Contestatie la executare

Sentinţă civilă 2632 din 17.04.2015


Dosar nr.Cod operator 2445

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU JIU

SECŢIA CIVILĂ

Sentinţa civilă nr. 2632/2015

Şedinţa publică de la 17 Aprilie 2015

 

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea xxx şi pe intimata xx IFN  SA, având ca obiect contestaţie la executare.

La apelul nominal, făcut în şedinţa publică a răspuns contestatoarea, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare  este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul  cauzei de către grefierul de şedinţă  care a învederat instanţei că au fost înaintate ordonanţa de clasare dată în dosarul nr. 2280/P/2xxxx al  Parchetului de pe lângă Judecătoria xxx, referatul  cu propunerea corespunzătoare şi un exemplar al raportului  de expertiză criminalistică  nr. 77075/03.04.2014, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a  acordat cuvântul pe fond.

Contestatoarea a solicitat instanţei admiterea cererii aşa cum a fost formulată şi să se constate, în temeiul art.948 pct.2 Cod civil  în vigoare la data încheierii contractului (30.10.2007), nulitatea absolută a titlului executoriu reprezentat de contractul de leasing financiar nr 54963/30.10.2007 şi, drept consecinţă, să se dispună desfiinţarea  formele de executare contestate.

JUDECATA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr.xx*, contestatoarea xxxx, în contradictoriu cu intimata  SC xxx  SA,  a formulat contestaţie la executare împotriva titlul executoriu  reprezentat de contract de leasing financiar nr. 54963/30.10.2007 şi a formelor de executare pornite în dosarul  nr. 1278/G/2012 de Executor Judecătoresc xxxx, solicitând să se constate nulitatea absolută a titlului  executoriu reprezentat de  contractul de leasing financiar 54963/30.10.2007  şi desfiinţarea  formelor de executare.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu sub nr.xx, contestatoarea xxxx, în contradictoriu cu intimata  SC xxxx IFN  SA,  a formulat contestaţie la executare împotriva titlul executoriu  reprezentat de contract de leasing financiar nr. 54965/30.10.2007 şi a formelor de executare pornite în dosarul  nr. 1277/G/2012 de Executor Judecătoresc xxxx, solicitând să se constate nulitatea absolută a titlului  executoriu reprezentat de  contractul de leasing financiar 54965/30.10.2007  şi desfiinţarea  formelor de executare.

În motivarea cereriii nr. 14497/318/2012*, contestatoarea a arătat că, la data de 17.08.2012, a primit de la BEJ xxxx adresa de înfiinţare poprire nr.1278 /G/2012, pe veniturile sale lunare, până la achitarea integrală a debitului în cuantum de 48.836,67 lei compus din 40.490,99 lei debit către intimată şi 8.345,68 lei cheltuieli de executare, fiind considerată debitoare  ca urmare a faptului ca ar fi încheiat contractul de leasing financiar nr 54963/30.10.2007, unde a semnat pentru SC xxxxx SRL - utilizator şi fidejusor în nume propriu, pentru achiziţia unui autoturism, însă contractul de leasing  nu a fost încheiat în prezenţa sa, nu a avut cunoştinţă de existanţa acestui contract de leasing, iar semnăturile nu-i aparţin fiind evident că nu poate să răspundă ca fidejusor - garant, atâta timp cât ea nu a încheiat niciun contract, lipsind consimţământul său, astfel că invocă nulitatea absolută a contractului despre care nu a avut cunoştinţă până la data de 17.08.2012, când i-a fost comunicat de către executor.

În motivarea cereriii nr. 15657/318/2012, contestatoarea a arătat că, la data de 13.09.2012, a primit de la BEJ xxxxx adresa de înfiinţare poprire nr.1277 /xxx, pe veniturile sale lunare, până la achitarea integrală a debitului în cuantum de 65722,79 lei compus din 55975,90 lei debit către intimată şi 9747,01 lei cheltuieli de executare, fiind considerată debitoare  ca urmare a faptului ca ar fi încheiat contractul de leasing financiar nr 54965/30.10.2007, unde a semnat pentru SC xxxxx - utilizator şi fidejusor în nume propriu, pentru achiziţia unui autoturism, însă contractul de leasing  nu a fost încheiat în prezenţa sa, nu a avut cunoştinţă de existanţa acestui contract de leasing, iar semnăturile nu-i aparţin fiind evident că nu poate să răspundă ca fidejusor - garant, atâta timp cât ea nu a încheiat niciun contract, lipsind consimţământul său, astfel că invocă nulitatea absolută a contractului despre care nu a avut cunoştinţă până la data de 13.09.2012, când i-a fost comunicat de către executor.

În drept, contestatoarea şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 399 (alin.1 şi 3) rap. la art. 948 pct. 2 Cod civil în vigoare la data încheierii contractului (30.10.2007).

Intimata xxxxx S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestiei la executare ca neîntemeiată, menţinerea tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 1278/G/2012, cât și nr. 1277/2012 ale BEJ xxxx, cu  obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată, fiind invocată excepţia netimbrării sau a insuficientei timbrări a acţiunii, sub rezerva verificării acestui aspect de către instanţa de judecată, având în vedere că nu a verificat documentelor existente la dosarul cauzei, preum şi excepţia tardivităţii contestaţiei la executare, potrivit art. 401 alin. 1 C.p.civilă.

Pe fondul cauzei, intimata a arătat că, la data de 30.10.2007, între aceasta, în calitate de finanţator, S.C. xxxx SRL, în calitate de utilizator şi xxxxx, în calitate de fidejusor, s-au încheiat contractel de leasing financiar în vederea achiziţionării de către Utilizator în sistem leasing a bunului autovehicul având elementele de identificare specificate la art. 1, şi, aşa cum rezultă din înscrisul denumit declaraţia de reziliere, Utilizatorul a înţeles să achite la scadenţă o parte din ratele aferente contractului, rămânâd în pasivitate în ceea ce priveşte următoarele rate, sistând efectuarea oricărei plăţi.

În continuare, intimata analizează dispoziţiile contractuale cu privire la consecinţele care decurg din nerespectarea obligaţiilor de plată ale Utilizatorului, respectiv art.9.1, art.9.5 din contract și din anul 2007 până în prezent, xxxx a transmis la adresa sediului societăţii xxxxx SRL, cât și la domiciliul contestatoarei o serie de înscrisuri, adrese, facturi, notificări, astfel că este cel puţin hilară susţinerea acesteia potrivita căreia nu a avut cunoştinţa cu privire la încheierea acestui contract de leasing, fiind uşor de observat  similitudinea dintre semnătura de pe contractul de leasing și cea de pe cererea de chemare în judecată.

 Intimata a mai arătat că acest contract de leasing a fost reziliat în temeiul pactului comisoriu de gradul IV, astfel cum reiese din art. 95 coroborat cu art. 9.7, art 9.8 și art. 9.9, fiind incidente prevederile art. 15 din Legea 51/1997, iar interesul societății este ca toate contractele de leasing să-și urmeze cursul firesc, Utilizatorii să plătească ratele de leasing la scadențele convenite, un caz de întrerupere fiind prejudiciant pentru xxxxx IFN SA care se vede în imposibilitate de a-și recupera suma finanţată.

În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere, intimata arată că acestea sunt datorate în temeiul art. 9.1 din contract, în care se prevede procentul de penalitate și modalitatea de calcul.

La solicitarea instanţei, s-a înaintat de  către  BEJ xxxxx, în copie conformă cu originalul,  dosarul de executare  nr.1278/G/2012, cât și nr.1277/2012.

La termenul de judecată din data de 07.12.2012, în temeiul dispozițiilor art. 164 C.pr.civilă din 1865,  instanța a dispus conexarea  dosarului nr. 15567/318/2012 al Judecătoriei Târgu-Jiu la cauza de faţă.

Instanţa a încuviinţat în cauză administrarea probei cu martori și proba cu înscrisurile depuse la dosar.

La termenul de judecată din 05.04.2013,  cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 183 C. pr.civilă din 1865, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu  în vederea de efectuări de cercetări sub aspectul  săvârşirii  infracţiunii  de fals  prev. de art. 289 şi 291 C. penal.

Cauza a fost  repusă pe rol la data de 06.03.2015, la cererea contestatoarei, fiind acordat termen de judecată la data de 17.04.2015, la dosar fiind înaintate ordonanţa de clasare dată în dosarul nr. 2280xxxx al  Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, referatul  cu propunerea corespunzătoare şi un exemplar al raportului  de expertiză criminalistică  nr. 77075/03.04.2014.

Cu privire la aspectele sesizate prin întâmpinare, instanța reține că a fost achitată taxa judiciară de timbru conform chitanței depuse la fila 18 din dosarul nr. 14497/318/2012*, cât și fila 17 din dosar nr. 15567/318/2012, iar contestația din dosarul nr. 14497/318/2012* a fost introdusă la data de 29.08.2012, conform plicului anexat la fila 12 și cea din dosarul nr. 15567/318/2012  a fost introdusă la data de 21.09.2012, conform plicului anexat la fila 11, deci cu respectarea termenului prevăzut de art. 401 alin. 1 C.p.civilă din 1865, având în vedere data comunicării actelor de executare contestate, respectiv 17.08.2012 și 13.09.2012.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

La data de 30.10.2007, între intimată, în calitate de finanţator, S.C. xxxx SRL, în calitate de utilizator şi xxxx, în calitate de fidejusor, s-au încheiat contractele de leasing financiar având nr. 54963 și nr. 54965 în vederea achiziţionării de către Utilizator în sistem leasing a autovehiculelor având elementele de identificare specificate la art. 1, şi, aşa cum rezultă din înscrisul denumit declaraţia de reziliere, Utilizatorul a înţeles să achite la scadenţă o parte din ratele aferente contractului, rămânâd în pasivitate în ceea ce priveşte următoarele rate, sistând efectuarea oricărei plăţi.

Creditorul a procedat la executarea silită a debitelor rezultând din contractelor de leasing financiar având nr. 54963/2012 și nr. 54965/2012, în dosarele de executare  nr. 1278/G/2012 și nr. 1277/2012 ale Executorului Judecătoresc xxxx

Din actele state în dosarul nr. 2280/P/2014 al  Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, respectiv ordonanţa de clasare, referatul  cu propunerea corespunzătoare şi raportul  de expertiză criminalistică  nr. 77075/03.04.2014, instanța reține ca dovedită susținere contestatoarei în sensul că semnăturile de la pozițiile “fidejusor” și “utilizator” de pe contractele de leasing financiar nr. 54962/2007, nr. 54963/2007 și nr. 54965/2007 nu au fost executate de către contestatoarea xxxx sau de xxxx Axxx, aceste semnături fiind imitații servile realizate de o persoană cu abilități grafice corespunzătoare.

Neîndeplinirea condiției de valabilitate a actului juridic, respectiv lipsa consimțământului la încheierea contractele de leasing financiar contestate în cele două dosare (nr. 54963/2007 și nr. 54965/2007) este dovedită cu actele state în dosarul nr. 2280/Pxxxx al  Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, aspect ce are drept consecință nulitatea convențiilor, raportat la art. 948 alin.1 pct.2 C.civil din 1864.

Pentru considerentele expuse, având în vedere și prevederile art.184 C.p.civilă din 1865, instanța va admite contestația de față, va constata nulitatea absolută a titlului executoriu reprezentat de contractele de leasing financiar nr. 54963/30.10.2007 și nr. 54965/2007, cu consecința anulării formelor de executare emise în dosarele nr.1278/G/2012 și nr.1277/2012 ale BEJ xxxxx, forme neteminice atâta timp cât titlurile executorii nu sunt încheiate cu respectareacondiției de valabilitate prevăzute de art. 948 alin.1 pct.2 C.civil din 1864.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea xxxx, domiciliată în comuna xxxxx jud. Gorj în contradictoriu cu intimata SC xxxxSA, cu sediul în xxxx în dosarul nr. xxx* la care a fost conexată cererea înregistrată în dosarul nr. xxxxx.

Constată nulitatea absolută a titlului executoriu reprezentat de contractele de leasing financiar nr. 54963/30.10.2007 și nr. 54965/2007.

Dispune anularea formelor de executare emise în dosarul nr.1278/G/2012 și nr.1277/2012 ale BEJ xxxxx.

Cu recurs în 15 zile de  la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Aprilie 2015, la Judecătoria Târgu-Jiu.

PREŞEDINTE

x

Grefier

 x