Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de c.a.s.

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Recurs. Anulare decizie de impunere emisă de C.A.S.

- art. 7 din Legea nr. 554/2004

- art. 207 Cod de procedură civilă

- art. V alin. 7 din O.U.G. nr. 125/2011

- art. 521 alin. 3 Cod de procedură civilă

- art. 23 din Legea nr. 554/2004

- art. 46 din O.U.G. nr. 92/2003

Prin decizia de impunere nr. xxxx.x/31.05.2012, s-a stabilit în sarcina reclamantului intimat obligaţia de plată a sumei 1.107 lei, reprezentând contribuţie de asigurări de sănătate, iar prin decizia nr. xxxx.x/31.05.2012, s-a stabilit obligaţia de plată a sumei 240 lei, din care suma de 126 lei, reprezintă dobânzi de întârziere, iar suma de 114 lei penalităţi de întârziere.

Reclamantul a invocat în faţa instanţei nelegalitatea deciziilor de impunere, pe motiv că deşi acestea au înscrisă data emiterii 31.05.2012, nu au fost emise la această dată, ci la un moment ulterior fiind semnate de o altă persoană decât cea care deţinea funcţia de preşedinte la momentul semnării lor.

Sub un prim aspect recurenta pârâtă aduce critici sentinţei recurate în ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pe considerentul necontestării administrative în temeiul art. 7 din Legea nr.554/2004 şi art. 207 Cod procedură civilă de către intimat a actelor a căror anulare se solicită.

Motivele de recurs invocate sub acest aspect nu pot fi primite câtă vreme reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prin înscrisul depus la filele 62-63 în dosarul primei instanţe, excepţia invocată fiind corect respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 19.01.2015.

În ce priveşte motivele de recurs ce vizează competenţa de emitere a deciziilor de impunere de către recurentă după data de 30.06.2012 se constată că nu pot fi primite câtă vreme prevederile art. V alin. 7 din O.U.G. nr. 125/2011 se referă la termenul până la care trebuie transmise copiile titlurilor către A.N.A.F. şi nu la perioada până la care în mod legal exista competenţa de emitere a lor.

În speţă, pe deciziile atacate este înscrisă data emiterii lor, ca fiind 31.05.2012, aspect care rezultă cu evidenţă din cuprinsul lor (filele 6-12), situaţie în care aceasta este data de la care actele produc efecte juridice. Apărarea recurentei că aceste decizii au fost “generate” la data de 11.04.2013 şi că aceasta ar fi de fapt data emiterii lor, nu poate fi avută în vedere de instanţă întrucât nu au fost emise decizii rectificative în acest sens, fiind o simplă afirmaţie a recurentei nesusţinută de nici un înscris. Mai mult, legea nu reglementează o “generare” a actului administrativ, situaţie în care data de la care deciziile atacate produc efecte juridice este data de 31.05.2012, înscrisă pe ele, şi nu data de 11.04.2013, reţinută eronat şi de către prima instanţă.

La data de 11.04.2013 recurenta nu mai avea competenţa de a emite astfel de decizii, deoarece art. 35 alin. 1 din Ordinul Preşedintelui C.N.A.S. nr.617/2007 (în temeiul căruia au fost emise de către recurentă actele administrative contestate) a fost anulat prin sentinţa nr. 835/08.02.2012 pronunţată de Curtea de Apel B. în dosarul nr. 9914/2/2011 şi publicată în M.O. nr. 243/04.04.2014.

 Sub acest aspect s-a constatat că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile acestei decizii, cătă vreme I.C.C.J. a statuat, prin Decizia nr. 10/10.05.2015, pronunţată în dosarul nr. 427/1/2015, obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi publicată în MO nr. 458/25.06.2015, în sensul că: „Dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti”.

Prin urmare, nu se poate reţine că data emiterii deciziilor atacate ar fi alta decât cea înscrisă în cuprinsul deciziilor, moment la care recurentei îi aparţinea competenţa de emitere a actelor contestate, acestea fiind însă nelegale prin prisma semnatarului actelor şi prevederilor art. 46 din O.U.G. 92/2003.

Conform prev. art. 46 din O.U.G. NR. 92/2003, care reglementează nulitatea actului administrativ fiscal, lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia, nulitate care se poate constata la cerere sau din oficiu.

 Astfel, curtea a reţinut că la data emiterii actelor administrative în litigiu, respectiv data de 31.05.2012, funcţia de preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate B. era deţinută de numitul V. G., conform înscrisurilor de la dosar.

Ca urmare, deciziile atacate în cauză în mod nelegal poartă semnătura numitului G. I. calitate de preşedinte - director general al C.A.S. B. şi a numitei D. L., în calitate de director executiv economic deoarece aceste persoane au fost numite în funcţie ulterior datei de emitere a actelor administrative atacate.

Astfel, la data de 31.05.2012 persoanele semnatare ale deciziilor de impunere în litigiu nu aveau calitatea de persoane împuternicite ale instituţiei emitente, fapt ce atrage nulitatea acestor decizii, nulitate invocată în cauză de către reclamantul intimat.

Decizia nr. 2507/18.09.2015 a Curţii de Apel Oradea - Secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Dosar nr. 8875/111/2013*

Prin Sentinţa nr. 1127/CA din 06 aprilie 2015, pronunţată în dosar nr. 8875/111/2013*, Tribunalul B. a admis acţiunea formulată de reclamantul G. L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C.-N.

A anulat deciziile de impunere nr. xxxx.x/31.05.2012 şi xxxx.x/31.05.2012 emise de pârâta C.A.S. B.

A obligat pârâta să achite reclamantului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen, a formulat recurs pârâta Casa de Asigurări de Sănătate B., solicitând admiterea recursului în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 488 pct. 6, 8 Cod cprocedură civilă şi casarea în totalitate a sentinţei, reţinerea spre rejudecare şi respingerea cererii cu consecinţa menţinerii ca temeinice şi legale a Deciziilor de impunere nr. xxxx.x/31.05.2015, xxxx.x/31.05.2015.

În motivare, pârâta arată că instanţa de fond anulat Deciziile de impunere nr. xxxx.x/31.05.2015, xxxx.x/31.05.2015, reţinând că nu au fost respectate cu ocazia emiterii deciziilor, dispoziţiile legale referitoare la competenţă.

Instanţa de fond a apreciat că prin Sentinţa nr. 835/08.02.2012 pronunţată de Curtea de Apel B., publicată în Monitorul oficial nr. 243/04.04.2014, s-a dispus anularea în parte a dispoziţiilor art. 35 alin 1 din Ordinul C.N.A.S. nr.617/2007, iar competenţa Caselor de asigurări de sănătate pentru emiterea deciziilor s-a menţinut până la data de 01.01.2012, în temeiul dispoziţiilor art. 5 alin. 25 din O.U.G. nr. 125/2011.

Recurenta apreciază că instanţa a dat o hotărâre greşită fără a avea în vedere modificările art. V din O.U.G. 125/2011.

Astfel că, potrivit art. V alin. 7 din O.U.G. nr. 125/2011 cu modificările ulterioare, competenţa de rectificare a creanţelor predate la A.N.A.F. şi de soluţionare a contestaţiilor la actele administrative emise s-a prorogat până la 30.06.2014 şi nu până la data de 01.01.2012 cum greşit a reţinut instanţa de fond.

Sentinţa nr. 835/08.02.2012 pronunţată de Curtea de Apel B., publicată în monitorul oficial nr. 243/04.04.2014, prin care s-a dispus anularea în parte a dispoziţiilor art. 35 alin 1 din Ordinul C.N.A.S. nr.617/2007 în privinţa posibilităţii organului competent al CAS de a emite decizii de impunere, îşi produce efecte după publicarea în Monitorul oficial.

În acest sens Curtea de Apel O. prin Decizia nr.2548/CA/2014 în dosar nr. 6847/CA/2013 - R, s-a pronunţat în sensul că Sentinţa nr.835/08.02.2012 îşi produce efecte după publicarea în Monitorul oficial potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, astfel că, deşi efectele produse sunt erga omnes, acestea nu se produc retroactiv.

Recurenta mai arată că pentru decizia de impunere nr. xxxx.x/31.05.2012 şi nr. xxxx.x/31.05.2012, data de 31.05.2012, nu este data emiterii deciziei, ci data până la care s-au calculat accesorii de întârziere, conform protocolului de transfer de baza de date dintre C.N.A.S. -A.N.A.F.. La data de 11.04.2013, data generării deciziilor contestate era preşedinte dr. I. G. care a semnat decizia contestată.

Prin actele administrativ fiscale atacate se stabilesc obligaţii fiscale principale şi accesorii aferente perioadei 2009-2011, ce nu exced perioadei pentru care competenţa administrării revenea intimatei şi nici perioadei acordate de legiuitor pentru transferul de la un organ la altul al statului a titlurilor în care sunt individualizate contribuţiile sociale. Astfel, nu se poate reţine că actele administrative atacate au fost semnate de către persoane ce nu erau împuternicite să le semneze.

Recurenta precizează că, în aceste sens, s-a pronunţat Curtea de Apel O. în dosar nr. 6847/111/CA/ 2013-R prin Decizia nr. 2548/CA/2014-R.

Consideră că soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a prevederilor legale mai sus menţionate, motiv pentru care se impune casarea hotărârii şi reţinerea spre rejudecare, deoarece deciziile contestate au fost emise anterior publicării Sentinţei nr.835/08.02.2012 - 04.04.2014 şi anterior datei de 30.06.2014, dată prevăzută în art. V alin 7 din O.U.G. nr. 125/2011 cu modificările ulterioare.

Recurenta învederează că un alt motiv de recurs este acela că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii prin încheierea de şedinţa din 19.01.2015 şi că în temeiul art. 7 din Legea 554/2004, coroborat cu art. 207 din OG nr.92/2003, se impunea admiterea excepţiei inadmisibilităţii contestării deciziilor, deoarece reclamantul nu a făcut dovada că a formulat la C.A.S. B. contestaţie administrativă. Aceste decizii nu a fost contestate administrativ de reclamant şi a au fost predate către A.F.P. O., în temeiul art. V din O.U.G. nr. 125/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În privinţa temeiului legal care a stat la baza emiterii deciziilor contestate, recurenta arată că acesta este dat de prevederile art. 257 alin 2 lit. b) şi art. 261 din Legea nr.95/2006. Reclamantul în calitate de realizator de venituri din activităţi independente, are obligaţia achitării contribuţiei de asigurări sociale de sănătate asupra veniturilor obţinute, trimestrial, până în data de 15 a ultimei luni din trimestru, inclusiv la plata majorărilor de întârziere, dacă contribuţiile sunt achitate la alte termene decât cele prevăzute de lege, în baza prevederilor art. 261 alin. 4 din L 95/2006 coroborat cu art. 120A1 din O.G. 92/2003.

Conform prevederilor art. 216 din Legea nr. 95/2006 „în cazul neachitării la termen, potrivit legii, a contribuţiilor datorate fondului de către persoanele fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare A.N.A.F., C.N.A.S., prin casele de asigurări sau persoane fizice ori juridice specializate, procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor cuvenite bugetului fondului şi a majorărilor de întârziere în condiţiile O.G. nr. 93/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Astfel, recurenta apreciază că nici o prevedere legală nu îl exonerează pe reclamant de la plata accesoriilor câtă vreme acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa de legiuitor pentru plata la termen a contribuţiilor la fondul de sănătate, aşa cum este prevăzut la art. 257 din Legea nr. 95/2006.

Mai mult, reclamantul îşi invocă propria culpă cu privire la accesorii. Aşa cum rezultă din situaţia încasărilor, existentă la dosar, reclamantul a achitat contribuţie de sănătate, anterior emiterii acestor decizii de impunere în perioada 2004-2008 în cuantum de 773 lei, astfel că şi în perioada 2009-2011 datorează plata contribuţiei de sănătate şi a accesoriilor deoarece a desfăşurat în continuare aceeaşi activitate, iar legislaţia nu s-a modificat cu privire la obligativitatea achitării contribuţiei de sănătate pentru persoanele care realizează venituri din activităţi independente.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, având în vedere că acestea reprezintă taxa de timbru, recurenta consideră că soluţia corectă a instanţei era de a dispune restituirea acestora către reclamant în condiţiile prevăzute de O.U.G. 80/2013.

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice C.-N. nu a formulat întâmpinare.

Intimatul G. L., prin întâmpinarea formulată, a solicitat instanţei respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, raportat la excepţia de inadmisibilitate, se arată că din moment ce s-a făcut dovada plângerii prealabile formulate şi transmisă către C.A.S. B. este inadmisibilă invocarea excepţiei inadmisibilităţii din moment ce o simplă verificare a intrărilor şi ieşirilor din registrele de evidenţă ar fi fost edificatoare.

Raportat la antedatarea deciziilor de impunere atacate se arată următoarele:

- decizia xxxx.x/31.05.2012 şi decizia xxxx.x/31.05.2012 sunt semnate de preşedinte, director general I. G. care la 31.05.2012 nu avea această calitate fiind numit în această funcţie doar în august 2012. La 31.05.2012 era preşedinte - director general V. L.. Explicaţia conform căreia s-ar fi calculat accesorii până în 31.05.2012 şi că de aceea s-a trecut această dată pe decizii este încă o dovadă în plus a nerespectării legii din moment ce fiecare decizie trebuie să cuprindă data de înregistrare şi data emiterii, faptul că s-au calculat aceste accesorii pana în 31.05.2012 nu duce la antedatarea acestor acte administrativ fiscale.

Se susţine că în 31.05.2012 (data înscrisă pe decizii) C.A.S. ar fi emis zeci de mii de decizii (imposibil de redactat), prin urmare au stat în pasivitate ani de zile şi în momentul în care au trebuit predate la A.N.A.F. actele, au emis zeci de mii de decizii ajungându-se în situaţia în care aceste decizii sa fie antedatate pentru a justifica că în acel moment, 31.05.2012, erau competenţi în a le emite. În condiţiile în care explicaţia conform căreia până în 31.05.2012 s-au calculat accesorii şi că de aceea aceasta este data înscrisă pe ele nu poate fi luată în considerare deoarece termenul până la care se calculează accesorii nu are nimic cu data emiterii unui act administrativ fiscal.

Se mai arată că odată cu decizia de debit din 31.05.2012 s-a emis şi decizia de accesorii, deşi în aceste condiţii este evident că termenul de scadenţă al debitului nu se cunoaşte, prin urmare nu se ştie la ce s-a raportat recurenta în calculul accesoriilor.

Curtea de apel examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale incidente, a constatat că acesta este nefondat, urmând ca în baza prevederilor art. 496 Cod procedură civilă să dispună respingerea lui şi menţinerea soluţiei atacate pentru considerentele ce urmează:

Prin decizia de impunere nr. xxxx.x/31.05.2012, s-a stabilit în sarcina reclamantului intimat obligaţia de plată a sumei 1.107 lei, reprezentând contribuţie de asigurări de sănătate, iar prin decizia nr. xxxx.x/31.05.2012, s-a stabilit obligaţia de plată a sumei 240 lei, din care suma de 126 lei, reprezintă dobânzi de întârziere, iar suma de 114 lei penalităţi de întârziere.

Reclamantul a invocat în faţa instanţei nelegalitatea deciziilor de impunere, pe motiv că deşi acestea au înscrisă data emiterii 31.05.2012, nu au fost emise la această dată, ci la un moment ulterior fiind semnate de o altă persoană decât cea care deţinea funcţia de preşedinte la momentul semnării lor.

Sub un prim aspect recurenta pârâtă aduce critici sentinţei recurate în ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pe considerentul necontestării administrative în temeiul art. 7 din Legea nr.554/2004 şi art. 207 Cod procedură civilă de către intimat a actelor a căror anulare se solicită.

Motivele de recurs invocate sub acest aspect nu pot fi primite câtă vreme reclamantul a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prin înscrisul depus la filele 62-63 în dosarul primei instanţe, excepţia invocată fiind corect respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 19.01.2015.

În ce priveşte motivele de recurs ce vizează competenţa de emitere a deciziilor de impunere de către recurentă după data de 30.06.2012 se constată că nu pot fi primite câtă vreme prevederile art. V alin. 7 din O.U.G. nr. 125/2011 se referă la termenul până la care trebuie transmise copiile titlurilor către A.N.A.F. şi nu la perioada până la care în mod legal exista competenţa de emitere a lor.

În speţă, pe deciziile atacate este înscrisă data emiterii lor, ca fiind 31.05.2012, aspect care rezultă cu evidenţă din cuprinsul lor (filele 6-12), situaţie în care aceasta este data de la care actele produc efecte juridice. Apărarea recurentei că aceste decizii au fost “generate” la data de 11.04.2013 şi că aceasta ar fi de fapt data emiterii lor, nu poate fi avută în vedere de instanţă întrucât nu au fost emise decizii rectificative în acest sens, fiind o simplă afirmaţie a recurentei nesusţinută de nici un înscris. Mai mult, legea nu reglementează o “generare” a actului administrativ, situaţie în care data de la care deciziile atacate produc efecte juridice este data de 31.05.2012, înscrisă pe ele, şi nu data de 11.04.2013, reţinută eronat şi de către prima instanţă.

La data de 11.04.2013 recurenta nu mai avea competenţa de a emite astfel de decizii, deoarece art. 35 alin. 1 din Ordinul Preşedintelui C.N.A.S. nr.617/2007 (în temeiul căruia au fost emise de către recurentă actele administrative contestate) a fost anulat prin sentinţa nr. 835/08.02.2012 pronunţată de Curtea de Apel B. în dosarul nr. 9914/2/2011 şi publicată în M.O. nr. 243/04.04.2014.

 Sub acest aspect s-a constatat că în mod corect instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile acestei decizii, cătă vreme I.C.C.J. a statuat, prin Decizia nr. 10/10.05.2015, pronunţată în dosarul nr. 427/1/2015, obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi publicată în MO nr. 458/25.06.2015, în sensul că: „Dispoziţiile art. 23 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că hotărârea judecătorească irevocabilă/definitivă prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ produce efecte şi în privinţa actelor administrative individuale emise în temeiul acestuia care, la data publicării hotărârii judecătoreşti de anulare, sunt contestate în cauze aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor judecătoreşti”.

Prin urmare, nu se poate reţine că data emiterii deciziilor atacate ar fi alta decât cea înscrisă în cuprinsul deciziilor, moment la care recurentei îi aparţinea competenţa de emitere a actelor contestate, acestea fiind însă nelegale prin prisma semnatarului actelor şi prevederilor art. 46 din O.U.G. 92/2003.

Conform prev. art. 46 din O.U.G. NR. 92/2003, care reglementează nulitatea actului administrativ fiscal, lipsa unuia dintre elementele actului administrativ fiscal, referitoare la numele, prenumele şi calitatea persoanei împuternicite a organului fiscal, numele şi prenumele ori denumirea contribuabilului, a obiectului actului administrativ sau a semnăturii persoanei împuternicite a organului fiscal, cu excepţia prevăzută la art. 43 alin. (3), atrage nulitatea acestuia, nulitate care se poate constata la cerere sau din oficiu.

 Astfel, curtea a reţinut că la data emiterii actelor administrative în litigiu, respectiv data de 31.05.2012, funcţia de preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate B. era deţinută de numitul V. G., conform înscrisurilor de la dosar.

Ca urmare, deciziile atacate în cauză în mod nelegal poartă semnătura numitului G. I. calitate de preşedinte - director general al C.A.S. B. şi a numitei D. L., în calitate de director executiv economic deoarece aceste persoane au fost numite în funcţie ulterior datei de emitere a actelor administrative atacate.

Astfel, la data de 31.05.2012 persoanele semnatare ale deciziilor de impunere în litigiu nu aveau calitatea de persoane împuternicite ale instituţiei emitente, fapt ce atrage nulitatea acestor decizii, nulitate invocată în cauză de către reclamantul intimat.

Pentru considerentele mai sus expuse, curtea a apreciat că soluţia pronunţată de prima instanţă de anulare a actelor administrative atacate este una corectă şi legală, neputând fi avute în vedere motivele de recurs invocate de recurentă care vizează prorogarea competenţei de emitere a deciziilor după data de 30.06.2012 şi greşita soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

Instanţa nu a acordat cheltuieli de judecată deoarece partea intimată-reclamantă nu a făcut dovada efectuării lor prin înscrisuri justificative.

Domenii speta

Spete similare