Aplicabilitatea deciziilor pronunţate de Curtea Constituţională în cauzele pendinte

Prin sentinţa nr. 1667 din 30 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Dolj a fost admisă cererea de chemare în judecată .

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta DGRFP.

A invocat în drept motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art 488 pct 6 şi 8 C.pr.civ.

A arătat, în esenţă, că sentinţa este nemotivată, întrucât nu au fost luate în considerare argumentele DGRFP, în cadrul apărărilor formulate şi dovezilor aduse în sprijinul celor susţinute de organul fiscal, nefăcând nicio referire la acestea în cadrul motivaţiei din cuprinsul hotărârii judecătoreşti, au fost ignorate dispoziţiile art 9 alin 2, art 14 alin 6 şi art 22 alin 2, nu au fost respectate îndrumările instanţei de control judiciar.

În ceea ce priveşte greşita aplicare a normelor de drept material, după ce a expus pe larg situaţia de fapt, a arătat că a soluţionat cererea reclamantei cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Ordinului 1939/15.11.2006 şi art 117, 70, 119 şi 124 C. procedură fiscală, apreciind că pentru suma a cărei restituire a fost dispusă nu se datorează dobândă, întrucât, potrivit normelor invocate, perioada pentru care se determină actualizarea începe să curgă de la data expirării celor 45 de zile calculate din ziua depunerii cererii de restituire a sumei în cauză.

Arată că dispoziţiile art 124 alin 1 ind 1 nu sunt opozabile solicitării societăţii, având în vedere că art 124 alin1 ind 1 a fost introdus în cuprinsul OG nr 92/2003 prin OUG nr 8/26 februarie 2014.

Apreciază că în cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile art 124 din OG nr 92/2003 cu trimitere la art 70 din acelaşi act normativ.

Concluzionează că a fost aplicată corect procedura prevăzută de aceste dispoziţii şi de Ordinul MFP nr 1899/2004, astfel că soluţionarea cererii fiind realizată în termenul de 45 de zile prevăzut de art 70 C.proc.fiscală, ceea ce nu poate atrage ca şi sancţiune pentru organul fiscal, obligarea la plata dobânzilor solicitate.

Susţine că nu-şi găseşte aplicabilitate cauza C 565/11, invocând punctele 41 şi 42 din hotărâre şi nici cauza C 431/12 a Curţii Europene întrucât aceasta se referă la sistemul comun al taxei pe valoare adăugată, reglementând o altă situaţie decât cea reglementată în cauză.

Prin decizia Nr. 269/2016, Curtea de Apel Craiova a respins recursul declarat de DGRFP.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa, în raport de motivele de recurs invocate, respectiv de  dispoziţiile art 488 alin 1 pct 6 şi 8 C.pr.civ, a reţinut următoarele:

Primul motiv de recurs invocat de recurentă este cel prevăzut de art 488 alin 1 pct 6 C.pr.civ., conform căruia casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Într-adevăr, textul art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod de procedură civilă consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt şi în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei şi pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanţele superioare.

Însă, în cauza dedusă judecăţii, la pronunţarea sentinţei, instanţa de fond a procedat la o analiză efectivă a motivelor invocate de părţi, aşa cum se constată din parcurgerea considerentelor hotărârii recurate. În ceea ce priveşte pretinsa neanalizare a apărărilor formulate prin întâmpinare, Curtea constată că acestea au vizat aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor 124 cu referire la art 116, 117 şi art 70 din Codul de procedură fiscală. Or, în sentinţa recurată, s-a făcut trimitere la aceste norme apreciindu-se că acestea nu sunt aplicabile în cauză, arătându-se expres că Tribunalul a înlăturat de la aplicare prevederile art 124 alin 1 C.procedură fiscală care statuează că pentru sumele de restituit sau rambursat de la buget contribuabilii au dreptul al dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art 117 alin 2 sau la art 70. Împrejurarea că instanţa a apreciat nefondată apărarea recurentei-pârâte, arătând motivele pentru care dispoziţiile legale nu ar fi incidente în cauză nu echivalează cu o nemotivare a hotărârii, astfel că sentinţa întruneşte exigenţele motivării.

De asemenea, nici critica privind nerespectarea dispoziţiilor instanţei de casare nu este întemeiată, pentru aceleaşi considerente, întrucât prima instanţă a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile art 124 şi 70 nu era necesară analiza articolelor la care acestea fac trimitere sau a procedurii de aplicare a acestora.

Al doilea motiv invocat de recurentă este cel prevăzut de art 488 alin 1 pct 8 C.pr.civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Curtea a constatat că soluţia instanţei de fond asupra cererii de chemare în judecată, de admitere a acţiunii este legală cu următoarea motivare:

În ceea ce priveşte pretinsa aplicare a art. 124 alin 1 ind 1 introdus prin OUG nr 8/26.02.2014, din analiza considerentelor primei instanţe se reţine că aceasta nu şi-a întemeiat soluţia pe aceste dispoziţii astfel că această critică este lipsită de obiect.

Se reţine  că motivele de recurs vizează în esenţă aplicabilitatea dispoziţiilor art 124 raportat la art 70 cod de procedură fiscală, recurenta susţinând că instanţa de fond a înlăturat în mod greşit de la aplicare aceste dispoziţii.

Însă, Curtea reţine că, prin Decizia Nr. 694 din 20 octombrie 2015, publicată în: Monitorul Oficial Nr. 948 din 22 decembrie 2015, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea "Rolast" - S.A. din Piteşti în Dosarul nr. 1.952/2/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi s-a constatat că dispoziţiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt neconstituţionale.

În motivare, Curtea a reţinut  că acoperirea prejudiciului ar trebui să se facă prin acordarea dobânzii fiscale care, potrivit legii, reprezintă echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat creditorului, asigurând punerea acestuia în situaţia patrimonială în care s-ar fi aflat dacă obligaţia debitorului ar fi fost executată întocmai. Pentru a satisface această cerinţă, dobânda acordată va trebui să acopere atât valoarea pierderii efectiv suferite de către creditor (damnum emergens), cât şi valoarea câştigului nerealizat (lucrum cessans). În regulă generală, acestea nu trebuie să acopere decât daunele directe şi previzibile, nu şi pe cele indirecte şi imprevizibile. Curtea reţine că dobânda cuvenită contribuabilului îndreptăţit la restituirea unor sume ce se dovedesc a fi fost achitate fără a fi datorate este cea prevăzută de art. 124 şi de art. 120 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În cazul în care dobânda restituită nu acoperă daunele menţionate decât pentru o perioadă limitată de timp, se pune problema îmbogăţirii fără justă cauză a statului, prin diminuarea patrimoniului contribuabilului ca urmare a imposibilităţii folosirii sumei de bani percepute nelegal şi lipsirea de dreptul de a se bucura de acoperirea beneficiului nerealizat. Măsura prevăzută de dispoziţiile legale criticate nu este suficientă pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de contribuabil, întrucât dobânda nu se acordă de la momentul plăţii, ci de la o dată ulterioară. Cu alte cuvinte, dispoziţiile legale criticate nu reglementează repararea integrală a pagubei suferite. Prin aplicarea acestor dispoziţii legale se ajunge la situaţia în care contribuabilul suferă o pierdere patrimonială, o pagubă, în favoarea statului care ajunge să se îmbogăţească fără justă cauză prin folosirea sumelor de bani percepute fără îndeplinirea condiţiilor legale. Altfel spus, contribuabilul suferă o micşorare a activului său patrimonial şi este lipsit de posibilitatea de a folosi aceste sume de bani, în timp ce statul se îmbogăţeşte fără temei juridic prin folosirea cu titlu gratuit a aceloraşi sume. Aşadar, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 124 alin. (1) raportate la cele ale art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deşi garantează acordarea unei dobânzi pentru neîndeplinirea obligaţiei de restituire, nu acoperă complet paguba pe care o poate suferi contribuabilul pentru faptul că a înţeles să execute de bunăvoie o obligaţie fiscală pe care a socotit-o nelegală, lucru constatat ulterior prin hotărâre a unei instanţe judecătoreşti sau de către organul fiscal însuşi. În acest mod are loc o diminuare a patrimoniului contribuabilului, printr-o acţiune a statului, fiind afectat, astfel, dreptul de proprietate privată. Or, dobânda trebuie calculată de la data indisponibilizării sumei a cărei restituire se cere. În acest fel se asigură un tratament rezonabil şi echitabil între părţi: dacă, potrivit art. 119 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitorul contribuabil a obligaţiilor de plată se datorează după acest termen dobânzi şi penalităţi de întârziere, tot astfel dobânzile aferente sumelor de restituit de la buget trebuie acordate de la data plăţii lor, şi nu de la o dată ulterioară - după 45 de zile de la data solicitării sau chiar după mai mult timp (art. 70 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală). Aceeaşi idee transpare şi din analiza art. 131 coroborat cu art. 135 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, potrivit căruia termenul de prescripţie pentru încasarea creanţelor fiscale, respectiv a sumelor de restituit de la buget este acelaşi - 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor naşterii dreptului. De fapt, din analiza coroborată a tuturor dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală incidente în materie nu rezultă existenţa vreunei justificări obiective pe care să se întemeieze diferenţa substanţială de tratament juridic între stat şi contribuabili.

S-a concluzionat că autorităţile publice implicate, inclusiv instanţele judecătoreşti, sunt chemate să realizeze o interpretare şi aplicare conformă a acestei legi cu efectele pe care le produce prezenta decizie în privinţa momentului de la care sunt acordate dobânzile fiscale. Astfel, organele fiscale vor avea, în continuare, posibilitatea de a proceda la soluţionarea cererii în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu posibilitatea prelungirii perioadei menţionate, însă, dobânda va trebui acordată începând cu data stingerii obligaţiei fiscale constatate, în condiţiile legii, ca fiind nedatorată.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea acestei decizii în speţă, instanţa reţine că  art 147 alin 1 din Constituţia Românie stabileşte, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, constate ca fiind neconstituţionale, că acestea „îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept” Această prevedere constituţională este reluată, la nivel legal, prin art 31 alin 3 din Legea nr 47/1992, iar art 147 alin 4 din Constituţie, raportat la alin 1 din acelaşi articol, prin art 31 alin 1 din lege.

Cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care sunt aplicabile dispoziţiile constate ca fiind neconstituţionale dar în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate respectivă până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale, se încadrează în ceea ce Curtea Constituţionale a calificat ca fiind cauze pendinte la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate. Curtea nu a condiţionat aplicarea deciziei sale în litigiile aflate în curs de ridicarea unei excepţii anterior publicării deciziei, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării acesteia este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat, iar nu exercitarea unui mijloc de apărare. De altfel, prin admiterea excepţiei, efectele deciziei se produc erga omnes. Or, o atare condiţionare nu ar fi avut nicio raţiune şi ar fi produs şi consecinţe discriminatorii între cetăţenii aflaţi în aceeaşi situaţie juridică, respectiv având calitatea de părţi într-un litigiu în care dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt aplicabile şi a cărui soluţionare depinde de decizia pronunţată de Curtea Constituţională.

Aşadar, nefiind soluţionată definitiv, la momentul publicării deciziei, respectiv 22 decembrie 2015,  cauza era pendinte. În consecinţă, şi faţă de considerentele sus-arătate este aplicabilă în cauză decizia nr 694/2015 pronunţată de Curtea Constituţională. De asemenea, dispoziţiile declarate neconstituţionale sunt cele pe care se întemeiază recursul şi întreaga apărare a recurentei.  În consecinţă, date fiind dispoziţiile obligatorii ale deciziei Curţii Constituţionale, conform cărora, organele fiscale vor avea, în continuare, posibilitatea de a proceda la soluţionarea cererii în termen de 45 de zile de la înregistrare, cu posibilitatea prelungirii perioadei menţionate, însă, dobânda va trebui acordată începând cu data stingerii obligaţiei fiscale constatate, în condiţiile legii, ca fiind nedatorată, în mod corect s-a stabilit că reclamanta are dreptul la dobânzi.

Nu este întemeiată nici critica vizând practica CJUE. În primul rând, cauza C 431/12 despre care recurenta susţine că nu este aplicabilă în cauză nu a avută în vedere de instanţa de fond, astfel că această critică este lipsită de obiect. În ceea ce priveşte cauza C 565/11, Irimie contra Statului Român, în mod corect instanţa de fond a reţinut incidenţa acesteia, CJUE concluzionând că “ Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim naţional, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restiutirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe “.  Astfel în Decizia nr 11590/2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova s-a reţinut incidenţa jurisprudenţei CJUE, ca temei al admiterii acţiunii,  respectiv cauza C 546/09 Aurubis Balgaria c./Nachalnik na Mitnitsa Stolichna prin care s-a interpretat art 232 alin1 lit b din Regulamentul CEE nr 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat, în sensul că dobânzile pentru întârziere aferente cuantumului taxelor vamale de recuperat, nu pot fi percepute, în temeiul acestei dispoziţii, decât pentru perioada ulterioară expirării termenului de plată a cuantumului respectiv. Dat fiind aşadar şi acest temei al admiterii acţiunii, în mod corect s-a reţinut incidenţa cauzei C 565/11, Irimie contra Statului Român, conform căreia limitarea dobânzii cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe nu este conformă dreptului Uniunii Europene.

Din considerentele expuse şi în raport de dispoziţiile art.496 cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare