Contencios administrativ. Anulare act administrativ având ca obiect sume şi măsuri înscrise în procesul verbal de stabilire a creanţei bugetare, în temeiul o.u.g. nr. 66/2011

2011 - act care reprezintă titlu de creanţă. Dreptul la apărare al recurentului-reclamant.

-O.U.G. nr. 66/2011, art. 47 alin. 3.

Dreptul la apărare al recurentului-reclamant nu a fost golit de conţinut, întrucât acesta a avut posibilitatea de enunţa apărările sale vizând fondul chestiunilor în dispută atât în faţa primei instanţe cât şi prin cererea de recurs.

Greşita denumire a parcelelor în privinţa cărora s-a reţinut micşorarea suprafeţelor aflate sub angajament de agromediu se încadrează în conceptul de eroare materială ce poate fi îndreptată, din oficiu sau la cerere de către autoritatea emitentă a actului administrativ îndreptat. Cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea unui proces verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare vizează implicit şi procesul verbal de îndreptare a erorii materiale strecurate în procesul verbal contestat.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată că prin sentinţa nr. 3063 din 8 decembrie 2014, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. xxx, s-a respins ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B. M. în contradictoriu cu pârâta APIA - Centrul Judeţean Mureş.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs reclamantul B. M.  prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea în tot a hotărârii atacate.

Reclamantul recurent în motivele recursului a învederat faptul că prin Sentinţa nr. 3063/2014 din 08 decembrie 2014 i s-a încălcat dreptul la apărare. Din analiza Deciziei nr. 3407/03.04.2014 şi a Procesului verbal nr. 2770/21.08.2013 rezultă două stări de fapt diferite, respectiv:  prin Procesul verbal nr. 2770/21.08.2013 se reţine micşorarea suprafeţei parcelelor „P13A, P17A, P33a”, iar prin Decizia nr. 3407/03.04.2014 a parcelelor 39,40, 49.

Reclamantul recurent a susţinut faptul că, această neconcordanţă îi afectează grav dreptul Ia apărare deoarece, nu a avut posibilitatea de a combate starea de fapt stabilită prin Decizia nr. 3407/03.04.2014, răspunsul administraţiei echivalând cu o lipsă de motivare a contestaţiei sale. În opinia reclamantului recurent este inadmisibil ca să fie sancţionat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost acuzat iniţial şi pe care, de altfel, a şi combătut-o.

În motivarea recursului reclamantul a arătat că atât în Procesul verbal nr. 2770/21.08.2013 cât şi în Decizia nr. 3407/03.04.2014 nu se stabilesc împrejurările în care s-au micşorat suprafeţele pe care le-a declarat în campania din 2008 şi ce înseamnă o micşorare a suprafeţelor parcelelor, având în vedere că terenul nu şi-a schimbat destinaţia sau proprietarul. De asemenea, prin Decizia nr. 3407/03.04.2014 nu s-a stabilit că a existat o eroare în privinţa parcelelor asupra cărora s-au constatat nereguli şi că actul administrativ atacat se referă la cu totul alte parcele decât cele faţă de care şi-a formulat apărarea. În Decizia nr. 3407/03.04.2014 nu se vorbeşte de parcelele 40a, 42 a şi 48a, ci de parcelele 39,40,49, prin urmare, până la acest moment există 3 stări de fapt diferite aferente aceleiaşi sancţiuni. Este absurd să i se pretindă reclamantului recurent să aduc argumente pentru alte fapte decât cele pretinse prin actul administrativ atacat iniţial.

Faţă de această situaţie reclamantul recurent a solicitat în continuare anularea actului administrativ în baza apărărilor formulate faţă de Procesul verbal nr. 2770/21.08.2013 şi nu a formulat apărări suplimentare faţă de procesul-verbal de rectificare nr. 4919 din 09.09.2014,cu toate că, nici noua stare de fapt nu este legală, respectiv neregularităţile constatate la parcelele nr. 39,40a, 42a, 48a şi 49a.

Prin faptul că instanţa nu a anulat actele ilegale atacate şi a reţinut că procesul-verbal de rectificare nr. 4919 din 09.09.2014 face parte integrantă din Procesul verbal nr. 2770/21.08.2013 modificându-l, reclamantul recurent susţine că a fost privat de calea de atac administrativă a plângerii prealabile şi calea de atac a primei instanţe, neavând posibilitatea formulării apărărilor faţă de noua stare de fapt.

Reclamantul recurent a învederat faptul că prin Sentinţa nr. 3063/2014 din 08 decembrie 2014 instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti substituindu-se autorităţii administrative emitente a actelor atacate.

Potrivit art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 „Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare trebuie să conţină următoarele elemente: denumirea autorităţii emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanţei bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele şi semnătura conducătorului autorităţii emitente, ştampila autorităţii emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi autoritatea la care se depune contestaţia, menţiuni privind punctul de vedere al debitorului şi poziţia exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) şi (15).”

În opinia reclamantului recurent, lipsa motivelor de fapt pentru care i s-a întocmit procesul verbal şi pentru care a fost emisă Decizia nr. 3407/03.04.2014, echivalează cu nulitatea absolută a acestora, textul citat mai sus fiind o normă imperativă.

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. ” Din interpretarea legii rezultă fără urmă de îndoială că autoritatea publică emitentă a actului administrativ atacat este ţinută doar să-l revoce în tot sau în parte, fără să aibă posibilitatea modificării sau rectificării lui. Oricum, prin Decizia nr. 3407/03.04.2014 pârâta nici măcar nu a modificat sau confirmat actul administrativ atacat, acest lucru făcându-l ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, moment în care era imposibilă în mod legal modificarea actului administrativ.

Mai mult, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004 „Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă ... poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. ”

Reclamantul recurent a susţinut că instanţa de fond a trecut peste nulitatea actului administrativ atacat, respectiv lipsa stării de fapt şi de drept şi a stabilit că parcelele cuprinse într-un alt act administrativ decât cel atacat - procesul-verbal de rectificare nr. 4919 din 09.09.2014 sunt de fapt parcelele aflate în neregulă în procesul verbal atacat iniţial. În acest mod, instanţa a confirmat nulitatea absolută a actului atacat şi l-a modificat acoperind o aşa-zisă eroare materială cu conţinutul unui alt act administrativ care nu face obiectul prezentei cauze. În acest mod, instanţa s-a substituit administraţiei.

Din textul legal citat mai sus rezultă că instanţa avea o singură posibilitate şi anume aceea de a anula actul administrativ atacat în tot sau în parte, cu atât mai mult cu cât, însăşi administraţia a recunoscut ilegalitatea actului prin emiterea procesului verbal de rectificare. În eventualitatea în care instanţa anula actul, administraţia avea posibilitatea emiterii unui nou act, în considerarea unei noi stări de fapt. Ar fi fost de înţeles decizia instanţei dacă pârâta ar fi emis procesul-verbal de rectificare în urma comunicării plângerii prealabile şi nu să facă acest lucru după depunerea întâmpinării.

Reclamantul recurent a susţinut că, instanţa de fond a reţinut că actele administrative sunt motivate în drept.

Invocarea tuturor regulamentelor europene şi a legilor ce reglementează materia subvenţiilor în agricultură nu reprezintă o motivare în drept. Întrucât nu este stabilită nici starea de fapt, reclamantul recurent nu avea de unde să ştie la ce texte legale să se raporteze pentru a-şi exercita apărarea, lipsa unei motivaţii legale riguroase însemnând nulitatea absolută a actelor administrative atacate.

În opinia reclamantului recurent instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 47 alin. 3 din O.U.G. nr, 66/2011 respectiv că obiectul contestaţiei administrative îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare, iar în lipsa modificării acestor elemente ulterior, actul atacat este legal.

Reclamantul a arătat că este inadmisibilă rectificarea actelor administrative. Aşa cum un organ de poliţie nu poate modifica sau completa un proces-verbal de contravenţie, nici pârâta nu poate modifica actul administrativ atacat chiar şi în împrejurarea unei erori materiale, cu atât mai mult cu cât a făcut acest lucru după ce actul administrativ a fost atacat la instanţa de contencios. Sumele şi măsurile stabilite şi înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare se identificat cu o altă stare de fapt decât cea reală, motiv pentru care apărările reclamantului recurent au vizat sub acest aspect.

Procesul-verbal de rectificare nr. 4919 din 09.09.2014 nu face obiectul acestui proces având în vedere că reclamantul recurent nu a înţeles să îl atace în cadrul acestei proceduri. Acesta nu este un act subsecvent, întrucât pârâta şi instanţa de fond pretind că procesul-verbal de rectificare face parte integrantă din procesul verbal atacat. În caz contrar, instanţa şi-a depăşit oricum atribuţiile judecătoreşti deoarece, procesul verbal de rectificare nu face obiectul judecăţii.

În opinia reclamantului recurent instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Reclamantul recurent a subliniat faptul că pârâta a ştiut la momentul emiterii Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 3407/03.04.2014 de motivul de nulitate al procesului-verbal dar, cu toate acestea nu l-a anulat, ci a motivat respingerea contestaţiei pe o altă stare de fapt decât cea reţinută în procesul verbal.

Abuzul pârâtei este cu atât mai evident cu cât, după un an de la emiterea Procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 2770/21.08.2013, a emis la data de 09.09.2014 un nou proces verbal de rectificare a „motivelor de fapt” cuprinse în primul, proces verbal pe care nici măcar nu l-a comunicat reclamantului recurent pentru a se putea formula apărarea. În schimb l-a ataşat întâmpinării ca şi cum acesta ar face deja parte din actul administrativ atacat de reclamantul recurent. Acceptarea unei asemenea situaţii ar însemna că orice organ administrativ ar puţea completa sau corecta actele administrative chiar după emiterea acestora, în speţă un an.

La data de  24.04.2015 pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centru Judeţean Mureş a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului promovat ca fiind nelegal şi netemeinic.

În motivarea întâmpinării pârâta intimată a învederat faptul că, este mai mult decât evident că esenţa actului administrativ, adică creanţa stabilită este corect calculată şi preluata în acest act atacat, existând o concordanţă (identitate) evidentă între actul administrativ şi documentul probant (de natura tehnică, abstractă) pe care el se sprijină. Mai mult, încă din etapa de soluţionare a contestaţiei finalizata prin decizia nr. 3407/03.04.2014, reclamantul a fost înştiinţat despre motivele (neregulile) constatate, cel puţin cu privire la parcelele 39, 40, 49, care se regăsesc în nota de fundamentare (şi care au ponderea cea mai mare în cuantumul creanţei stabilite), chiar dacă nu s-au mai făcut referiri şi la parcelele 42 şi 48.

Pârâta intimată nu crede ca se poate pretinde, decât speculativ, că există 3 stări de fapt total diferite, şi acest fapt a înăbuşit dreptul la apărare al reclamantului, cel puţin nu în faza judecaţii de fond (al dezbaterii fondului). Reclamantul ştie exact ce nereguli a comis (mai ales că a ara suprafeţe de pajişti este interzis chiar şi în afara sistemului de subvenţionare APIA). În acest context pârâta intimată a precizat ca reclamantului i-a fost emis şi comunicat un proces verbal identic ca natura juridica şi pentru anul 2009 (şi el anterior controlului, dar pentru acelaşi motiv, şi anul 2009 fiind în interiorul celor 5 ani de angajament asumat în anul 2008), proces verbal care nu face obiectul vreunei proceduri judiciare. Pentru ca acel act administrativ nu a fost tehnoredactat eronat şi astfel, pe fond, nu avea nici o şansă probabil sa obţină anularea. Cu toate acestea în procesul verbal purtând nr. 1017/17.05.2013, care se refera la campania 2009, se precizează foarte clar că este vorba despre aceleaşi neregularităţi , acelaşi control din anul 2010, aceleaşi parcele (39,40,48,49, excepţie parcela 42), acelaşi angajament de agromediu din anul 2008, etc.

 In opinia pârâtei intimate prima instanţa a înţeles de asemenea că efectul esenţial al recuperării se răsfrânge numai şi numai asupra unei sume determinate (care evident nu a făcut obiectul vreunei rectificări) , obiect al actului administrativ, şi astfel calificând rectificarea motivelor de fapt (de fapt a unor parcele, motivul de fapt este neschimbat - nerespectare angajament de agromediu) ca fiind o rectificare a unei erori materiale, a decis conform sentinţei atacate. Şi pentru a decide în acest sens, a avut la dispoziţie, în procesul de deliberare, şi documentele probante necesare (Raport de control semnat de reclamant, nota de fundamentare, cereri/decizii de plata, angajament de agromediu semnat de reclamant).

Pârâta intimată solicită să se observe că în acţiunea introductiva (deci după răspunsul la contestaţie, care nu numai ca îi reaminteşte detaliat, chiar dacă nu exhaustiv, neregulile comise , dar îi şi confirma că restituirea sumei de 8,536,15 lei este justificată.

Pârâta intimată a subliniat faptul că, astfel cum rezulta din încheierea de şedinţa din data de 24.11.2014, în care este detaliat mersul dezbaterilor, că reprezentanta aleasă a reclamantului, avea cunoştinţă de depunerea actelor probante, a solicitat depunerea la dosar numai a înscrisurilor din care să rezulte strict concluzia că parcelele în discuţie au fost micşorate, s-a dezbătut astfel cererea judiciară.

A mai subliniat pârâta intimată că nu motivul de fapt, în substanţa sa a fost rectificat (care rămâne nerespectarea angajamentului de agromediu) ci strict enumerarea parcelelor, astfel încât i se pare cu atât mai întemeiată opinia primei instanţe că a fost corectată o eroare materiala (de individualizare a unor parcele), iar nu motivul de fapt în totalitate şi oricum, nu s-a modificat identitatea şi natura juridica a izvorului generator de nereguli (şi a efectelor acestuia), care este acelaşi, adică unicul angajament de agromediu, asumat în anul 2008.

Mai mult, toate documentele probante, deţinute de autoritate şi depuse în instanţa au fost convergente spre a demonstra ca măsură recuperării este legala şi întemeiată şi aceasta în lipsa totală a vreunui argument al reclamantului.

In opinia pârâtei intimate, dacă creanţa datorată este corect calculată (şi documentată cu acte probante), cuprinsă în actul de constatare, deci se păstrează, prin decizie de soluţionare a contestaţiei, nemodificat tocmai obiectul contestaţiei prevăzut de legiuitor, nu existau temeiuri pentru admiterea contestaţiei. Dacă nu exista temei pentru admiterea contestaţiei, prin nemodificarea însăşi a obiectului contestaţiei, consideră că nu exista temei nici pentru admiterea acţiunii care vizează anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Examinând recursul formulat, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin.1 pct. 8 C. pr. civ., instanţa a reţinut următoarele:

Contrar susţinerilor recurentului, Curtea a observat că Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 2770/21.08.2013, în expunerea motivelor de fapt care fundamentează aplicarea corecţiei financiară menţionează micşorarea suprafeţelor aflate sub angajament de agromediu, indicându-se totodată cadrul normativ european şi naţional incident în cauză.

Decizia de soluţionare a contestaţiei reţine aceeaşi stare de fapt ca şi cea enunţată în cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. 2770/21.08.2013, respectiv micşorarea suprafeţelor aflate sub angajament de agromediu. Acest aspect este evidenţiat şi în considerentele sentinţei criticate prin cererea de recurs.

Curtea a apreciat ca neîntemeiată critica recurentului-reclamant privind încălcarea dreptului său la apărare. Astfel, prin îndreptarea erorii materiale privind identificarea parcelelor, Curtea a reţinut că, contrar susţinerilor reclamantului, dreptul la apărare al acestuia nu a fost golit de conţinut întrucât a avut posibilitatea de enunţa apărările sale vizând fondul chestiunilor în dispută atât în faţa primei instanţe cât şi prin cererea de recurs. În acest sens, se reţine că decizia nr. 3407/03.04.2014 enumeră parcelele a căror suprafaţă a fost diminuată respectiv 39, 40 şi 49, iar nu cele greşit indicate în cuprinsul procesului verbal nr. 2770/21.08.2013, respectiv P13A, P17A, P33a. Curtea a reţinut că nici în privinţa parcelelor individualizate prin decizia de soluţionare a contestaţiei, reclamantul, deşi a avut posibilitatea efectivă, nu a formulat prin cererea de chemare în judecată apărări.

În consecinţă, reclamantul a formulat cerere de chemare în judecată solicitând anularea deciziei nr. 3407/03.04.2014  iar subsecvent, cererea de recurs, astfel că nu a fost privat de posibilitatea de a-şi expune apărările privind diminuarea suprafeţelor parcelelor corect identificate, inclusiv prin raportare la procesul verbal de rectificare nr. 4919/09.09.2014, depus în faţa instanţei de fond.

Greşita denumire a parcelelor în privinţa cărora s-a reţinut micşorarea suprafeţelor aflate sub angajament de agromediu se încadrează în conceptul de eroare materială ce poate fi îndreptată, din oficiu sau la cerere de către autoritatea emitentă a actului administrativ îndreptat. Cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare vizează implicit şi procesul verbal de îndreptare a erorii materiale strecurate în procesul-verbal contestat.

Raportat la criticile privind greşita interpretare a dispoziţiilor art. 47 alin. 3 din OUG nr. 66/2011, Curtea a avut în vedere respectivele prevederi normative potrivit cărora obiectul contestaţiei administrative îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare care reprezintă titlu de creanţă. În consecinţă, numai ca urmare a analizei acestor elemente: sume şi măsuri stabilite se poate dispune anularea proceselor-verbale menţionate.  Or, în cauză, astfel cum a evidenţiat şi instanţa de fond, îndreptarea erorilor intervenite cu privire la redarea datelor de identificare ale parcelelor în discuţie nu a generat consecinţe asupra cuantumului debitului pretins.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 496 alin. 1 C. pr. civ., Curtea a respins ca nefondat recursul.

Domenii speta

Spete similare