Răspundere civilă delictuală. Condiţii

Noul C. civ. : art. 1349 al. 1 şi 2 din şi art. 1357 al. 1 şi 2 (art.998 – 999 C. pr. civ.).

Este adevărat că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, însă problema cea mai dificilă o constituie aceea de a găsi măsura echilibrului care trebuie să existe între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane pe de altă parte.

Pârâtul a făcut atât judecăţi de valoare cât şi imputări factuale cu privire la conduita reclamantului şi i s-a oferit posibilitatea să facă proba verităţii, criticile formulate de terţe persoane neputând fi luate în considerare din moment ce reclamantul nu a fost sancţionat în legătură cu activitatea de arbitraj.

Pârâtul nu a putut aduce probe în susţinerea veridicităţii afirmaţiilor sale, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a avertizat publicul asupra faptului că face afirmaţii subiective.

Este cert că pârâtul a făcut afirmaţii defăimătoare privind reputaţia şi probitatea profesională a reclamantului în faţa reprezentanţilor televiziunilor şi presei centrale.

Pentru a se stabili caracterul ilicit al faptei şi a rezolva o cauză concretă s-au luat în considerare elemente obiective, ca persoana lezată,calitatea specifică pe care o are autorul discursului, tipul discursului, posibilitatea de a folosi alte exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul şi impactul acestuia, locul unde a fost ţinut discursul şi publicul ţintă căruia îi era adresat.

Pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu sigur de referinţă, de un reper faţă de care să se poată aprecia mărimea daunelor morale.

Acest reper ar fi sistemul de apreciere a reputaţiei profesionale a unui individ şi aprecierea făcută de terţe persoane.

Prin Sentinţa civilă nr. 3024 din 19 iunie 2014 a Judecătoriei Târgu Mureş s-a admis în parte cererea formulata de reclamantul T.A.D., în contradictoriu cu pârâtul M.C.S., a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, s-au respins restul pretenţiilor, ca neîntemeiate, a mai fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele :

La data de 17.12.2011 reclamantul a fost delegat de către Comisia Centrala a Arbitrilor să conducă în calitate de arbitru meciul de fotbal disputat în mun. Targu-Mureş, între echipele de fotbal F. Tg. Mureş şi F. D. 1948.

Meciul s-a terminat cu scorul de 0-1 în favoarea echipei F. D. 1948 unicul gol al partidei fiind înscris de jucătorul dinamovist M. N.  dintr-un penalty.

În urma acestei partide de fotbal, vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al F. Tg. Mureş, M.C., a făcut declaraţii în faţa reprezentanţilor televiziunilor prezenţi la faţa locului iar ulterior şi în  presa centrală,  atât la adresa reclamantului cât şi a preşedintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor- C.I..

Astfel, din cuprinsul CD-ului depus de reclamant la fila 19 dosar rezultă ca pârâtul a făcut următoarele afirmaţii în faţa reprezentanţilor televiziunilor PRO TV, DIGI SPORT, ANTENA 1, Prima TV ,, ...o mai mare hoţie pe care a putut s-o facă împreună cu T. nu există pe pământ ... omul asta a dat trei oameni afară înainte de meci şi ne va fura ..... ,, .

În ziarul Adevărul din 18.12.2011 a fost publicată declaraţia pârâtului  având ca titlu,, Hoţie şi mafie clară între C. şi  T.,,  cu următorul cuprins "Hoţie şi mafie clară între C. şi acest T.. Il rog pe C. să vină să înscrie el. Ştiu că vom fi sancţionaţi şi vom avea astfel de arbitri în continuare. I-am cerut lui C. să nu ne mai trimită arbitrii aflaţi sub lupa DNA, care îşi bat joc de fotbalişti şi de munca unui oraş ,,.

Ziarul central Gazeta Sporturilor  din data de 18.12.2011 a publicat declaraţia pârâtului astfel: "S-a văzut mafia dintre C. şi T.. Am avertizat dinaintea partidei că va fi hoţie şi-a fost una mare. Ii cer şefului CC A să vină el, personal, la următoarele meciuri şi să ne bage mingea în poartă cum o vrea. Sunt curios dacă, la masa de Crăciun, se va gândi la ce arbitraje sunt". 

În direct la Sport Total FM în emisiunea "Liga lu' Mitran" din data de 18.12.2011 pârâtul  a declarat următoarele: "Eu am mers pe bună-credinţă a lui I. C.. Supărarea e cu atât mai mare când ai discuţii înainte, anunţi să se aibă grija şi se întâmpla ce se întâmplă. Una peste alta, noi am pierdut trei puncte. Noi ne-am fript cu T. a doua oară şi, dacă eram în locul acestui arbitru, mă recuzam singur. Nu merita să ai atâta circ şi atât batjocură. Atunci cel mai bine te retragi să facă ce vor, să se vadă în calificări în cupe şi să vedem de ce arbitrii noştri arbitrează atâtea meciuri pe afara".

Conform art.58 din Noul C. civ. (Legea nr.287/2009)

,,  (1) Orice persoană are dreptul la viaţă, la sănătate, la integritate fizică şi psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieţii private, precum şi alte asemenea drepturi recunoscute de lege.,,

Potrivit art.72 alin.1 şi 2 din Noul C. civ. (Legea nr.287/2009)

,,(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.

(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.,,

De asemenea,  art.1349 alin.1 şi 2 din Noul C. civ. (Legea nr.287/2009) care reglementează răspunderea civila delictuală stipulează ca

,,(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.,,

Din cuprinsul art. 1357 alin 1 şi 2 din Noul C. civ. (Legea nr.287/2009)  care prevede ca ,, (1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare.

(2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.,, rezultă  condiţiile răspunderii civile delictuale şi anume: existenta unei fapte ilicite, existenta unui prejudiciu, existenta unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu; existenta vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul;

Analizând starea de fapt şi textele legale mai sus menţionate, instanţa de fond a reţinut că în cauză sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale care atrag răspunderea pârâtului pentru fapta sa.

1.Existenta faptei ilicite poate fi reţinută în cazul în care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.

Astfel, fapta ilicita a pârâtului consta în declaraţiile acestuia făcute cu încălcarea art.58 şi 72 alin.1 şi 2 din Noul C. civ. (Legea nr.287/2009) care au adus atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantului prin asocierea acestuia cu mediul infracţional. Prin folosirea sintagmei ,, Hoţie şi mafie clară între C. şi  T.,, coroborată cu întreg conţinutul declaraţiilor se induce ideea ca reclamantul s-a înţeles cu preşedintele CCA I. C. pentru a favoriza echipa D. prin furt respectiv acordarea unui penalty nejustificat echipei D. ceea ce a dus la câştigarea meciului de către echipa D..

Fapta ilicita a pârâtului rezulta chiar din cuprinsul înscrisurilor depuse în probaţiune de pârât la filele 133-134 dosar în care se menţionează faptul că viceprimarul oraşului Târgu Mureş a uitat că are o funcţie publică şi a lansat acuzaţii grave ,,Incă de dinainte de meci am avertizat ca va fi hoţie şi a fost una chiar foarte mare. S-a văzut mafia dintre C. şi T.,, -Sursa Romania Libera; ,, "Hoţie şi mafie clară între C. şi acest T.. Il rog pe C. să vină să înscrie el. Ştiu că vom fi sancţionaţi şi vom avea astfel de arbitri în continuare. I-am cerut lui C. să nu ne mai trimită arbitrii aflaţi sub lupa DNA, care îşi bat joc de fotbalişti şi de munca unui oraş ,,-Sursa Mediafax.

În apărarea sa, prin întâmpinare, pârâtul a arătat că este de notorietate că asemenea ,,declaraţii incendiare ,, se formulează aproape la fiecare meci purtat de echipe fără ca prin aceasta părţile lezate să apeleze la justiţie şi mai ales să solicite sume atât de mari de bani pentru repararea unui posibil prejudiciu material suferit motiv pentru care arată că, dacă se face dovada afirmaţiilor sale,  este de acord să plătească reclamantului suma de 1500-2000 lei cu titlu de daune morale.

Intr-adevăr este de notorietate ca după meciuri în mass-media se comentează fazele importante şi modalitatea de arbitraj, însă una este când se susţine, potrivit opiniei fiecăruia, că un arbitru a greşit (săvârşind o eroare de arbitraj şi care ar putea atrage răspunderea disciplinară a arbitrului potrivit Regulamentului de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrului de Fotbal) şi alta este când foloseşti termeni şi expresii care lasă să se înţeleagă o activitate infracţională premeditată respectiv faptul că arbitrul a fost desemnat anume de preşedintele CCA să arbitreze un meci cu scopul de a câştiga o anumita echipa prin  compararea cu ,,mafia,, ( fiind definita în Dicţionarul explicativ al limbii române –DEX 98 ca ,,Asociaţie teroristă secretă care practică şantajul şi asasinatul. Grup de indivizi cu îndeletniciri suspecte. Grup de persoane legate între ele prin preocupări comune şi care îşi apără reciproc interesele meschine ,,) şi folosirea expresiilor ,, furt, hoţie,, care sugerează o activitate infracţională.

2.Analizand prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a faptei ilicite a pârâtului, efectul negativ suferit de acesta ca urmare a declaraţiilor pârâtului , instanţa reţine că acesta exista fiind un prejudiciu de natură morală, prin atingerea onoarei şi demnităţii sale, precum şi a prestigiului profesional. 

Reclamantul arbitrează meciuri de fotbal de prima liga din Romania încă din anul 1999 fiind arbitrul cu cele mai multe prezente în Liga 1 (299 meciuri în Divizia A). Poarta ecusonul FIFA din anul 2001 devenind arbitrul cu cele mai multe meciuri internaţionale respectiv 169, iar în anul 2013 a fost desemnat alături de H. să arbitreze în ,, optimile Europa League,, fiind pentru prima data după 18 ani când arbitrajul romanesc a fost prezent în această fază a competiţiilor continentale intercluburi.

Chiar din cuprinsul înscrisului depus la dosar de pârât la fila 120 rezultă că reclamantul a fost descris în presă ca fiind ,,Cel mai bine poziţionat arbitru român în clasamentul UEFA,, .

Susţinerea pârâtului din cuprinsul concluziilor scrise în sensul că după diversele meciuri arbitrate de reclamant în ţară(inclusiv meciul dintre F. Tg. Mureş şi F. D. 1948 ) au existat comentarii ale specialiştilor şi comentatorilor de fotbal prin care au contestat maniera de arbitraj şi prin urmare nu se bucură de un arbitraj iresponsabil aşa încât onoarea, demnitatea şi prestigiul profesional al reclamantului nu au avut de suferit este neîntemeiată deoarece aşa cum am arătat mai sus , prin afirmaţiile făcute pârâtul nu a lăsat să se înţeleagă ca reclamantul a greşit ( eroare de arbitraj ) ci ca a făcut-o intenţionat şi în urma unei înţelegeri premeditate a unei hoţii şi mafii  ,,clare,, între C. şi T..

Cât timp reclamantul nu a fost sancţionat de către Comisia Centrală a Arbitrilor pentru abateri săvârşite în legătură cu activitatea de arbitraj (inclusiv în legătură cu meciul dintre F. Tg. Mureş şi F. D. 1948)  contestarea arbitrajului de către jucători, oficiali, specialişti şi comentatorii de fotbal nu atenuează gravitatea afirmaţiilor pârâtului iar în speţă, proba verităţii (veridicitatea afirmaţiilor pârâtului în sensul că există mafie şi hoţie clară între C. şi T. ) nu se poate face cu DVD-uri din care să rezulte analizele făcute de  specialiştii în fotbal şi comentatorii sportivi,  în primul rând pentru ca pârâtul nu a făcut afirmaţia că reclamantul a săvârşit erori de arbitraj şi în al doilea rând pentru ca abaterea disciplinara o stabileşte doar Comisia Centrala a Arbitrilor.

 Pârâtul este o persoana publica-viceprimarul mun. Tg-Mureş şi în acest context declaraţiile sale au un mai mare impact asupra societăţii aşa încât instanţa apreciază  ca reclamantul a fost supus oprobiului public , prin asocierea persoanei sale cu ,,mafia,, şi cu un ,,infractor,, în condiţiile în care nu a săvârşit fapte penale şi nu exista o hotărâre judecătorească de condamnare a acestuia pentru infracţiuni  care să aibă legătură cu arbitrajul.

Reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 EURO, echivalentul în lei la cursul BNR din data plaţii.

Prejudiciul moral semnifică o reparaţie morală de principiu, iar în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului unor astfel de despăgubiri, practica judiciară (decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) a stabilit că despăgubirile morale nu trebuie să constituie un motiv de îmbogăţire fără justă cauză, prin urmare, instanţa va fixa o suma de bani cu titlu de daune morale astfel încât aceasta să aibă efect compensatoriu şi să nu constituie o amendă excesivă pentru autorul faptei ilicite  sau un venit nejustificat pentru reclamant.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în deciziile pronunţate cu privire la daunele morale solicitate în diverse cauze ca despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei( cauza Tolstoy Miloslavsky) şi că proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, aşa încât susţinerea pârâtului din concluzii scrise în sensul că nu au fost dovedite suferinţele de ordin psihic şi atingerea adusă onoarei şi demnităţii, neîntemeiate.

Astfel, instanţa va avea în vedere ca însăşi constatarea prin hotărârea judecătorească a atingerii dreptului reclamantului la onoare, demnitate şi prestigiu profesional reprezintă o modalitate de reparare a prejudiciului însă cum aceasta nu este şi suficientă va obliga pârâtul sa plătească reclamantului suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale, respingând restul pretenţiilor, ca neîntemeiate fiind excesiv de mari.

Instanţa de fond a apreciat că daunele morale acordate reclamantului împiedică realizarea, continuarea sau repetarea unor asemenea afirmaţii dăunătoare de către pârât şi conferă reclamantului o satisfacţie echitabilă, în operaţiunea de cuantificare a daunelor morale avându-se în vedere suferinţa reclamantului pe plan moral, social şi profesional, prejudiciul de imagine cauzat precum şi jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate.

3.Legătură de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul moral suferit  de reclamant rezultă din însăşi fapta ilicită  prin care reclamantului i s-a adus atingere onoarei şi demnităţii sale, precum şi prestigiului profesional.

4. În ceea ce priveşte vinovăţia pârâtului, instanţa de fond a reţinut că aceasta îmbracă forma intenţiei însă are în vedere că pârâtul a făcut aceste afirmaţii sub impulsul unei stări emoţionale dat fiind ataşamentul sau faţă de echipa F. Tg. Mureş care în baza unor contracte de asociere este susţinută  economic şi juridic de Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Tg-Mureş.

În baza art. 274 C. pr. civ. instanţa de fond a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 4000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata constând în onorariu avocaţial achitată cu chitanţa nr.54/08.01.2014.

Prin Decizia civilă nr. 623 din 2 decembrie 2014 a Tribunalului Mureş s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul M.S.C.,  împotriva sentinţei civile nr. 3024 din 19 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Târgu-Mureş în dosarul nr. xxx, respingându-se ca neîntemeiată cererea intimatului T.A.D. de obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată.

În considerentele hotărârii s-au reţinut următoarele :

Tribunalul a reţinut  că sunt neîntemeiate criticile apelantului că pentru ca audierea DVD-urilor realizată de prima instanţă să aibă valoare probatorie trebuia ca în procesul verbal de la f.181 dosar să fie cuprinsă fie transcrierea integrală a afirmaţiilor pârâtului identificate pe înregistrările audiate, fie o menţiune/ confirmare explicită că afirmaţiile corespund întrutotul cu cele consemnate de reclamant în acţiunea sa.

Pârâtul cunoştea termenul din 27.03.2014 fixat de prima instanţă pentru vizionarea în şedinţă publică a DVD-urilor depuse de părţi la dosarul cauzei. Acest termen fusese fixat la termenul precedent, din 30.01.2014, termen la care pârâtul a fost reprezentat de avocatul său ales. De asemenea pârâtul a fost şi legal citat pentru termenul din 27.03.2014, cu menţiunea „personal la interogatoriu” în vederea administrării probei cu interogatoriul încuviinţată la cererea reclamantului.

Prin urmare pârâtul avea posibilitatea de a se prezenta la termenul din 27.03.2014 când instanţa a procedat la vizionarea în şedinţă publică a DVD-urilor depuse de părţi şi de a formula în faţa instanţei orice eventuale explicaţii şi contestaţii în legătură cu conţinutul DVD-urilor vizionate.

S-a constatat că este neîntemeiată susţinerea pârâtului apelant că la termenul din 27.03.2014 lipsa apărătorului său a fost justificată, în condiţiile în care acesta a formulat o cerere de amânare la data de 26.03.2014 solicitând reprogramarea termenului la care urmează să se realizeze audierea casetei, întrucât este plecat la ÎCCJ pentru a susţine interesele altor 2 clienţi, arătând şi că întrucât lipsa sa este justificată, este justificată şi lipsa pârâtului care este o persoană extrem de solicitată profesional.

Această cerere nu poate fi considerată o cerere de amânare pentru lipsă de apărare temeinic justificată în sensul art.156 al.1 din C. pr. civ., apărătorul pârâtului neindicând în cerere nici măcar dosarul aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care acorda asistenţa juridică. Doar după închiderea dezbaterilor în cauză la termenul din 27.03.2014 a fost depusă o fişă a unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care oricum nu face însă dovada că apărătorul pârâtului acorda asistenţă în acel dosar.

Pe de altă parte chiar dacă apărătorul pârâtului ar fi trebuit să acorde asistenţă juridică într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la termenul din 27.03.2014, tot nu se poate considera că lipsa de apărare ar fi fost temeinic justificată în sensul art. 156 al.1 din C. pr. civ., de vreme ce încă din 30.01.2014 apărătorul pârâtului cunoştea termenul din 27.03.2014 acordat de prima instanţă şi avea obligaţia de a-şi asigura substituirea pentru acel termen, conform Statutului profesiei de avocat, astfel cum procedase şi la termenul din 30.01.2014.

De asemenea tribunalul a constatat şi că pârâtul a lipsit nejustificat la interogatoriu la termenul din 27.03.2014. Faptul că avocatul său a lipsit şi el la termenul menţionat nu justifică în vreun fel lipsa pârâtului, interogatoriul purtând asupra unor fapte personale ale pârâtului şi nu ale avocatului său.

Nici faptul că pârâtul este o persoană extrem de solicitată profesional nu poate fi considerată ca o justificare a lipsei acestuia la interogatoriu, dat fiind că, aşa cum s-a arătat anterior, administrarea acestei probe la termenul din 27.03.2014 fusese dispusă de instanţă încă de la termenul din 30.01.2014, termen la care pârâtul fusese reprezentat de avocat iar pe de altă parte pârâtul fusese şi legal citat pentru termenul din 27.03.2014, cu menţiunea „personal la interogatoriu”, procedura fiind îndeplinită la data de 28.02.2014. Aşadar s-a reţinut că pârâtul a avut suficient timp la dispoziţie pentru a-şi organiza activitatea astfel încât să fie prezent la termenul stabilit pentru luarea interogatoriului.

Ca atare tribunalul a reţinut că prima instanţă a reţinut temeinic şi legal starea de fapt din speţă, că pârâtul a declarat televiziunilor Pro Tv, Digi Sport, Antena 1, Prima TV ,, ...o mai mare hoţie pe care a putut s-o facă împreună cu T. nu există pe pământ ... omul ăsta a dat trei oameni afară înainte de meci şi ne va fura .....”,  a declarat ziarului “Adevărul”: “Hoţie şi mafie clară între C. şi acest T.. Îl rog pe C. să vină să înscrie el. Ştiu că vom fi sancţionaţi şi vom avea astfel de arbitri în continuare. I-am cerut lui C. să nu ne mai trimită arbitrii aflaţi sub lupa DNA, care îşi bat joc de fotbalişti şi de munca unui oraş “, declaraţie publicată în ediţia din 18.12.2011 sub titlul ,,Hoţie şi mafie clară între C. şi  T.,, , a declarat ziarului “Gazeta Sporturilor” :“S-a văzut mafia dintre C. şi T.. Am avertizat dinaintea partidei că va fi hoţie şi-a fost una mare. Îi cer şefului CCA să vină el, personal, la următoarele meciuri şi să ne bage mingea în poartă cum o vrea. Sunt curios dacă, la masa de Crăciun, se va gândi la ce arbitraje sunt. ,  de asemenea a declarat postului de radio Sport Total FM în emisiunea “Liga lu' Mitran” din data de 18.12.2011: “Eu am mers pe buna-credinţă a lui I. C.. Supărarea e cu atât mai mare când ai discuţii înainte, anunţi sa se aibă grijă şi se întâmplă ce se întâmplă. Una peste alta, noi am pierdut trei puncte. Noi ne-am fript cu T. a doua oara şi, dacă eram în locul acestui arbitru, mă recuzam singur. Nu merită să ai atâta circ şi atâta batjocură. Atunci cel mai bine te retragi să facă ce vor, sa se vadă în calificări în cupe şi să vedem de ce arbitrii noştri arbitrează atâtea meciuri pe afară”.

Starea de fapt reţinută de prima instanţă reiese din DVD-ul f.19 dosar primă instanţă, din înscrisurile depuse la f.9-11 dosar primă instanţă şi din lipsa nemotivată a pârâtului la interogatoriu, pe care instanţa de apel o apreciază ca o mărturisire deplină în sensul art.225 din C. pr. civ.

Tribunalul a mai constatat că prima instanţă a reţinut bine şi existenţa în speţă a condiţiilor răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 1357 alin. 1 şi 2 din Noul C. civ., fapta ilicită săvârşită de pârât constând în declaraţiile reproduse anterior care au adus atingere demnităţii, onoarei şi reputaţiei reclamantului, cu încălcarea dispoziţiilor art.58 şi 72 alin.1 şi 2 din Noul C. civ., prin asocierea acestuia cu mediul infracţional, inducându-se ideea că reclamantul s-a înţeles în mod fraudulos cu preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, I. C., pentru a favoriza o echipă de fotbal prin furt, respectiv acordarea unui penalty nejustificat, ceea ce a dus la câştigarea meciului de către această echipă.

S-a reţinut temeinic de prima instanţă că proba verităţii afirmaţiilor pârâtului în sensul că există mafie şi hoţie clară între C. şi T. nu se poate face, cum a solicitat pârâtul, cu DVD-uri din care să rezulte analizele făcute de specialişti în fotbal şi comentatori sportivi asupra arbitrajului reclamantului, deoarece pârâtul nu a făcut afirmaţii că reclamantul a săvârşit erori de arbitraj, ci l-a acuzat pe reclamant că are o înţelegere frauduloasă cu preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor pentru a favoriza o anumită echipă de fotbal şi l-a asociat cu activităţi criminale organizate. Oricum, chiar şi în privinţa unor pretinse erori de arbitraj la meciul în discuţie din data de 17.12.2011, se reţine, astfel cum a remarcat şi prima instanţă, că reclamantul nu a fost în vreun fel sancţionat pentru prestaţia sa ca arbitru.

Nu se poate reţine aplicabilitatea în cazul afirmaţiilor făcute de pârât a prevederilor art.30 din Constituţia României şi ale art.10 din CEDO privind libertatea de exprimare.

Libertatea de exprimare nu poate fi exercitată dincolo de orice limite, trebuind să fie respectate reputaţia şi drepturile celorlalte persoane, neputându-se admite că se circumscrie libertăţii de exprimare formularea unor alegaţii precise de către pârât despre o pretinsă activitate infracţională a reclamantului, în absenţa unor elemente factuale care să facă credibile afirmaţiile pârâtului.

Prima instanţă a stabilit corect că vinovăţia pârâtului îmbracă forma intenţiei, acesta formulând afirmaţiile calomnioase la adresa reclamantului fără a exista elemente de fapt care să facă credibile pentru o persoană de bună credinţă acuzaţiile proferate.

S-a reţinut de asemenea întemeiat de către prima instanţă că prin fapta ilicită săvârşită cu vinovăţie a pârâtului s-a produs reclamantului un prejudiciu de natura morală, prin atingerea onoarei şi demnităţii sale, precum şi a prestigiului profesional, existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate fiind prezumate, de vreme ce s-a dovedit săvârşirea faptei ilicite.  Prin urmare nu pot fi acceptate susţinerile pârâtului, reiterate şi în apel, că nu au fost dovedite de către reclamant suferinţele de ordin psihic şi atingerea adusă onoarei şi demnităţii.

Prima instanţă a stabilit just şi cuantumul despăgubirilor cuvenite reclamantului pentru compensarea prejudiciului nepatrimonial suferit, reţinând din înscrisurile depuse la dosar de reclamant că acesta are o carieră remarcabilă, fiind arbitrul cu cele mai multe prezenţe în prima ligă din România, a arbitrat meciuri în competiţii internaţionale prestigioase, fiind arbitrul român cu cele mai multe meciuri internaţionale, aspecte care de altfel rezultă chiar şi din înscrisurile depuse de pârât, aşa cum a subliniat şi prima instanţă în publicaţia depusă la f.120 dosar reclamantul fiind numit „Cel mai bine poziţionat arbitru român în clasamentul UEFA”.

Prima instanţă a apreciat bine că faptul, invocat de pârât în concluziile scrise depuse şi reiterat în calea de atac, că au existat critici ale unor patroni de cluburi de fotbal, specialişti şi comentatori de fotbal, care au contestat maniera de arbitraj a reclamantului, nu poate duce la concluzia că onoarea, demnitatea şi prestigiul profesional al reclamantului nu au avut de suferit, ori că gravitatea afirmaţiilor pârâtului ar fi mult atenuată, din moment ce acuzaţiile pârâtului nu se refereau la simple erori de arbitraj ci la fapte intenţionate şi săvârşite în urma unei înţelegeri premeditate a reclamantului cu preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a unei „hoţii şi mafii  clare între C. şi T.”.

La stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului s-a avut în vedere regula de principiu că despăgubirile morale nu trebuie să constituie un venit nejustificat pentru reclamant, trebuind să fie proporţionale cu atingerea adusă reputaţiei, astfel că, ţinând cont că însăşi constatarea prin hotărârea judecătorească a atingerii dreptului reclamantului la onoare, demnitate şi prestigiu profesional reprezintă o modalitate de reparare, în parte, a prejudiciului, suma de 10000 de lei cu titlu de daune morale apare ca o compensare justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant.

Faţă de cele reţinute anterior tribunalul a respins ca nefondat conform art.296 din C. pr. civ. apelul declarat de pârât.

Cu privire la cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, tribunalul a constatat că într-adevăr culpa procesuală aparţine pârâtului apelant, însă din chitanţa şi factura depusă de intimatul reclamant nu rezultă decât suma plătită de acesta cu titlu de onorariu avocaţial, fără a se menţiona numărul dosarului de judecată ori numărul contractului de asistenţă juridică. Prin urmare, în condiţiile în care alte înscrisuri, din care să reiasă că onorariul menţionat în chitanţa şi factura depuse a fost plătit pentru asistenţa juridică din prezentul dosar, nu au fost depuse, tribunalul a respins această cerere a intimatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.S.C., solicitând admiterea recursului, în principal casarea în tot a hotărârii atacate şi reţinerea procesului spre rejudecare, după administrarea probatoriului solicitat pentru dovedirea probei verităţii, să se dispună respingerea acţiunii ca neîntemeiată, ori ca urmarea a efectuării probei verităţii,  afirmaţia făcută pentru apărarea uni interes legitim.

In subsidiar, modificarea în parte a hotărârilor atacate în sensul admiterii în parte a acţiunii, în limita sumei de bani indicată în întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.

In motivarea cererii s-au arătat următoarele :

La primul punct al întâmpinării  pârâtul recurent a arătat că nu reţine dacă, ceea ce susţine reclamantul în cererea de chemare în judecată, sunt afirmaţiile sale. De asemenea, a fost de acord cu audierea şi vizionarea casetelor pentru a verifica veridicitatea susţinerilor reclamantului.

Sub acest aspect, este adevărat că instanţa a fixat un termen intermediar pentru audierea DVD-urilor, că s-a procedat la audierea acestora, că din partea subsemnatului nu a participat nimeni la vizionări şi că, în fine, la fila 181 dosar există procesul verbal încheiat de instanţa de fond în care se menţionează că s-a procedat la vizionarea celor 3 DVD-uri.

Dar, pentru ca audierea realizată de instanţa de fond să aibă valoare probatorie, în opinia pârâtului recurent, procesul verbal sus menţionat trebuia să cuprindă fie transcrierea integrală a afirmaţiilor sale identificate pe înregistrările audiate, fie o menţiune/confirmare explicită că afirmaţiile audiate corespund întrutotul cu cele consemnate de reclamant în acţiunea sa.

Cu alte cuvinte, fiind vorba despre o probă esenţială la dosar, trebuia realizată transcrierea convorbirilor/discuţiilor de pe suporturile magnetice depuse la dosar pentru a se verifica corespondenţa dintre conţinutul acestora şi cele despre care reclamantul susţine că sunt afirmaţiile pârâtului recurent.

Prin urmare, chiar dacă DVD-urile au fost vizionate în faţa instanţei de judecată, nu există la dosar nici o probă care să confirme susţinerile reclamantului, deci nici pârâtul recurent şi, evident, nici instanţa de control nu poate să verifice acest lucru, orice întemeiere a soluţiei pronunţate de instanţa de apel pe ceea ce "reiese din DVD-ul f.19 dos. primă instanţă" este nelegală şi lipsită de fundament probator.

2. La punctul 2 al întâmpinării a arătat recurentul pârât că, în măsura în care din înregistrări va rezulta că a făcut aceste afirmaţii, solicită proba verităţii prin dovedirea interesului legitim în realizarea acestor afirmaţii.

Fiind vorba despre primul termen de judecată în care reprezentantul pârâtului recurent a fost prezent, imediat după vizionarea DVD-urilor, (la termenul anterior reprezentantul pârâtului a justificat lipsa), la ultimul termen de judecată era în măsură să fac proba verităţii, sens în care a propus probe în justificarea interesului legitim, exact aşa cum a consemnat în cuprinsul întâmpinării, şi anume:

a. pentru dovedirea legăturii sufleteşti şi de interes pe care pârâtul o are faţă de F. Tg. Mureş prin aceea că, în baza unor contracte de asociere (există un contract similar şi în perioadele anterioare 2011-2013-subl. n.) dintre Municipiul Tg. Mureş şi F. Tg. Mureş, s-a constituit un Consiliu Director, din care fac parte şi pârâtul recurent, prin care unitatea administrativ teritorială pe care o reprezint s-a obligat să „sprijine din punct de vedere economic şi juridic" această asociere.

Toţi cei care iubesc acest oraş şi, mai ales, iubitorii fotbalului local cunosc cât de mult s-a implicat pârâtul recurent, din punct de vedere afectiv, în promovarea/ridicarea fotbalului local la nivelul şi poziţia la care l-au ridicat o serie de personalităţi fotbalistice locale cum ar fi: B., H. etc.

In acest sens, pârâtul recurent a depus la dosar contractul de asociere nr. 36284 din 9 august 2013, în condiţiile în care există contracte de asociere similare încheiate şi pentru perioadele anterioare.

b. pentru dovedirea faptului că riposta sa la modul de arbitrare al meciului F. Tg. Mureş-Steaua de către A. T. a fost justificată, a solicitat audierea a două DVD-uri cu înregistrări de pe DG TY, primul DVD conţinând secvenţe de ia meciul F. Tg. Mureş-D. iar, cel de-al doilea, secvenţe de la meciul F. Tg. Mureş-Steaua.

Pârâtul recurent a dorit să dovedesc faptul că atitudinea lui a fost justificată de abuzurile repetate comise de reclamant împotriva echipei locale în jocurile pe care aceasta le-a avut cu D. Ia data de 17. 12. 2011, respectiv în meciul cu Steaua, ambele arbitrate de reclamant.

Aceste abuzuri au fost intens mediatizate la emisiunile TV de profil, emisiuni în cadrul cărora specialişti în domeniul fotbalului, persoane străine de echipa F. Tg. Mureş, au evidenţiat abuzurile reclamantului faţă de echipa locală de fotbal, abuzuri care justifică reacţia pârâtului recurent faţă de reclamant.

„C.E.D.O. afirmă că trebuie făcută distincţie clară între fapte şi judecăţi de valoare. Existenţa faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul unor judecăţi de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. Expunerea unor fapte aşa cum este cazul speţei dedusă judecăţii are un efect sporit de convingere, în acelaşi timp, necesită demonstrarea veridicităţii faptelor. Formularea de opinii este legată de perceperea subiectivă a realităţii şi de aceea este imposibil de a demonstra corespunderea lor realităţii, practic, numai expunerea de fapte poate fi verificată prin suprapunerea cu realitatea obiectivă." (ICCJ, dos. civ. nr. 39435/3/2009, dec. 3806/2013).

II. Argumente pentru respingerea acţiunii ca nefondată.

1. întrucât nu există la dosar probe din care să rezulte afirmaţiile invocate de reclamant în acţiunea sa se impune respingerea acţiunii sale ca nedovedită/neîntemeiată.

Aşa cum s-a stabilit în teoria şi practica judiciară daunele morale trebuie dovedite. Simpla afirmare a unor suferinţe de ordin psihic ori a atingerii aduse onoarei, demnităţii etc. unei persoane nu este suficientă, ci trebuie dovedită cu probe.

Ori, în speţă reclamantul a solicitat administrarea unor probe doar pentru a dovedi fapta-afirmaţiile calomnioase, insultătoare - nu şi probe care să dovedească existenţa/întinderea prejudiciului.

Faţă de această situaţie, evident că şi apărarea pârâtului recurent a fost obstrucţionată în privinţa acestei laturi a prezentului proces, cu alte cuvinte, reclamantul, neindicând în acţiune probe care să vizeze existenţa/întinderea prejudiciului l-a pus în imposibilitate să propună probe în apărare pentru a dovedi fie inexistenţa prejudiciului, fie întinderea lui.

2. Caracterul nefondat al acţiunii trebuie verificat şi prin prisma analizei textului art. 30 din Constituţia României, garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, analiză făcută de practica judiciară actuală în materie.

Constituţia României stabileşte că „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile".

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului la art. 10. Libertatea de exprimare prevede:

„Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere".

Problema cea mai delicată o constituie aceea de a găsi măsura echilibrului care trebuie să existe între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, şi protecţia intereselor sociale şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane, pe de altă parte.

In demersurile sale pentru găsirea acestui echilibru, în decizia de speţă citată „tribunalul a apreciat că afirmaţiile pârâtei nu au caracter calomnios, aşa cum susţine reclamantul.

Termenii „un caz clar de corupţie" nu au o conotaţie exclusiv priorativă, simpla alăturare a reclamantului de al oricărui nume de politician, neputând conduce la deteriorarea imaginii sale politice, (...)câtă vreme persoana alături de care a fost nominalizat nu face obiectul unor anchete penale sau a altor investigaţii care să pună la îndoială probitatea sa morală.

Dreptul la liberă exprimare, ocrotit de Constituţia României prin art. 30 şi garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cunoaşte o interpretare excesivă.

Astfel, în contextul amintit, afirmaţiile pârâtului pot fi considerate insinuante. Insinuarea este o formă de sugestie, subtextuală, subînţeleasă care nu poate fi condamnată. (..)Sugestia nu are un suport material. Prin ea se speculează diferitele accepţiuni ale cuvintelor şi mai ales modul în care publicul le percepe, modalitatea direct influenţată de gradul de educaţie a acestuia. Afirmaţiile pârâtului într-adevăr sugestive nu sunt totuşi vehemente. Ironia exprimării şi mai ales sugerarea unei anumite situaţii, sunt modalităţi de exprimare a opiniilor. Unul care nu jigneşte, dar sugerează, nu acuză, dar nu disculpă. (ICCJ dos. civ. nr. 39435/3/2009, decizia nr. 3806/2013)

Intr-o altă speţă s-a statuat că „afirmaţiile pârâţilor nu privesc fapte determinate ale reclamanţilor sau ale colaboratorilor acestora, ci afirmaţii cu caracter general sau judecăţi de valoare.

In ceea ce priveşte afirmaţiile pârâtului BM cu privire la preluarea ilegală a C. P. de către reclamanţii TZ şi TA, instanţa a apreciat că acestea nu au fost făcute cu rea credinţă, pârâtul întemeindu-şi afirmaţiile pe înscrisurile pe care le avea la dispoziţie. Şi în privinţa metodelor folosite de reclamanţi pentru preluarea C. P., apreciate de pârâtul BM ca fiind dubioase, ba chiar ilegale", instanţa a reţinut că aceste aprecieri au caracter general, fiind întemeiate pe înscrisurile şi declaraţiile persoanelor implicate pe care pârâtul le avea la dispoziţie, precum şi pe cunoştinţele proprii dobândite în calitate de fost ofiţer SRL

Instanţa nu a analizat legalitatea actelor şi faptelor juridice ale reclamanţilor, nefiind învestită cu o astfel de cerere, dar pentru a constata caracterul ilicit al faptei pârâţilor şi vinovăţia acestora, trebuie să analizeze cel puţin aparenţa acestor acte şi fapte, invocate de pârâtul BM în emisiunile realizate de pârâtul BD."(Tribunalul Bucureşti, Secţia a IlI-a civilă, dos. nr. xxx).

III. In situaţia în care se va trece peste aspectele de netemeinicie ale acţiunii, respectiv cele legate de neadministrarea probei semnalate mai sus în sensul efectuării probei verităţii, pentru petitul formulat în subsidiar pârâtul recurent a solicitat admiterea în parte a acţiunii, respectiv reţinerea răspunderii lui în limita sumei de bani indicată în întâmpinare, sens în care aduce următoarele argumente:

Fiind vorba despre o acţiune vizând daune morale, aşa cum pârâtul recurent a arătat mai sus, reclamantul trebuia să dovedească întinderea prejudiciului suferit.

Chiar dacă cuantificarea valorică a acestui prejudiciu în cazul unor asemenea fapte delictuale este extrem de grea, totuşi, reclamantul nu este exonerat de orice obligaţie referitoare la dovedirea întinderii prejudiciului sub aspect valoric.

In altă ordine de idei, în pofida animozităţii existente între reclamant şi echipa F. Tg. Mureş, datorită favorizării anterioare a echipei D., atestată de mai mulţi comentatori TV, dl. C.I.-în calitate de preşedinte a forului superior al arbitrilor de fotbal din România, l-a desemnat pe reclamant să arbitreze şi meciul cu Steaua, meci cu implicaţii deosebite în evoluţia ulterioară a echipei locale.

Din aceste considerente, e posibil să fi făcut afirmaţii legate de dl. C.I. în sensul că, ne-am bazat pe buna credinţă a acestuia, că l-a avertizat înainte de meci în legătură cu posibilele interpretări ale modalităţii de arbitraj şi că, dacă era în situaţia reclamantului, s-ar fi abţinut să arbitrez meciul.

Tot la fel de posibil este ca, sub emoţiile provocate de arbitrajul abuziv al reclamantului, să fi făcut afirmaţiile indicate de acesta în acţiune.

Sunt afirmaţii absolut justificate de animozităţile existente între reprezentanţii echipei locale de fotbal, pe de o parte, dl. C.I. şi dl. A. T., pe de altă parte.

Atât doctrina cât şi jurisprudenţa C.E.D.O., în analiza libertăţii de exprimare şi a limitelor acesteia a apreciat, în mod constant, că adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe în situaţia în care se analizează o acuzaţie de calomnie, principalele elemente care trebuie avute în vedere sunt buna credinţă a autorului afirmaţiilor şi scopul acestora, criteriile generale în funcţie de care se apreciază prejudiciul moral ce constă în atingerea adusă onoarei, demnităţii ori reputaţiei fiind: poziţia socială a reclamantului, calitatea pârâtului, gravitatea afirmaţiilor, gradul de lezare al valorilor sociale ocrotite.

In realizarea probei verităţii  pârâtul recurent a depus la dosar o serie de înscrisuri, extrase din diverse site-uri şi care reprezintă comentarii ale diverselor meciuri de fotbal arbitrate de dl. A. T..

Raportat la definiţiile onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale de care „se bucură" reclamantul în ţară în urma meciurilor arbitrate de acesta, pârâtul recurent a spicuit doar câteva din comentariile specialiştilor de după meci:

„centralul bucureştean A.T. (A. T.)a trecut cu vederea momentul în care grecul K. l-a lovit cu pumnii pe A. M. şi nu i-a arătat cartonaşul roşu, aşa cum s-ar fi impus"

„K. trebuia eliminat fiindcă are o comportare violentă la adresa jucătorului Astrei. II loveşte cu pumnii în piept, apoi îi mai aplică o lovitură" a comentat la GSP TV. fostul asistent FIFA"

„ T. continuă să facă aceleaşi nelegiuiri. Astăzi a fost în starea lui penibilă, a făcut ceea ce ştie cel mai bine. Am pierdut un campionat din cauza lui C. şi T., măcar de aveau decenţa să nu-1 trimită la meciul acesta".(Patronul Vasluiului)

„ T. are carenţe mari de caracter pentru că în momentul în care arbitrezi un meci atât de important trebuie să fii pregătit şi să aplici corect regulamentul." (A. P.)

„ A.T. a fost prost, dar probabil că aşa i s-a spus să facă. Nu se poate să nu vadă un henţ evident. I s-a spus să facă aşa." (finanţatorul Astrei, I. N.)

„Sunt total dezamăgit de maniera de arbitraj, A.T. a stricat totul" Le-a dat un penalti care i-a împins din spate." (D. M., tehnician Oţelul Galaţi)

„ T. a inventat în raport 3 meleuri (motive pentru întreruperea meciului-subl.n.) A scris doar pentru a justifica oprirea meciului. El nu mai trebuia să fie delegat după acest meci. A minţit ca să aibă o scuză pentru ce a scris. T. trebuia exclus"(A. B., vicepreşedinte LPF)

Sunt doar câteva din comentariile de după diversele meciuri arbitrate de A. T. în ţară, comentarii făcute nu doar de persoanele implicate în meciurile respective, ci şi de specialişti, comentatori de fotbal, care disecă fiecare moment al meciului şi care îşi exprimă poziţia exclusiv prin prisma regulamentelor de arbitraj.

Ori, aceste extrase sunt de natură, în opinia pârâtului recurent să atenueze substanţial gravitatea afirmaţiilor sale. De asemenea, trebuie reţinut, prin prisma aceloraşi comentarii faptul că reclamantul şi-a asumat în repetate rânduri, nu numai în raport cu meciurile arbitrate la cele 2 jocuri ale echipei locale, acest tip de reacţii pentru a-şi putea vedea nestingherit de practica unor arbitraje favorizante pentru cele două echipe de fotbal din capitală.

Drept urmare, nu este suficient să copieze în acţiune definiţiile onoarei, demnităţii şi reputaţiei profesionale, ci trebuie să dovedească că merită aceste calificative onorante prin prisma unor arbitraje ireproşabile.

In această ordine de idei, nu prezintă relevanţă la câte meciuri a fost desemnat să arbitreze reclamantul în străinătate, pentru că:

- poţi să fii un foarte bun profesionist, dar să ai probleme serioase de moralitate;

- în opinia multor specialişti în domeniul fotbalului, aceste delegări sunt justificate mai degrabă prin prisma relaţiei acestuia cu dl. C.I., şi nu atât ca urmare a unor merite profesionale deosebite.

Pe de altă parte, este notorie în lumea fotbalului care este diferenţa (din nefericire) între un meci jucat în afară, fie că este vorba de un meci de club, fie internaţional, cât de corect trebuie să fii atunci când arbitrezi un asemenea meci, şi un meci de pe „meleagurile mioritice".

De aceea, nu este logic ca reclamantul să susţină că a arbitrat corect meciuri internaţionale şi că, prin urmare, este exclus să arbitreze incorect meciurile din ţară.

In altă ordine de idei, aşa cum rezultă şi din aceste extrase, datorită stărilor emoţionale pe care le parcurg cei implicaţi în fotbal, se fac asemenea „declaraţii incendiare" după fiecare meci însă, aceasta nu înseamnă că, de fiecare dată, părţile care se consideră lezate să apeleze la justiţie şi, mai ales să pretindă sume atât de mari, în mod nejustificat.

In fine, reclamantul însuşi recunoaşte în cererea introductivă că" după terminarea partidei, oficialii şi jucătorii au contestat vehement maniera de arbitraj a reclamantului".Prin urmare, nu a fost o poziţie singulară a pârâtului recurent legată de nereguli în maniera de arbitraj, ci a fost poziţia tuturor persoanelor care au asistat la meci şi care, evident, nu erau indiferenţi la faptul că echipa locală „pierde teren" din această cauză.

Faţă de cele arătate mai sus, consideră pârâtul recurent că suma indicată de el în întâmpinare corespunde pe deplin unei eventuale prejudicieri a imaginii, onoarei, demnităţii reclamantului şi pe cale de consecinţă, suma fixată de instanţa de judecată este nejustificată în raport cu efectele faptului său delictual.

Prin întâmpinarea depusă la data de 3 septembrie 2015 reclamantul T.A.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul aduce aceleaşi critici pe care le-a invocat şi în faţa instanţei de apel, critici respinse atât la fond cât şi la apel.

Aceasta nu şi-a motivat în drept cererea de recurs, în sensul indicării temeiului legal în baza căruia şi-a întemeiat cererea.

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prima motivelor de recurs invocate instanţa a constatat că recursul declarat este nefondat, din următoarele considerente :

In cauză sunt întrunite cerinţele art. 1349 al. 1 şi 2 din Noul C. civ. şi art. 1357 al. 1 şi 2 Noul C. civ. (art.998 – 999 C. pr. civ.), în ceea ce priveşte atragerea răspunderii civile delictuale.

Acestea sunt existenţa unei fapte ilicite, existenţa prejudiciului, a culpei şi a legăturii dintre fapta ilicită şi prejudiciu.

Fapta ilicită a pârâtului constă în gravitatea pe care publicul o ataşează ideii de părtinire în arbitraj asociat cu practicile mafiote.

Afirmaţiile pârâtului sunt de natură să aducă grave atingeri imaginii publice şi reputaţiei profesionale a reclamantului, acesta fiind prejudiciul.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este dată de faptul că afirmaţiile pârâtului sunt de natură a pune sub semnul întrebării corectitudinea cu care acesta îşi desfăşoară atribuţiile ce decurg din calitatea sa de arbitru.

Vinovăţia este dată de atitudinea pârâtului care prin afirmaţiile directe făcute în legătură cu persoana reclamantului depăşeşte limitele rezonabile ale exagerării.

Este adevărat că orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare, însă problema cea mai dificilă o constituie aceea de a găsi măsura echilibrului care trebuie să existe între exerciţiul dreptului la liberă exprimare, pe de o parte, şi ale drepturilor individuale ce aparţin altor persoane pe de altă parte.

Pârâtul a făcut atât judecăţi de valoare cât şi imputări factuale cu privire la conduita reclamantului şi i s-a oferit posibilitatea să facă proba verităţii, criticile formulate de terţe persoane neputând fi luate în considerare din moment ce reclamantul nu a fost sancţionat în legătură cu activitatea de arbitraj.

Pârâtul nu a putut aduce probe în susţinerea veridicităţii afirmaţiilor sale, cu atât mai mult cu cât reclamantul nu a avertizat publicul asupra faptului că face afirmaţii subiective.

Este cert că la dosar există probe din care rezultă că pârâtul a făcut afirmaţii defăimătoare  privind reputaţia şi probitatea profesională a reclamantului –în faţa reprezentanţilor televiziunilor şi presei centrale.

S-au invocat critici cu privire la valoarea probatorie a celor trei D.V.D.-uri, cu privire la care se reţine că s-a întocmit un proces-verbal încheiat la data de 27.03.2014, vizionarea făcându-se în şedinţă publică, cu înştiinţarea prealabilă a părţilor.

Pentru a se stabili caracterul ilicit al faptei şi a rezolva o cauză concretă s-au luat în considerare elemente obiective, ca persoana lezată,calitatea specifică pe care o are autorul discursului, tipul discursului, posibilitatea de a folosi alte exprimări, mijlocul prin care a fost difuzat mesajul şi impactul acestuia, locul unde a fost ţinut discursul şi publicul ţintă căruia îi era adresat.

In ceea ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, imposibil de a fi echivalate bănesc.

Pentru a putea fi cuantificat prejudiciul moral este nevoie de un criteriu sigur de referinţă, de un reper faţă de care să se poată aprecia mărimea daunelor morale.

Acest reper ar fi sistemul de apreciere a reputaţiei profesionale a unui individ şi aprecierea făcută de terţe persoane. Acestea fac aproape imposibil de cuantificat daunele morale.

In acest sens aprecierea instanţei de apel în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor morale este una corectă.

Criticile invocate au fost încadrate în prev. art. 304 pct.9 C. pr. civ. fiind constatat că nu a avut loc o încălcare a legii de drept substanţial sau procedural.

Faţă de cele ce preced, ţinând seama şi de prev. art. 312 al. 1 C. pr. civ. s-a respins ca nefondat recursul declarat.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. pr. civ.

Domenii speta

Spete similare