Culpă medicală

Prin sentinţa civilă nr. 2011  instanţa a  dispus următoarele: 1. Condamnă inculpata ww, la o pedeapsă de 20.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută şi sancţionată de art.184 alin.2 şi 4 C.pen. cu aplicarea art.74 lit.a C.pen. şi a art.76 lit.e C.pen.În baza art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.În temeiul art. 82 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 1 an ( un an).Potrivit art. 359 alin. 1 C.p.p. atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83  şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.2.Condamnă inculpatul ww., la o pedeapsă de 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută şi sancţionată de art.184 alin.2 şi 4 C.pen. cu aplicarea art.74 lit.a C.pen. şi a art.76 lit.e C.pen.Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, lit. b şi lit. c, respectiv dreptul de a exercita profesia de medic,  C.pen., pe durata şi în condiţiile  prevăzute de art.71 C.pen.În baza art. 81 alin. 1 şi 2 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei.În temeiul art. 82 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 2 ani( doi ani) şi 4 luni(patru luni), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă  un interval de timp de 2 ani.În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii.Potrivit art. 359 alin. 1 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83  şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.Recalifică excepţia lipsei calităţii procesuale pasive părţii responsabile civilmente formulată de aceasta şi excepţia lipsei procesuale invocate de către X  ca fiind apărări de fond.În temeiul art.346 alin.1 C.p.p. raportat la art.14 C.p.p., art.999 C. civ., si a art.49, 50, 55 din Legea nr.136/1995 admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă M.L. C.Stabileşte pentru inculpata ww. un grad de culpă de 30% şi pentru inculpatul D.D. un grad de culpă de 70% în producerea rezultantului socialmente periculos.Obligă X, în calitate de asigurător al inculpatei şi al părţii responsabile civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B, la plata către partea civilă ww. a sumei de 60.000 euro cu titlu de daune morale aferente gradului de culpă al inculpatei ww.Obligă Y, în calitate de asigurător al inculpatului, la plata către partea civilă ww. a sumei de 75.000 euro cu titlu de daune morale aferente gradului de culpă al inculpatului ww.Obligă X, în calitate de asigurător al părţii responsabile civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B, la plata către partea civilă ww. a sumei 140.000 euro daune morale aferente gradului de culpă al inculpatului ww.(partea vătămată nu va încasa mai mult de 140.000 euro cu titlu de daune morale aferente gradului de culpă a inculpatului ww).Respinge celelalte pretenţii ale părţii civile ww. ca neîntemeiate.În temeiul art.346 alin.1 C.p.p. raportat la art.14 C.p.p., art.999 C. civ., si a art.49, 50, 55 din Legea nr.136/1995 admite acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Clinic de Urgenţă A,  şi a Spitalul Clinic de Urgenţe B, şi, în consecinţă: Obligă X, în calitate de asigurător al inculpatei, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă A a sumei de 1418, 86 lei şi către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe B a sumei de 154,5 lei.Obligă Y, în calitate de asigurător al inculpatului, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă A a sumei de 3310,678 lei şi către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe B a sumei de 360,53 lei. Obligă Y, în calitate de asigurător al părţii responsabile civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B, la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă A a sumei de 4729,54 lei şi către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţe B a sumei de 515,03 lei ( în total părţile  civile  nu vor încasa de la toţi asigurători mai mult de 4729,54 lei - Spitalul Clinic de Urgenţă A şi de 515, 03 lei - Spitalul Clinic de Urgenţe C).În temeiul art.193 alin.4 şi alin.6 C.p.p. obligă inculpata R.E., în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B, să plătească părţii civile M.L.C. suma de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare respectiv onorariu apărător.În temeiul art.193 alin.4 şi alin.6 C.p.p. obligă inculpatul ww., în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B,, să plătească părţii civile ww. suma de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare respectiv onorariu apărător.În baza art. 191 alin. 2 şi 3 C.p.p. obligă inculpata  ww., în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B, la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat din care suma de 400 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.În baza art. 191 alin. 2 şi 3 C.p.p. obligă inculpatul ww., în solidar cu partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B, la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat din care suma de 400 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin  rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din data de,  întocmit în dosarul nr., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei ww. pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2,4 Cod  penal precum şi scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului ww pentru aceeaşi infracţiune, vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2, 4 C. pen., întrucât îi lipseşte un element constitutiv şi anume vinovăţia sub forma culpei.

Cauza a fost înregistrată iniţial pe rolul instanţei la data de

În fapt, s-a reţinut în cuprinsul actului de sesizare al instanţei că la data de 25.06.2004 partea vătămată ww. a fost internată la Spitalul Judeţean B, unde aceasta s-a prezentat întrucât prezenta simptome de naştere prematură, sarcina sa fiind în săptămâna 35.

A doua zi, la data de 26.06.2004, pacienta a prezentat dilataţie şi întrucât aceasta nu era suficientă, iar travaliul nu începuse să se declanşeze, i s-a administrat medicaţia necesară declanşării acesteia, respectiv Citothec fiolă, de către inculpatul ww., care era medic de gardă la Secţia Obstetrică Ginecologie. În jurul orelor 14,00, dilataţia şi poziţionarea fătului fiind corespunzătoare, partea vătămată a fost mutată în sala de naşteri, unde a fost asistată de  inculpatul  ww. - medic de gardă şi  inculpata R.E. - în calitate de moaşă, ajutaţi de asistenta ww., fiind prezente şi două cadre medicale din Secţia Neonatologie, respectiv dr. ww. şi asist. ww.

Din momentul în care partea vătămată a fost introdusă în sala de naşteri, starea sa de agitaţie, firească în asemenea situaţii, s-a amplificat, făcând dificilă colaborarea cu cadrele medicale, aspect care reiese din declaraţiile martorelor ww., ww. şi ale celor doi învinuiţi.

Întrucât fătul era deja angrenat în procesul naşterii iar expulzia sa întârzia, în condiţiile unei colaborări dificile cu partea vătămată,  inculpatul  ww. a decis să se ocupe personal de aceasta pentru a o controla şi dirija mişcările, fiind necesară chiar imobilizarea acesteia, aşa cum reiese din declaraţiile celor doi inculpaţi şi ale martorelor menţionate, iar inculpata R. E. să efectueze epiziotomia pentru uşurarea expulziei, activitate care era şi este în competenţele unei moaşe, învinuitul asistând naşterea pe toată durata acesteia.

Partea vătămată a fost externată la data de 29.06.2004, din foaia de observaţie reieşind că aceasta are o stare generală bună, este afebrilă, cu uter în retragere.

La data de 04.07.2004 sau de 05.07.2004, nu s-a putut stabili cu exactitate, la domiciliul părţii vătămate din mun. a fost chemată martora ww., asistent medical, pentru a scoate firele cu care a fost cusută epiziotomia efectuată, martora observând, în momentul în care a scos al treilea fir, că au început să fie eliminate materii fecale, motiv pentru care a încetat operaţiunea îndrumând-o pe mama părţii vătămate să se prezinte de urgenţă la un medic.

Martora a fost solicitată întrucât partea vătămată se simţea rău, impunându-se astfel deplasarea sa la domiciliul pacientei, martora constatând că aceasta nu evoluează corespunzător, respectiv că nu se prezintă în parametrii normali, doar atunci când a început să piardă materii fecale ca urmare a extragerii celui de al treilea fir.

La data de 05.07.2004 partea vătămată a fost vizitată la domiciliu de medicul de familie ww., chemată de mama sa, care a consultat-o, constatând că la nivelul cicatricei de epiziotomie se evidenţiau materii fecale amestecate cu sânge, motiv pentru care a fost trimisă la medicul ginecolog ww., care i-a acordat primele îngrijiri şi i-a recomandat internarea la Spitalul Judeţean B, medicului relatându-i-se, conform declaraţiei sale că nu au fost probleme la externare, acestea intervenind la domiciliu.

La Spitalul Judeţean B partea vătămată a fost internată la data de 05.07.2004 cu diagnosticul „plagă perineală suprainfectată, stare lipotinică", fiind externată la data de 07.07.2004 cu diagnosticul „plagă perineală suprainfectată cu interesarea sfincterului anal", dispunându-se transferul la Spitalul C, unde a fost internată la data de 08.07.2004 cu diagnosticul „fistulă recto-vaginală postpartum", iar la data de 09.07.2004 a fost supusă unei intervenţii chirurgicale practicându-se anus lateral iliac stâng.

La data de 14.10.2004 partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă A cu diagnosticul "fistulă recto-vaginală, cicatrice post operatorie stenozantă a sfincterului anal extern", fiind supusă unei intervenţii chirurgicale la data de 21.10.2004 pentru diagnosticul „fistulă recto-vaginală, cicatrice post operatorie stenozantă a sfincterului anal extern, ruptură de perineu cu rectocel", apoi externată la data de 02.11.2004.

Partea vătămată a fost reinternată la acelaşi spital în perioada 10.01.2005 -02.02.2005 cu diagnosticul „anus iliac stâng temporar în continuitate după fistulă recto-vaginală operată", la data de 25.01.2005 intervenindu-se chirurgical pentru desfiinţarea colostomei şi efectuarea colocoloanastomozei terminale.

La data de 18.08.2004 partea vătămată s-a prezentat la S.M.L.  unde fiind examinată s-a constatat că prezintă anus contra naturii iar în urma analizei actelor medicale prezentate de aceasta, dată fiind contradicţia dintre diagnosticul stabilit de Spitalul Judeţean B şi Spitalul Clinic de Urgenţă C documentaţia a fost înaintată I.M.L pentru stabilirea diagnosticului şi a corectitudinii conduitei chirurgicale (f.60).

La data de 13.10.2005 partea vătămată a fost examinată la I.M.L., unde a relatat împrejurările în care a născut şi că la data de 30.06.2004 a prezentat primele simptome ale incontinenţei sfincteriene anale, precum şi toate înscrisurile medicale, constatându-se că aceasta a prezentat în luna iunie 2004 plagă perineală, cel mai probabil cu interesarea sfincterului anal, după naştere pe cale naturală cu epiziotomie, complicată în evoluţie cu fistulă recto-vaginală, stenoză anală cicatricială şi incontinenţa sfincterului anal.

Prin raportul de expertiză medico legală traumatologică nr. emis de I.ML. la data de 17.10.2005 s-a concluzionat că leziunile părţii vătămate au necesitat pentru vindecare 200 - 210 zile îngrijiri medicale, arătându-se că stabilirea legăturii de cauzalitate dintre prestaţia medicală şi complicaţiile ulterioare naşterii este de competenţa Comisiei de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale din cadrul, comisie care prin avizul nr. din data de a avizat concluziile raportului de expertiză medico-legală menţionat, stabilind că între manopera efectuată şi complicaţia survenită, respectiv între epiziotomie şi fistula rectovaginală postpartum există legătură de cauzalitate

Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. a verificat şi avizat raportul de expertiză menţionat, precum şi avizul Comisiei de Avizare şi Control, precizând prin avizul nr. din data de, că nu există nici o legătură între scoaterea firelor şi instalarea fistulei, arătând că aceasta ar fi putut fi provocată de trecerea unui fir prin mucoasa rectală, fiind precizat de asemenea, şi faptul că infecţia perineală poate fi propagată de flora vaginală şi vecinătatea rectului

Împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire a învinuitului ww. dată în Rechizitoriul nr. au formulat plângere partea vătămată ww şi inculpata ww.

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. xxs Judecătoria Suceava, în baza art. 2781 alin. 8 lit. c) C.p.p., s-au admis plângerile conexate formulate de petentele ww. şi ww. împotriva dispoziţiei prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava dată prin rechizitoriul dat la în dosarul nr. de scoatere de sub urmărire penală a intimatului ww. menţinută prin rezoluţiile prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. din şi nr. din, toate emise în acelaşi dosar nr., s-a desfiinţat dispoziţia de scoatere de sub urmărire penală precum şi rezoluţiile sus-menţionate, şi s-a reţinut cauza spre judecarea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 şi 4 C. pen., inculpat fiind ww.

În urma abţinerii judecătorului care a admis plângerea formulată de petentele ww. şi ww., cerere ce a fost admisă, dosarul nr. al Judecătoriei Suceava a fost reînregistrat sub numărul. Totodată, acelaşi judecător s-a abţinut de la judecarea cauzei nr. privind săvârşirea de către inculpata ww. a infracţiunii prev. de art.184 alin.2 şi 4 C.pen., parte vătămată fiind ww., cerere ce a fost admisă.

Dosarul al Judecătoriei Suceava a fost reînregistrat sub numărul la data de.

Prin încheierea de şedinţă din data de dată în prezentul dosar, în temeiul dispoziţiilor art. 34 lit.d C.p.p., s-a dispus conexarea dosarului nr.  la dosar nr. apreciindu-se că cei doi inculpaţi trebuie judecaţi împreună având în vedere că infracţiunile pentru care sunt cercetaţi provin din aceeaşi faptă.

În cadrul cercetării judecătoreşti, în temeiul principiilor garantării dreptului la apărare şi contradictorialităţii, potrivit art. 322 şi următoarele C.p.p. instanţa a procedat la audierea inculpatei  ww. care a declarat că  medicul este cel care a administrat citotecul şi la indicaţia lui după aproximativ o oră i-a cerut să-i administreze mialgin şi atripină câte o fiolă intramuscular. La ora 14 partea vătămată avea dureri foarte dese la un interval de 1-2 minute între ele avea contracţii care durau 50-60 de secunde. La ora 8.30 dimineaţa medicul îi spusese că se va ocupa personal de naştere şi toate medicamentele şi acţiunile pe care le-a făcut au fost sub îndrumarea lui. În momentul în care pacienta a fost urcată pe masa de expulzie nu se mai putea nimeni înţelege cu ea. În momentul în care pacienta a devenit agitată, medicul s-a dus în partea stângă a acesteia să o asiste şi i-a ordonat să se îmbrace pentru a asista ea această naştere. Pacienta nu stătea deloc, ţipa îngrozitor iar medicul a împins-o pe burtă pentru a grăbi expulsia fătului. I s-a ordonat să facă epiziotomia(tăierea perimeului lateral în dreptul orei 7). A efectuat această operaţiune în prezenţa şi la indicaţiile medicului. În timpul expulziei pacienta a muşcat medicul într-o parte iar doctorul după ce a fost muşcat a ieşit din salon cerându-i să continue ea. După ce medicul a plecat, s-a ocupat de pacientă, timp în care acesta se mişca şi a fost ţinută de colegele ei. A reuşit să coase rupturile, a cusut chiar şi la suprafaţă, punctele de sutură erau la 1 cm între ele cu fire separate. I-a administrat pacientei medicamente pentru a nu sângera şi apoi aceasta a fost transferată în lehuzia imediată. Doctorul a revenit după aproximativ două ore, l-a văzut discutând cu pacienta dar nu şi examinând-o din punct de vedere medical. A doua zi a verificat partea vătămată şi nu a remarcat prezenţa vreunei inflamaţii la nivelul cusăturilor şi nici aceasta nu i-a spus că ar durea-o. În data de 29.06.2004 a venit la spital la o rudă şi a văzut că pacienta ww. este externată, a rămas mirată şi a întrebat-o dacă este bine, repetându-i totodată şi indicaţiile cu privire la toaletare. Naşterea pacientei ww. a fost una atipică. Toate operaţiunile pe care le-a făcut pacientei ww., respectiv tăierea şi coaserea, trebuie făcute, în cazul unei naşteri atipice de către medic, nu de asistente sau moaşe. La naşterile normale moaşele sunt cele care fac aceste operaţiuni. În momentul în care medicul a fost muşcat de către pacientă, s-a enervat şi a înjurat. În mod normal o pacientă este ţinută în spital 5 zile dacă are o evoluţie normală. Procedura este ca după ce o pacientă este dusă în lehuzia imediată, medicul să verifice plaga şi dacă sângerează sau nu dar în cazul pacientei M.C. nu s-a întâmplat aşa. Medicul ww. nu a cerut ajutorul altor medici şi se obişnuieşte să se ceară acest ajutor în momentul în care creşte tensiunea şi pacienta trebuie după în sala de operaţie. Medicul a răcnit la ea şi i-a cerut să taie pacienta.

Iniţial inculpatul ww. nu a vrut să dea declaraţie în cauză dar apoi a revenit şi în şedinţa de judecată din 23.02.2011 a fost audiat de către instanţă. Inculpatul a arătat, în esenţă, că travaliul a decurs normal, dilataţia era completă în momentul în care pacienta a fost urcată pe masa de operaţie. Nu a putut face sedarea părţii vătămate pentru că sedare nu se face pe masa de operaţie. După ce a pus pacienta pe masa de expulzie colaborarea a fost dificilă. Partea vătămată nu stătea şi din acest motiv i-a spus moaşei să asiste naşterea iar el trebuia să dirijeze expulzia fătului.(…) A stat în sala de naşteri până după naşterea copilului şi după ce acesta a fost preluat de asistentă de medic a plecat din sală fiind solicitat în altă parte. Când s-a întors în sală, după 20-25 de minute, a constatat că toată naşterea fusese rezolvată, inclusiv sutura, placenta fusese eliminată şi pacienta cusută. Partea vătămată nu s-a plâns în zilele următoare că ar fi avut dureri.

A fost audiată şi partea vătămată ww.

De asemenea, au fost  audiaţi martorii  wwwwww.

Fiind declarată terminată cercetarea judecătorească, conform art.339 alin.(2) din C.p.p., analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că situaţia de fapt mai sus prezentată este susţinută de coroborarea mijloacelor de probă astfel:

În fapt, în anul 2004 partea vătămată ww., avea 26 de ani, şi era însărcinată cu primul copil fiind supravegheată în timpul sarcinii de către medicul de familie, martora ww.

În data de 25.06.2004, partea vătămată ww. s-a internat  la Spitalul Judeţean B întrucât prezenta simptome de naştere prematură, sarcina fiind în săptămâna 35.

În data de 26.06.2004 iar a doua zi, partea vătămată a prezentat dilataţie şi întrucât aceasta nu era suficientă, iar travaliul nu începuse să se declanşeze, i s-a administrat medicaţia necesară declanşării acesteia, respectiv o pastilă Citothec de către inculpatul ww., care era medic de gardă.

Din declaraţiile părţii vătămate instanţa reţine că partea vătămată avea dureri puternice şi a solicitat atât medicului, inculpatul ww., cât şi personalului medical să o ajute pentru că nu mai suportă

În jurul orelor 14, întrucât dilataţia şi poziţionarea fătului era corespunzătoare, partea vătămată a fost mutată în sala de naşteri, unde a fost asistată de inculpatul ww. – medic de gardă şi de inculpata ww. – în calitate de moaşă.

Cei doi inculpaţi erau asistaţi de asistenta ww., fiind prezente şi două cadre medicale de la Secţia Neonatologie, dr. ww. şi asistent ww.

În momentul în care partea vătămată ww. a fost introdusă în sala de naşteri, fără se i se administreze vreun anestezic, starea de agitaţie a acesteia, firească în asemenea situaţii, s-a amplificat, făcând dificilă colaborarea cu cadrele medicale, inclusiv cu inculpaţii.

Urcată pe masa de naşteri partea vătămată nu a ascultat de indicaţiile medicului şi ale moaşei şi întrucât fătul era deja angrenat în procesul naşterii, iar expulzia sa întârzia, inculpatul ww. a decis să se nu se ocupe personal de efectuarea epiziotomiei şi a epiziorafiei, aşa cum iniţial i-a spus inculpatei ww. că o va face şi cum era normal în cazul naşterilor atipice, ci s-a poziţionat în laterarul părţii vătămate, partea stângă, pentru a o controla şi dirija mişcările.

 Inculpatul i-a ordonat atunci inculpatei ww. să se îmbrace pentru se ocupa ea de naştere şi să efectueze epiziotomia pentru uşurarea expulzia.

Pentru a uşura expulzia fătului, inculpatul ww a apăsat-o partea vătămată ww. pe burtă în mod puternic.

În momentul expulziei fătului partea vătămată a întors capul şi a muşcat inculpatul.

În momentul în care inculpatul ww. a fost muşcat de partea vătămată, acesta a înjurat şi a părăsit sala de naşteri ordonându-i inculpatei ww. să se ocupe de restul naşterii.

După expulzia fătului, inculpata ww. i-a spus părţii vătămate să se liniştească pentru ai face o injecţie şi să o coase.

Partea vătămată a continuat să se mişte pe masa de naşteri şi în aceste condiţii, inculpata R.E., a practicat  epiziorafia, fără ca inculpatul să revină în sala de naşteri până la finalul operaţiunilor.

După ce s-a realizat sutura părţilor moi, partea vătămată ww. a fost transferată în lehuzia imediată, unde conform declaraţiilor inculpatei, inculpatul a mers şi a vorbit cu pacienta dar nu a controlat-o din punct de vedere medical pentru a verifica cum au fost realizată epiziorafia de către ww.

În ziua următoare, partea vătămată a informat inculpatul că o doare dar, pentru că nu a spus că „nu s-a plâns în mod deosebit” conform declaraţiilor inculpatului, şi i-a spus că este normal să o doară pentru că a născut şi nu a verificat de ce o doare.

Partea vătămată s-a plâns şi unei asistente, care venise să o ajute cu toaleta intimă, despre faptul că o doare dar acesta a ingnorat-o fiind nemulţumită de faptul că după ce a făcut atâta şcoală este nevoită să ajute la toaletarea pacienţilor.

În data de 28.06.2004, în momentul în care medicii părţii responsabile civilmente au venit la vizita mare, medicul dr. ww, a cărei pacientă era, a făcut-o nesimţită şi a certat-o pentru că a muşcat medicul care a asistat-o la naştere.

A doua zi, respectiv la data de 29.06.2004, partea vătămată a fost externată deşi conform chiar declaraţiei inculpatei se obişnuia ca o lehuză să fie ţinută sub observaţie cinci zile, din foaia de observaţie a lui ww. reieşea însă că aceasta are o stare generală bună, este afebrilă, cu uter în retragere.

După ce a ajuns la domiciliul său din mun. familia părţii vătămate a anunţat cabinetul medicului de familie că ww. s-a externat şi un cadru medical a venit acasă pentru a verifica starea în care se găseşte copilul.

Pentru că partea vătămată începuse să se simtă tot mai rău, familia părţii vătămate a luat legătura cu o moaşă de la maternitatea din mun., respectiv cu martora ww., şi i-a solicitat să-i scoată firele cu care era cusută epiziotomia.

Martora ww. a fost de acord şi, în momentul în care a început să scoată firele, la al treilea fir, a observat că odată cu firele ieşea şi materie fecală.

Văzând acest lucru, martora ww. s-a oprit din a scoate firele şi a întrebat de partea vătămată cine se ocupă de ea. ww. a luat legătura cu mama părţii vătămate ww. şi i-a solicitat ca fiica sa să se prezinte de urgenţă la medic.

Iniţial, partea vătămată nu s-a prezentat la medic dar la insistenţele martorei ww. şi pentru că se simţea în continuare rău a mers la Spitalul mun. Rădăuţi, unde a fost primită de către medicul ginecolog ww. Partea vătămată primise trimitere de la medicul de familie pentru a se prezenta la medicul specialist.

Medicul medicul ginecolog ww. i-a acordat părţii vătămate primele îngrijiri şi a recomandat internarea la Spitalul Judeţean B.

Partea vătămată a fost internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă B la data de 05.07.2004 cu diagnosticul „plagă perineală suprainfectată, stare lipotimică”, fiind externată la data de 07.07.2004 cu diagnosticul „plagă perineală suprainfectată cu interesarea sfincterului anal”, dispunându-se transferul la Spitalul C, unde a fost internată la data de 08.07.2004 cu diagnosticul „fistulă recto-vaginală postpartum”, iar la data de 09.07.2004 a fost supusă unei intervenţii chirurgicale practicându-se anus lateral iliac stând.

Cât timp, partea vătămată a stat internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă B a fost sub supravegherea inculpatului ww., care pentru a împiedica pierderile de materii fecale pe anus a introdus în rect meşe de faşă, ce nu a avut nicio justificare din punct de vedere medical ci din contră era de natură să agraveze leziunile aşa cum rezultă din avizul nr. al Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul IML .

La data de 07.07.2004 partea vătămată ww. a fost externată din Spitalul Judeţean de Urgenţă B cu diagnosticul „plagă perineală suprainfectată cu interesarea sfincterului anal”, dispunându-se transferul la Spitalul C, unde a fost internată la data de 08.07.2004 cu diagnosticul „fistulă recto-vaginală postpartum”.

La data de 09.07.2004 ww. a fost supusă unei intervenţii chirurgicale practicându-se anus lateral iliac stând.

Ulterior, la data de 14.10.2004, partea vătămată ww. a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă A cu diagnosticul „fistulă recto-vaginală, cicatrice postoperatorie stenozantă a sfincterului anal extern”, fiind supusă unei noi intervenţii chirurgicale la data de 21.10.2004 pentru diagnosticul „fistulă recto-vaginală, cicatrice postoperatorie stenozantă a sfincterului anal extern, ruptură de perineu cu rectocel” şi a fost externată la data de 02.11.2004.

În acelaşi spital, partea vătămată a fost reinternată în perioada 10.01.2005-02.02.2005 cu diagnosticul „anus iliac stând temporar în continuitate după fistulă recto-vaginală operată”.

La stabilirea situaţiei de fapt mai sus expuse, instanţa a avut în vedere declaraţiile părţilor în limitele prevăzute de art. 69 şi art. 75 Cod procedură penală declaraţiile date de martorii audiaţi în cauză şi înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Astfel, fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul ww. a declarat că la ora 14 a datei de 26 iunie 2004, după declanşarea travaliului, în urma examinării părţii vătămate s-a constatat că dilataţia este completă, iar în timpul naşterii s-a luat decizia practicării epiziotomiei. Din momentul în care s-a urcat pe masa de expulzie, colaborarea dintre întreg personalul aflat în sala de naştere şi gravidă s-a făcut cu mare dificultate, gravida nemaiascultând nicio indicaţie, deşi i s-a explicat în mai multe rânduri ce are de făcut pentru a nu prelungi perioada de expulzie şi a nu afecta fătul. Deşi se  hotărâse să asiste el naşterea, a rugat-o pe moaşă să facă acest lucru din cauza comportamentului total neadecvat al gravidei care pe masa de expulzie a început să dea din mâini şi din picioare, fiind nevoie de trei cadre medicale să o ţină în poziţia corespunzătoare naşterii. (…) În timpul uneia dintre contracţii, gravida a sărit şi l-a muşcat de abdomen, el fiind plasat în stânga ei pentru a ajuta la expulzie, gest pentru care ulterior şi-a cerut scuze în mod repetat, declarând ruşinată că nu şi-l poate explica. Toate aceste amănunte, gravida nu le-a menţionat niciodată. Pentru uşurarea expulziei, fiind vorba şi despre un perineu înalt rigid, s-a practicat după anestezia locală epiziotomia profilactică obligatorie în cazul naşterilor premature, de către moaşă, la indicaţia şi în prezenţa sa. (…) Pentru a lămuri cele afirmate în reclamaţie şi anume că a fost tăiată ca să poată naşte, a precizat încă o dată că naşterea nu poate avea loc dacă dilataţia nu a fost completă, iar epiziotomia se practică în sensul uşurării expulziei, a prevenirii ruperii de părţi moi şi a protejării craniului fetal. 

Din aceeaşi declaraţie a inculpatului, reiese că a părăsit sala de naşteri după ce expulzia fătului a avut loc, şi că acesta a plecat în sectorul ginecologic unde i se solicitase în timpul naşterii de către o asistentă să vadă un caz, iar atunci când a revenit, a constatat că toate procedurile legate de naştere au fost terminate – respectiv expulzia placentei, controlul părţilor moi (vagin, col), sutura colului pe comisuri, fiind vorba de un col nepregătit pentru naştere s-a înregistrat o ruptură pe comisuri de 2 cm care s-a suturat, şi epiziorafia, toate aceste proceduri fiind efectuate de moaşă, o moaşă cu experienţă de 35 de ani, şi care nu i-a declarat învinuitului că ar fi înregistrat vreo dificultate în efectuarea suturilor. Ulterior, după externarea părţii vătămate, atunci când aceasta a revenit la Spitalul Judeţean B la data de 5 iulie,  a constatat că partea vătămată prezenta o plagă perineală prin care pierde materii fecale practicat toaletarea plăgii, aplicarea de meşă locală şi administrarea unei perfuzii cu glucoză, vitamine şi antibiotice, îndrumând pacienta spre un chirurg, explicând membrilor familiei acesteia că este vorba despre o complicaţie, în finalul declaraţie medicul apreciind că nu se poate imputa niciunui cadru medical vinovăţia pentru complicaţia apărută care a survenit din cauze medicale, putând fi amplificată că pacienta nu a respectat conduita totală, respectiv toaleta şi igiena locală, scoaterea firelor în mediu spitalicesc şi evitarea constipaţiei.

În faza de cercetare judecătorească, inculpatul ww. a arătat că partea vătămată avea o dilataţie completă, după un travaliu de şase ore care a decurs în mod normal. Sedarea părţii vătămate nu a fost posibilă întrucât acest lucru nu se face pe masa de expulzie. După ce a pus pacienta pe masa de expulzie colaborarea cu aceasta a fost una dificilă şi din acest motiv i-a spus moaşei să asiste la naştere pentru că el trebuia să dirijeze expulzia. A stat în sala de naştere până după ce s-a născut copilul şi după ce acesta a fost preluat de asistentă şi de medicul specialist a plecat şi el din sală fiind solicitat de o altă asistentă pentru a opri o hemorogie.

Din coroborarea celor două declaraţii rezultă, fără dubiu, că inculpatul ww. recunoaşte că a dat indicaţia de efectuare a epiziotomiei, aspect care se coroborează perfect cu declaraţia inculpatei ww., aceasta din urmă confirmând şi episodul în care partea vătămată l-a muşcat pe medic de abdomen.

Totuşi declaraţia inculpatei ww. nu se coroborează cu depoziţia inculpatului în sensul că acesta ar fi părăsit sala de naşteri pentru analiza unui caz ce-i fusese semnalat în timpul naşterii părţii vătămate, ci din declaraţiile date de inculpata  ww. reiese că după expulzia fătului şi muşcarea sa de către partea vătămată, dr. ww. a înjurat şi a părăsit sala de naşteri fiind foarte supărat de comportamentul neadecvat al gravidei, indicându-i moaşei să execute manevrele necesare terminării naşterii.

Din declaraţia inculpatei ww dată în faza de cercetare judecătorească rezultă că a executat toate operaţiunile sub îndrumarea inculpatului. Naşterea părţii vătămate a fost una atipică iar în cazul acestor naşteri epiziotomiei şi a epiziorafiei se efectuează de către medic şi doar în cazul naşterilor normale aceste operaţiuni se fac de către moaşe.

Din avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din instanţa reţine că partea vătămată, partea vătămată ww. a prezentat fistula recto-vaginală consecutivă epiziotomiei-rafiei practicate cu ocazia naşterii pe cale vaginală din 26.06.2004, şi că fistula recto-vaginală a survenit ca o consecinţă a evoluţiei postoperatorii a plăgii de epiziotomie, complicate prin infecţie favorizată de o tehnică defectuoasă chirurgicală şi de îngrijire inadecvate. Tot din acelaşi aviz rezultă că moaşa( inculpata ww.) putea să efectueze epiziotomia conform atribuţiilor sale, dar având în vedere prematuritatea şi sarcina cu risc era de preferat ca asistenţa să fie asigurată de medic, stabilindu-se că medicul trebuia să asigure personal asistenţa la naştere în cazul unei gravide cu risc crescut. În ceea ce priveşte comportamentul gravidei acesta putea să influenţeze efectuarea epiziotomiei dar în aceste condiţii era necesară sedarea ei şi o analgezie locală corectă

Având în vedere concluziile acestei probe ştiinţifice a expertizei medico-legale, instanţa reţine că în situaţia în care se prezenta partea vătămată medicul trebuia să asigure personal asistenţa medicală la naştere, să efectueze personal atât epiziotomia, cât şi epiziorafia, precum şi celelalte acte medicale specifice naşterii (controlul părţilor moi, tuşeul rectal), şi că  concluziile expertizei sunt certe, fiind redate în paragraful anterior.

Instanţa reţine că prin decizia nr. din data de a Colegiului Medicilor din România – Comisia Superioară de Disciplină, organism care este „autoritatea supremă” de jurisdicţie a cauzelor disciplinare privind medicii s-au constatat următoarele erori de conduită ale inculpatului ww.:

1.declanşarea farmacologică a travaliului s-a făcut prea devreme, la 13 ore de la internare şi la 10 ore de la administrarea primei doze de dexametazonă fără să se aştepte instalarea efectului maxim de profilaxia membranelor hialine cu 24 de ore;

2.declanşarea contractilităţii uterine în cazul de faţă cu citotec provoacă contracţii uterine frecvente şi scurte ca durată, cu relaxare incompletă între contracţii, care nu pot fi controlate, spre deosebire de perfuzia ocitocivă care poate regla în funcţie reactivitatea uterului, apreciindu-se că biciuirea necontrolată a uterului poate să explice agitaţia pacientei în travaliu şi expulzia la o dilataţie incompletă cu ruptură bicomisurală a colului uterin;

3.fistula recto-vaginală survenită în lăuzie este o complicaţie posibilă, deşi rar citată în literatura de specialitate şi se datorează unei tehnici defectuoase de sutură atât prin peretele vaginal, cât şi cel rectal, iar incidentul putea fi recunoscut dacă la sfârşitul intervenţiei se făcea tuşeu rectal;

4.lăuza a fost externată a treia zi de la naştere. Comisia a apreciat că discuţiile din cadrul anchetei cu privire la momentul apariţiei primelor semne de prezenţă a fistulei recto-vaginale (în spital sau la domiciliu) sau cu privire la suprimarea firelor de sutură în a cincea zi de către un cadru mediu la domiciliul lăuzei sunt total irelevante şi încearcă să sugereze incorect vinovăţia altor persoane, în realitate prezenţa traiectului fistulos manifestându-se la 7-8 zile de la naştere, iar nesesizarea mai devreme datorându-se supravegherii superficiale a perioadei de lăuzie în spital

5.Instanţa reţine că inclusiv Comisia Superioară de Disciplină a stabilit că în mod normal naşterea trebuia asistată de medic, fiind o naştere prematură, apreciind că scuza medicului că a lăsat-o pe moaşă să asiste pentru că pacienta era prea agitată este neconvingătoare, şi hotărând că în  orice caz, sutura părţilor moi trebuia să fie efectuată sub analgezice de medic.

Aşadar, însăşi Colegiului Medicilor din România – Comisia Superioară de Disciplină au apreciat că inculpatul ww. a avut mai multe erori de conduită constând în încredinţarea totală sau parţială a obligaţiilor proprii către alte persoane, în lipsa controlului personal, încălcarea obligaţiei medicului care trebuie să dea dovadă de diligenţă maximă în stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat şi evitarea complicaţiilor previzibile la pacientul aflat în îngrijirea sa, precum şi încălcări referitoare la necesitatea consimţământului informat al pacientului pentru orice intervenţie medicală diagnostică sau terapeutică.

Este adevărat că strict din punctul de vedere formal al dreptului procesual penal, decizia nr. a Comisiei Superioare de Disciplină din cadrul Colegiului Medicilor nu constituie o expertiză conformă standardelor procedurale impuse de art. 116 şi. urm. C.p.p. dar acesta este un înscris ce este reţinut  de către instanţă ca mijloc de probă în condiţiile în care se coroborează cu ansamblul probator administrat în cauză. Instanţa apreciază că acestui document nu îi poate fi înlăturată valoarea probatorie ca înscris determinant pentru stabilirea practicii uzuale, conforme, unanim acceptate şi acceptabile în lumea medicală întrucât reflectă concluziile specialiştilor practicieni, întemeiate pe opinii ştiinţifice exprimate în literatura de specialitate, ce trebuie avute în vedere tocmai pentru conturarea acelei conduite adecvate momentelor critice din timpul naşterii constituind modelul ce trebuia urmat de medic, etalonul la care trebuie făcută raportarea, decizia respectivă constituind un înscris a cărei apreciere se face în mod liber, în urma examinării tuturor probelor administrate.

De asemenea, instanţa reţine din declaraţiile celor implicaţi, instanţa reţine în primul rând că nu a existat o informare a părţii vătămate cu privire la actele medicale la care urma să fie supusă, consecinţele şi necesitatea efectuării acestora, şi că nu a fost dovedită existenţa consimţământului său pentru efectuarea epiziotomiei şi a epiziorafiei, iar epiziotomia, şi pe cale de consecinţă epiziorafia a fost executată doar în virtutea practicii medicale uzuale. 

Indiferent dacă actul medical al epiziotomiei practicate era necesar sau nu, ori dacă era cel puţin recomandabil pentru uşurarea expulziei, a ruperii de părţi moi şi a protejării craniului fetal, sau, după cum s-a reţinut în avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală din 25.10.2006, dacă practicarea unei epiziotomii laterale este preferată pentru a preveni accidentele, în anumite configuraţii ale perineului (perineu puţin „înalt”) lezarea sfincterului şi a mucoasei rectale fiind mai frecventă, instanţa reţine pe baza opiniei practicii prezentate de specialişti în cuprinsul avizului de aprobare a expertizei medico-legale şi în cuprinsul deciziei de sancţionare a medicului, necontestată de acesta, că asistenţa la naşterea părţii vătămate care prezenta un risc obstetrical crescut trebuia asigurată personal de medic, acesta trebuind în circumstanţele date să efectueze personal epiziotomia şi epiziorafia.

Instanţa reţine că părăsirea sălii de naşteri, înainte de terminarea procedurilor medicale legate de naştere – şi nu doar fără controlul fătului născut dar mai ales fără verificarea suturilor părţilor moi şi fără efectuarea tuşeului rectal, constituie omisiuni de conduită medicală ale inculpatului ww ce se înscriu în abateri de la bunele practici medicale, încălcări ale obligaţiilor fireşti ce revin medicului care asistă la naşteri cu risc crescut.

Instanţa reţine că ambii inculpaţi din prezenta cauză au fost conştienţi de faptul că în situaţia specială în care se afla partea vătămată naşterea trebuia să asistată personal de medic dar au ales din motive subiective şi care nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate pentru ca moaşa să fie cea care a asistat naşterea.

Relevante asupra poziţiei subiective a inculpaţilor sunt chiar declaraţiile acestora privitoare la existenţa hotărârii iniţiale de a asista medicul însuşi naşterea, ceea ce conduce la concluzia că naşterea era într-adevăr una cu grad de risc, rezoluţia iniţială fiind schimbată în urma comportamentului părţii vătămate de a nu colabora cu cadrele medicale şi pe care inculpatul l-a calificat, în faza de urmărire penală, drept „aberant”, atitudine ce a culminat cu muşcarea medicului de abdomen, în realitate acest incident nefericit fiind adevăratul motiv care l-a făcut pe inculpat să se răzgândească în a o mai asista la sutura părţilor moi, inculpata R.E. declarând că atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească că după expulzia fătului acesta a părăsit sala de naşteri supărat pe comportamentul neadecvat al gravidei.

Concluzia instanţei este că medicul a ignorat aceste efecte ale declanşării medicamentoase cu Citotec a travaliului, iar comportamentul necooperant al părţii vătămate nu poate constitui o scuză şi nu poate înlătura efectele deciziei medicului ww de a nu efectua personal epiziotomia şi epiziorafia, şi cu atât mai mult de a nu efectua tuşeul rectal care ar fi evidenţiat existenţa plăgii perineale.

Susţinerile inculpaţilor în sensul că partea vătămată a fost agitată în sala de naşteri rezultă şi din declaraţiile celorlalte cadre medicale care au fost prezente în sala de naşteri.

Astfel, din declaraţia martorei ww., asistent medical, care a asistat la naşterea părţii vătămate reiese că aceasta a fost foarte agitată pe masa de naşteri, nu a cooperat cu cadrele medicale, respectiv nu a ascultat indicaţiile acestora pe parcursul naşterii, situaţie care într-adevăr, ar putea fi de natură să afecteze calitatea actului medical, însă nu poate conduce la absolvirea de răspundere penală pentru modul în care a fost efectuat acesta

Din raportul de expertiză medico legală traumatologică nr. întocmit de I.ML. laşi la data de 17.10.2005 rezultă că leziunile părţii vătămate M.L.C. au necesitat pentru vindecare 200 - 210 zile îngrijiri medicale, arătându-se că stabilirea legăturii de cauzalitate dintre prestaţia medicală şi complicaţiile ulterioare naşterii este de competenţa Comisiei de Avizare şi Control a Actelor Medico - Legale din cadrul I.M.L.

Comisia de Avizare şi Control a Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L., prin avizul nr. din data de, a avizat concluziile raportului de expertiză medico-legală menţionat anterior, stabilind că între manopera efectuată şi complicaţia survenită, respectiv între epiziotomie şi fistula rectovaginală post partum există legătură de cauzalitate

Comisia Superioară de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. a verificat şi avizat raportul de expertiză menţionat, precum şi avizul Comisiei de Avizare şi Control, precizând prin avizul nr. din data de, că nu există nici o legătură între scoaterea firelor şi instalarea fistulei, arătând că aceasta ar fi putut fi provocată de trecerea unui fir prin mucoasa rectală, fiind precizat de asemenea, şi faptul că infecţia perineală poate fi propagată de flora vaginală şi vecinătatea rectului

 Din avizul  nr. al Comisiei Superioare de Medicină Legală din cadrul I.N.M.L. rezultă, fără dubiu, că fistula recto-vaginală a survenit ca o consecinţă a evoluţiei plăgii de epiziotomie, complicată prin infecţie, infecţie care a fost favorizată de tehnica defectuoasă chirurgicală şi îngrijirea neadecvată. De asemenea, s-a mai arătat că fistula poate fi determinată de sutura inadecvată a plăgii şi favorizată de constipaţie sau igienă locală defectuoasă, infecţia manifestându-se mai tardiv

Aceleaşi concluzii se regăsesc şi în avizul din data de 14.11.2008, precizându-se şi că fistulele recto-vaginale se constituie după naştere, într-un interval de timp variabil, acestea pot fi provocate şi de efectuarea defectuoasă a epiziorafiei (sutura plăgii perineale efectuate prin epiziotomie), existând posibilitatea ca în momentul externării pacientei infecţia perineală să fi fost puţin evidentă şi nesesizată de cadrele medicale, aceasta devenind manifestă doar după 4-5 zile de la naştere

Din declaraţia martorei ww. instanţa reţine că i s-a solicitat de către familia părţii vătămate să-i scoată firele de sutură pentru că aceasta se simţea rău. A început să-i scoată firele şi la al treilea fir s-a oprit pentru că a văzut că iese materie fecală. A luat legătura cu mama părţii vătămate, i-a spus ce are fiica sa şi că trebuie să meargă urgent la medicul specialist pentru că treaba nu este bună..

Declaraţia acestei martore se coroborează cu declaraţia martorei ww. care a arătat că martora V.M. i-a spus că trebuie să meargă urgent la medicul specialist.

Împrejurarea că partea vătămată a fost văzută prima dată de medicul ginecolog ww. care a arătat că partea vătămată era într-o stare febrilă când a venit în ambulatoriu. În momentul în care a examinat local partea vătămată a remarcat o cantitate mică de materie fecală în zona orificiului fistulei vaginale foarte aproape de locul epizotomiei. A îndrumat pacienta la Spitalul Judeţean B iar aceasta a plecat cu salvarea.

Comportamentul inculpatului de a nu acţiona personal pentru protejarea valorii sociale ocrotite de art. 184 C. pen., şi crearea prin transferarea unei sarcini proprii către o altă persoană cu pregătire inferioară a creat un risc nepermis pentru această valoare constând în posibilitatea efectuării unui act medical defectuos - semnificativă în împrejurările concrete de fapt date de starea de agitaţie deosebită a părţii vătămate, cu perineu înalt rigid, de situaţia de naştere prematură, date inclusiv de stresul emoţional al moaşei, care deşi experimentată, s-a văzut în aceste circumstanţe speciale de travaliu violent expusă situaţiei de a practica de una singură manevrele medicale ale naşterii - capătă aşadar valenţele unui comportament antijuridic cu efecte în planul răspunderii penale în sensul antrenării acesteia.

1. În drept,  fapta inculpatei ww., care la data de 26.06.2004, a asistat-o pe partea vătămată ww la naştere, în calitate de moaşă, şi a efectuat în mod defectuos un actele medicale, respectiv epiziotomia şi epiziorafia, care s-a impus pentru expulzia fătului, provocând părţii vătămate o fistulă recto-vaginală, leziune care a necesitat pentru vindecare un număr de 200 - 210 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin 2, 4 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatei efectuare în mod defectuos a  epiziotomia  şi epiziorafia părţii vătămate ww. pricinuindu-i acesteia o vătămare ce a necesitat pentru vindecare 200-210 de zile de îngrijiri medicale.

Rezultatul socialmente periculos constând în producerea unei vătămări a sănătăţii persoanei vătămate, se află în legătură de cauzalitate cu fapta inculpatei.

Sub aspectul laturii subiective, fapta s-a săvârşit sub forma culpei cu prevedere, în sensul că prin efectuarea epiziotomiei  şi epiziorafiei, în condiţiile în care fiind o naştere atipică şi în aceste situaţii medicul este cel care trebuia să efectueze aceste acte medicale aşa cum rezultă din propria declaraţie dată în faza de judecată, iar partea vătămată se mişca în mod continuu,  inculpata a prevăzut rezultatul socialmente periculos(efectuarea unui act medical defectuos şi implicit lezarea părţii vătămate), însă nu l-a acceptat socotind fără temei că acesta nu se va produce.

Având în vedere aceste aspecte, faptul că inculpata nu a respectat dispoziţiile art.15 din Legea nr.461/2001(act normativ ce reglementa la data de 26.06.2004 profesia de asistent medical) potrivit căruia în exercitarea profesiunii asistentul medical acesta respectă demnitatea fiinţei umane şi principiile eticii, dând dovadă de responsabilitate profesională şi morală, acţionând întotdeauna în interesul pacientului, familiei pacientului şi al comunităţii, instanţa constată că în mod corect a fost reţinut şi alin.4 al art.184 C.pen. în stabilirea încadrării în drept a faptei.

Totodată, instanţa apreciază că susţinerea inculpatei, prin apărător că nu poate fi reţinută încălcarea vreunei dispoziţii legale de către aceasta şi că efectuarea acelor acte medicale erau de competenţa moaşei la data săvârşirii faptei şi că în consecinţă nu poate fi reţinută agravanta prev. de alin.4 a art.184 C.pen. Instanţa reţine că legiuitorul a înţeles să incrimineze nu doar încălcarea unei dispoziţii legale în exercitarea unei profesii pentru a se reţine agravanta prev. de alin.4 a art.184 C.pen. ci şi încălcarea unei măsuri de prevedere stabilită pentru exerciţiul unei profesii. Din propria declaraţie a inculpatei R.E. rezultă că aceasta era conştientă că în cazul unei naşteri atipice, cum era cea a părţii vătămate, medicul era cel care trebuia să efectueze actele medicale epiziotomiei  şi epiziorafiei.

La individualizarea pedepsei la care urmează a fi condamnată inculpata instanţa va avea în vedere, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârşită, gradul de pericol social concret ridicat al faptei, numărul mare de zile de îngrijiri medicale ce au fost necesare pentru vindecarea părţii vătămate, circumstanţele personale ale inculpatei, acesta neavând antecedente penale şi având o ocupaţie de care se ocupa în mod corespunzător.

Raportat la aceste criterii instanţa reţine că fapta inculpatei prezintă un grad relativ ridicat de pericol social determinat cu atât mai mult cu cât inculpata era nu o persoană oarecare ci tocmai o persoană pregătită şi plătită să vegheze la sănătatea cetăţenilor, care avea ca principală sarcină de serviciu să ajute şi nu să agraveze starea pacienţilor.

Totodată, instanţa  reţine în stabilirea pedepsei ce va fi aplicată inculpatei că aceasta nu conştientizează, nici în prezent, faptul că nu trebuia să asculte un ordin abuziv al medicului, ordin a cărui respectare a condus la vătămarea gravă a părţii vătămate şi că deşi arătă că regretă ceea ce s-a întâmplat nu realizează că din cauza acţiunilor sale, a unor acte medicale efectuate în mod defectuos şi în condiţii neprielnice, a afectat în mod iremediabil viaţa părţii vătămate.

În baza art. 74 C.pen. instanţa urmează a avea în vedere împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar depusă la dosar.

Prin orientarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, pentru infracţiunea de vătămare corporală prev. de art.184 alin.2 şi 4 C.pen. comisă de inculpată, în temeiul art. 74 al. 1 lit.  C.pen. coroborat cu art. 76 alin. 1 lit.  e C.pen., instanţa consideră că această pedeapsă este necesară şi suficientă pentru îndreptarea şi resocializarea viitoare a acestuia.

Instanţa urmează să aplice inculpatei o pedeapsă de 20.000 lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută şi sancţionată de art.184 alin.2 şi 4 C.pen. cu aplicarea art.74 lit.a C.pen. şi a art.76 lit.e C.pen., pedeapsă ce corespunde scopului prevăzut de legiuitor în art.52 alin.2 C.pen.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 81C. pen., şi anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatei, precum şi aprecierea instanţei că scopul educativ al pedepsei respectiv, reintegrarea în societate, poate fi atins şi fără executarea pedepsei în mod efectiv, instanţa, în baza art. 81 C. pen. va suspenda executarea pedepsei pe o durată de 1 an,  termen stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., acest termen fiind apreciat de instanţă ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatei.

Condiţia prevăzută la art. 81 alin.1 lit. a) C.pen. este întrunită, în cauză fiind aplicată o pedeapsă cu amenda penală.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la lit.b) alin.1 al art.81 C.p., şi anume lipsa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, instanţa reţine, conform fişei de cazier judiciar a inculpatei, că inculpata nu are antecedente penale.

Aprecierea instanţei că „scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia” conform dispoziţiilor prevăzute la lit.c) alin.1 al art.81 C.pen. se întemeiază pe considerente privind împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi persoana inculpatei. Instanţa reţine cu privire la persoana inculpatului lipsa antecedentelor penale, conduita bună a inculpatei anterioară săvârşirii faptei, care au determinat instanţa să reţină în favoarea inculpatei o pedeapsă îndreptată sub minimul special şi aplicarea unei pedepse cu amenda penală.

Potrivit art. 359 alin. 1 C.p.p. va atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83  şi 84 C.pen. privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

2. În drept, fapta inculpatului ww., care la data de 26.06.2004, a încălcat obligaţia efectuării personal a epiziotomiei - epiziorafiei părţii vătămate M.L.C., prin erorile medicale comise cu administrarea/neadministrarea medicamentaţiei au creat starea de agitaţie extremă a părţii vătămate şi  nu a supravegheat personalul medical afla în subordinea sa, creând astfel premisele ca inculpata R.E. să efectueze unele acte medicale defectuoase, menevre ce au avut ca rezultat  apariţia unei fistule recto-vaginală la partea vătămată, leziune care a necesitat pentru vindecare un număr de 200 - 210 zile îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin 2, 4 C.pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii constă în acţiunea  inculpatului de a nu efectua personal epiziotomiei-epiziorafiei părţii vătămate M.L.C., erorile medicale comise cu administrarea/neadministrarea medicamentaţiei ce au creat starea de agitaţie extremă a părţii vătămate, nu a supravegheat personalul medical afla în subordinea sa şi prin neverificarea postpartum a suturii părţilor moi, prin acţiunile sal pricinuind părţii vătămate leziuni ce au necesitat pentru vindecare 200-210 de zile de îngrijiri medicale.

Rezultatul socialmente periculos constând în producerea unei vătămări a sănătăţii persoanei vătămate, se află în legătură de cauzalitate cu fapta inculpatului.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că poziţia subiectivă a inculpatului faţă de infracţiunea săvârşită şi rezultatul socialmente periculos al acesteia, se caracterizează prin culpă fără prevedere, formă de vinovăţie prevăzută de art.19 alin.2 pct.1 lit. b Cod penal. Astfel,  inculpatul D.D., având în vedere profesia sa de medic, putea şi trebuia să prevadă că un cadru medical cu pregătire medie, inferioară lui, chiar dacă cu o experienţă deosebită, poate crea o plagă perineală gravidei în condiţiile de agitaţie maximă a pacientei nesedată ca urmare a lipsei de indicaţie în acest sens din partea medicului însuşi.

La individualizarea pedepsei la care urmează a fi condamnat inculpatul instanţa va avea în vedere, criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârşită, gradul de pericol social concret ridicat al faptei, numărul mare de zile de îngrijiri medicale ce au fost necesare pentru vindecarea părţii vătămate, circumstanţele personale ale inculpatei, acesta neavând antecedente penale şi având o ocupaţie de care se ocupa în mod corespunzător.

Raportat la aceste criterii instanţa reţine că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social determinat cu atât mai mult cu cât inculpatul era nu o persoană oarecare ci tocmai o persoană pregătită şi plătită să vegheze la sănătatea cetătenilor, care avea ca principală sarcină de serviciu să salveze vieţi şi nu să le afecteze în mod iremediabil.

Instanţa va reţine în stabilirea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului faptul că acesta nu a depus toate diligenţele necesare pentru acordarea unei asistenţe medicale de cel mai înalt nivel întrucât a fost iritat de comportamentul părţii vătămate pe masa de naşteri, comportament pe care l-a calificat( în faza de urmărire penală) drept „aberant”, atitudine ce a culminat cu muşcarea medicului de abdomen.

Instanţa are în vedere că inculpatul, în calitatea sa de medic de gardă, cu zeci de ani de experienţă nu a manifestat înţelegerea cerută de profesia sa şi a ignorat tocmai faptul că pentru partea vătămată, femeie gravidă aflată în travaliu, nu există un ghid de bune practici şi nu a dat dovadă de tact, de calm şi răbdare, să reacţioneze prompt şi eficient pentru eliminarea sau diminuarea stresului inerent naşterii, care amplifică durerea ci din contră, s-a enervat şi după ce a înjurat a părăsit sala de naşteri înainte ca naşterea să fie finalizată.

 Instanţa reţine de asemenea, că starea de agitaţie extremă a părţii vătămate ce a provocat conduita culpabilă a inculpatului era o reacţie la „biciuirea necontrolată a uterului”, efect al medicaţiei cu citotec ce provoacă contracţii uterine frecvente şi scurte ca durată, cu relaxare incompletă între contracţii şi care nu pot fi controlate, medicament care îi fusese administrat lui M.C. tocmai de către inculpatul din prezenta cauză.

Totodată, instanţa  reţine în stabilirea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului că aceasta nu conştientizează, nici în prezent, faptul că prin conduita sa culpabilă şi prin nerespectare întocmai a tuturor procedurilor medicale uzuale în cazul unor naşteri premature a afectat în mod iremediabil viaţa părţii vătămate.

De asemenea, instanţa va avea în vedere şi că inculpatul a avut o atitudine nesinceră în faţa organelor de urmărire penală şi al instanţei de judecată prezentând o altă situaţie de fapt decât cea care a rezultat din coroborarea declaraţiei inculpatei R.E., cu a părţii vătămate şi a celorlalte persoane prezente în sala de naşteri. Astfel, inculpatul a încercat să ascundă faptul că a plecat din sala de naşteri în urma muşcării de către partea vătămată, înainte de a se efectua epizorafia iar ulterior nu a verificat partea vătămată din punct de vedere medical ci doar a stat de vorbă cu ea, în condiţiile în care din declaraţiile celorlalte persoane rezultă că după ce medicul a fost muşcat, a înjurat şi a părăsit sala nemairevenind până în momentul în care M.C. a fost transferată în lehuzia imediată.

În baza art. 74 lit.a C.pen. instanţa urmează a avea în vedere împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar depusă la dosar.

Prin orientarea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, pentru infracţiunea de vătămare corporală prev. de art.184 alin.2 şi 4 C.pen. comis de inculpat, în temeiul art. 74 al. 1 lit.  C.pen. coroborat cu art. 76 alin. 1 lit.  e C.pen., instanţa consideră că această pedeapsă este necesară şi suficientă pentru îndreptarea şi resocializarea viitoare a acestuia.

Instanţa urmează să aplice inculpatului la o pedeapsă de 4(patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută şi sancţionată de art.184 alin.2 şi 4 C.pen. cu aplicarea art.74 lit.a C.pen. şi a art.76 lit.e C.pen.

În temeiul art. 71 C.pen. va interzice drepturile  art.64 lit. a, teza a doua, lit. b şi lit. c, respectiv dreptul de a exercita profesia de medic,  C.pen., pe durata şi în condiţiile  prevăzute de art.71 C.pen.

Instanţa nu va interzice dreptul de a alege în autorităţile publice prevăzut teza 1 a art. 64 lit.a C.pen. întrucât prin Hotărârea Hirst c. Marii Britanii pronunţată de Marea Cameră la 06.10.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că deţinuţii, în general, continuă să se bucure de toate drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Convenţie, cu excepţia dreptului la libertate. Art.3 al Protocolului 1 stabileşte obligaţia statelor membre de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere prin scrutin secret în condiţii în care să asigure libertatea de exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, nu este un drept absolut, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în organizarea sistemului electoral, astfel încât să înglobeze propria viziune asupra democraţiei. Corelativ obligaţiei pozitive a statului, cetăţenii statelor membre au dreptul de a-şi exprima voinţa în cadrul alegerilor legislative şi de a nu fi împiedicaţi în mod nejustificat să îşi exercite acest drept. Acestui drept îi pot fi aduse limitări, care nu trebuie, însă, să aducă atingere substanţei dreptului ocrotit, astfel încât să priveze individul de exercitarea lui efectivă, trebuie să urmărească un scop legitim, iar mijloacele folosite nu trebuie să fie disproporţionale(cauza Mathieu – Mohin).

Curtea Europeană a apreciat că orice restricţie a acestor drepturi trebuie să fie justificată şi să urmărească un scop legitim: consideraţii de securitate, în special prevenţia infracţiunilor şi apărarea ordinii publice, ce decurg, în mod inevitabil din condiţiile detenţiei( cauza Silver şi alţii). Curtea a statuat că interzicerea automată a dreptului de participa la alegerile legislative, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând în aceste condiţii o încălcare a art. 3 al Protocolului 1 din Convenţie.

În raport de această hotărâre, instanţa apreciază că natura infracţiunii săvârşite de inculpat nu îl face nedemn de a a-şi exercita dreptul de a alege.

 În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută la lit. c a art. 64 C.pen. referitoare la interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura acelea de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii instanţa apreciază că este necesar să se interzică inculpatului D.D. dreptul de a exercita profesia de medic întrucât prin conduita sa atât în timpul naşterii părţii vătămate cât şi după aceea a dovedit că nu este demn să îndepinească această profesie, profesie ce implică empatia faţă de pacienţi, înţelegerea acestora şi acordarea, în orice moment şi în orice condiţii, a unei asistenţe medicale de înaltă calitate şi în cadrul căreia nu este admis ca prin acţiunea/inacţiunea unui medic o persoană perfect sănătoasă să fie afectată în mod iremediabil din punct de vedere fizic sau psihic.

Instanţa nu va interzice inculpatului şi exerciţiul drepturilor prevăzut de art. 64 lit. d şi e C.pen. întrucât săvârşirea faptei nu relevă un comportament nedemn care să aducă prejudicii interesul superior al copilului şi care să determine interzicerea drepturilor părinteşti şi a celui de a fi tutore sau curator.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere întrunirea cumulativă a condiţiilor legale pentru aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute de art. 81 C.pn., şi anume cuantumul pedepsei aplicate, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum şi aprecierea instanţei că scopul educativ al pedepsei respectiv, reintegrarea în societate, poate fi atins şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie, instanţa, în baza art. 81 C. p. va suspenda executarea pedepsei pe o durată de 2 ani, la care va fi adăugată durata pedepsei ce va fi aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, termen stabilit în condiţiile art. 82 alin. 1 C.pen., acest termen fiind apreciat de instanţă ca fiind de natură să asigure îndreptarea inculpatului.

Condiţia prevăzută la art. 81 alin.1 lit. a) C.pen. este întrunită, în cauză fiind aplicată o pedeapsă de un 4 luni închisoare.

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută la lit.b) alin.1 al art.81 C.p., şi anume lipsa unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, instanţa reţine, conform fişei de cazier judiciar a inculpatului, că inculpatul nu are antecedente penale..

Aprecierea instanţei că „scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia” conform dispoziţiilor prevăzute la lit.c) alin.1 al art.81 C.pen. se întemeiază pe considerente privind împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi persoana inculpatului. Instanţa reţine cu privire la persoana inculpatului lipsa antecedentelor penale şi conduita bună a inculpatului anterioară săvârşirii faptei, care au determinat instanţa să reţină în favoarea inculpatului o pedeapsă îndreptată sub minimul special.

În baza art. 71 alin. 5 C.p. instanţa va suspenda executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359 C.p.p., instanţa va pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 şi 84  C.pen., a căror nerespectare va atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei instanţa reţine că în cauză s-au constituit părţi civile ww. cu suma de 500.000 euro, reprezentând daune morale şi materiale, Spitalul Clinic de Urgenţă A cu suma de 4729,54 lei şi Spitalul Clinic de Urgenţe B cu suma de 515, 03 lei.

Instanţa reţine că atât partea responsabilă civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B cât şi X au invocat în cauză excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale, invocând faptul că în cauză nu pot fi obligaţi la plata de despăgubiri civile.

În şedinţa de judecată din data de 04.05.2011 instanţa a pus în discuţia părţilor recalificarea excepţiilor invocate ca fiind apărări de fond, concluziile părţilor pe acest aspect fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată().

Instanţa constată că aspectele invocate de către cele două părţi sunt apărări de fond şi le analiza ca atare în cele ce urmează, şi în consecinţă: va recalifica excepţia lipsei calităţii procesuale pasive părţii responsabile civilmente formulată de aceasta şi excepţia lipsei procesuale invocate de către X  ca fiind apărări de fond.

Instanţa reţine că în cauză s-au constituit părţi civile ww. cu suma de 500.000 euro, reprezentând daune morale şi materiale, Spitalul Clinic de Urgenţă A cu suma de 4729,54 lei şi Spitalul Clinic de Urgenţe B cu suma de 515, 03 lei.

Conform art. 998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat a- l repara.

Potrivit art. 999 C.civ., omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa.

Conform art. 1003 C.civ. când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire.

Totodată, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art.1000 alin.3 C.civ. faptul că comitenţii răspund de prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat. 

Susţinerea părţii responsabile civilmente în sensul că inculpata R. E. s-a pensionat şi că, în consecinţă, nu mai este prepusul ei şi nu trebuie să răspundă pentru fapta acesteia nu poate fi primită de către instanţă.

Momentul la care trebuie să se raporteze o instanţă judecătorească în momentul în care stabileşte răspunderea comitentului pentru fapta prepusului este data săvârşirii faptei şi nu un alt moment ulterior, cum ar fi cel al sesizării instanţei competente sau al pronunţării hotărârii.

Orice altă interpretare contrară ar da posibilitatea ca orice angajator să se degreveze de răspunderea reglementată de art.1000 alin.3 C.civ. prin încetarea raporturilor de muncă cu prepusul care a săvârşit o infracţiune în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ceea ce este inadmisibil.

Nici susţinerea părţii responsabile civilmente referitoare la faptul că nu trebuie să răspundă civil şi să stea în proces întrucât era asigurată la data săvârşirii infracţiunilor din prezenta cauză iar asigurătorul este cel care trebuie să plătească daunele solicitate de către părţile civile nu este întemeiată.

Instanţa reţine că asigurătorul răspunde pentru fapta culpabilă a prepuşilor comitentului, respectiv a Spitalul Judeţean de Urgenţă B, doar în condiţiile în care se stabileşte în cauză că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de către art.998-999 C.civ. şi a art.1000 alin.3 C.civ.

Însă pentru a se stabili că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina inculpaţilor şi dacă sunt îndeplinite şi condiţiile răspunderii comitenţilor pentru fapta prepuşilor este necesar să fie citate toate părţile pentru a le permite acestora să-şi facă apărări şi să propună probe.

Doar în ipoteza în care se stabileşte că sunt îndeplinite aceste condiţii asigurătorul va răspunde în virtutea legii nr.136/1995 şi al contractului încheiat între părţi.

Referitor la susţinerile asigurătorului X,  aflate la filele 316-319, instanţa apreciază că aceste susţineri privesc strict modul de acordare a despăgubirilor pe cale amiabilă şi nu pe calea unei acţiuni judiciare. Reglementările invocate de către această societate de asigurare privesc strict relaţiile contractuale dintre părţi(putând da naştere dreptului de despăgubire între părţile contractante) şi nu pot fi opuse instanţei de judecată sau terţilor. Mai mult decât atât, instanţa reţine că asigurătorul în cauză invocă anumite  clauze ale unui contract de asigurare pe care nu a şi înţeles să-l depună la dosar.

Instanţa apreciază că în soluţionarea laturii civile trebuie analizat dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale în sarcina inculpaţilor şi mai apoi dacă sunt întrunite condiţiile pentru ca şi comitentul să răspundă pentru fapta prepuşilor săi, inculpaţii din prezenta cauză, şi, mai apoi, dacă există o poliţă de asigurare valabilă.

Pe fondul cauzei instanţa constată că potrivit art. 1169 C.civ., care prevede că ”Cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”, sarcina probei daunelor materiale revenea părţii civile ww.

Rezultă astfel că pentru a opera răspunderea civilă, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, adică o acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecinţe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; vinovăţia autorului faptei ilicite.

În speţă, instanţa apreciază că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpaţilor.

Astfel, materialul probator administrat în cauză a dovedit existenţa faptei ilicite a inculpaţilor şi a vinovăţiei lor.

Instanţa va reţine însă că inculpaţii nu au grade de culpă egale în producerea rezultatului socialmente periculos. Astfel, instanţa apreciază că inculpatul ww. are un grad de culpă mai mare în producerea  rezultantului socialmente periculos în condiţiile în care, în calitate de medic de gardă în data de 26.06.2004, trebuia să vegheze ca naşterea părţii vătămate să decurgă fără niciun incident, să administreze în mod corect medicaţia şi să supravegheze personalul medical aflat în subordinea sa. Instanţa reţine totodată că inculpatul ww. avea obligaţia să efectueze personal sutura părţilor moi şi nu să îi ordone inculpatei să o facă ea şi să părăsească sala de naşteri înainte de finalizarea tuturor operaţiunilor. De asemenea, inculpatul avea obligaţia să supravegheze postpartum partea vătămată ww. în mod efectiv şi nu doar superficial pentru a constata eventualele complicaţii ce au survenit ulterior.

În sarcina inculpatei ww instanţa reţine că aceasta se face vinovată de faptul că a acceptat să supravegheze naşterea părţii vătămate, deşi naşterea era atipică, şi în cazul unei asemenea naşteri medicul este cel care se ocupă personal de aceste operaţiuni, aşa cum rezultă chiar din propria declaraţie dată în faza de cercetare judecătorească, şi de a efectua în mod defectuos sutura părţilor moi.

Susţinerea acestei inculpate în sensul că a ascultat ordinul medicului nu poate să conducă la înlăturarea oricărui grad de culpă în vătămarea părţii vătămate în condiţiile în care orice ordin vădit ilegal sau abuziv, cu a fost cel al inculpatului ww., îi dă dreptul celui care l-a primit să refuze să-l îndeplinească.

Faţă de aceste aspecte, instanţa urmează ca să stabilească pentru inculpata R.E. un grad de culpă de 30% şi pentru inculpatul ww. un grad de culpă de 70% în producerea rezultantului socialmente periculos.

În ceea ce priveşte răspunderea părţii responsabile civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B instanţa reţine că sunt întrunite condiţiile pentru ca această instituţie să răspundă pentru fapta prepuşilor săi.

Astfel, la data săvârşirii infracţiunii, 26.06.2004, atât inculpatul ww. cât şi inculpata ww. erau angajaţi ai Spitalul Judeţean de Urgenţă B, existând deci raportul de prepuşenie, şi aceştia au săvârşit infracţiunea în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu.

În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa constată că deşi partea vătămată ww. a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 500.000 euro reprezentând daune materiale şi morale nu a precizat la cât se ridică daunele materiale solicitate.

Totodată, partea vătămată ww. nu a făcut nicio probă în dovedirea pretenţiilor materiale. Este indubitabil că partea vătămată a făcut cheltuieli pe parcursul convalescenţei sale însă cât timp acestea nu sunt probate, sarcina probei revenindu-i lui ww., nu pot fi acordate de către instanţă.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate în cauză instanţa reţine că este indubitabilă producerea suferinţelor psihice părţii civile ww., atât suferinţele inerente durerii fizice, cât şi datorită împrejurării că, din cauza leziunilor suferite, a fost îngrijită de către mama sa în perioada convalescenţei, fiind pusă într-o poziţie de inferioritate faţă de o persoană care nu suferă de nicio deficienţă.

Suferinţele psihice provocate de fapta reprobabilă a inculpaţilor sunt incontestabile în condiţiile în care partea vătămată, avea 26 de ani, vârstă la care orice persoană normală este capabilă să se îngrijească singură în ceea ce priveşte igiena sa. Or, în condiţiile în care aceste necesităţi elementare sunt asigurate de o altă persoană, chiar şi de către un părinte cum este cazul în speţă, această împrejurare este de natură să producă o suferinţă psihică, pe lângă suferinţa fizică, care nu poate fi cuantificată într-o sumă de bani fixă şi nu există niciun criteriu de evaluare.

Instanţa are în vedere totodată că partea vătămată nu a suferit un accident oarecare pentru ca apoi să necesite pentru vindecare un număr de peste 200 de zile îngrijiri medicale ci a fost lezată în mod grav într-o instituţie a cărui scop fundamental este sau ar trebui să fie tocmai vindecarea persoanelor bolnave şi de către persoane care au o profesie ce presupune, mai întâi de toate, grija faţă de semeni.

Partea vătămată este o persoană de sex feminin care, la vârsta de 26 de ani, fiind însărcinată şi fără, să sufere  de vreo  boală, a ales să nască în Spitalul Judeţean de Urgenţă B, adică în altă localitate decât cea de domiciliu, respectiv mun., tocmai pentru a beneficia de un serviciu medical mai de calitate faţă de cel de la domiciliu, şi din cauza serviciului medical efectuat în mod defectuos de către inculpaţi a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 200-210 zile îngrijiri medicale.

Instanţa reţine că din cauza leziunilor partea vătămată a fost în imposibilitatea de a se ocupa de îngrijirea propriului copil tocmai în primul an de viaţă al acestuia, perioadă care este esenţială pentru dezvoltarea armonioasă a relaţiilor mama-copil, fiind lezate deci şi relaţiile afective cu propriul copil ale părţii vătămate.

Totodată, instanţa reţine că la vârsta de 26 de ani partea vătămată, ca urmare a serviciului medical prestat într-un mod mai mult decât defectuos, a fost diagnosticată cu

incontinenţă a sfincterului anal. Or, pentru o persoană tânără, cum era cazul părţii vătămate, să  nu poată fi capabilă să controleze momentul în care realizează actul fiziologic reflex de eliminare a materiilor fecale este o situaţie intolerabilă, care generează suferinţe ce nu pot fi cuantificate.

Este adevărată susţinerea inculpaţilor, în sensul că nu s-a dovedit prin acte medicale, faptul că partea vătămată nu mai poate avea copii. Instanţa reţine însă că prima încercare a părţii vătămate de a avea un copil s-a soldat cu peste 200 de zile de îngrijiri medicale din culpa tocmai a cadrelor medicale, or, în aceste condiţii ww. poate să fie incapabilă să aibă încă un copil tocmai din cauza traumelor psihice la care a fost supusă.

Instanţa nu poate avea în vedere în soluţionarea laturii civile susţinerile asigurătorilor în sensul că despăgubirile solicitate şi acordate de către Judecătoria Suceava, în alte cauze, sunt mult mai mici în condiţiile în care în urma accidentelor de circulaţie părţile vătămate şi-au pierdut un organ sau prezintă o infirmitate.

Instanţa reţine că se pune în mod eronat semnul de egalitate între victimele accidentelor de circulaţie şi cele ale sistemului medical românesc.

Această comparaţie este vădit eronată întrucât în prima ipoteză este vorba de un eveniment din trafic iar în cauza de faţă este vorba de o femeie, care s-a internat, nu pentru că suferea de vreo boală gravă sau pentru că era victima vreunui accident auto, ci pentru a fi asistată la cel mai natural act din lume: cel al naşterii.

Instanţa reţine că în momentul internării partea vătămată avea dreptul la o îngrijire medicală adecvată şi avea o aşteptare legitimă: primirea unei asistenţe medicale de calitate care să o ajute să nască primul său copil fără probleme, aşa cum se întâmplă în cea mai mare majoritate a cazurilor. Or, partea vătămată a suferit, din cauza actului medical defectuos practicat de inculpaţi, leziuni care au ţinut-o departe de familie şi, implicit de copilul său nou născut, mai multe luni, suferind şi două intervenţii chirurgicale la Iaşi şi la Bucureşti aşa cum rezultă din actele medicale depuse la dosarul cauzei.

Totodată, instanţa reţine din expertiza medico-legală traumatologică efectuată de IML în data de (deci la mai mult de 15 luni de la data la care partea vătămată a născut) că M.L.C. încă prezenta cicatrice perineală la nivelul rafeului ano – vulvar şi tonus al sficterului diminuat. Diminuarea sfincterului anal cu incontinenţă anală relativă îi conferea părţii vătămate o scădere a capacităţii de muncă în valoare de 50% conform baremului ASIROM  pentru încă o perioadă de 6 luni(.).

Aşadar, partea vătămată, pe lângă suferinţele fizice şi pshice prezentate aterior, a avut de suferit şi în ceea ce priveşte exercitarea activităţii sale profesionale.

Totodată, instanţa reţine că din cauza leziunilor suferite, mai ales al incontinenţei anale respectiv pierderea necontrolată de materie fecală, a fost afectată şi viaţa socială a părţii vătămate pentru cel puţin un an şi jumătate, aceasta nu a putut să participe în mod normal la spectacole sau nu a putut face vizitele obişnuite prietenilor de familie.

 Nu este admisibil să se reţină, în nici caz în secolul 21, că o persoană care se prezintă la medic, îşi asumă riscul ca datorită nepriceperii, ignoranţei sau pur şi simplu indiferenţei cadrului medical, să fie externată bolnavă în condiţiile în care s-a internat sănătoasă. Nu poate fi reţinută susţinerea inculpatului ww că instanţa trebuie să se raporteze la soluţionarea prezentei cauze la criteriul medicului pregătit la nivel mediu întrucât nu este admisibil să pretindem cetăţenilor să aibă de la sistemul medical românesc alte aşteptări decât cea de a primi cea mai bună îngrijire medicală posibilă la nivelul actual de dezvoltare ştiinţifică.

Faţă de aceste aspecte, instanţa apreciază că acordarea sumei de 200.000 euro părţii vătămate ww. cu titlu de daune morale constituie o reparaţie echitabilă şi necesară în cauză. În stabilirea acestui cuantum instanţa are în vedere că şi pronunţarea hotărârii de condamnare  a inculpaţilor constituie o modalitate de acordare a satisfacţiei morale părţii vătămate.

Instanţa nu va reţine în stabilirea cuantumului  ce va fi acordat părţii vătămate susţinerile apărătorului acesteia în sensul că suma de 500.000 euro îi este necesară pentru o operaţie ce îi va permite vindecarea completă întrucât necesitatea operaţiei nu este dovedită de nicio probă de la dosar. Mai mult decât atât, în ipoteza în care ww. suferă o nouă intervenţie aceasta are deschisă calea promovării unei noi acţiuni pentru acoperirea unui eventual nou prejudiciu.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu este dovedită de întreg ansamblul probator administrat în cauză.

Instanţa reţine că inculpata ww. şi partea responsabilă civilmente  Spitalul Judeţean de Urgenţă B erau, la data de 26.06.2004, asigurate la X aşa cum rezultă din copiile poliţelor de asigurare depuse.

Inculpatul ww. era, la data săvârşirii faptei, asigurat la Y aşa cum rezultă din copia poliţei depusă.

Instanţa reţine din analiza dispoziţiilor art.49, 50, 55 din Legea nr.136/1995  că societăţile de asigurare menţionate anterior trebuie să plătească părţii vătămate suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale .

Totuşi, dacă în cazul inculpaţilor şi în cazul părţii responsabile civilmente legiuitorul a prevăzut solidaritatea ca modalitate de stingere a obligaţiei de plată, în cazul în care, urmare a dispoziţiilor legii, răspunde societatea de asigurare în locul acestora, solidaritatea nu poate fi preluată, în lipsa unei dispoziţii exprese a legii.

În aceste condiţii, respectând regulile menţionate anterior, instanţa constată că fiecare societate de asigurare a inculpaţilor poate să răspundă doar în limita sumei maxime înscrise în poliţele de asigurare depuse la dosar, respectiv limita de 10.000 euro pentru inculpata ww şi 75.000 euro pentru inculpatul ww.

Pe de altă parte, societatea de asigurare a părţii responsabile civilmente poate fi obligată la întreaga sumă de 200.000 euro, sumă ce se încadrează în plafonul menţionat în poliţa, întrucât Spitalul Judeţean de Urgenţă B, în calitatea sa de angajator a celor doi inculpaţi, poate fi obligat la plata întregii despăgubiri către ww

Totodată, instanţa va avea în vedere la stabilirea sumelor de bani la care vor fi obligate societăţile de asigurare de gradul de culpă diferit al celor doi inculpaţi(aşa cum a fost stabilit la analizarea vinovăţiei – ca şi condiţie necesară pentru angajarea răspunderii delictuale, respectiv pentru inculpata ww. un grad de culpă de 30% şi pentru inculpatul ww. un grad de culpă de 70% în producerea rezultantului socialmente periculos).

Totuşi în ceea ce priveşte sumele ce trebuie plătite, aferente gradului de culpă al inculpatei R.E., instanţa nu va face distincţie între suma de 10.000 euro(limita stabilită prin poliţa de asigurare a acestei inculpate) şi suma totală de plată aferentă culpei acesteia în condiţiile în care există indentitate între societatea de asigurare a acestei inculpate şi cea a părţii responsabile civilmente.

Susţinerile Y referitoare la faptul că instanţa trebuie să se raporteze la plafonul de 60.000 euro stabilit în poliţele de asigurare din anul 2008 nu pot fi reţinute de către instanţă întrucât nu există niciun temei pentru ca instanţa să ignore poliţa de asigurare din anul 2004( care era în vigoare la data săvârşirii infracţiunii) şi să aplice o poliţă de asigurare ulterioară.

Faţă de aceste aspecte, instanţa urmează ca art.346 alin.1 C.p.p. raportat la art.14 C.p.p., art.999 C. civ., si a art.49, 50, 55 din Legea nr.136/1995 va admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă ww.,  va obliga X, în calitate de asigurător al inculpatei şi al părţii responsabile civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B, la plata către partea civilă ww. a sumei de 60.000 euro cu titlu de daune morale aferente gradului de culpă al inculpatei ww., să oblige Y, în calitate de asigurător al inculpatului, la plata către partea civilă ww. a sumei de 75.000 euro cu titlu de daune morale aferente gradului de culpă al inculpatului ww. şi să oblige X, în calitate de asigurător al părţii responsabile civilmente Spitalul Judeţean de Urgenţă B, la plata către partea civilă ww. a sumei 140.000 euro daune morale aferente gradului de culpă al inculpatului ww. şi să respingă celelalte pretenţii ale părţii civile ww., ca neîntemeiate.

Instanţa precizează că în total partea vătămată nu va încasa mai mult de 140.000 euro, de la ambele societăţi de asigurare, cu titlu de daune morale aferente gradului de culpă a inculpatului ww.

În total, partea vătămată va încasa de la cele două societăţi de asigurare suma de 200.000 euro cu titlu de daune morale, după regulile stabilite anterior, putând încasa de la Y, cel mult 75.000 euro, şi diferenţa de la cealaltă societate de asigurare sau întreaga sumă poate fi încasată de la asigurătorul părţii responsabile civilmente.

În ceea ce priveşte cererile formulate de instituţiile medicale instanţa reţine că potrivit art. 998 C.civ. „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.”.

Or, inculpaţii, prin fapta lor de a presta serviciile medicale în mod defectuos părţii vătămate ww., au adus daune sănătăţii acesteia şi sunt obligaţi să repare prejudiciul ocazionat instituţiilor medicale care au acordat asistenţă medicală victimei ulterior faptei lor culpabile.

Instanţa reţine că regulile care se aplică în acest caz sunt indentice cu cele expuse în paragrafele anterioare(referitoare la modalitatea în care răspund societăţile de asigurare pentru fapta inculpaţilor).

Toate condiţiile răspunderii civile delictuale sunt îndeplinite în sarcina inculpaţilor precum şi condiţiile răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Domenii speta

Spete similare