Daune morale. Neîndeplinirea condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

Sentinţă civilă 16293 din 03.10.2014


Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin adresa de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti din data de 03.12.2013, emisă de DGITL Sector 1 Bucureşti, în calitate de creditor (fila 56), a fost înfiinţată poprirea asupra contului reclamantului deschis la pârâtă. După cum reiese din adeverinţa de venit (fila 27), reclamantul este angajat în funcţia de asistent personal pentru copilul său minor (care este încadrat în gradul de handicap grav, conform certificatului de la fila 10), la DGASPC, de unde obţine venituri salariale de 636 lei lunar. Din această sumă îi sunt oprite lunar sumele de 150 lei, reprezentând pensie alimentară, şi 100 lei cu titlu de amenzi DITL. Pe lângă aceste venituri în contul reclamantului mai sunt virate lunar suma de 91 lei care, conform adresei D.G.A.S.P.C. nr.394 din 09.01.2014 (fila 6), reprezintă bugetul personal complementar, conform Legii nr. 448/2006, precum şi suma de 84 lei cu titlu de alocaţie pentru copil, după cum reiese din situaţia intermediară a contului (filele 62-64).

Prin adresa nr.823/18.12.2013 (fila 66), pârâta i-a adus la cunoştinţă creditorului natura sumelor încasate lunar, solicitând instrucţiuni cu privire la indisponibilizarea acestora. Aceasta a consemnat la dispoziţia creditorului la data de 27.12.2013 suma de 229,1 lei (adresa de la fila 67 şi ordin de plată de la fila 68). Prin adresa din data de 30.12.2013 (fila 57), pârâta a solicitat creditoarei returnarea sumei de 75,77 lei pentru a fi pusă la dispoziţia reclamantului, întrucât aceasta reprezintă o alocaţie suplimentară, fiind neurmăribilă potrivit art. 728 C. proc. civ. . La data de 07.01.2014, pârâta a consemnat la dispoziţia creditorului suma de 153,33 lei (adresa de la fila 60 şi ordin de plată de la fila 61).

Prin adresa primită de pârâtă la data 05.02.2014 (fila 70), creditoarea i-a adus la cunoştinţă faptul că măsurile de executare silită aplicate asupra contului reclamantului se suspendă. Ca urmare a acestei adrese şi a cererii reclamantului din data de 18.12.2013 prin care solicită restituirea unor sume de bani (fila 7-8), pârâta i-a eliberat acestuia suma de 312 lei la data de 09.01.2014 (ordin de plată fila 9).

În drept, având în vedere că reclamantul a arătat, în esenţă, că prin comportamentul pârâtei s-a simţit umilit, instanţa va analiza argumentele aduse de acesta în susţinerea acţiunii din perspectiva aplicabilităţii art. 72 C. civ. care garantează oricărei persoane dreptul la respectarea demnităţii sale, cu respectarea limitelor prevăzute de art. 75 C. civ. Aceste limite sunt constituite de atingerile permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Totodată, potrivit art. 253 alin. 4 C. civ. persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparaţie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. Astfel, persoana prejudiciată are deschisă calea unei acţiuni în despăgubiri sau în reparaţia patrimonială a prejudiciului chiar nepatrimonial cauzat împotriva autorului dovedit al faptei prejudiciabile. În acest caz sunt aplicabile dispoziţiile din materia răspunderii civile delictuale.

Faţă de aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că este neîntemeiată apărarea pârâtei care a invocat inadmisibilitatea acţiunii reclamantului, acesta având dreptul de a solicita despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de o pretinsă nerespectare a dreptului său la demnitate, existenţa sau nu a acestui prejudiciu şi a celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale urmând a fi stabilită de instanţa judecătorească.

Având în vedere situaţia de fapt reţinută, instanţa constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtei, în temeiul prevederilor art. 1357 şi următoarele din Codul civil, potrivit cărora, oricine este obligat să repare, independent de orice culpă, prejudiciul cauzat de lucrul aflat în paza sa.

Din prevederile legale menţionate rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, comiterea unei fapte ilicite, stabilirea legăturii de cauzalitate dintre aceasta şi consecinţele dăunătoare produse şi vinovăţia făptuitorului.

Astfel, de esenţa răspunderii civile delictuale este cauzarea unui prejudiciu prin încălcarea drepturilor subiective sau a intereselor legitime ale unei persoane, condiţii obiective în absenţa cărora nu se poate stabili obligaţia de reparare în sarcina persoanei responsabile. Vinovăţia, definită ca fiind latura subiectivă a răspunderii delictuale, are rolul de a delimita conduita care poate fi imputabilă făptuitorului, în vederea sancţionării sale, prin angajarea obligaţiei de despăgubire a victimei.

În ceea ce priveşte prejudiciul, acesta este reprezentat de atingerea adusă demnităţii reclamantului, aşa cum este protejată prin dispoziţiile art. 72 C. civ. Dreptul la demnitate face parte din categoria acelor drepturi ale personalităţii care au un obiect ce corespunde unor noţiuni generice de evocare, fără a putea fi definite cu precizie. Astfel, se poate observa că nici legiuitorul nu a dat o definiţie noţiunii respective, mai ales că domeniul demnităţii se analizează în primul rând prin raportare la o serie de valori morale, aşa că prin primul alineat al art. 72 C. civ. se consacră doar existenţa dreptului la respectarea demnităţii oricărei persoane.

Cu toate acestea, având în vedere limitele prevăzute de art. 75 C. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa constantă că pentru a se considera că a fost adusă o atingere demnităţii umane este necesară o anumită intensitate care nu poate fi determinată în mod abstract. Chiar dacă este adevărat că stabilirea unei astfel de atingeri include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În ceea ce priveşte consecinţele negative suferite de reclamant, se poate observa că deşi acesta a invocat restrângerea posibilităţilor financiare pe perioada sărbătorilor de iarnă şi faptul că a suferit astfel un disconfort psihic şi s-a simţit lezat în demnitatea sa, reclamantul nu a făcut dovada existenţei unei vătămări de o importanţă semnificativă şi nici nu s-a putut stabili că situaţia familială, profesională şi socială a fost afectată în vreun fel. Astfel, din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile de la dosar şi răspunsurile pârâtei la interogatoriu, nu a rezultat existenţa unui prejudiciu, în condiţiile în care reclamantul a primit de la bancă în aceeaşi zi în care a solicitat, şi anume, în data de 16.12.2013, suma de 234 lei (răspunsul la întrebarea nr.2 şi documentele de plată), iar pentru diferenţă a fost justificată necesitatea efectuării unor demersuri de stabilire a destinaţiei sumelor intrate în contul reclamantului.

Totodată, este de subliniat că din analiza modului de derulare a operaţiunilor necesare înfiinţării popririi nu reiese că au existat abateri grave de la normele care reglementează executarea silită prin poprire, suma de 75,77 lei, consemnată greşit de către pârâtă, fiind recuperată prin demersurile făcute chiar de către de aceasta, fapt ce dovedeşte buna sa credinţă. De asemenea, este de menţionat că chiar dacă operaţiunea s-a desfăşurat în perioada sărbătorilor de iarnă, când activitatea instituţiilor publice este întreruptă prin zilele naţionale libere, pârâta a efectuat de îndată toate demersurile necesare şi la mai puţin de o lună de la solicitarea reclamantului, respectiv la 09.01.2014, i-a eliberat acestuia suma de 312 lei.

Faţă de cele arătate, instanţa reţine că afectarea demnităţii reclamantului nu a atins intensitatea necesară pentru a constitui o încălcare a dispoziţiilor art. 72 C. civ., fiind respectate limitele prevăzute de art. 75 C. civ., neexistând astfel un prejudiciu.

În acelaşi timp, se poate concluziona că din moment ce fapta pârâtei s-a încadrat în limitele prevăzute de art. 75 C. civ., fiind o ingerinţă care, aşa cum s-a reţinut în concret, nu a atins intensitatea unei încălcări a demnităţii reclamantului, nu există nici faptă ilicită.

Având în vedere că din considerentele expuse rezultă inexistenţa prejudiciului şi a faptei ilicite, instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei şi, prin urmare, va respinge acţiunea formulată de reclamant ca fiind neîntemeiată.

Domenii speta