Dosar nr.487/284/2013-fond funciar –anulare titlu
Prin sentinta civila s-a dispus admiterea acţiunii formulate de către reclamantele T V şi A M, , împotriva pârâţilor C P. I, C P. V, , C. GH, B F şi M M, în contradictoriu cu intimatele COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR C şi COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR D .
S-a constatat nulitatea absolută parţială a titlurilor de proprietate numerele... în sensul înlăturării din acestea a beneficiarei C A ca fiind persoană neîndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate de pe urma defunctului autor P N
Pentru a pronunta aceasta solutie instanta a retinut incidenta disp art 1 lit a din titlu III Legea numărul 169/1997, in sensul ca C A este succesibilul care a renunţat la succesiunea tatălui său şi ulterior la cea a mamei sale, astfel încât devin aplicabile prevederile articolului 1121 din Codul Civil, referitoare la efectele renunţării, în sensul că succesibilul care renunţă este considerat că nu a fost niciodată moştenitor, prin urmare beneficiara C A, este considerată ca persoană neîndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate.
Curtea de Apel Brașov
Existenţa dosarului penal având ca obiect plângerea penală împotriva societăţii debitoare sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală nu este de natură a împiedica închiderea procedurii insolvenţei, în condiţiile în care nu s-a dispus efectuar
Judecătoria Mizil
Acţiune având ca obiect plângere contravenţională
Tribunalul Teleorman
Acţiune pentru reconstituirea actelor privind încadrarea personalului în grupele I – II de muncă.
Curtea de Apel Craiova
Majorări de întârziere calculate potrivit art. 124/1 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
Curtea de Apel Craiova
Drept fiscal. Raportat la art. 95 alin.2 din Legea nr. 207/2015, decizia de impunere trebuie să aibă la baza obligații fiscale.