Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 29.10.2014 sub nr. …., reclamantul Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti, prin Primarul Sectorului 4, a chemat în judecată pe pârâţii P M, P O şi P I E, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună rezilierea contractului de închiriere nr. ….. încheiat între reclamantă şi pârâta P M şi să dispună evacuarea pârâţilor din imobilul situat în …….
În motivarea cererii reclamanta a arătat că între părţi s-a încheiat contractul de închiriere menţionat, ce a avut ca obiect locuinţa situată în ……., iar pârâta PM nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract şi prevăzute de lege, subînchiriind imobilul.
S-a mai arătat că întrucât pârâţii nu au respectat dispoziţiile contractuale, se impune rezilierea contractului şi admiterea capătului de cerere privind evacuarea.
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 1350, 1830, 1831, 1832, 1833 din noul Cod civil şi art. 194 şi urm. Cod procedură civilă.
In susţinerea cererii s-au depus la dosar înscrisuri în fotocopie.
Legal citaţi, pârâţii nu au formulat întâmpinare.
Sub aspectul probatoriului instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Între reclamantă, în calitate de locator, şi pârâta P M, în calitate de titular de contract (chiriaş), s-a încheiat contractul de închiriere nr. …. (filele 11-16), având ca obiect închirierea locuinţei situate în …….
Conform înscrisurilor de la filele 8-10, pârâta menţionată a încheiat un contract de subînchiriere a locuinţei cu numita PD , situaţie în care potrivit art. 49 din Legea nr. 114/1996 şi cap. IV din contractul încheiat între părţi, reclamanta este îndreptăţită să solicite rezilierea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiei de a nu subînchiria locuinţa.
Dat fiind faptul că primul capăt de cerere, având ca obiect rezilierea contractului, este întemeiat, sancţiunea prevăzută de lege fiind în cazul subînchirierii locuinţelor sociale rezilierea contractului, pârâţii ocupă imobilul fără a mai deţine un titlu valabil, astfel că date fiind prevederile art. 555, 1830 şi 1831 din noul Cod civil, şi capătul de cerere privind evacuarea este întemeiat.
Prin urmare, reţinând că reclamanta şi-a dovedit pretenţiile în condiţiile art. 249 din Codul de procedură civilă, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 555, 1270 alin. 1, 1830 şi 1831 C.civ., precum şi cele ale 49 din Legea nr. 114/1996, instanţa urmează a admite cererea de chemare în judecată, a dispune rezilierea contractului de închiriere nr. …., încheiat între reclamantă şi pârâta P M, şi va dispune evacuarea pârâţilor din imobilul situat în …...
Tribunalul Teleorman
Cerere de acordare drepturi de natură salarială. Includerea premiului anual în salariul de bază începând cu luna ianuarie 2011. Plata diferenţelor salariale rezultate. Nelegalitatea cererii.
Judecătoria Sectorul 1 București
În ipoteza în care debitoarea nu a facut dovada achitarii serviciilor prestate de reclamantă, desi această sarcină ii revenea, in conformitate cu art. 249 Cod proc.civ., instanța are în vedere dispoziţiile art. 1270 NCC referitoare la forta obligatorie a
Judecătoria Iași
Divorț cu copii minori. Culpa exclusivă a pârâtei. Măsuri privind minorii
Curtea de Apel Craiova
Stabilirea competenţei în litigii având ca obiect pretenţii derivând din executarea unor lucrări de reabilitate termică a locuinţei
Curtea de Apel Alba Iulia
Activitate impozabilă. Admisibilitatea petitului având ca obiect anularea Raportului de inspecție fiscală care a stat la bata emiterii Decizii de impunere. Prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale în accepțiunea art. 91 alin. 2 și 3 din OUG nr.9