Angajarea răspunderii administratorului drumului pentru prejudicii cauzate vehiculelor prin neîntreţinerea corespunzătoare a plantaţiilor aflate în zona de siguranţă a carosabilului

Prin sentinţa civilă nr. 1010/03.03.2015 Judecătoria A a respins ca neîntemeiate excepţiile invocate de pârât.

A admis acţiunea astfel cum a fost majorată având ca obiect pretenţii formulate de reclamanta AS în contradictoriu cu pârâtul CJT.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.800 lei reprezentând despăgubiri civile.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.304 leu cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. 1090/740/2014 la data de 12.03.2014, reclamanta AS a chemat în judecată pârâtul CJT, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 7.500,31 lei, reprezentând c/v reparaţiei avariilor suferite de autospeciala marca „Renault Master„ cu nr. de înmatriculare X, prejudiciu cauzat din culpa pârâtului; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 12.09. 2013, în jurul orelor 20:30, în calitate de conducător auto se deplasa pe DJ 503 în direcţia de mers V – DV, la volanul autospecialei „Renault Master„ cu nr. de înmatriculare X, menţionând că autovehiculul este bun aflat în folosinţa sa în calitate de comodatar în baza unui contract de folosinţă încheiat cu S.C.”GE„ S.R.L. care este proprietarul acestuia. În baza contractului are obligaţia legală de pază şi conservare cu prudenţă şi diligenţa unui bun proprietar.

La data menţionată, în maşină se mai aflau în calitate de pasageri numiţii NDA şi CPA. Pe porţiunea de drum dintre comunele M şi B, pe sectorul de drum aflat în intravilanul din afara localităţilor, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile (vânt puternic), un copac ce făcea parte din plantaţia rutieră a drumului a căzut pe autovehicul; urmare acestui eveniment a fost necesară intervenţia unei echipe de descarcerare a Primăriei B, care a tăiat cu motoferăstraie copacul căzut pe maşină, întrucât acesta blocase autovehiculul şi persoanele ocupante.

Urmare a accidentului, autovehiculul a suferit avarii importante ( parbriz spart, capotă îndoită, grilă spartă, stâlp îndoit etc.) iar cei doi pasageri au suferit traume fizice.

A mai arătat reclamanta că, la faţa locului s-au deplasat şi organele de poliţie din cadrul Postului de Poliţie B, care au constatat implicarea în accidentul de circulaţie şi au eliberat autorizaţia de reparaţie seria CA nr. 0080524/ 12.09. 2013 şi că nu au fost încălcări ale legislaţiei privind circulaţia.

Întrucât în urma acestui accident, autovehiculul a devenit practic inutilizabil, reclamanta a fost nevoită să facă diligenţele pentru reparaţiile necesare la un service autorizat, sens în care S.C.”RES” care a efectuat calculul reparaţiilor conform devizului eliberat la data de 08.11.2013, costul total al reparaţiei fiind de 7.500,31 lei. Întrucât administratorul DJ 503, unde s-a produs accidentul este pârâtul, reclamanta s-a adresat acestei instituţii şi a solicitat plata prejudiciului suferit din culpa sa.

Urmare a notificării reclamantei, pârâtul, prin adresa nr. 13872/29.11.2013 i-a comunicat faptul că în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să stabilească această culpă, nu există temei legal pentru plata sumei solicitate, condiţii în care a fost nevoită să suporte contravaloarea reparaţiilor.

Drumul judeţean 503, unde s-a produs accidentul este un drum de interes judeţean care asigură legătura între comunele M şi B şi face parte din proprietatea publică a judeţului T aşa cum este prevăzut la art. 7 din O.G. 43/2007 actualizată, privind regimul drumurilor. Potrivit art. 14 din acelaşi act normativ, zona drumului public cuprinde: ampriza, zonele de siguranţă şi zonele de protecţie, iar art. 16 precizează că, zonele de siguranţă sunt suprafeţele de teren situate de o parte şi de cealaltă a amprizei drumului, destinate exclusiv semnalizării rutiere, plantaţiei rutiere sau altor scopuri legate de întreţinerea şi exploatarea drumului, siguranţei circulaţiei ori protecţiei proprietăţilor situate în vecinătatea drumului.

Copacul care s-a prăbuşit şi a avariat autovehiculul se afla în zona de siguranţă a drumului, aflându-se în zona de siguranţă a acestuia.

A învederat reclamanta că, dispoziţiile art. 22 din O.G. nr. 43/2007 actualizată, prevăd că administrarea drumurilor judeţene se asigură de consiliile judeţene şi în consecinţă, pârâtului îi revenea obligaţia să întreţină şanţurile, rigolele, podeţele, plantaţiile, trotuarele, căile pietonale sau altele asemenea, obligaţie prevăzută expres la art. 38 din aceeaşi lege.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1376, art. 377 Cod civil, O.G. nr. 43/2007 actualizată.

În susţinere, reclamanta a depus în copie următoarele înscrisuri:  proces verbal nr. 2/2013, autorizaţie de reparaţii seria CA nr. 0080524/2013, adresa nr. 13872/2013, notificare, calcul reparaţie, contract de comodat din 08.05. 2013.

La data de 18.07.2014, pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată şi neîntemeiată.

Pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivând că art. 38 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997 a statuat că „Pe sectoarele de drumuri publice care traversează localităţile rurale, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să întreţină şanţurile, rigolele, podeţele, plantaţiile, trotuarele, căile pietonale sau altele asemenea”.

Pe fond, pârâtul a arătat că reclamanta trebuie să facă dovada prin mijloace de probă aşa cum statuează şi literatura de specialitate, a îndeplinirii cumulative a condiţiilor care angajează răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de lucruri, respectiv: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul. Simpla referire a reclamantei potrivit căreia „CJT în calitate de administrator al drumului nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de întreţinere a plantaţiilor aflate în zona de siguranţă a acestuia„  nu poate constitui dovada săvârşirii faptei ilicite de către pârât, deoarece reclamanta nu a dovedit în mod concret prin mijloace de probă neîndeplinirea de către această instituţie a obligaţiei de întreţinere a plantaţiilor aflate în zona drumurilor publice, coroborat cu interpretarea art. 38 alin. 1 din O.G. nr. 43/1997.

Astfel, afirmaţia reclamantei potrivit căreia „pe porţiunea de drum dintre comunele M şi B pe sectorul de drum aflat în intravilanul localităţii, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile (vânt puternic) un copac care făcea parte din plantaţia rutieră a drumului a căzut pe autovehiculul pe care îl conduceam”, în lipsa dovedirii prin mijloace de  probă că evenimentul rutier s-a produs  pe un sector de drum aflat în administrarea pârâtului, pentru care legiuitorul să stabilească obligaţii cu privire la plantaţiile din zona drumurilor judeţene este lipsită de fundament legal, având în vedere că reclamanta a afirmat că presupusul incident s-ar fi întâmplat pe un sector de drum public aflat în interiorul unei localităţi iar conform art. 1 din O.G. nr. 43/1991, legiuitorul a statuat obligaţii în sarcina autorităţilor publice locale cu privire la întreţinerea şanţurilor, podeţelor, plantaţiilor, aflate în zona drumurilor publice din intravilanul unei localităţi.

A mai arătat pârâtul că şi în condiţiile în care s-ar aprecia că obligaţiile sunt în sarcina sa, deşi reclamanta a susţinut că evenimentul s-ar fi produs în intravilanul unei localităţi, simpla trimitere a acesteia la prevederile art. 22 din O.G. nr. 43/1997 pe care îl redă ad – literam, nun poate constitui dovada săvârşirii faptei ilicite. De asemenea, reclamanta nu a prezentat dovezi din care să reiasă exact locul unde s-a produs avarierea autoturismului, între ce km, neexistând nicio fotografie cu o bornă kilometrică care să ateste exact locul unde s-a produs accidentul pentru a putea stabili cărei autorităţi publice îi revin obligaţiile legale în ceea ce priveşte administrarea plantaţiilor din zona drumurilor publice , având în vedere art. 249 N. Cod procedură civilă stabileşte că „Cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească„ cu atât mai mult, la faţa locului nu a fost prezent nici un reprezentant al pârâtului să constate existenţa copacului rupt şi implicit avarierea autovehiculului reclamantei, toate acestea constituind argumente din care rezultă că nu poate fi angajată răspunderea civilă a pârâtului pe temei delictual, având în vedere că fapta ilicită nu se prezumă ci trebuie dovedită.

Reclamanta nu a dovedit existenţa legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, în sensul că, acea faptă a provocat acel prejudiciu, aceasta nedovedind faptul că accidentul rutier pe care susţine că l-ar fi suferit ar fi fost cauzat de lovirea unui copac aflat în zona de siguranţă a unui drum public, ce s-ar fi rupt din cauza vântului puternic, nedovedind nici că evenimentul rutier putea sau nu a fi evitat de un conducător auto diligent şi care respectă normele legislaţiei rutiere. În această situaţie, nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a CJT.

Cu privire la cea de-a patra condiţie, respectiv existenţa vinovăţiei persoanei care a săvârşit fapta ilicită, reclamanta nu a demonstrat prin argumente şi considerente care să-şi aibă corespondentul în conţinutul unor mijloace de probă vinovăţia pârâtului, actului emis de poliţie, respectiv autorizaţia de reparaţie nereprezentând decât un document necesar reparării autoturismului, acesta neavând nicio valoare probantă cu privire la stabilirea vinovăţiei şi a împrejurărilor producerii evenimentului rutier .

A învederat pârâtul că art. 96 din R.A.O.U.G. nr. 195/2002, reglementează la art. 1 printre obligaţiile participanţilor la trafic, că „Participanţii la trafic sunt obligaţi să anunţe administratorul drumului public ori cea mai apropiată  unitate de poliţie atunci când au cunoştinţă despre existenţa pe drum a unui obstacol sau a oricărei altei situaţii periculoase pentru fluenţa şi siguranţa circulaţiei”. Ori, în situaţia de faţă nu există nicio înştiinţare a vreunei persoane cu privire la un obstacol (copac) ce s-ar afla pe drumul pe care reclamanta susţine că s-ar fi produs presupusa avariere.

Referitor la cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, pârâtul a apreciat-o ca neîntemeiată, având în vedere că temeiul obligaţiei de restituire a acestor cheltuieli o reprezintă culpa procesuală.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 205 – 208 C.pr.civ., noul Cod civil, O.G. nr. 43/1997, O.U.G. nr. 195/2005 şi s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

La data de 31.07.2014, reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi admiterea acţiunii.

În motivare, a arătat că dintr-o eroare de dactilografiere a fost menţionat în acţiune că evenimentul s-a produs intravilan, după cum în continuarea acţiunii a specificat că locul în care a căzut copacul peste vehicul se afla pe câmp, la câţiva km. între cele două  sate. Acest fapt îl poate proba indubitabil atât cu cei doi martori specificaţi în cerere precum şi cu adresa Postului de Poliţie B.

Referitor la pct. 2 al întâmpinării, existenţa faptei ilicite, aceasta este probată prin însuşi rezultatul faptei, pagubele suferite fiind urmarea inacţiunii, nepăsării de care a dat dovadă administratorul, care a încălcat obligaţia legală de a întreţine corespunzător drumul, şanţurile, rigolele şi tot ce este legat de acestea.

Prejudiciul a fost dovedit prin fotografiile din doar unde se văd avariile provocate, nota de constatare şi devizul de plată emis de S.C.”RES„ S.R.L., unitatea cea mai competentă în a stabili cuantumul pagubei.

Prin încheierea din data de 21.10.2014, au fost încuviinţate probele solicitate de părţi, respectiv pentru reclamantă probele cu înscrisuri şi doi martori iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri şi s-a constatat decăzută reclamanta din proba cu interogatoriu. A fost încuviinţată şi proba cu expertiză tehnică auto pentru a se evidenţia împrejurările producerii accidentului, a se evalua reparaţiile şi a se preciza dacă sumele achitate de reclamantă corespund cu avariile din autorizaţia de reparaţie.

Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa a constatat şi a reţinut următoarele:

Potrivit art. 248 alin. (1) Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Cu privire la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de pârât, instanţa a reţinut că potrivit art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, iar alin. (2) prevede că pot sta în judecată şi asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Prin urmare, nu are relevanţă faptul că pârâtul CJT nu este persoană juridică de drept public şi nu are patrimoniu propriu, atâta vreme cât este constituit legal, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

De asemenea  a fost respinsă ca neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare, având în vedere adresa nr. 12795/10.11.2014 din care rezultă faptul că drumul judeţean DJ503, la km 48+800, locul producerii incidentului, se află în administrarea CJT şi nu a autorităţilor administraţiei publice locale, cum în mod eronat s-a susţinut prin întâmpinare.

Pe fondul cauzei, din materialul probator administrat, instanţa a reţinut faptul că la data de 12.09.2013, în jurul orelor 20,30, autospeciala marca Renault Master cu nr. de înmatriculare X, condusă de către reclamanta, în timp ce se deplasa pe drumul judeţean 503, a fost avariată prin căderea unui copac ce făcea parte din plantaţia rutieră a drumului. Conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză la solicitarea reclamantei, reiese faptul că la locul accidentului s-au deplasat organele de poliţie, cât şi un echipaj de descarcerare.

Locul producerii incidentului este poziţionat în extravilanul comunei B, judeţul T, între aceasta si localitatea M, la km 48+800. În urma evenimentului, agentul constatator din cadrul Postului de Poliţie B a eliberat, pentru autovehiculul marca Renault cu numărul de înmatriculare X, autorizaţia de reparaţii seria CA numărul 0080524/12.09.2013, în care s-a menţionat faptul că: "Autovehiculul a fost implicat în accidentul de circulaţie din data de 12.09.2013 ora 20:30 locul DJ 503" şi că acesta "poate intra în reparaţii cu următoarele avarii: parbriz spart, capotă motor îndoită, grilă radiator spartă, stâlp uşă dreapta faţă îndoite, plafon îndoit, lampă semnalizare stânga".

Situaţia de fapt astfel reţinută este confirmată şi prin adresa numărul 351827/31.07.2014, eliberată de către Postul de Poliţie B, în care se precizează că: "... locul în care a fost avariată autoutilitara marca Renault Maşter cu numărul de înmatriculare X la data de 12.09.2013 ora 20:30 a avut loc pe DJ 503 la km 48 + 800 m, fiind situat în extravilanul comunei B între comunele B şi M. Autoutilitara a fost avariată din cauza unui copac de pe marginea drumului care în urma furtunii a căzut peste aceasta producându-se distrugerea vehiculului".

În acelaşi sens, expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză de către expert VF, evidenţiază faptul că accidentul având ca urmare avariile autoutilitarei condusă de către reclamantă, se putea produce în condiţiile descrise în cuprinsul acţiunii introductive, în zona respectivă neexistând stâlpi cu secţiune circulară care să fi putut provoca avariile identificate.

În drept, în conformitate cu disp. art. 5 alin. 1 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, dispoziţiile Codului Civil (2011) se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare (s.n. 01.10.2011), precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare, astfel că, faţă de momentul săvârşirii faptei imputate pârâtului, respectiv 12.09.2013 instanţa reţine că în cauză, raportul juridic dintre părţi este guvernat de dispoziţiile noului Cod civil.

Astfel, art. 1357 noul Cod Civil, coroborat cu art. 1349 alin. (1) şi (2) consacră regula de principiu potrivit căreia obligaţia de a repara un prejudiciu cauzat altuia printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, se naşte direct şi nemijlocit în sarcina autorului acelei fapte.

Din conţinutul textelor normative se ajunge la concluzia că răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ca de altfel, răspunderea delictuală în general, presupune existenţa sau întrunirea cumulată a următoarelor condiţii sau elemente constitutive: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, culpa, greşeala sau vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Verificând în cauza de faţă, raportat la întregul material probator administrat, instanţa constată întrunirea cumulativă a condiţiilor necesare angajării răspunderii civile delictuale.

Instanţa a reţinut că potrivit art. 38 alin. 1 din Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor pe sectoarele de drumuri publice care traversează localităţi rurale, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să întreţină şanţurile, rigolele, podeţele, plantaţiile, trotuarele, căile pietonale sau altele asemenea, iar potrivit alin. (2) pe sectoarele de drum din afara localităţilor, obligaţiile prevăzute la alin. (1) revin, după caz, administratorului drumului. De asemenea, conform art. 22 din acelaşi act normativ administrarea drumurilor judeţene se asigură de către consiliile judeţene.

Raportând textele de lege sus-menţionate la situaţia de fapt reţinută în cauză, instanţa a constatat că pârâtului CJT îi revenea obligaţia legală de a întreţine plantaţia aflată în zona de siguranţă a drumului pe DJ 503 la km 48 + 800 m. Or, abţinerea de la îndeplinirea acelei activităţi sau de la săvârşirea acţiunii prevăzută de normele juridice onerative constituie o faptă ilicită, în cauza de faţă pârâtul nefăcând dovada că şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de întreţinere a plantaţiei pe sectorul de drum public aflat în administrarea acestuia.

Fapta ilicită este imputabilă pârâtului, fiind săvârşită cu vinovăţie, iar ca urmare a acesteia i-a fost cauzat reclamantei un prejudiciu, fiind astfel îndeplinite şi condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale cu privire la existenţa prejudiciului, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei.

Instanţa a reţinut că prin prejudiciu se înţelege orice rezultat dăunător, prejudiciabil, de natură patrimonială sau nepatrimonială, ce constituie efecte ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale persoanei, prejudiciul trebuind să fie unul cert, respectiv, existenţa lui să fie sigură, neîndoielnică şi să poată fi evaluată în prezent.

Fiind îndeplinite toate condiţiile de existenţă a răspunderii civile delictuale reparatorii, efectul principal constă în naşterea unui raport juridic de obligaţii între persoana chemată de lege să răspundă şi persoana injust prejudiciată.

Conform art. 1381 alin. (1), „Orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie”, iar potrivit art. 1385 alineatul 1 din Codul Civil, „Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel”. Pentru ca reparaţia să fie integrală este necesar să fie înlăturate toate consecinţele dăunătoare ale faptei ilicite sau împrejurării care le-a generat, în scopul repunerii victimei în situaţia anterioară (restitutio in integrum).

Contravaloarea reparaţiei autovehiculului în urma accidentului, a făcut obiectivul raportului de expertiză judiciară, expertul desemnat concluzionând: „costul reparaţiilor pentru autoutilitara Renault Maşter cu numărul de înmatriculare X, în urma accidentului, a fost de 7.809,33 lei inclusiv T.V. A.”

Prin urmare, având în vedere existenţa neîndoielnică a prejudiciului suferit de către reclamantă, precum şi faptul că acesta a fost evaluat, fiind astfel stabilită cu certitudine întinderea acestuia, instanţa a admis acţiunea astfel cum a fost majorată şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.800 lei reprezentând despăgubiri materiale, fiind astfel acoperit integral prejudiciul cauzat ca urmare a faptei ilicite.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că pârâtul a căzut în pretenţii, instanţa urmează a admite şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obliga pârâtul la plata sumei totale de 1.304 lei, reprezentând onorariul expert în cuantum de 800 lei şi taxă judiciară de timbru în cuantum de 504 lei.

Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat apel, apelantul-pârât CJT criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie apreciind că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţiile invocate . Totodată a arătat apelantul că pe fondul cauzei nu s-au făcut dovezi cu privire la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor care angajează răspunderea civilă. Analizând apelul din perspectiva dispoziţiilor art.479 c.p.c Tribunalul îl apreciază ca fiind nefondat.În mod corect instanţa de fond a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de pârât,  având în vedere că potrivit art. 56 alin. 1 Cod procedură civilă poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile, iar alin. (2) prevede că pot sta în judecată şi asociaţiile, societăţile sau alte entităţi fără personalitate juridică, dacă sunt constituite potrivit legii. Prin urmare, nu are relevanţă faptul că pârâtul CJT nu este persoană juridică de drept public şi nu are patrimoniu propriu, atâta vreme cât este constituit legal, motiv pentru care instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

De asemenea  în mod corect  a fost respinsă ca neîntemeiată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârât prin întâmpinare, având în vedere adresa nr. 12795/10.11.2014 din care rezultă faptul că drumul judeţean DJ503, la km 48+800, locul producerii incidentului, se află în administrarea CJT şi nu a autorităţilor administraţiei publice locale, cum în mod eronat s-a susţinut prin întâmpinare.

Constată Tribunalul că instanţa de fond a făcut o justă apreciere a probatoriilor administrate în cauză şi a reţinut corect situaţia de fapt constând în aceea că  la data de 12.09.2013, în jurul orelor 20,30, autospeciala marca Renault Master cu nr. de înmatriculare X, condusă de către reclamanta, în timp ce se deplasa pe drumul judeţean 503, a fost avariată prin căderea unui copac ce făcea parte din plantaţia rutieră a drumului. Conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză la solicitarea reclamantei, reiese faptul că la locul accidentului s-au deplasat organele de poliţie, cât şi un echipaj de descarcerare.

Locul producerii incidentului este poziţionat în extravilanul comunei B, judeţul T, între aceasta si localitatea M, la km 48+800. În urma evenimentului, agentul constatator din cadrul Postului de Poliţie B a eliberat, pentru autovehiculul marca Renault cu numărul de înmatriculare X, autorizaţia de reparaţii seria CA numărul 0080524/12.09.2013, în care s-a menţionat faptul că: "Autovehiculul a fost implicat în accidentul de circulaţie din data de 12.09.2013 ora 20:30 locul DJ 503" şi că acesta "poate intra în reparaţii cu următoarele avarii: parbriz spart, capotă motor îndoită, grilă radiator spartă, stâlp uşă dreapta faţă îndoite, plafon îndoit, lampă semnalizare stânga".

În ceea ce priveşte încadrarea în drept a situaţiei de fapt,în mod corect instanţa de fond a reţinut incidenţa art. 38 alin. 1 din Ordonanţa nr. 43/1997 privind regimul drumurilor pe sectoarele de drumuri publice care traversează localităţi rurale, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să întreţină şanţurile, rigolele, podeţele, plantaţiile, trotuarele, căile pietonale sau altele asemenea, iar potrivit alin. (2) pe sectoarele de drum din afara localităţilor, obligaţiile prevăzute la alin. (1) revin, după caz, administratorului drumului. De asemenea, conform art. 22 din acelaşi act normativ administrarea drumurilor judeţene se asigură de către consiliile judeţene.

Raportând textele de lege sus-menţionate la situaţia de fapt reţinută în cauză,  în acord cu instanţa de fond,Tribunalul constată că pârâtului CJT îi revenea obligaţia legală de a întreţine plantaţia aflată în zona de siguranţă a drumului pe DJ 503 la km 48 + 800 m. Or, abţinerea de la îndeplinirea acelei activităţi sau de la săvârşirea acţiunii prevăzută de normele juridice onerative constituie o faptă ilicită, în cauza de faţă pârâtul nefăcând dovada că şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia de întreţinere a plantaţiei pe sectorul de drum public aflat în administrarea acestuia.

Fapta ilicită este imputabilă apelantului, fiind săvârşită cu vinovăţie, iar ca urmare a acesteia i-a fost cauzat reclamantei un prejudiciu, fiind astfel îndeplinite şi condiţiile atragerii răspunderii civile delictuale cu privire la existenţa prejudiciului, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi a vinovăţiei. Contravaloarea reparaţiei autovehiculului în urma accidentului, a făcut obiectivul raportului de expertiză judiciară, expertul desemnat concluzionând: „costul reparaţiilor pentru autoutilitara Renault Maşter cu numărul de înmatriculare X, în urma accidentului, a fost de 7.809,33 lei inclusiv T.V. A.” sumă la care a fost obligat apelantul,în just de către instanţa de fond.

Pentru cele expuse,Tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de  apelantul-pârât CJT, împotriva sentinţei civile nr. 1010 din 03 martie 2015 pronunţată de Judecătoria A.

Domenii speta

Spete similare