Redeschidere proces

Hotărâre 66 din 17.04.2015


Dosar nr. 715/308/2015

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SIGHIŞOARA

PENAL

SENTINŢA PENALĂ  Nr. 66/2015

Şedinţa publică de la 17 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE Doina Volanschi

Grefier Gabriela Balind

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public

Procuror: Virginia Marcu

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul U. S. şi pe partea civilă SC S. SA prin reprezentant legal, parte civilă UNITATEA FITOSANITARA SIGHISOARA  prin reprezentant legal,  având ca obiect redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 NCPP).

La apelul nominal făcut în şedinţa publică se prezintă inculpatul asistat de Popoiu Alexandra.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

La data de 16 aprilie 2015, Direcţia pentru Agricultură Mureş, a comunicat faptul că Unitatea Fitosanitară nu mai este în subordinea lor din data de 01.04.2015 şi solicită să se dispună citarea acesteia de la sediul din Tg.Mureş str. Dezrobirii nr. 80 jude? Mureş.

Se constată că Unitatea Fitosanitară a fost citată corect de la adresa indicată.

Instanţa, văzând prevederile art. 466 al.1 C.p.p, potrivit căruia persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a desfăşurat un proces penal împotriva sa, data la care a  luat cunoştinţă inculpatul U. S. de condamnarea prin sentinţa penală 50/20.02.2013 şi anume, 3.11.2014, invocă din oficiu excepţia tardivităţii cererii condamnatului de redeschidere a procesului penal.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea cererii de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnatul U. S., precizând că condamnatul a depăşit termenul prevăzut de art.  466 al.1 C.p.p.

Av. Popoiu Alexandra, având în vedere  că art. 466 al.1 C.p.p prevede termenul de o lună de la care condamnatul a luat în mod oficial cunoştinţă de  condamnarea suferită, face trimitere la art. 459 cu privire la admiterea în principiu,  dispoziţiile referitoare la cererea de revizuire, când la  admiterea în  principiu se examinează de către instanţă inclusiv dacă cererea a fost formulată în termen, într-adevăr din actele dosarului rezultă că acesta a fost arestat în Ungaria în 14.12.2014 ş ia ceastă cerere a fost depusă la 10.03.2015, prin urmare termenul de o lună a fost depăşit.

Instanţa rămâne în pronunţare pe excepţia invocate.

INSTANŢA

La 31 martie 2015, s-a înregistrat la această instanţă sub nr. 715/308/2015 cererea de redeschidere a procesului penal formulată de inculpatul U. S. care a susţinut în motivare că în cauza cu nr. 2161/308/2012 a Judecătoriei Sighişoara a fost judecat în lipsă, fiind plecat în Ungaria.

În vederea soluţionării cererii s-a ataşat dosarul 2161/308/2012 al Judecătoriei Sighişoara.

În şedinţa publică din 17.04.2015, instanţa a invocat din oficiu excepţia tardivităţii cererii.

Din actele aflate la dosarul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală 56/20.02.2013 pronunţată dosarul 2161/308/2012 inculpatul U. S. a fost condamnat în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. g şi i Cp la pedeapsa de  3 ani închisoare, în baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a şi i  din vechiul C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. c din vechiul C.p. la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b din vechiul C.p. s-au  contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 2 luni închisoare. S-au aplicat disp. art. 71-64 lit. a,b din vechiul C.p. S-a luat act că prejudiciul cauzat părţii civile  SC S. SA  a fost recuperat. În baza art. 14, 346 din vechiul Cod de procedură penală, art. 998 şi urm. din vechiul  C. civil a fost obligat inculpatul la 420 lei despăgubiri civile către partea civilă Unitatea Fitosanitară Sighişoara, iar în baza art. 191 alin.1 din vechiul C.pr.pen  la 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei contravaloare onorariu avocat din oficiu  fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.

În baza sentinţei rămasă definitivă prin nerecurare la 08.03.2013 s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 74/08.03.2013.

La data de 16.10.2013, Judecătoria Sighişoara a emis, în termenul prev. de art. 66 ind.1 din Legea 224 din data de 21.06.2006 pentru  modificarea şi completarea Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, mandatul de urmărire internaţională a inculpatului.

De asemenea, a fost emis mandat european de arestare.

Ulterior, prin adresa nr. 360559/PAD/16.12.2013 Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliţiei române, Centrul de Cooperare  Poliţienească  Internaţională, Biroul Sirene a comunicat că inculpatul a fost arestat la 14.12.2013 în Ungaria, în vedere predării către România.

Prin Hotărârea pronunţată în  şedinţa publică din 12 februarie 2014  Tribunalul din Budapesta a refuzat executarea mandatului european de arestare emis pe numele inculpatului.

Aşadar, s-a refuzat predarea inculpatului către România şi s-a hotărât şi s-a hotărât de către autoritatea judiciară competentă ungară eliberarea acestuia.

Ulterior, prin adresa nr. K 48642 din 03.11.2014 Penitenciarul Codlea a comunicat Judecătoriei Sighişoara  că inculpatul a fost încarcerat în baza mandatului nr. 74/2013 emis de Judecătoria Sighişoara.

Art. 466 al.1 Cod procedură penală prevede: „Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoştinţă, prin orice notificare oficială, că s-a  desfăşurat un proces penal împotriva sa”

Data la care inculpatul U. S. a luat cunoştinţă de procesul penal ce a făcut obiectul dosarului 2161/308/2012 este data de 3.11.2014, când s-a pus  în executare mandatul nr. 74/2013 emis de Judecătoria Sighişoara în baza Sentinţei penale 50/20.02.013, acestuia fiindu-i înmânat un exemplar din mandatul de executare a pedepsei.

Cererea de redeschidere a procesului penal a fost formulată de inculpat 10.03.2015.

Instanţa constată, prin urmare, că termenul de o lună prevăzut de art. 466 al.1 C.pr.pen. a fost cu mult depăşit.

Pentru considerentele arătate mai sus, instanţa va admite excep?ia tardivităţii cererii  inculpatului şi, în consecinţă va respinge ca tardiv formulată cererea inculpatului de redeschidere a procesului penal.

În baza art. 274 al.2 C.pr.penală va obliga inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei c/val onorariu avocat din oficiu vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite excepţia tardivităţii cererii inculpatului U. S., invocată din oficiu şi, în consecinţă:

Respinge ca tardiv formulată cererea inculpatului U. S., fiul lui Alexandru şi Elisabeta, născut la data de 24.03.1978 în S., cetăţean român, cu antecedente penale, domiciliat în S. str. Parângului nr.  Mureş, CNP XXXXXX de redeschidere a procesului penal.

În baza art. 274 alin.2 Cod proc. penală obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei c/val onorariu avocat din oficiu vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Mureş.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, 17.04.2015.

Preşedinte,

Doina Volanschi

Grefier,

Gabriela Balind