Dreptul transporturilor. Pretenţii derivate din răspunderea prevăzută de art. 17 alin. 1 şi art. 23 cmr.

Avarierea mărfii presupune o depreciere calitativă (alterare) a mărfii, după cum poate presupune şi deteriorarea unei părţi componente a unui bun transportat, astfel că în ipoteza avarierii nu au loc pierderi cantitative ale mărfii. Prin urmare, fiind vorba nu doar de întârzierea în executarea contractului de transport ci şi de avarierea totală a mărfii, sunt incidente prevederile art. 23 din CMR. De altfel, chiar dacă s-ar lua în considerare doar situaţia întârzierii transportului, prevederile art. 23 pct. 5 şi 6 din CMR permit obligarea transportatorului la plata unor daune care să depăşească preţul transportului în caz de declarare a valorii mărfii sau de declarare de interes special la predare.

Prima instanţă a obligat pârâta S.C. S.I. S.R.L. să plătească reclamantei  S.C. L.I. S.R.L. suma de 136.819,06 lei reprezentând despăgubiri pentru executarea necorespunzătoare a contractului de transport, reţinând că reclamanta a înaintat pârâtei comanda de transport nr. […] pentru efectuarea unui transport de mărfuri pe ruta Franţa/Cristian – România, însă mărfurile au fost predate cu întârziere, ceea ce a dus la deprecierea acestora. Hotărârea a fost menţinută de instanţa de apel.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta arătând că în cuprinsul comenzii de transport nu s-a specificat că marfa este perisabilă şi nici termenul de valabilitate de 15 zile al acesteia. Prejudiciul este imputabil creditorului potrivit art. 1534 Cod civil pentru că marfa putea fi preluată, cât şi în temeiul art. 1533 Cod civil pentru că debitorul răspunde doar pentru prejudiciile prevăzute sau pe care putea să le prevadă. Contravaloarea serviciilor de transport nu reprezintă un prejudiciu în accepţiunea art. 1531 Cod civil. Au fost încălcate dispoziţiile art. 1537 Cod civil conform cărora dovada neexecutării obligaţiei nu îl scuteşte pe creditor de proba prejudiciului, facturile sunt neclare şi nu au nici o specificaţie şi nu s-a prezentat un extras de cont din care să reiasă efectuarea plăţii.

Recursul a fost parţial admis pentru următoarele considerente:

Sunt greşite susţinerile pârâtei legate de neaplicarea prevederilor art. 17 alin. 1 din CMR. Incidenţa acestor dispoziţii a fost motivată de instanţa de apel care a considerat că executarea cu întârziere a contractului de transport urmată de nepredarea mărfii reprezintă o neexecutare contractuală. Se constată astfel că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. 1 CMR întrucât textul de lege cuprinde atât situaţia neexecutării contractului de transport cât şi situaţia executării cu întârziere a transportului, ceea ce corespunde cu împrejurările de fapt ale litigiului. Pe de altă parte, părţile au prevăzut în anexa la comandă, la art. 5 şi art.  6 situaţia de răspundere a transportatorului în caz de întârziere la eliberare, astfel că o exonerare a răspunderii pentru nelivrarea mărfii în termen nu este fondată.

Cu referire la neaplicarea prevederilor art. 8 pct.1 şi  9 pct. 2 din CMR, criticile recurentei urmează a fi înlăturate având în vedere că marfa ce a fost predată la transport a fost ambalată în colete etichetate conform art. 6 lit. f , astfel că transportatorul nu era ţinut să verifice felul mărfii, ci doar cantitatea acesteia, iar potrivit art. 8 alin. 3 doar expeditorul putea cere verificarea conţinutului coletelor. În acest sens erau şi dispoziţiile pct. 13 din anexa la comanda de transport care obligau transportatorul subcontractant să verifice numărul de colete, marcajul şi numerele lor, marca aparentă a mărfii şi a ambalajului. Exonerarea de răspundere putea fi invocată de pârâtă în condiţiile art. 17 alin. 2 din CMR în situaţia în care întârzierea la predarea mărfii s-ar fi datorat viciului mărfii, ori în cauză întârzierea s-a produs din alte motive, respectiv arestarea şoferului şi nu faţă de pretinsul viciu al mărfii legat de termenul de valabilitate limitat al acestuia.

Aplicarea prevederilor art. 23 din CMR s-a argumentat de instanţa de apel faţă de faptul că marfa predată pentru transport avea un termen de valabilitate limitat, iar întârzierea transportului a dus la deprecierea calitativă a mărfii ceea ce echivala cu pierderea/avarierea mărfii, astfel că argumentele recurentei pârâte privind înlăturarea acestor dispoziţii nu sunt întemeiate. Avarierea mărfii presupune o depreciere calitativă (alterare) a mărfii, după cum poate presupune şi deteriorarea unei părţi componente a unui bun transportat, astfel că în ipoteza avarierii nu au loc pierderi cantitative ale mărfii. Prin urmare, fiind vorba nu doar de întârzierea în executarea contractului de transport ci şi de avarierea totală a mărfii, sunt incidente prevederile art. 23 din CMR. De altfel, chiar dacă s-ar lua în considerare doar situaţia întârzierii transportului, prevederile art. 23 pct. 5 şi 6 din CMR permit obligarea transportatorului la plata unor daune care să depăşească preţul transportului în caz de declarare a valorii mărfii sau de declarare de interes special la predare.

În ceea ce priveşte lipsa motivării cu referire la dispoziţiile Codului civil, susţinerile recurentei sunt nefondate întrucât instanţa de apel a arătat că faţă de ordinea juridică internă, au prioritate dispoziţiile convenţiei CMR şi nu cele ale Codului civil, astfel că nu se impunea analizarea şi acestor din urmă prevederi.

Recurenta pârâtă susţine că dovada prejudiciului doar în baza unei facturi emise de destinatar este insuficientă şi că instanţa nu a motivat respingerea susţinerilor referitoare la lipsa unui temei legal privind suma de 9296,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de transport ale altor mărfuri similare. În ceea ce priveşte daunele pe care trebuie să le suporte transportatorul, regimul probator nu derogă de la dispoziţiile procedurale comune, astfel că o factură acceptată la plată îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 177 Cod procedură civilă. Factura emisă de destinatarul mărfii a fost acceptată de reclamantă însă nu a fost acceptată de pârâta recurentă care a contestat suma de 9296,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de transport taxi pentru livrare client. Cu privire la această sumă ambele instanţe au arătat că sunt datorate de pârâtă constituind alte cheltuieli din prejudiciul produs destinatarului mărfii.

Temeiul juridic pentru despăgubirile datorate de transportator îl reprezintă art. 23 pct. 4 şi 25 pct.2 lit. a din CMR potrivit cărora se restituie şi „alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de avarie sau pierdere totală, însă alte daune interese nu sunt datorate”. Prin urmare, pentru suma de 9296,20 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de transport taxi pentru livrare client astfel cum rezultă din adresa nr. 1779/6.08.2012 emisă de destinatarul mărfii S.C. H. S.R.L., era necesar a se dovedi dacă are legătură cu transportul efectuat de pârâtă, însă nu s-au depus înscrisuri sau alte dovezi în acest sens. Acceptarea facturii de către reclamantă nu este suficientă pentru dovedirea prejudiciului şi a daunelor interese. În consecinţă, faţă de greşita aplicare a dispoziţiilor art. 23 pct. 4 din CMR care menţionează în mod expres că alte daune interese nu sunt datorate, urmează a admite recursul pârâtei în ceea ce priveşte suma de 9296,20 lei .

În legătură cu motivele de recurs încadrate potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă  privind încălcarea art. 1531, art. 1533-1534 Cod civil, se constată că recurenta pârâtă invocă imprevizibilitatea prejudiciului faţă de faptul că în cuprinsul comenzii de transport nu s-a specificat faptul că marfa este perisabilă şi nici termenul de valabilitate de 15 zile al acesteia. Susţinerile recurentei sunt corecte, însă se constată că neindicarea naturii perisabile a mărfii sau a termenului de valabilitate a mărfii nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere în condiţiile în care astfel de menţiuni nu sunt necesare a fi cuprinse în mod expres în scrisoarea de trăsură potrivit art. 6 din CMR. Pe de altă parte, pe scrisoarea de trăsură era menţionat expres caracterul urgent al predării mărfii la data menţionată pentru descărcare, astfel că recurenta pârâtă nu poate invoca imprevizibilitatea prejudiciului.

 Aspectele legate de conţinutul real al paleţilor au fost înlăturate de instanţele de judecată care au arătat că marfa transportată a reprezentat materie primă pentru piesele auto şi nu un produs finit, aşa cum a apreciat pârâta. Indiferent de caracterul de materie primă sau produs finit, valoarea mărfii se raportează la valoarea din momentul predării acesteia potrivit art. 23 pct. 1 CMR, iar această valoare rezultă din factura nr.805H81758/21.06.2012. Bunurile menţionate în această factură au fost cuprinse şi în avizele de însoţire a mărfii nr. 307.158 şi care au fost ataşate la scrisoarea de trăsură acceptată de pârâta recurentă, astfel cum rezultă din menţiunea de la pct. 5, ceea ce prezumă preluarea mărfii la valoarea stabilită de expeditor. Expertizele efectuate în cauză nu au stabilit o altă valoare a mărfii, astfel că în lipsa unor dovezi cu privire la o altă valoare, criticile recurentei urmează a fi respinse.

Recurenta pârâtă a invocat refuzul nejustificat al reclamantei de a prelua marfa adusă în ţară în luna octombrie 2012, însă din probele administrate, în mod corect instanţele au reţinut că reclamanta a întreprins numeroase demersuri pentru recuperarea mărfii şi a ambalajelor, astfel că nu sunt incidente dispoziţiile art. 1534 Cod civil.

 De asemenea, nici aspectele legate de nedovedirea plăţii efectuate de reclamantă către beneficiar nu sunt întemeiate având în vedere că prevederile art. 29 din CMR stabilesc obligaţia de plată a transportatorului subcontractant, fără a condiţiona răspunderea sa de plata sau nu a daunelor de către transportator.

Daunele interese reprezentând contravaloarea orelor pierdute din cauza lipsei materiei prime - 16.642 lei şi a celor plătite pentru recuperare timp de producţie - 7350 lei nu au fost contestate de pârâtă nici în apel şi nici în recurs, astfel că acestea urmează a fi menţinute.

Domenii speta

Spete similare