Grupe de muncă. Încadrare retroactivă. Ordonanţa nr. 50/1990 pct. 6,3 şi Legea nr. 19/2000.

Recunoaşterea activităţii lucrate în condiţii de grupă superioară de muncă, în temeiul Ordinului nr. 50/1990 şi posibilitatea instanţelor de a dispune încadrarea de către foştii angajatori a foştilor angajaţi în grupe de muncă după abrogarea Ordinului nr. 50/1990, pentru perioade în care acest ordin era totuşi în vigoare. Invocarea principiului nediscriminării.

 Asupra apelului de faţă.

Constată că, prin sentinţa civilă nr. 978/14.05.2015, Tribunalul Braşov a dispus următoarele:

A respins cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanţii A.C., B.P., B.V., C.E., D.I., D.R., D.V., D.T., G.A.,  G.I., H.P., I.G., I.T., J.V., J.P., K.F.I., L.T., M.R., O.I., O.A., P.V., P.G., P.G., P.F., S.L.A., S.F., S.C., Ş.M., Ş.G., T.D., T.G., Z.V., Z.E., Z.R., în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. B.1, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă, la data de 03.09.2014, sub nr. 4692/62/2014, reclamanţii A.C., B.P., B.V., C.E., D.I., D.R., D.V., D.T., G.A., G.I., H.P., I.G., I.T., J.V., J.P., K.F.I., L.T., M.R., O.I., O.A., P.V., P.G., P.G., P.F., S.L.A., S.F., S.C., Ş.M., Ş.G., T.D., T.G., Z.V., Z.E., Z.R. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. B.1 – Filiala a C.N. R. S.A. B., au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză, să constate că şi-au desfăşurat efectiv activitatea în cadrul societăţii pârâte, în procent de 100% din programul de lucru, în condiţii grele, deosebite şi nocive de muncă, în secţiile Speciale 201 – 203 – 214 – 215 – 501, Bir.33, care se încadrează în grupa I şi II de muncă; obligarea pârâtei la încadrarea retroactivă în grupa I şi II de muncă aferentă meseriei şi perioadei lucrate de fiecare în grupa I şi II de muncă aşa cum rezultă din carnetele de muncă; obligarea pârâtei la eliberarea de adeverinţe care să ateste încadrarea în grupa I şi II de muncă aferentă perioadelor lucrate, adeverinţe ce sunt necesare în vederea întocmirii dosarelor pentru pensionare; cu cheltuieli de judecată.

Ulterior la termenul de judecată din data de 02.04.2015, s-a precizat, pentru fiecare reclamant în parte (filele 353-354, vol. V), perioada pentru care se solicită încadrarea în grupă superioară de muncă, procentul de încadrare şi temeiul de drept raportat la tabelele nominale depuse la dosarul cauzei din care rezultă acordarea grupelor superioare de muncă anterior datei de 01.04.2001 şi altor salariaţi care au lucrat în aceleaşi secţii, condiţii şi meserii

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, respectiv copia carnetelor de muncă, instanţa reţine că reclamanţii au fost angajaţi ai pârâtei S.C. C. S.A. B.1 – filială a C.N. R. S.A. B., fosta Î. nr. 2 B..

Potrivit menţiunilor din carnetele de muncă şi contractele individuale de muncă ale reclamanţilor, instanţa reţine că aceştia au fost încadraţi în funcţiile de: reglor, lăcătuş, strungari, găuritori, frezori, maşinişti, prelucrători prin aşchiere, controlori de calitate, instalatori, electricieni, activităţi care nu au fost încadrate în grupe superioare de muncă conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate şi nici nu se regăsesc în anexele la Ordinul nr. 50/1990 al M.M.P.S..

Se reţine că pârâta a efectuat încadrări în grupe superioare de muncă, la nivelul său, însă activităţile desfăşurate de reclamanţi nu au beneficiat de o astfel de încadrare, unitatea apreciind că activitatea efectiv desfăşurată de aceştia nu se încadrează în condiţii nocive.

Tribunalul apreciază, în acest sens, că unitatea pârâtă a fost singura în măsură să cunoască care au fost condiţiile de muncă efective, aşa încât din moment ce a efectuat încadrări în grupe superioare pentru alţi angajaţi, se prezumă că activitatea desfăşurată de reclamanţi nu a avut loc în condiţiile descrise în cerere, în caz contrar, neexistând niciun considerent pentru care nu ar fi beneficiat de acest beneficiu.

Aşadar, se reţine că pentru a beneficia de încadrarea în grupă superioară de muncă, este necesar ca reclamanţii să fi fost nominalizaţi în acest sens în condiţiile pct. 6 a Ordinului nr. 50/1990.

Existenţa condiţiilor deosebite la locurile de muncă cu noxe trebuie să rezulte din determinările de noxe, efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de laboratoarele de specialitate proprii ale unităţilor. Aceste determinări trebuie confirmate de către inspectorii de stat teritoriali pentru protecţia muncii care, la data efectuării analizei, constată ca s-au aplicat toate măsurile posibile de normalizare a condiţiilor şi ca toate instalaţiile de protecţie a muncii funcţionau normal.

Pct.14 din acelaşi act normativ stabileşte că, pentru perioada de activitate desfăşurată între 18.03.1969 şi 31.12.1975, încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul lucrat, aşa cum a fost stabilit prin Precizările Ministerului Muncii şi Ministerului Sănătăţii nr. 11860/1969, fără a se condiţiona de existenţa buletinelor de determinare a noxelor.

Din analiza textelor menţionate, rezultă că, pentru încadrarea în grupele I sau II de muncă în vederea pensionării, se impune ca angajatul să lucreze efectiv la locurile de muncă şi să presteze efectiv una dintre activităţile menţionate în anexele I şi II, fiind, de asemenea, necesar ca, din determinările de noxe, să rezulte că acestea depăşesc nivelul maxim admis prevăzut de normele în vigoare, iar cu toate măsurile luate pentru normalizarea condiţiilor de muncă, nivelul noxelor nu a  putut fi redus.

De asemenea, pentru perioada ulterioară datei de 01.01.1990, sunt aplicabile în materie dispoziţiile Ordinului nr.  125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, conform art. 5 din acest act normativ. În privinţa metodologiei pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II se reţine că este cea prevăzută de Ordinul nr. 50/1990, care impune efectuarea determinărilor de noxe de către organele Ministerului Sănătăţii sau laboratoarele proprii ale unităţilor.

Având în vedere aspectele mai sus menţionate, instanţa va respinge primul petit al acţiunii.

Cu privire la petitul prin care reclamanţii solicită instanţei obligarea pârâtei să le  elibereze o adeverinţă care să ateste încadrarea în grupa I şi II de muncă aferentă meseriei perioadei lucrate, instanţa urmează să-l respingă motivat de faptul că  Ordinul nr. 50/1990 al M.M.P.S. pentru precizarea locurilor de muncă şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, precum şi Ordinul nr. 125/1990 al M.M.P.S.  au fost abrogate începând cu 01.04.2001 de art. 198 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, motiv pentru care, ulterior acestei date nu se mai fac încadrări în grupe de muncă.

Pentru reclamanţii care solicită acordarea grupei  I - a sau a II - a de muncă, după data de 01.04.2001,  pretenţiile sunt de asemenea, neîntemeiate, întrucât societatea pârâtă nu se regăseşte nominalizată  în Anexa 2 a Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, anexă în care sunt nominalizate unităţile ce au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit art. 1 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 226/2006, sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1, anume în unităţile nominalizate în anexa 2.

Cu alte cuvinte, pentru a se recunoaşte încadrarea în condiţii deosebite şi speciale de muncă este necesar ca locurile de muncă prevăzute în anexa 1 să fie cele din unităţile prevăzute în anexa nr. 2, respectiv activităţile să fie prestate în unităţile nominalizate în anexa menţionată.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen, motivat reclamanţii criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Invocă următoarele critici:

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990 şi ale  Ordinului nr. 125/1990, câtă vreme acţiunea reclamanţilor avea legătură cu aceste acte normative aplicabile până la intrarea vigoare a Legii nr. 19/2000, dispoziţii pe care pârâta le-a aplicat numai în favoarea unor angajaţi şi în defavoarea reclamanţilor creând astfel un tratament discriminatoriu între salariaţii săi care, şi unii şi alţii au  lucrat în condiţii similare de muncă

Instanţa de fond putea prezuma aceste condiţii de muncă în favoarea reclamanţilor având în vedere că faptul generator de drepturi exista din cunoaşterea faptului vecin şi conex, respectiv din tabelele cu colegii nominalizaţi şi indicaţi cărora pârâta le-a recunoscut şi acordat grupe superioare de muncă.

Este mai presus de orice îndoială că prima instanţa a pronunţat o hotărâre bazată doar pe afirmaţiile neîntemeiate ale paratei care nu a dovedit că activitatea desfăşurată de reclamanţi a avut sau nu loc în condiţii nocive.

Motivarea primei instanţe este străină de natura pricinii, soluţia fiind o veritabilă extra petita.

 Faptul că reclamanţii au arătat în cererea de chemare în judecată perioada lucrată la pârâtă, nu înseamnă că au investit instanţa cu un alt petit privind recunoaşterea şi eliberarea adeverinţelor care să ateste încadrarea în grupe superioare de muncă şi după perioada 01.04.2001 cu toate că, în lista cu unităţile care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale apare nominalizată, pe lângă alte societăţi din subordinea C.N.R. S.A. B.2, pârâta S.C. C. S.A. în Anexa 2 poziţia nr. 46 din Legea  nr. 226/2006.

Instanţa de fond a soluţionat cauza fără a avea în vedere cele doua decizii, respectiv Decizia nr. 87/1999 a Curţii Constituţionale (chiar dacă se referă strict la o anumită speţă) întrucât din considerentele  sale rezultă că nu există nicio raţiune să se menţină un regim discriminatoriu pentru persoanele care au activat în aceleaşi funcţii, în ceea ce priveşte beneficiul grupelor superioare de muncă, şi Decizia nr. 258/2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a statuat că Ordinului nr. 50/1990 nu i se poate restrânge aplicarea numai la activităţi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior.

Intimata C.N.R. S.A.- Filiala C. S.A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului susţinând că în mod obiectiv nu au fost încadraţi şi apelanţii în grupe superioare de muncă la momentul când la nivelul societăţii au fost făcute nominalizările conform pct. 6 din Ordinul  nr.  50/1990.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466 Cod de procedură civilă.

Examinând sentinţa în raport cu actele, lucrările dosarului şi cu motivele de apel, Curtea reţine următoarele:

Posibilitatea încadrării retroactive în grupe de muncă după abrogarea dispoziţiilor legale ce reglementau acordarea grupelor de muncă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 nu poate fi privită ca inadmisibilă iar recunoaşterea unei perioade lucrate anterior Legii nr. 19/2000 în grupa I sau a II -  a de muncă trebuie să se fundamenteze pe o stare de fapt configurată de probe.

În cauză trebuie dovedită îndreptăţirea reclamanţilor la acordarea grupei I, II de muncă, respectiv culpa pârâtei în neacordarea beneficiului Ordinului nr. 50/1990.

Aceste aspecte pot fi verificate prin înscrisuri care să ateste felul muncii reclamanţilor, activităţile desfăşurate de aceasta care se încadrau în activităţi şi locuri de muncă descrise în anexa II , respectiv anexa I la Ordinul nr. 50/1990 sau pot fi aplicate prin extindere dispoziţiile art. 3 din  Ordinul  nr. 50/1990 în sensul că  poate fi recunoscută şi reclamanţilor activitatea anterioară ca fiind lucrată în grupa I, respectiv II de muncă, dacă aceştia  şi-au desfăşurat efectiv activitatea  în locuri de muncă şi alături de personal pentru care legea (Ordinul  nr. 50/1990) recunoaşte grupa a II-a de  muncă sau I.

Angajatorul avea obligaţia stabilită de art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 92/1976 de a înregistra în carnetul de muncă vechimea în muncă, vechimea neîntreruptă în muncă, vechimea neîntreruptă în aceeaşi unitate, vechimea în  funcţie, meserie sau specialitate, timpul lucrat în locuri de muncă cu condiţii deosebite, retribuţia tarifară de încadrare şi alte drepturi ce se includ în aceasta. Ca urmare, angajatorul era obligat să înregistreze în carnetul de muncă activităţile desfăşurate în grupele de muncă şi să facă aceste menţiuni exprese.

În cauza de faţă carnetul de muncă al reclamanţilor ce cuprinde menţiuni privind activitatea desfăşurată în grupa de muncă  nu se justifică o asemenea îndreptăţire. Din contră, din extrasul din Contractul colectiv de muncă valabil în anul 2003 depus la dosar de societatea intimată rezultă că din secţia 214, în cadrul căreia şi-au desfăşurat activitatea o parte din reclamanţi, numai sablatorii au beneficiat de grupa I de muncă.

Mai mult, înscrisurile depuse de intimată la dosarul cauzei fac dovada nominalizării  locurilor de muncă aprobate de Consiliul de Administraţie pentru încadrarea personalului în grupele de muncă iar activitatea desfăşurată de reclamanţi nu se regăseşte între acestea. În prezent nu se poate prezuma că reclamanţii au lucrat în aceleaşi condiţii şi cu acelaşi procent de timp de lucru ca şi angajaţii intimatei pentru care s-au recunoscut condiţiile de lucru în grupe superioare de muncă. Pe de altă parte, încadrarea retroactivă a foştilor angajaţi în grupe superioare de muncă, la acest moment ar determina probleme sub aspectul plăţilor contribuţiilor la asigurările sociale aferente acestor grupe de muncă. Astfel, s-ar crea o inechitate pentru salariaţii care în mod corect,  cu respectarea procedurilor legale de nominalizare în grupe de muncă au fost încadraţi în aceste grupe şi au avut achitate contribuţiile sociale raportat la aceste grupe de muncă şi cei care, în prezent ar obţine încadrarea retroactivă în grupa de muncă, fără a mai exista control asupra plăţii efective a contribuţiilor aferente acestor grupe de muncă. S-ar ajunge la o acordare formală a grupelor de muncă pentru perioade de timp anterioare datei de 01.04.2001, data abrogării Ordinului nr. 50/1990, fără o reflectare în bani a muncii prestate efectiv în condiţii de grupă de muncă.

Aşadar, nu se justifică o soluţie de admitere a apelului reclamanţilor doar pentru simpla invocare a principiului nediscriminării, câtă vreme nu se justifică un tratament diferenţiat al angajatorului în privinţa aceleiaşi categorii de personal.

Prima instanţă a exercitat rol activ în desfăşurarea procesului, respectând limitele principiului disponibilităţii părţilor şi, în raport de starea de fapt şi de drept a cauzei dedusă judecăţii, a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, instanţa va respinge apelul declarat de apelanţii reclamanţi.

Domenii speta

Spete similare