestui raport rezultă că, în anul 2014 s-au înregistrat pierderi imputabile pe o suprafaţă de 56,31 ha şi efectivă de 33,54 ha cu o valoare a pagubelor de 273.298,33 lei, indicându-se şi cauzele producerii acestor pagube (f. 116-117 dosar fond). Din cuprinsul aceluiaşi proces verbal, Curtea constată că, o parte din această suprafaţa de teren face parte din cea a Ocolului Silvic Sadova. Astfel, pe suprafaţa de 19,01 ha, cu o valoare a pagubelor de 139.270,42 lei s-au înregistrat ca pierderi totale, din care 18,74 ha ca pierderi imputabile şi 0,27 ha raportări greşite la OS Sadova in UP IV Perdele u.a. 101B-0,04 ha, 496C=0,23 ha. Totodată că, greşeli tehnice au fost pe o suprafaţă totală de 49,91 ha şi suprafaţă efectivă de 32,72 ha, cu o valoare a pagubelor de 268.577,16 lei şi care se va recupera de la agenţii economici prestatori şi de la personalul silvic vinovat. Pentru Ocolul Silvic Sadova s-a reţinut in sarcina SC Taer Logistic SRL Dăbuleni suma de 15.754,59 lei iar în sarcina SC PRO SILVA SRL Craiova suma de 75.018,69 lei. În acelaşi proces verbal, s-a menţionat că, în cazul din care ocolul nu va prezenta justificări privind vinovăţia societăţii prestatoare, recuperarea pagubelor se va face in seama personalului silvic responsabil.

Verificând decizia de imputare nr. 26/19.02.2015 Curtea constată că, recurentului reclamant tocmai o parte din paguba constatată prin procesul verbal sus menţionat şi de care conducerea Direcţiei Silvice Dolj a luat la cunoştinţă odată cu aprobarea acestuia prin Hotărârea nr. 39.03.11.2014 a Comitetului Director al Direcţiei Silvice Dolj (f. 113 dosar fond) i se impută.

Raportând situaţia de fapt anterior expusă la prevederile art. 85 din Legea nr.188/1999, Curtea, contrar celor reţinute de instanţa de fond constată că, Directorul Direcţiei Silvice Dolj a luat la cunoştinţă de paguba produsă la Ocolul Silvic Sadova la data de 03.11.2014, astfel că termenul de 30 de zile în interiorul căruia avea obligaţia de a emite decizia de imputare a început să curgă de această dată.

Faţă de momentul constatării pagubei (03.11.2014), Decizia de imputare nr. 26 din data de 19.02.2015 apare ca fiind emisă cu depăşirea termenului legal, termenul limită de emitere a acesteia împlinindu-se la data de 03.12.2014.

Curtea constată că, în raport de prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999 care instituie obligaţia de a emite decizia de imputare în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, este lipsită de relevanţă susţinerea intimatei pârâte cum că, iniţial a încercat recuperarea pagubei de la cele două societăţi prestatoare şi că, întrucât acestea şi-au asumat doar o parte din totalul prejudiciului, diferenţa a fost imputată personalului Ocolului Silvic Sadova, câtă vreme termenul de 30 de zile se raportează la momentul constatării pagubei, iar nu la un alt moment.

Concluzionând, Curtea constată că decizia de imputare a fost emisă cu încălcarea termenului imperativ de 30 de zile, fiind astfel lovită de nulitate şi, în raport de prevederile art. 488 alin.1 pct. 8 rap. la art. 496 alin.2 şi art. 498 alin.1 NCPC, a casat sentinţa şi, rejudecând a admis cererea de chemare în judecată cu consecinţa anulării Deciziei de imputare nr. 26/19.02.2015 emisă de Direcţia Silvică Dolj.

În privinţa criticilor recurentului reclamant formulate pe fondul deciziei de imputare şi care privesc condiţiile ce se impun a fi îndeplinite pentru atragerea răspunderii civile patrimoniale, Curtea, faţă de reţinute anterior cu privire la nulitatea deciziei de impunere constată că nu se mai impun a fi analizate.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată pe care reclamantul le-a făcut în faţa instanţei de fond, Curtea, urmare a admiterii cererii de chemare în judecată, constată, în raport de prevederile art. 453 alin.1 NCPC, culpa procesuală a pârâtei în promovarea cererii de chemare în judecată, motiv pentru care va dispune obligarea acesteia la plata către reclamant a sumei de 1.000 lei reprezentând onorariu de avocat.