Angajarea răspunderii solidare a administratorului asociat în temeiul art. 27 alin. 2 lit. c şi d Cod procedură fiscală. Condiţia relei - credinţe.

Angajarea răspunderii solidare a administratorului asociat în temeiul art. 27 alin. 2 lit. c şi d Cod procedură fiscală. Condiţia relei - credinţe.

Pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară a administratorului societăţii este necesar ca acesta să nu-şi fi îndeplinit obligaţiile constând în  a solicita instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei şi în neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale cu rea credinţă.

 În raport de împrejurările cauzei, în condiţiile în care nu au fost determinate împrejurări concrete de natură a contura intenţia administratorului de a se sustrage obligaţiilor de plată (ex. existenţa surselor financiare necesare pentru plata obligaţiilor, înstrăinarea unor bunuri aparţinând societăţii în vederea sustragerii de la executare silită)  nu se poate prezuma că acesta a acţionat cu rea-credinţă.

 Secţia de contencios administrativ şi fiscal – Decizia nr. 2693/21 septembrie 2015. În acelaşi sens, decizia nr. 2817/28 septembrie 2015.

Prin sentinţa nr. 19/CA/2015 a Tribunalului Sibiu – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă  în parte  acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul  S.P.C.  în contradictoriu cu pârâta  ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE S.

Au fost anulate deciziile nr… din 22.10.2013 privind angajarea răspunderii solidare a administratorului asociat şi nr…/17.12.2013 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant.

A fost obligată pârâta să restituie reclamantului sumele încasate în baza deciziei nr… din 22.10.2013 privind angajarea răspunderii solidare a administratorului asociat.

A fost respinsă cererea de suspendare a executării  actului administrativ fiscal.

Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs pârâta ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE S. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea acţiunii reclamantului.

Pârâta a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488, pct.8 Noul Cod de procedură  civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs se arată că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal faptul că reclamantul nu a putut să solicite deschiderea procedurii insolvenţei întrucât ar fi înregistrat obligaţii fiscale restante în cuantum de 37.532 lei, sub valoarea prag de 45.000 lei prevăzută de art. 3 din Legea nr.85/2006.

Prevederile legale avute în vedere de instanţa de judecată nu sunt aplicabile în cazul cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei formulate de către debitori. Aceste prevederi sunt aplicabile doar în cazul formulării cererilor de deschidere a procedurii de către creditori, ceea ce nu este cazul în speţa prezentă.

Aşadar, societatea debitoare putea să solicite deschiderea procedurii insolvenţei având o creanţă chiar şi sub valoarea prag, cu condiţia ca aceasta să fie scadentă de cel puţin 90 de zile.

Or, în acest context, în care societatea, prin reprezentantul ei, nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei, deşi îndeplinea toate condiţiile legale, apreciază că în mod netemeinic şi nelegal a reţinut instanţa de fond că nu există rea-credinţă.

Reaua credinţă a reclamantului rezultă şi din faptul că organele de executare silită deşi s-au deplasat la sediul social declarat al societăţii în vederea luării legăturii cu reprezentanţii legali, aceştia nu au fost de găsit, astfel încât, consideră că în mod corect a fost angajată răspunderea solidară.

Se observă practic faptul că, reprezentanţii societăţilor comerciale acţionează şi sunt de găsit doar în momentul în care actele administrativ-fiscale vizează propriul lor patrimoniu, rămânând în pasivitate când este vorba de acte administrativ-fiscale emise pe numele societăţilor comerciale.

În acest context, apreciază că în mod corect s-a considerat că reclamantul este de rea-credinţă, dispunându-se angajarea răspunderii solidare a acestuia pentru obligaţiile fiscale restante ale debitoarei SC C.&C.  SRL, astfel că, în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului.

În drept, se invocă dispoziţiile art.27 alin. 2, lit. c şi d şi art. 205 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi art.205 Noul Cod de  procedură  civilă.

Reclamantul S.P.C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

În motivarea întâmpinării se arată că deşi art.488 pct.8 Cod  procedură civilă se referă la pronunţarea hotărârii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta nu arată care sunt normele legale încălcate sau aplicate greşit.

Critica adusă hotărârii atacate se referă la aprecierea greşită de către instanţa de fond a stării de fapt, precum şi a probelor administrate în cauză. Dar o astfel de situaţie ar putea viza netemeinicia hotărârii şi nu nelegalitatea acesteia, împrejurare faţă de care apreciază că motivul de casare nu subzistă.

Se mai menţionează că prima instanţă a reţinut în mod corect că din documentaţia depusă la dosar de autoritatea fiscală pârâtă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor art.3 pct.1 din Legea nr.85/2006 pentru a exista obligaţia în sarcina reclamantului de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei că reclamantul în calitatea sa de administrator şi asociat nu este cel care a determinat neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, că reclamantul a făcut demersuri în anul 2009 pentru a suspenda temporar activitatea firmei unde era asociat şi administrator, urmând ca, după trecerea crizei economice, să reia activitatea şi să achite datoriile restante, că acesta nu a acţionat cu rea-credinţă în neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 27 alin. 2 lit. c si d din O.G. nr. 92/2003.

În drept, se invocă dispoziţiile art.205 şi 453 alin.1 Noul Cod de procedură civilă.

Recursul este neîntemeiat având în vedere următoarele:

Din decizia atacată rezultă că atragerea răspunderii reclamantului, în calitate de administrator al SC C. & C. SRL a avut loc în temeiul art.27, alin. 2, lit. c şi d Cod procedură fiscală.

Prin sentinţa atacată a fost admisă acţiunea reclamantului, fiind anulate deciziile nr… /22.10.2013 privind angajarea răspunderii solidare a administratorului asociat şi nr…/17.12.2013 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamant, Tribunalul reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 27, alin. 2, lit. c şi d Cod procedură fiscală, nefiind dovedită reaua-credinţă a reclamantului.

 Pârâta apreciază că reaua-credinţă a reclamantului a fost dovedită, concluzia instanţei de fond fiind greşită.

Susţinerea pârâtei nu poate fi primită.

Potrivit art.27, alin. 2 Cod procedură fiscală pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

•administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate (lit. c);

•administratorii sau orice alte persoane care, cu rea credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale (lit. d).

Aşadar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond pentru a putea fi antrenată răspunderea solidară a administratorului societăţii este necesar ca acesta să nu-şi fi îndeplinit obligaţiile menţionate anterior (de a solicita instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei şi neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale) cu rea credinţă.

Pârâta a apreciat că reaua credinţă a reclamantului rezultă din următoarele împrejurări: neonorarea invitaţiei nr…/25.11.2010, legal comunicată, prin care administratorul a fost invitat la sediul organului fiscal în vederea stabilirii de măsuri care să ducă la stingerea creanţelor fiscale ale societăţii şi constatarea cuprinsă în nota nr…/21.10.2013 potrivit căreia societatea SC C. & C. SRL nu există şi nu funcţionează la sediul social declarat, nefiind găsit nici un reprezentant al societăţii la respectiva adresă.

Aceste aspecte sunt reale, însă în condiţiile în care nu au fost determinate împrejurări concrete de natură a contura intenţia administratorului de a se sustrage obligaţiilor de plată (ex. existenţa surselor financiare necesare pentru plata obligaţiilor, înstrăinarea unor bunuri aparţinând societăţii în vederea sustragerii de la executare silită)  nu se poate prezuma că acesta a acţionat cu rea-credinţă.

De asemenea, elementele identificate de pârâtă nu demonstrează că neformularea unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei chiar dacă erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, este rezultatul relei credinţe a acestuia.

Este cunoscut că buna credinţă se prezumă, iar cel care doreşte răsturnarea acestei prezumţii legale şi relative are sarcina de a dovedi reaua credinţă.

Or, pârâta nu a probat reaua credinţă a reclamantului, astfel că soluţia Tribunalului de anulare a celor două decizii atacate este corectă.

În consecinţă, faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, în temeiul art. 496, alin.1 Cod procedură civilă, Curtea a respins recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare