Procedură penală: cale de atac

Procedură penală: cale de atac (Contestaţie admisa. Cerere de încetare/modificare a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României).

In mod greşit prima instanţă a procedat la respingerea ca inadmisibilă a cererii prin care condamnata a solicitat, în temeiul art. 95 C.p., coroborat cu art. 61 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, încetarea/modificarea condiţiilor de executare a măsurilor de supraveghere impuse prin hotărârea penala definitiva de condamnare.

Aceasta cerere de încetare / modificare a condiţiilor de executare a măsurilor de supraveghere impuse prin hotararea penala definitiva de condamnare ar fi trebuit trimisa la judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale, pentru ca acesta să îndeplinească procedura prevăzută de lege.

In consecinta, Curtea a admis contestatia condamnatei si a dispus trimiterea cererii de încetare /modificare a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României la judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale din cadrul Tribunalului Bucureşti, în vederea efectuării procedurii prevăzute de art. 57 alin. 2 rap.la art. 48 alin. 2 din Legea nr.253/2013.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, SECŢIA A II-A PENALĂ, DECIZIA Nr. 332/Co din 17.06.2015, Dosar nr. 12533/3/2015 )

Prin sentinţa penală nr.712/F/04.05.2015, pronunţată în dosarul nr.12533/3/2015, Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală a dispus următoarele:

În temeiul disp. art. 57 alin. 2 coroborat cu disp. art. 48 alin. 1  şi 2 din Legea nr. 253/2013 a respins ca inadmisibilă cererea formulate de petenta condamnată M.I. privind încetarea/modificarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României impusă prin sentinţa penală nr. 2260/F/12.09.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti Secţia I Penală în dosarul nr.1644/3/2014*, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 283/A/18.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti.

În baza art. 46 alin. 1 din Legea nr. 253/2013 a respins ca neîntemeiată cererea petentei condamnate M.I. de a i se permite de către instanţa de judecată să părăsească  teritoriul Românei pe o perioadă de 30 de zile pe an. 

În temeiul art.275 al.2 C.p.p., a obligat petenta condamnată  la plata sumei de 100 lei , cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 06.04.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia I penala, sub nr.12533/3/2015, petenta M.I. condamnată prin sentinţa penala nr.2260/12.09.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penala nr.283/18.02.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, a solicitat încetarea / modificarea condiţiilor de executare a măsurilor de supraveghere impuse prin sentinţa penala susmenţionată, în sensul ridicării interdicţiei de a nu părăsi ţara fără acordul instanţei, în temeiul art.95 C.p., coroborat cu art.61 din Legea 253/2013 privind executarea pedepselor.

În subsidiar, a solicitat ca în temeiul art.61 din Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor să i se permită să părăsească teritoriul României în interes de serviciu, pe o perioadă de 30 de zile pe an.

În susţinerea cererii a invocat faptul că în prezent este angajată  cu contract individual de muncă la SC D. M. SRL, unde ocupă funcţia de secretară , având ca  obiect şi activităţi  ce presupun părăsirea teritoriului României.

Din analiza actelor şi  lucrărilor dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penala nr.2260/12.09.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr.1644/3/2014*, rămasă definitivă prin decizia penala nr.283/A/18.02.2015 a Curtii de Apel Bucureşti – Secţia a II a Penală s-a dispus, în baza art.367 C.p., cu aplic.art.5 C.p. şi art.396 al.10 C.p.p., condamnarea inculpatei M.I. la o pedeapsa de 8 luni închisoare.

În baza art.67 al.1 C.p. s-au interzis inculpatei ca pedeapsa complementară exerciţiul  drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a şi b C.p. pe o durata de 1 an de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art.65 al.1 C.p. s-a interzis inculpatei, ca pedeapsa accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a şi lit.b C.p., de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale.

În baza art.244 al.1,2 C.p., cu aplic.art.35 al.1 C.p. şi art.396 al.10 C.p.p. s-a dispus condamnarea aceluiasi inculpat la o pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art.38 al.1 C.p. au fost  contopite pedepsele, inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, stabilita în condiţiile art.39 al.1 lit.b C.p

În baza art.91 C.p. a fost suspendată sub supraveghere executarea acestei pedepse, pe un termen de încercare de 3 ani, calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art.93 al.1 C.p., pe durata termenului de încercare, s-au stabilit mai multe masuri de supraveghere cărora condamnata trebuie să se supună sub  supraveghere Serviciului de Probatiune Vrancea.

În baza art.93 al.2 C.p. s-a impus condamnatei obligaţia de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art.93 al.3 C.p. pe parcursul termenului de încercare inculpata este obligată să presteze muncă neremunerata în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Focşani – Directia de  Dezvoltare Servicii Publice Focşani sau în cadrul Spitalului Dumbrăveni.

În baza art.91 al.4 C.p. s-a atras atentia inculpatei asupra disp.art.96 C.p.

În sarcina inculpatei s-a reţinut că a aderat la o grupare infracţională cu preocupări în sfera fraudării unor societăţi de asigurări atât din România, cât şi din străinătate, folosind documente falsificate de către M.C., a depus cereri de despăgubire la Allianz – Tiriac Asigurări SA, de unde a primit în  contul  personal deschis la Unicredit Tiriac Bank suma de 8.593,91 lei şi în  contul deschis la Banca Transilvania suma de 31467,9 lei. Prin aceeaşi manoperă a încasat în contul personal deschis la Unicredit Ţiriac Bank suma de 7953,33 lei de la Societatea Comerciala de Asigurare-Reasigurăre Astra SA. Prin fraudarea mai multor societăţi de asigurare străine a mai încasat în contul personal deschis la Unicredit Tiriac Bank sumele de 18.652,11 USD, 3080,71 GBP şi 48.512,36 lei.

S-a reţinut, conform raportului de evaluare întocmit de către consilierul de probaţiune, manager de caz la data de 17.04.2015, că numita M.I. persoana supravegheata face parte dintr-o familie organizată, are o ocupaţie prosocială stabilă prin locul de muncă obţinut, în comunitate a adoptat un comportament bazat pe respectarea normelor şi valorilor sociale, morale şi penale şi a conştientizat care sunt consecinţele în cazul dezvoltării unui comportament antisocial. De asemenea, s-a menţionat faptul că, aceasta, în urma  promovării interviului susţinut, ar putea fi angajata în cadrul firmei D. C.M.E.G,  ceea ce ar determina pentru ea o stabilitate financiara asigurata prin mijloace licite, precum şi posibilitatea de a-şi achita obligaţiile civile impuse de către instanţa de judecată. Impunerea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României, în cazul numitului M.I. ar determina imposibilitatea menţinerii locului de muncă obţinut, precum şi imposibilitatea de a fi angajată şi în cadrul firmei anterior precizată.

S-a comunicat de către  consilierul de probaţiune că, în cazul numitei M.I., menţinerea obligaţiei de supraveghere prev. de art.93 al.2 lit.d C.p., impusă de către instanţa de judecată, nu asigură persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare, ci ar favoriza creşterea riscului de recidivă.

Raportat la obiectul cererii formulate de către petenta condamnată, instanţa a retinut, sub aspectul dispoziţiilor legale incidente, următoarele:

Intr-adevăr, potrivit art.95 al.1 C.p., dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de  îndreptare.

Potrivit alin.2 al aceluiaşi articol, instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

În ceea ce priveşte cadrul procesual în care se poate realiza această modificare ori încetare, s-a apreciat că acesta este dat de Legea 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a  altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Astfel, potrivit art.57 al.2 din Legea 253/2013, coroborat cu dispoziţiile art.48 din aceeaşi lege, în situaţia în care pe parcursul termenului de supraveghere consilierul de probaţiune constată că se impune modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile stabilite în sarcina persoanei supravegheate, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre cele dispuse, sesizează instanţa de executare.

S-a constatat că sesizarea poate fi făcuta, potrivit alin.2 al art.48 din Legea 253/20913 şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea persoanei supravegheate sau a persoanei vătămate, după consultarea raportului întocmit de consilierul de probaţiune.

În prezenta cauza, s-a apreciat că nu ne aflam în prezenţa unei sesizări făcute de către consilierul de probaţiune ori de către judecătorul delegat cu executarea, care să fi  fost învestit cu o cerere de către persoana supravegheată.

Raportat la această împrejurare, instanţa a privit cererea petentei, adresată direct instanţei de judecată, fără respectarea procedurii legale, ca inadmisibila, constatând că nu a fost sesizată potrivit legii.

Pe de altă parte, potrivit art.46 al.1 din legea 253/2013 în cazul în care, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheata doreşte să părăsească teritoriul tării, în condiţiile în care prin hotărârea judecătoreasca are impusă obligaţia prev. de art.93 al.2 lit.d din legea 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, solicită instanţei de executarea încuviinţarea în acest sens.

Constatând că petenta a făcut şi o astfel de solicitare, instanţa  a procedat la ascultarea acesteia, în condiţiile art.46 al.2 din Legea sus menţionată, luând act şi de cele învederate în raportul de evaluare întocmit de către consilierul de probatiune.

Astfel, petenta a învederat că postul pe care este angajată presupune deplasarea sa în Grecia.

De asemenea, aşa cum s-a arătat şi anterior, consilierul de probaţiune manager de caz, a susţinut în raportul depus la dosar că este esenţial pentru reintegrare sociala a condamnatei să se dea posibilitatea  acesteia sa-şi menţină locul de muncă obţinut, care îi asigură o stabilitate financiara asigurata prin mijloace licite, precum şi oportunitatea de a-şi achita obligaţiile civile impuse de către instanţa de judecată. A mai arătat că obligaţia impusă, de a nu părăsi teritoriul României, ar determina imposibilitatea menţinerii locului de muncă.

Cele susţinute de către petentă au fost confirmate şi de înscrisurile depuse la dosar. Astfel, potrivit fisei postului, printre responsabilităţile pe care le presupune funcţia ocupată de către petenta condamnata în baza contractului individual de muncă nr.01/20.03.2015 încheiat cu angajatorul – persoana juridică SC D. M. SRL se regăsesc şi următoarele:

-participă la cursuri de formare şi informare în Grecia;

-însoţeşte marfa din România către Grecia la fiecare transport;

-se prezintă de fiecare dată când este chemată de către Administrator în Grecia pentru informare şi instituire în privinţa noilor îndatoriri.

În acelaşi sens, s-a constatat că, în adeverinţa eliberată de angajator, se arată că numita M.I. este încadrată pe durată nedeterminată de la data de 23.03.2015 în funcţia de Secretară, activitatea desfăşurata impunând prezenţa acesteia ori de câte ori este nevoie atât în România, cât şi în Grecia.

Conform al.2 din art.46 din Legea 253/2013, în cazul acordului instanţei de părăsire a ţării, durata părăsirii ţării nu poate depăşi 30 de zile intr-un an, această durată incluzându-se în termenul de supraveghere.

O copie a încheierii definitive se comunică, de îndată, serviciului de  probaţiune competent, IGP de Frontiera şi Direcţiei Generale de Paşapoarte (art.46 al.3 din Legea nr.-253/2013).

Din analiza reglementării acestui acord de părăsire  a ţării a rezultat că este vorba despre un acord privitor la o durata determinată (ce nu poate depăşi 30 de zile intr-un an) care trebuie să vizeze un anumit interval de timp individualizat, inclusiv sub aspect calendaristic, pentru ca respectiva  dispoziţie a  instanţei să poată  fi pusă în executare. În opinia instanţei nu se poate da un acord general privitor la o perioada de timp, fără a se determina şi intervalul în care persoana supravegheata poate  părăsi ţara, perioadă ce trebuie adusa la cunoştinţa  persoanelor juridice de drept public autorizate să supravegheze exercitarea dreptului interzis pe calea respectivei obligaţii ( IGP de Frontiera şi Directiei Generale de Paşapoarte) pentru a putea fi astfel monitorizata executarea obligaţiei şi a permisiunii acordate, conform dispoziţiilor legale.

Prin cererea formulată nu a fost indicată o anumita perioada pentru care se solicită  acordul instanţei determinată în timp şi individualizată  printr-o dată de debut şi una de sfârşit şi nici nu s-a indicat o motivaţie care să justifice părăsirea teritoriului ţării în respectivul interval de timp, în egală măsură neexistând o dovadă a unei astfel de împrejurări concrete. În aceste condiţii, instanţa a privit ca neîntemeiata cererea petentei, ce are acest obiect. Cele învederate şi susţinute inclusiv prin înscrisurile depuse la dosar au privit motive de natura a justifica, eventual, modificarea sau chiar încetarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României impusă prin hotărârea de condamnare, ce pot fi însă analizate doar în condiţiile unei sesizări legale, făcute de către titularul  prevăzut de lege, respectiv consilierul de probaţiune sau judecătorul delegat cu executarea.

Împotriva acestei sentinţe a declarat contestaţie, în termen legal, condamnata M..

În motivarea contestaţiei, condamnata a apreciat că în mod netemeinic şi nelegal instanţa a respins cererea sa ca inadmisibilă, în condiţiile în care ea a arătat toate motivele pe care şi-a întemeiat cererea şi, mai mult, această măsură este prevăzută inclusiv de codul penal.

A arătat că solicitarea sa, de ridicare a interdicţiei impuse de instanţă, este întemeiată pe dispoziţiile art.95 Noul Cod penal, coroborat cu art.61 din Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor şi a apreciat că această măsură nu este necesară, faţă de circumstanţele sale personale, a noilor condiţii intervenite după pronunţarea deciziei definitive.

Totodată, condamnata a apreciat că menţinerea măsurii obligării de a nu părăsi ţara pe o durată de 3 ani nu ar reprezenta o măsură proporţională cu situaţia care a determina-o, întrucât restrângerea libertăţii de circulaţie ar depăşi durata rezonabilă prevăzută de art.5 pct.3 din C.E.D.O. şi, mai mult, ea ar fi în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea la societatea angajatoare din Grecia cu care a încheiat deja un contract, în condiţiile în care un loc de muncă este foarte greu de găsit.

Condamnata a mai precizat că ea este singura care a achitat în mare parte prejudiciul cauzat, iar faţă de una din părţile vătămate a achitat prejudiciul anterior începerii urmăririi penale, astfel că aceasta nu se mai constituie parte civilă în ceea ce o priveşte pe ea.

Astfel, condamnata a apreciat că scopul pedepsei a fost atins faţă de ea, astfel că menţinerea interdicţiei de a nu părăsi ţara nu este necesară, aceasta reducând considerabil şansele sale la îndreptare şi de recuperare a prejudiciului creat.

Pentru aceste motive, condamnata M.I. a solicitat încetarea/modificarea condiţiilor de executare a măsurilor de supraveghere impuse prin sentinţa penală nr.2260/12.09.2014, în sensul ridicării interdicţiei de a nu părăsi ţara fără acordul instanţei, în temeiul art.95 Noul Cod penal, coroborat cu art.61 din Legea nr.253/2013 privind executarea pedepselor.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:

După cum s-a arătat deja, prima instanţă a soluţionat prin hotărârea atacată două cereri ale petentei condamnate, una privind încetarea/modificarea obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României pe durata termenului de supraveghere de 3 ani pe care a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sent.pen. nr. 2260/12.09.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, cerere întemeiată pe disp. art. 57 alin. 2 rap. la art. 48 alin. 1-2 din Legea nr. 253/2013, iar cea de-a doua privind acordarea permisiunea părăsirii teritoriului României pentru o perioadă de 30 de zile, bazată pe dispoziţiile art. 46 alin. 1 din Legea nr. 253/2013.

Prin contestaţia formulată, petenta a criticat modul de soluţionare al cererii principale, cea de încetare/modificare a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României pe durata termenului de supraveghere. Aceasta nu a contestat modul de soluţionare a cererii de acordare a permisiunea părăsirii teritoriului României pentru o perioadă de 30 de zile. Instanţa de control judiciar constată de altfel că această cerere a fost corect soluţionată de prima instanţă, aceasta constatând în mod întemeiat că petenta nu a precizat datele exacte în care doreşte să părăsească teritoriul ţării, aspect esenţial pentru soluţionarea cauzei.

În ce priveşte însă soluţia dată de prima instanţă cu privire la cererea petentei de încetare/modificare a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României pe durata termenului de supraveghere, Curtea constată că prima instanţă a reţinut inadmisibilitatea acesteia datorită nelegalei sesizări a instanţei.

În esenţă, s-a reţinut că sesizarea întemeiată pe dispoziţiile art. 57 alin. 2 rap. la art. 48 alin. 1-2 din Legea nr. 253/2013 nu poate fi făcută direct de persoana condamnată, ci doar de consilierul de probaţiune sau de judecătorul delegat cu executarea hotărârii din cadrul instanţei de executare.

Curtea nu contestă temeinicia acestei susţineri, dispoziţiile art. 48 alin. 1-2 din Legea nr. 253/2013 fiind clare în această privinţă.

În acelaşi timp însă, se poate observa că petenta a adresat cererea de încetare/modificare a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României Tribunalului Bucureşti, expediind-o prin poştă. Cererea acesteia nu a fost îndreptată către judecătorul delegat cu supravegherea executării hotărârilor penale din cadrul tribunalului Bucureşti, ci a fost înregistrată ca dosar de sine stătător şi a fost repartizată aleatoriu.

De asemenea, prima instanţă nu a pus în discuţie la nici un termen de judecată posibilitatea trimiterii cererii la judecătorul delegat pentru ca acesta să procedeze conform dispoziţiilor art. 48 din legea nr. 253/2013.

În aceste condiţii, nu se poate imputa petentei faptul că nu a sesizat în mod corect instanţa de judecată. Practic, acesta s-a adresat Tribunalului Bucureşti, instanţă de executare a hotărârii prin care aceasta a fost condamnată şi în cadrul căreia funcţionează un judecător delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale. Faptul că cererea sa nu a fost repartizată acestui judecător, ci înregistrată pe rolul unui complet de judecată nu se datorează petentei.

De asemenea, prima instanţă nu trebuia să procedeze la respingerea ca inadmisibilă a cererii, ci să o trimită la judecătorul delegat  cu punerea în executare a hotărârilor penale, pentru ca acesta să îndeplinească procedura prevăzută de lege.

Faţă de cele arătate, Curtea va admite contestaţia declarată de petenta M.I., va desfiinţa în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Va dispune trimiterea cererii de încetare /modificare a obligaţiei de a nu părăsi teritoriul României formulată de petenta M.I. la judecătorul delegat cu punerea în executare a hotărârilor penale din cadrul Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, în vederea efectuării procedurii prevăzute de art.57 alin.2 rap.la art.48 alin.2 din Legea nr.253/2013.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei contestate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare