Faliment

Sentinţa nr.364

Data:31.03.2014

Domeniu asociat: faliment

JUDECĂTOR OVIDIU IANA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 17.05.2013 sub nr. 4488/105/2013, creditoarea SC ESZ SA a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea SC SCF SRL.

În motivarea cererii, creditoarea a arătat că între părţi s-au derulat relaţii comerciale in baza unor contracte, potrivit cărora creditoarea furniza debitoarei apa potabila, iar aceasta avea obligaţia sa achite contravaloarea apei pe baza facturilor emise. Intre părţi au existat mai multe neintelegeri cu privire la obligaţiile debitoarei, care, in mod frecvent, a refuzat sa achite integral contravaloarea apei furnizate onorând totdeauna numai parţial obligaţiile pe care si le-a asumat. Pe acest fond, între părţi au existat nenumărate litigii, în cadrul cărora, de fiecare data debitoarea a contestat sumele datorate, susţinând ca a consumat mai putina apă decât i se facturase.

Cu toate acestea, la începutul lunii aprilie 2013 a solicitat debitoarei sa efectueze o confirmare de sold, avand in vedere si dispoziţiile legii contabilităţii, iar la data de 09.04.2013, aceasta i-a comunicat un extras de cont din care rezulta faptul ca îi datora la data respectiva suma de 2.060.631,95 lei, in baza facturilor emise pana la 31.12.2012.

Creditoarea a apreciat că acţiunea promovată de ea trebuie admisă, avanand în vedere recunoaşterea făcuta de către debitoare si faptul ca aceasta nu i-a achitat suma recunoscuta, care este mai veche de 30 zile şi reprezintă o creanţa certa, lichida si exigibila. A susţinut ca debitoarea se afla in stare de insolventa deoarece i s-a solicitat in nenumărate rânduri sa achite contravaloarea serviciilor prestate de creditoare, iar aceasta nu deţine sume de bani disponibile pentru achitarea tuturor datoriilor certe, lichide si exigibile pe care le-a recunoscut.

În drept, creditoarea s-a întemeiat pe art. 3 şi art. 31 din Legea nr. 85/ 2006.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 120 lei şi timbru judiciar de 0,30 lei.

În probaţiune, creditoarea a depus la dosar, în fotocopii, înscrisuri.

Debitoarea SC SCF S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 31 raportat la art. 3 din Legea nr. 85/ 2006.

În motivarea întâmpinării, debitoarea a susţinut că ea nu se afla in stare de insolvenţă, iar datoria invocata de către creditoare nu are un caracter cert, lichid si exigibil, in sensul dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, debitoarea a invocat lipsa caracterului cert, lichid si exigibil al pretinsei creanţe, impunându-se soluţionarea litigiului pe calea dreptului comun. A arătat că intre parti a fost incheiat contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apa nr. 5685/ 2008, ulterior completat cu act adiţional si contractul nr. 5827/2011, in baza căruia au fost emise facturile invocate de creditoare ca fiind neachitate. A susţinut că, începând din luna iunie 2009, creditoarea a început sa factureze contravaloarea lunara a unor cantităţi de apa exorbitante, pe care ea le-a apreciat ca fiind nereale, sens in care soluţia aleasa a fost aceea de acceptare parţiala la plata a fiecărei facturi si înregistrarea in contabilitate doar a sumei acceptate la plata, pana la valoarea unei cantităţi apreciata de departamentul tehnic ca fiind cea stabilita corect in sistem pausal, drept pentru care debitul solicitat de către creditoare, de 2.060.631,95 lei, este unul nedatorat, care nu rezulta dintr-o derulare.corecta a raporturilor contractuale, aceasta suma fiind parţial refuzata la plata.

A arătat că, din corespondenta comerciala purtată între părţi, a comunicat creditoarei faptul ca ea nu a acceptat drept corecte cantităţile facturate, că a sesizat ca exista erori de înregistrare a consumului de apa si că a efectuat plaţi pentru debite calculate conform sistemului pausal, toate acestea pe fondul unor probleme cu aparatele de măsura. A susţinut că acela este momentul iniţial de la care ea a înţeles sa nu mai accepte cantităţile facturate, iar toate adresele ulterioare au constituit un refuz de plată integrala, cat si o motivare a acestui refuz, in condiţiile stabilite în contractul incheiat intre parti.

A susţinut astfel că, in perioada invocata in acţiunea introductiva, au existat înregistrări intre 200.000 – 268.100 m3 de apa lunar, in condiţiile in care comuna Floresti nu înregistra, anterior acestei perioade, un consum mai mare de 70.000 m3, apreciind că, pentru perioada indicata, s-au realizat inregistrari nereale. In acelaşi timp, trebuie avut in vedere ca creditoarea a facturat o cantitate mult mai mare fata decât cantitatea inregistrata de debitoare de la proprii ei consumatori, respectiv locuitorii comunei Floresti.

A invocat că aparatele de măsurat ce efectuau inregistrarea consumului de apa si in anii 2011-2012, perioada care face obiectul prezentei acţiuni, erau greşit montate si determinau erori de inregistrare, imprejurare constatata si de către instanţele de judecata. Astfel, intre parti au existat, pe rolul Tribunalului Prahova, mai multe litigii, care au avut ca obiect obligarea debitoarei la plata contravalorii facturilor care fac si obiectul prezentei cereri, acţiuni care au fost respinse prin hotărârile pronunţate în dosarele nr. 7852/105/2010, nr. 4215/105/2011, nr. 1570/105/2013, nr. 1569/105/2013, nr. 1656/105/2013 şi nr. 3054/105/2010.

A invocat astfel că toate sumele care au făcut obiectul dosarelor respective sunt solicitate si prin cererea de insolvenţă, iar respingerea acţiunilor presupune ca instanţele au stabilit in mod irevocabil ca sumele solicitate nu au un caracter cert, lichid si exigibil.

A apreciat că expertiza metrologică efectuată în dosarul nr. 3054/105/2010 a lămurit toate aspectele tehnice ale prezentei cauze, întrucât expertul a constatat la fata locului ca, la contoarele pentru comuna Floreşti, lipsesc porţiuni de conducta dreapta, fapt ce influenţează corectitudinea indicaţiilor mijloacelor de măsurare, iar prin demontarea apometrului s-a constatat existenta a doua elemente care creează turbulente si produc inregistrari eronate ale consumului de apa. Concluzionând, expertul a susţinut ca aceasta montare greşita a apometrelor realizează o indicare eronata a consumului de apa, drept pentru indicaţiile lor nu pot fi luate in considerare.

Faţă de această situaţie, debitoarea a arătat că posibilitatea stabilirii cantităţii de apa, conform consumului pausal, in condiţiile in care inregistrarile apometrului sunt incorecte, este stabilita conform dispoziţiilor contractului încheiat între părţi, dar si Ordinului nr. 29/N/1993.

A susţinut că, în aceste condiţii, suma solicitată de creditoare nu are un caracter cert si lichid şi din perspectiva faptului ca nu are câtime determinata sau determinabila dintr-un act de creanţa emis de debitoare sau recunoscut de către aceasta, intrucat sumele existente în contabilitatea părţilor sunt diferite. Astfel, conform situaţiei contabile depuse de debitoare, ea a achitat toate facturile invocate in acţiunea introductiva, în timp ce sumele solicitate de către creditoare nu sunt corecte si s-a realizat o imputatie a tuturor plaţilor făcute, intr-o modalitate care nu respecta nici clauzele contractuale, dar nici modalitatea in care debitoarea a înţeles să le efectueze, drept pentru care valoarea de 2.060.631,95 lei, pretinsa de către creditoare, nu are o baza de calcul corecta. In aceste condiţii, si cuantumul penalităţilor este calculat de creditoare intr-un mod unilateral, neavand un caracter cert si lichid.

Debitoarea a susţinut ca modalitatea de stabilire corecta a pretinselor sale obligaţii de plata se realizează numai prin efectuarea unei expertize contabile, care sa verifice inregistrarile contabile ale ambelor parti si sa concluzioneze asupra debitului datorat si penalităţilor aferente.

În ceea ce priveşte situaţia extrasului de cont din data de 09.04.2013, a invocat ca acest document nu demonstreaza recunoaşterea sumelor solicitate de către creditoare, deoarece, în conformitate cu prevederile O.M.F.P. nr. 2861/ 2009, nerespectarea prevederilor referitoare la verificarea si confirmarea soldurilor debitoare si creditoare privind creanţele si obligaţiile fata de terţi constituie abatere si se sancţionează. În aceste condiţii, comunicarea extrasului de cont reprezintă doar o obligaţie fiscala, care nu implica insa recunoaşterea integrala a acestor sume din punct de vedere juridic si contabil.

În acest sens, conform balanţei contabile întocmite pentru luna aprilie 2013, luna cand s-a comunicat extrasul de cont, rezulta faptul suma totala inscrisa in acest extras este împărţita in doua categorii distincte, respectiv sumele care sunt datorate, înscrise in contul „Furnizori" si sumele care sunt refuzate la plata, inscrise in contul 151 „Provizioane", care priveşte, printre altele, sumele litigioase şi sumele incerte.

Debitoarea a considerat că certitudinea si exigibilitatea creanţei pretinse de creditoare nu este determinata doar de nişte înscrieri contabile, intrucat, in aceste condiţii, nu ar mai fi fost necesara si administrarea probei cu expertiza metrologica

Pe de altă parte, debitoarea a susţinut că ea nu se află în stare de insovenţă, astfel cum este aceasta definită de Legea nr. 85/ 2006, respectiv in situaţia in care ar fi trecut 90 de zile de la scadenţă si nu ar fi plătit datoria sa faţă de creditoare. În acest sens, în intervalul de 90 de zile anterior chemării sale în judecată, debitoarea a efectuat către creditoare diverse plaţi în perioada februarie – iunie 2013. Astfel, a invocat că ea a efectuat plaţi permanente, conform facturilor acceptate la plata, si  a încasat diverse sume de la proprii săi consumatori, in mod constant, ceea ce exclude existenta stării de insolvenţă.

Nu în ultimul rând, a precizat că ea este o societate comercială este cu capital integral public, având ca unic asociat Consiliul Local Floresti, cu obiect de activitate distribuţia apei către toti consumatorii din localitate Floresti, respectiv un serviciu public.

In aceste condiţii, a susţinut că ea nu îşi puate permite sa nu plătească, dupa bunul plac, cantităţile de apa solicitate de către creditoare si ca are responsabilitatea ca orice plata sa o efectueze la un consum real, neputand sa achite cantităţi mult mai mari decât cele pe care la rândul său le facturează către populaţie

În probaţiune, debitoarea a depus înscrisuri, în fotocopii.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe art. 205 C. pr. civ. şi pe dispoziţiile Legii nr. 85/ 2006 şi ale art. 379 C. pr. civ.

Debitoarea a înaintat şi precizări scrise, prin care a analizat situaţia fiecărei facturi invocate de creditoare în probaţiune, arătând că acestea au fost acceptate la plată numai parţial, în limita consumului pauşal, diferenţele fiind înregistrate în contabilitatea sa ca sume litigioase şi neavând caracter cert, lichid şi exigibil, iar extrasul de cont invocat de creditoare cuprinzând inclusiv respectivele diferenţe.

Creditoarea SC ESZ SA a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a invocat că, la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, la data de 17.05.2013, nu mai era in vigoare vechiul cod de procedura civila, astfel ca nu mai pot fi invocate dispoziţiile legale conţinute de acesta cu privire la certitudinea, lichiditatea si exigibilitatea creanţei.

Or, cum executarea silita este reglementata in Cartea a V-a Noului Cod de procedura civila, este evident ca textele de lege din aceasta secţiune se refera la respecitva instituţie si nu la procedura insolventei, neputandu-se susţine in prezenta cauza lipsa unui titlu executoriu, deoarece nu este necesara existenta si deţinerea unui titlu executoriu pentru a sec putea formula cerere de deschidere a procedurii insolventei fata de un debitor.

Pe de altă parte, a arătat că, pe baza probelor administrate in cauza, se poate constata ca ea are calitatea de creditor îndreptăţit pentru a formula cerere de deschidere a procedurii insolventei faţă de debitoare.

În acest sens, a arătat că Legea nr. 85/ 2006 nu impune existenta unei creanţe certe, lichide si exigibile constatata printr-un titlu executoriu, pentru a se putea promova o astfel de cerere, creditorul nefiind obligat sa faca dovada detinerii unui titlu executoriu impotriva debltoarei, ci numai sa faca dovada ca deţine o creanta impotriva debitoarei, dovedita prin orice mijloc de proba admis de lege, sa precizeze daca deţine o garanţie reala impotriva debitorului si daca beneficiază de masuri asigurătorii. Pentru dovedirea creanţei sale, creditorul trebuie sa anexeze actele respective, nefacandu-se menţiunea ca este necesara existenta unui titlu executoriu.

Or, debitoarea îi datorează suma de 2.060.631,95 lei, care este recunoscuta prin extrasul de cont din data de 09.04.2013, semnat de aceasta şi, faţă de susţinerile sale, nu are nici o importanta modul in care ea isi tine evidenta contabila, in condiţiile in care recunoaşte ca in contabilitatea sa reclamanta este inregistrată ca si creditor al sumei respective. Astfel, modul in care debitoarea si-a inregistrat facturile in contabilitate nu anulează datoria sa fata de creditoare, iar recunoaşterea in baza extrasului de cont are valoarea juridica a unei recunoaşteri a datoriei fata de ea si in nici un caz nu este un act lipsit de valoare juridica sau contabila.

În aceeaşi ordine de idei, creditoarea a susţinut că dispoziţiile O.M.F.P. nr. 2861/ 2009 impun verificarea si confirmarea soldurilor debitoare si creditoare privind creanţele si obligaţiile fata de terţi, însă nu obliga la confirmarea unui sold inexistent, astfel încât debitoarea avea obligaţia sa faca verificări si sa emită extrasul de cont, insa nu avea obligaţia sa confirme o suma pe care nu o datora.

Totodată, creditoarea a susţinut că datoria debitoarei fata de ea a fost mult mai mare la momentul confirmării soldului ridicându-se la suma de 3.651.818,66 lei, dar recunoscându-se doar suma de 2.060.63l,95 lei, ceea ce înseamnă ca aceasta este o creanţa pe care debitoarea o are inscrisa in contabilitate si îndeplineşte condiţiile impuse de Legea 85/ 2006. a invocat că, pentru suma nerecunoscuta, ea ar fi trebuit sa trimită o nota explicativa, obligaţie lega1a pe care nu a respectat-o.

A invocat că, dacă in cererea de deschidere a procedurii insolventei, ea ar fi arătat ca are o creanţa impotriva debitoarei de 3.651.818,66 lei, asa cum figurează in evidentele sale, iar confirmarea de sold era pentru 2.060.631,95 lei, atunci ar fi putut debitoarea invoca incertitudinea creanţei sale, insa numai pentru diferenţa de 1.591.186,71 lei, însă ea a solicitat deschiderea procedurii insolventei numai în baza unei creanţe de 2.060.631,95 lei, care a fost recunoscută deja.

In ceea ce priveşte susţinerile făcute de debitoare cu privire la litigiile dintre părţi care au fost sau sunt pe rolul instanţelor de judecata, faptul ca ar fi acceptat doar parţial la plata anumite facturi, ca ar fi existat o problema privind montarea apometrelor si ca aceasta ar fi fost dovedita de o expertiza merceologica, a apreciat ca acestea sunt lipsite de relevanta in prezenta cauza, întrucât nu au vreo legătura cu aspectele pe care judecătorul sindic trebuie sa le analizeze in vederea soluţionării cererii de deschidere a procedurii insolventei.

În acest sens, a arătat că ea nu a calculat penalităţi la creanţa pretinsă de la debitoare şi că nu ea a  calculat nici suma pretinsă prin cererea de chemare în judecată, ci chiar debitoarea, conform evidentelor sale contabile, astfel încât aceasta nu poate susţine ca respectiva sumă nu are un caracter cert, lichid si exigibil şi ca nu ar fi stabilita in baza unui act recunoscut de către ea.

Creditoarea a invocat şi faptul că soluţionarea acţiunii de faţă nu are nici o legătura cu raporturile contractuale dintre parti, atâta vreme cat creanţa in baza căreia a promovat cererea este stabilita de debitoare pe baza facturilor înregistrate in contabilitatea sa si indicate in mod concret in extrasul de cont.

În acest sens, cerinţele impuse pentru deschiderea procedurii insolvenţei sunt întrunite, de vreme ce creanţa pretinsă de creditoare prin cererea de chemare in judecata este dovedita prin recunoaşterea de catre debitoare, iar facturile înregistrate în contabilitatea debitoarei sunt mai vechi de 90 zile, in condiţiile in care plata urma sa se faca intr-un termen de 15 zile de la emiterea facturii, scadenta fiind menţionata pe fiecare factura in parte.

In ceea ce priveşte pragul minim al creanţei pentru ca instanţa sa poate dispune deschiderea procedurii, a susţinut ca şi aceasta condiţie este incleplinită, astfel ca nu exista niciun impediment pentru a fi admisa.

Referitor la starea patrimoniului debitoarei, a arătat că modalitatea procedurala obligatorie de contestare a stării de insolvenţă de către debitoare este promovarea unei contestaţii, iar nu pe calea întâmpinării, situaţie în care a invocat inadmisibilitatea susţinerilor debitoarei cu privire la faptul ca ar deţine sume de bani pentru acoperirea creanţei pe care chiar ea a stabilit-o.

A mai susţinut că nu se poate aprecia ca debitoarea nu ar fi in stare de insolvenţă doar pentru faptul ca a achitat, în perioada februarie - iunie 2013, o suma de bani infima in raport cu suma datorata, respectiv aproape 100.000 lei, comparativ cu datoria de peste 2.000.000 lei. În aceeaşi măsură, sumele plătite în perioada februarie - aprilie 2013 sunt achitate anterior emiterii extrasului de cont prin care debitoarea a recunoscut creanţa creditoarei, astfel ca nu se poate susţine ca respectivele plăţi ar putea fi scăzute din suma recunoscuta la 09.04.2013, pentru ca ele au fost luate deja in calcul in momentul emiterii extrasului de cont. Prin urmare, condiţia stării de insolvenţă a debitoarei este pe deplin indeplinita, deoarece cu inscrisurile anexate nu s-a făcut dovada ca dea ar deţine sume de bani cu care ar putea achita creanţa pretinsă.

Pentru termenul de judecată din 11.10.2013 debitoarea SC SCF S.R.L. a înaintat o completare la întâmpinare, prin care a invocat, ca aparare subsidiara, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere că, prin extrasul de cont din 09.04.2013, sunt invocate facturi emise în perioada 07.01.2008 – 31.12.2012, acţiunea fiind formulată la data de 17.05.2013, astfel încât facturile emise în perioada 31.05.2010 – 31.12.2012 se încadrează în termenul de prescripţie de 3 ani.

În aceste condiţii, debitoarea a apreciat că suma de 912.351,78 lei, cuprinsă în facturile aferente perioadei 07.01.2008 – 30.04.2010 şi enumerate în extrasul de cont, este prescrisă .

Debitoarea SC SCF S.R.L. a achitat taxă judiciară de timbru de 200 lei.

La termenul de judecată din 22.11.2013, referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către debitoare, instanţa a arătat că nu o va analiza ca pe o excepţie de sine stătătoare, ci ca o pe o susţinere de fond formulată in apărare, analiză ce va fi făcută cu ocazia soluţionării cauzei in fond.

La acelaşi termen de judecată, creditoarea SC ESZ SA a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de debitoarea SC SCF S.R.L.

Totodată, instanţa a calificat întâmpinarea formulată de debitoare ca fiind o contestaţie a stării  de insolvenţă.

La termenul de judecată din 27.02.2014 instanţa a respins excepţia tardivităţii formulării contestaţiei de către debitoare, invocată de creditoare.

Pentru termenul de judecată din 31.03.2014, pentru când a fost amânată pronunţarea, creditoarea SC ESZ SA a înaintat concluzii scrise, prin care a reiterat susţinerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, solicitând admiterea acţiunii si desmnarea ca administrator judiciar pe Dinu, Urse si Asociaţii SPRL şi, în plus, a arătat că numai în perioada 31.08. - 31.12.2012, debitoarea îi datorează suma de 350.373,21 lei, sold recunoscut şi de aceasta, dar neachitat, în condiţiile în care înregistrarea consumului de apă este asigurat de un aparat de măsurat nou şi montat cu respectarea normelor legale incidente, situaţie necontestată de debitoare, respectiva sumă depăşind de aproximativ şapte ori pragul minim prevăzut de art. 3 pct. 12 din Legea nr. 85/ 2006.

Pe de altă parte, de vreme ce datoria debitoarei faţă de ea este mult mai mare, la momentul confirmării soldului aceasta datorându-i suma de 3.651.818,66 lei, din care a recunoscut, conform extrasului de cont, doar suma de 2.060.631,95 lei, înseamnă că aceasta este o creanţă pe care debitoarea o are înscrisă în contabilitate şi, prin urmare, îndeplineşte condiţiile impuse de art. 3 alin. 1 şi art. 31 din Legea nr. 85/2006.

Creditoarea a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile imperative prevăzute de Legea nr. 85/2006, pentru a admite cererea şi a dispune deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoare, întrucât ea are calitatea de creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, creanţa împotriva patrimoniului debitoarei este certă, lichidă şi exigibilă şi este mai mare de 90 de zile, iar aceasta a depăşit cu mult pragul minim prevăzut de art. 3 pct 12 din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce priveşte starea de insolvenţă a debitoarei, a susţinut că nu se poate aprecia că debitoarea nu ar fi în astfel de stare doar pentru faptul că a achitat o sumă de bani aferentă perioadei februarie - iunie 2013. Astfel, suma de aproximativ 100.000 lei achitată într-o perioadă de 5 luni, comparativ cu datoria de peste 2.000.000 lei, este o sumă mult prea mică.

La rândul său, debitoarea SC SCF S.R.L. a înaintat concluzii scrise, prin care a reiterat susţinerile din cuprinsul contestaţiei şi, în plus, a arătat că  susţinerile privitoare la recunoaşterea debitului datorat, raportat la extrasul de cont invocat de creditoare, au fost înlăturate inclusiv prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr 77/27.09.2013, dar şi că, in ceea ce priveşte aceleaşi sume pretins datorate, i s-a mai comunicat un extras de cont la data de 31.10.2013, care nu a fost confirmat, potrivit adresei nr. 1524/ 19.11.2013.

Analizând actele dosarului şi susţinerile părţilor, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 3 pct. 1 lit. a din Legea 85/ 2006 insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile şi ea este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor, respectiva prezumţie fiind relativă.

Conform pct. 6 şi 12 ale aceluiaşi articol, prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 de zile, iar  valoarea-prag reprezintă cuantumul minim al creanţei, pentru a putea fi introdusă cererea creditorului, care este de 45.000 lei.

Art. 33 alin. 2 prevede că în termen de 10 zile de la primirea copiei cererii creditorului îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă.

Potrivit art. 662 alin. 2 – 4 C. pr. civ., creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu, este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conţine elementele care permit stabilirea lui şi este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Art. 6 alin. 4 din Noul Cod civil prevede că prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

In aceeasi masura, potrivit art. 201 din Legea nr. 71/ 2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Conform art. 1 al. 1 din Decretul nr. 167/ 1958 dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege si potrivit art. 7 alin. 3, prescripţia dreptului cu termen suspensiv începe de la data la care a expirat termenul, iar art. 1 alin. 2 prevede că odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind drepturile accesorii.

Totodata, conform art. 12, in cazul cînd un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită.

Potrivit art. 3 alin. 1 termenul general de prescripţie este de 3 ani.

Art. 16 alin. 1 lit. a şi b prevede că  prescripţia se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia şi prin introducerea unei cereri de chemare în judecata ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanţa judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent, iar art. 17 alin. 1 şi 2 că întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, iar după întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

Cu toate acestea, conform art. 16 alin. 2, prescripţia nu este întreruptă, dacă s-a pronunţat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la ea.

În cauza de faţă, între creditoarea SC ESZ SA, în calitate de furnizor, şi Serviciul public de gospodărire locală Floreşti, având C.I.F. RO 17016370, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul nr. 5685/ 2008, având ca obiect furnizarea serviciilor de alimentare cu apă din sursa Paltinu ( dosar, vol. I, filele 23 - 29 ). Conform clauzelor contractuale, creditoarea avea dreptul de a factura şi încasa lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă furnizate şi să aplice penalităţile aferente creanţelor bugetare în cazul neachitării facturilor la termen, în timp ce beneficiarul avea dreptul de a contesta facturile în cazul în care constata diferenţe între consumul facturat şi cel realizat, urmând a primi răspuns de la creditoare în termen de 30 de zile de la momentul sesizării. Facturarea urma a se face lunar, în baza preţurilor aprobate şi a cantităţilor efective determinate sau estimate, plata acestora urmând a fi efectuată în termen de 15 zile de la data emiterii, astfel cum respectivele date erau înscrise în factură, neachitarea lor în 30 de zile de la data scadenţei atrăgând calcularea de penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii aplicat creanţelor bugetare, fără ca valoarea lor să poată depăşi cuantumul debitului principal. Părţile au convenit ca, în cazul în care în documentul de plată nu se menţionează obiectul său, se consideră că facturile sunt achitate în ordine cronologică. Pe de altă parte, refuzul total sau parţial al beneficiarului de a achita o factură trebuia comunicat în scris în termen de 10 zile de la primirea sa.

Totodată între creditoarea SC ESZ SA, în calitate de furnizor, şi debitoarea SC SCF S.R.L. având C.U.I. 27923016 şi nr. de înregistrare J29/62/ 20.01.2011, în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul nr. 5827/ 2011, cu valabilitate în perioada 01.04.2011 – 31.12.2011, având ca obiect furnizarea apei tratate ( dosar, vol. I, filele 13 - 19 ). Conform clauzelor contractuale, creditoarea avea dreptul de a factura şi încasa lunar contravaloarea apei furnizate, pe baza indicaţiilor aparatelor de măsură sau consumului stabilit în sistem pauşal, cât şi să aplice penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii aplicat creanţelor bugetare, începând cu a 16-a zi de la emiterea facturii. Debitoarea avea dreptul de a contesta facturile în termen de 3 zile de la primire, cât şi obligaţia de a achita contravaloarea facturilor până la data specificată în cuprinsul lor. Totodată, debitoarea putea refuza la plată total sau parţial o factură, în termen de 3 zile de la data primirii sale, nerespectarea termenului echivalând cu acceptarea sumei datorate.

Debitoarea urma a achita facturile în termen de 15 zile de la data emiterii, nerespectarea termenului atrăgând calcularea de penalităţi de întârziere egale cu nivelul dobânzii aplicat creanţelor bugetare.

Prin actul adiţional nr. 1/ 2012 la acest contract părţile au stabilit ca raporturile comerciale dintre ele asă se desfăşoare şi pe parcursul anului 2012 ( dosar, vol. I, filele 21 - 22 ). 

Potrivit art. 24 din Actul constitutiv al debitoarei SC SCF S.R.L., aceasta s-a subrogat Serviciului public de gospodărire locală Floreşti în drepturile şi obligaţiile acestuia ( dosar, vol. I, filele 104 - 108 ).

Prin extrasul de cont nr. 2155/ 12.04.2013 creditoarea SC ESZ SA a notificat-o pe debitoarea SC SCF S.R.L. despre faptul că, la data de 31.12.2012, în evidenţele sale contabile debitoarea figura cu un debit total de 1.897.990,23 lei, aferent unor facturi fiscale emise în perioada 30.09.2011 – 31.12.2012, în timp ce, prin extrasul de cont nr. 2156/ 12.04.2013 creditoarea SC ESZ SA a notificat Serviciului public de gospodărire locală Floreşti despre faptul că, la data de 31.12.2012, în evidenţele sale contabile acesta figura cu un debit total de 1.753.828,43 lei, aferent unor facturi fiscale emise în perioada 28.12.2007 – 28.02.2011, iar ca urmare a acestora, debitoarea a comunicat creditoarei adresa nr. 655/ 17.04.2013 şi extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, prin care a înştiinţat-o că, la data de 31.12.2012, în evidenţele sale contabile, creditoarea figura cu un sold creditor în sumă totală de 2.060.631,95 lei, aferent unor facturi fiscale emise în perioada 07.01.2008 – 31.12.2012 ( dosar, vol. I, filele 6 – 12 ).

În ceea ce priveşte facturile evidenţiate în acest ultim extras de cont, cele aferente perioadei 28.12.2007 – 30.11.2010 au fost emise de creditoare către Serviciul public de gospodărire locală Floreşti ( dosar, vol. I, filele 31 - 51 ), iar în cadrul lor, cele din 28.12.2007 şi 29.08.2008 au privit penalităţi stabilite conform contractului, în timp ce restul au avut ca obiect debit principal  determinat în baza contractului nr. 5685/ 2008, în cuprinsul lor fiind menţionată şi scadenţa plăţii, la 15 zile de la data emiterii. Pe de altă parte, facturile aferente perioadei 30.04. – 31.12.2012 au fost emise de creditoare către debitoarea SC SCF S.R.L. şi au avut ca obiect debit principal determinat în baza contractului nr. 5827/ 2011, în cuprinsul lor fiind menţionată şi scadenţa plăţii, la 15 zile de la data emiterii ( dosar, vol. I, filele 52 - 60 ).

Conform adreselor emise în perioada 05.05.2009 – martie 2010, reiese că Serviciul public de gospodărire locală Floreşti a sesizat creditoarea cu privire la anumite diferenţe la cantitatea de apă facturată în baza contractului dintre părţi, pe care a apreciat-o ca fiind eronată ( dosar, vol. I, filele 172 - 178 ).

Din procesele verbale nr. 4208C/ 03.08.2012 şi nr. 4208F/ 03.08.2012 reiese că la datele de 01 şi 03.08.2012 creditoarea a procedat la montarea şi punerea în funcţiune a unor aparate de măsură a cantităţilor de apă distribuite com. Floreşti, fără ca respectivele înscrisuri să fie semnate de reprezentanţii debitoarei ( dosar, vol. II, filele 17 - 18 ).

Din precizările înaintate de debitoare cu privire la situaţia debitului aferent fiecărei facturi cuprinse în extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, cât şi din ordinele de plată, adresele emise de debitoare către creditoare şi confirmările primire ale acestora ( dosar, vol. I, filele 179 - 310 ) rezultă că, începând cu data de 27.08.2009 şi până la 28.06.2013, Serviciul public de gospodărire locală Floreşti şi, respectiv debitoarea SC SCF S.R.L., au achitat parţial facturile fiscale emise de creditoare în perioada 30.04.2009 – 31.07.2012, în cuprinsul instrumentelor de plată fiind făcută expres imputaţia plăţii de către debitorul datoriei, prin identificarea facturilor aferente debitului achitat în parte, iar pentru facturile emise de creditoare în perioada 30.04. – 31.10.2012 debitoarea SC SCF S.R.L. a procedat la notificarea creditoarei, pe bază de adresă, cu privire la sumele pe care le-a considerat că le-ar datora în conformitate cu prevederile contractului încheiat între părţi.

Din fişa analitică pentru perioada 01.01. – 30.06.2013 reiese că debitoarea a evidenţiat în contul nr. 1511, având ca obiect provizioane pentru litigii, facturile fiscale emise de creditoare, aferente perioadei 07.01.2008 - 30.11.2010, în valoare totală de 1.507.899,84 lei ( dosar, vol. I, fila 77 ).

Din ordinele de plată emise în perioada 13.05. – 04.10.2013 ( dosar, vol. II, filele 20 – 24 ) rezultă că, prin intermediul lor, debitoarea SC SCF S.R.L., a achitat parţial facturile fiscale emise de creditoare în perioada 29.06. – 31.08.2012, în cuprinsul instrumentelor de plată fiind făcută expres imputaţia plăţii de către debitorul datoriei, prin identificarea facturilor aferente debitului achitat în parte.

Prin extrasul de cont nr. 1502/ 14.11.2013 creditoarea SC ESZ SA a notificat-o pe debitoarea SC SCF S.R.L. despre faptul că, la data de 31.10.2013, în evidenţele sale contabile debitoarea figura cu un debit total de 2.504.119,88 lei, aferent unor facturi fiscale emise în perioada 16.11.2011 – 30.09.2013, în timp ce, prin extrasul de cont nr. 1501/ 14.11.2013 creditoarea SC ESZ SA a notificat Serviciului public de gospodărire locală Floreşti despre faptul că, la data de 31.10.2013, în evidenţele sale contabile acesta figura cu un debit total de 1.753.828,43 lei, aferent unor facturi fiscale emise în perioada 28.12.2007 – 28.02.2011, iar ca urmare a acestora, debitoarea a comunicat creditoarei adresa nr. 1524/ 19.11.2013, prin care a înştiinţat-o că nu confirmă respectivele sume, pe care le-a înregistrat în contabilitate în contul nr. 1511, aferent provizioanelor pentru litigii, raportându-se la consumul efectiv de apă  ( dosar, vol. II, filele 25 – 29 ).

Din Registrele de bancă – B.R.D. Agenţia Băicoi şi Trezoreria Floreşti pentru perioada 01.01. – 31.10.2013 reiese că, lunar, debitoarea a avansat diverse sume către creditoare ( dosar, vol. II, filele 78 – 116, 118 ).

Prin Sentinţa nr. 856/ 23.12.2011 pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 7852/105/2010, care este irevocabilă ( dosar, vol. I, filele 128 – 130 ), instanţa a respins cererea formulată de calea ordonanţei de plată de către creditoarea SC ESZ SA în contradictoriu cu debitoarea SC SCF S.R.L.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, creditoarea, în contradictoriu cu debitoarea Serviciul Public de Gospodărie Locală Floreşti, actualmente SC SCF S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor de 890.326,08 lei contravaloare prestaţii şi 37.792,27 lei penalităţi, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii efective şi stabilite în baza Contractului nr. 5685/2008, iar facturile emise au fost însuşite de ambele părţi şi nu au fost achitate.

În ceea ce priveşte certitudinea creanţei invocate, instanţa a reţinut că aceasta nu poate rezulta doar din înscrisurile depuse la dosar, întrucât, în conformitate cu prevederile contractuale, refuzul beneficiarului de a plăti o factură trebuia comunicat împreună cu motivele în 10 zile de la data primirii facturii, şi deşi au existat plăţi parţiale, debitoarea, cel puţin de la 05.05.2009 nu a mai acceptat drept corecte cantităţile facturate şi a efectuat plăţi parţiale doar pentru a-şi acoperi debitele estimate de ea, iar nu ca efect al unei recunoaşteri de datorie. În acelaşi sens a fost şi toată corespondenţa comercială dintre părţi, aceasta valorând atât un refuz de plată integrală, cât şi o motivare a acestui refuz în condiţiile contractului dintre părţi.

Or, în aceste condiţii, s-a considerat că nu poate rezulta caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei doar din contractul cadru şi facturile emise de creditoare, contestate expres cât priveşte cuantumul total şi plătite parţial, şi că dovedirea raporturilor invocate dintre părţi nu poate fi făcută decât în condiţiile dreptului comun, ce permite un probatoriu mai complex, care să aprecieze şi situaţia faptică a respectării efective a obligaţiilor sinalagmatice ale părţilor.

Prin Sentinţa nr. 84/ 13.02.2012 pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 4215/105/2011, care este irevocabilă ( dosar, vol. I, filele 126 – 127 ), instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de emitere a somaţiei de plată formulată de creditoarea SC ESZ SA împotriva debitoarei SC SCF S.R.L.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că, prin cererea înregistrată la data de 19.05.2011, reclamanta-creditoare, în contradictoriu cu pârâta-debitoare Serviciul Public de Gospodărie Locală Floreşti, actualmente SC SERVICII COMUNITARE FLORESTENE SRL, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 475.409,07 lei reprezentând: 469.261,25 lei contravaloare furnizare apă şi 6147,82 lei penalităţi de întârziere, conform contractului nr. 5685/2008, în baza căruia au fost emise facturi fiscale scadente în 31.12.2010, 31.01.2011, 28.02.2011, 31.03.2011 şi 29.04.2011.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat că au fost facturate consumuri exagerate de apă raportat la consumul mediu previzionat de părţi în actul adiţional nr. 1/2009

Instanţa a observat că în speţă se pune problema lămuririi cantităţii de apă ce se pretinde a fi fost livrată de reclamantă pârâtei, aceasta din urmă contestând cantitatea respectivă pe motivul unor înregistrări eronate făcute de apometre.

Cât timp susţinerile pârâtei nu au fost pur speculative, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse, expertize extrajudiciare, instanţa a apreciat că este necesar a se afla adevărul asupra calităţii măsurătorilor făcute de apometre în teritoriul vizat de contractul dintre părţi şi întrucât aspectul vizând cantitatea apei livrate nu este pe deplin lămurit în cauză, iar lămurirea sa implica administrarea altor probatorii decât înscrisurile, instanţa a considerat că este necesară o expertiză tehnică care să realizeze aceste verificări, probă incompatibilă însă cu procedura somaţiei de plată.

Prin Sentinţa nr. 399/ 22.11.2012 pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 3054/105/2010, care este definitivă ( dosar, vol. I, filele 162 – 169 ), instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta SC ESZ SA în contradictoriu cu pârâta SC SCF S.R.L.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODĂRIE LOCALĂ FLOREŞTI, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.092.310,33 lei din care 945.780,41 lei reprezintă contravaloare apă furnizată iar 146.529,92 lei penalităţi calculate conform contractului, sume stabilite în baza contractului nr. 5685/2008.

Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucâtin mod unilateral, reclamanta a procedat la montarea unui apometru pe teritoriul administrativ al oraşului Băicoi, pretinzând ca astfel are posibilitatea să măsoare cantitatea de apa furnizata către comuna Floreşti, iar din acel moment a trimis facturi fiscale prin care solicita plata unor cantităţi aberante, uriaşe de apa, care nu puteau sa fie consumate nici de oraşe mai mari.

Pe parcursul procesului pârâtul a invocat că, în conformitate cu Hotărârea nr. 100 din 23.12.2010 a Consiliului Local Floreşti, s-a dispus înfiinţarea S.C. SCF S.R.L. societate care se subrogă pârâtului SERVICIUL PUBLIC DE GOSPODĂRIE LOCALĂ FLOREŞTI în drepturile şi obligaţiile acestuia, inclusiv în litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

În data de 26.09.2011 reclamanta, ca urmare a faptului ca, de la data promovării cererii de chemare in judecata si pana la această dată, pârâta a efectuat unele plaţi in baza facturilor indicate in cererea de chemare in judecata, a precizat cuantumul sumei solicitate la suma totală de 1.288.228,31 lei, compusă din 898.930,65 lei reprezentând contravaloare facturi, 375.877,080 lei penalităţi calculate conform clauzelor contractuale şi 13.420,58 lei penalităţi calculate în baza facturilor.

Instanţa de judecată a reţinut că, în baza contractului încheiat între părţi, reclamanta a furnizat paratei  diferite cantitati de apa,  evaluate de contorul montat de catre furnizor, pentru care a emis facturi neachitate de catre parata, iar refuzul paratei este întemeiat pe contestarea cantităţilor de apa inregistrate ca fiind  furnizate  de catre contor, peste cantitatea maxima stabilita prin Actul aditional  nr. 1/2009 la Contract.

Or, potrivit raportului de expertiza metrologie initial si completării la acesta, a rezultat ca mijloacele de masurare nu au fost montate corect, in conformitate cu instructiunile de montaj, exploatare si intretinere, fapt ce influenţează corectitudinea mijloacelor de măsurare. Expertul a concluzionat că nerespectarea instrucţiunilor de montaj poate conduce la indicarea eronata a consumului de apa datorita perturbaţiilor de curgere a apei, recomandând plata consumului de apa in sistem pauşal.

Instanta a apreciat ca, atata timp cat apometrele au  inregistrat eronat cantitatile de apa, sumele înscrise in facturile emise de reclamantă nu reflecta echivalentul real al volumului de apa livrata si, in consecintă, creanta nu este certa, neputându-se contrazice o proba ştiinţifica asa cum este expertiza metrologică dispusă in cauza.

Prin Decizia nr. 77/ 27.09.2013 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti - Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 3054/105/2010 ( dosar, vol. II, filele 31 – 39 ), instanţa a respins, ca neîntemeiat, apelul reclamantei formulat împotriva Sentinţei nr. 399/ 22.11.2012.

În motivarea hotărârii, instanţa de control judiciar a reţinut că obiectul acţiunii a constat în obligarea pârâtei la plata contravalorii facturilor emise pentru consumul aferent perioadei 01.06.2009 – 31.03.2010 şi a penalităţilor aferente, volumul consumului fiind contestat de pârâtă.

S-a apreciat că instanţa de fond în mod corect s-a raportat la concluziile expertului merceolog, care a stabilit că, pe fondul neregularităţilor existente la apometrele folosite de reclamantă, încă de la momentul montării lor, înregistrările furnizate de acestea nu au fost reale, cu atât mai mult cu cât, în derularea relaţiilor contractuale dintre părţi, încă din luna aprilie 2009, pârâta a semnalat reclamantei respectivele probleme, care au şi determinat-o să refuze la plată unele facturi, efectuând numai plăţi parţiale. Totodată, pârâta a întreprins demersuri şi al alte instituţii cu atribuţii de reglementare în serviciile de utilităţi publice, pe care le-a înştiinţat despre neregulile seizate în facturarea consumului de apă.

Pe de altă parte, instanţa de apel a considerat că extrasul de cont invocat de reclamantă nu are valoarea unei recunoaşteri de datorie, cu atât mai mult cu cât în balanţa de verificare aferentă lunii aprilie 2013 au fost evidenţiate sume cu titlu de provizioane pentru litigii în contul 1511.

Prin încheierea şedinţei publice din data de 05.04.2013 pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1569/105/2013 ( dosar, vol. I, filele 133 – 134 ), instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarea SC ESZ SA în contradictoriu  cu  debitoarea SC SCF S.R.L.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, creditoarea, în contradictoriu cu debitoarea, a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată pentru suma totală de 633.979,41 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă -522.257,61 lei şi penalităţi calculate conform clauzelor contractuale - 81.721,80 lei, sume stabilite în baza contractului nr. 5827/ 2011.

Debitoarea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât suma solicitată este una nedatorată, iar pentru facturile emise a fost înregistrat un refuz de plată, având în vedere că, în urma expertizelor realizate în alte cauze, s-a constatat că există anumite deficienţe de înregistrare la contoarele montate de creditoare pentru stabilirea consumului real.

Instanţa a reţinut că facturile emise de creditoare au fost acceptate doar parţial la plată, aspect ce rezultă din menţiunile efectuate de debitoare chiar pe facturi şi din corespondenţa purtată între părţi, situaţie în care, pentru stabilirea cuantumului sumelor datorate potrivit contractului este necesară administrarea unor probatorii complexe, care exced cadrului procesual al ordonanţei de plată.

Prin încheierea şedinţei publice din data de 05.04.2013 pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1570/105/2013, care este irevocabilă ( dosar, vol. I, filele 131 – 132 ), instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de creditoarea SC ESZ SA în contradictoriu  cu  debitoarea SC SCF S.R.L.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, creditoarea, în contradictoriu cu debitoarea, a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată pentru suma totală de 551.936,37 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă -533.385,92 lei şi penalităţi calculate conform clauzelor contractuale - 18.550,45 lei, sume stabilite în baza contractului nr. 5827/ 2011

Debitoarea a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii ca neîntemeiată, întrucât suma solicitată este una nedatorată, iar pentru facturile emise a fost înregistrat un refuz de plată, având în vedere că, în urma expertizelor realizate în alte cauze, s-a constatat că există anumite deficienţe de înregistrare la contoarele montate de creditoare pentru stabilirea consumului real.

Instanţa a reţinut că facturile emise de creditoare au fost acceptate doar parţial la plată, aspect ce rezultă din menţiunile efectuate de debitoare chiar pe facturi şi din corespondenţa purtată între părţi, situaţie în care, pentru stabilirea cuantumului sumelor datorate potrivit contractului este necesară administrarea unor probatorii complexe, care exced cadrului procesual al ordonanţei de plată.

Prin Sentinţa nr. 147/ 17.04.2013 pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia a II-a Civilă, de Contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 1656/105/2013, care este irevocabilă ( dosar, vol. I, filele 156 – 161 ), instanţa a respins cererea formulată de creditoarea SC ESZ SA în contradictoriu cu debitoarea SC SCF S.R.L.

În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, în contradictoriu cu debitoarea, a solicitat obligarea sa la plata sumei de 840.959,83 lei reprezentând contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă pe care le-a asigurat în valoare de 772.346,70 lei şi penalităţi calculate conform clauzelor contractuale în cuantum de 68.613,13 lei, conform contractului nr. 5827/2011, în baza căruia au fost emise facturi fiscale scadente în 31.12.2010, 31.01.2011, 28.02.2011, 31.03.2011 şi 29.04.2011.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a invocat că, începând din luna iunie 2009, creditoarea a început să factureze contravaloarea lunară a unor cantităţi de apă exorbitante pe care debitoarea le-a apreciat ca fiind nereale, sens în care a acceptat parţial la plată fiecare factură şi a înregistrat în contabilitate doar suma acceptată la plată, respectiv până la valoarea unei cantităţi  stabilită corect în sistem pauşal.

A mai arătat că între părţi au existat pe rolul Tribunalului Prahova mai multe litigii care au avut ca obiect obligarea debitoarei la plata contravalorii facturilor emise, acţiuni care au fost respinse.

Instanţa a reţinut că debitoarea contestă sumele presupus datorate, faţă de faptul că între părţi au existat şi există litigii cu privire la sumele pe care le-ar datora în baza contractului nr.5827/2011, iar în dosarul nr. 3054/105/2010 aflat pe rolul Tribunalului Prahova a fost efectuată o expertiză tehnică cu privire la aparatele care înregistrează consumul de apă, drept pentru care, pentru stabilirea corectă a sumei datorate, în mod corect debitoarea a invocat apărări de fond incompatibile cu procedura ordonanţei de plată, respectiv efectuarea unei expertize contabile, urmând a se folosi procedura de drept comun, în cadrul căreia se pot administra probatorii complexe.

Analizând cererea de chemare în judecată prin raportare la condiţiile impuse pentru a se putea dispune deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea SC SCF S.R.L., instanţa reţine că prezumţia stării vădite de insolvenţă a debitorului este una relativă, putând fi astfel înlăturată prin proba contrară.

În cauza de faţă, instanţa apreciază, pe de o parte, că pretinsa creanţă invocată de creditoare, în sumă totală de 2.060.631,95 lei, aferentă unor facturi fiscale emise în perioada 07.01.2008 – 31.12.2012, nu întruneşte cerinţele unei creanţe certe pentru a sta la baza promovării unei acţiuni precum cea de faţă, iar, pe de altă parte, deşi cu privire la o parte dintre debitele înregistrate faţă de creditoare, debitoarea nu le-a plătit integral nici după 90 de zile de la scadenţă, această situaţie nu a fost determinată de o eventuală stare de insolvenţă vădită a acesteia din urmă.

În acest sens, aparent, creanţa pretinsă de creditoare are un caracter cert - obligaţia debitoarei de a achita facturile emise de creditoare rezultând din contractele nr. 5685/ 2008 şi nr. 5827/ 2011, lichid - obiectul ei fiind determinat prin facturile fiscale emise de creditoare, care sunt opozabile debitoarei de la momentul emiterii lor, conform clauzelor contractuale, cât şi exigibilă – fiind depăşit termenul de 15 zile de la data emiterii fiecărei facturi, obligaţia debitoarei ajungând la scadenţă.

Cu toate acestea, instanţa constată că, potrivit impresiunii de ştampilă de pe prima pagină a acţiunii, instanţa a fost învestită cu soluţionarea prezentei cauze la data de 17.05.2013, iar creanţa invocată de creditoare are în compunere şi debite rezultate din facturi fiscale emise în perioada 07.01.2008 – 30.04.2010. Or, având în vedere că dreptul la acţiune s-a născut, potrivit clauzelor contractuale, după expirarea termenului de 15 zile de la data emiterii fiecărei facturi, acestea apar ca fiind prescrise. Chiar dacă din actele dosarului a rezultat că au fost promovate de către creditoare mai multe acţiuni în instanţă pentru obligarea debitoarei la plata unor sume incluzându-le şi pe cele cuprinse în respectivele facturi, instanţa nu poate considera că ar fi fost întrerupt cursul prescripţiei, de vreme ce toate acestea au fost respinse în mod irevocabil, cu excepţia uneia singure, care a fost respinsă de instanţa de fond şi de cea de apel, neexistând dovada că în respectiva cauză s-ar fi promovat recurs.

Pe de altă parte însă, cum, din actele dosarului a reieşit că, de-a lungul timpului, debitoarea a efectuat plăţi parţiale aferente inclusiv debitelor materializate în facturile fiscale emise în perioada 30.04.2009 – 30.04.2010, aceste plăţi sunt de natură a conduce la întreruperea termenului de prescripţie, având natura unei recunoaşteri a dreptului a cărui acţiune se prescrie, existând astfel posbilitatea ca, pentru unele dintre aceste creanţe, la momentul sesizării instanţei cu prezenta cauză prescripţia să nu se fi împlinit. Pentru aceste motive nu se poate accepta de plano susţinerea debitoarei din cuprinsul completării la întâmpinare în sensul că dreptul la acţiune cu privire la creanţa de 912.351,78 lei cuprinsă în facturile emise perioada 07.01.2008 – 30.04.2010 ar fi prescris.

În ceea ce priveşte sumele evidenţiate în extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, instanţa reţine că cele aferente facturilor fiscale emise în perioada 07.01.2008 – 30.04.2012 reprezintă sumele pe care debitoarea le-a contestat ca fiind datorate, motivat de neregularităţile modalităţii de stabilire a cantităţilor de apă de apometrele folosite de creditoare, diferenţe rămase până la valoarea cuprinsă în fiecare factură fiind achitate deja. Or, cum o astfel de contestaţie nu a fost una pur formală, anterior formulării acţiunii de faţă debitoarea evidenţiind în contul de provizioane pentru litigii facturile fiscale respective, pe baza respectivului argument fiind declanşate mai multe litigii între părţi, în urma cărora debitoarea a avut câştig de cauză, în unul dintre acestea apărările debitoarei fiind confirmate chiar de către o expertiză merceologică, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă, începând cu data de 05.05.2009, a notificat-o pe creditoare despre existenţa anumitor probleme în ceea ce priveşte modul de determinare a cantităţilor de apă facturate, instanţa consideră că aceste sume nu pot avea caracterul unor creanţe certe pe care creditoarea să se întemeieze în mod legitim la susţinerea deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de partea adversă.

În aceeaşi ordine de idei, contrar aprecierilor creditoarei, nu se poate da valoare probatorie absolută unui extras de cont emis de către debitoare, în sensul de a aprecia că sumele cuprinse în acesta au natura unor creanţe certe, ignorându-se înregistrările anterioare din contabilitate, din contul de provizioane pentru litigii, toate litigiile purtate între părţi cu privire la valoarea corectă a debitelor datorate de debitoare şi faptul că, din celelalte probatorii a rezultat că debitoarea a înţeles să consemneze în cuprinsul respectivului document exact sumele contestate de ea că le-ar datora, diferenţele până la valoarea totală ale fiecărei facturi fiind achitate.

Mai mult, faţă de contestarea constantă de către debitoare a cantităţilor de apă facturate de creditoare, apar plauzibile susţinerile sale conform cărora extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013 a fost emis nu atât ca o recunoaştere a creanţelor pretinse de către furnizor, ci pentru a nu fi sancţionată, ţinând cont de dispoziţiile art. 28 alin. 1 din O.M.F.P. nr. 2861/ 2009, potrivit cărora creanţele şi obligaţiile faţă de terţi sunt supuse verificării şi confirmării pe baza extraselor soldurilor debitoare şi creditoare ale conturilor de creanţe şi datorii care deţin ponderea valorică în totalul soldurilor acestor conturi, potrivit "Extrasului de cont" (cod 14-6-3) sau punctajelor reciproce scrise, iar nerespectarea acestei proceduri, precum şi refuzul de confirmare constituie abateri de la prezentele norme şi se sancţionează potrivit legii.

Cu privire la sumele aferente facturilor fiscale emise în perioada 31.05. – 31.12.2012, se constată că în extrasul de cont respectiv debitoarea a înscris numai valorile pe care a considerat că le-ar datora în mod real, iar deşi la acel moment nu fuseseră efectuate plăţi în contul acestora, pe parcursul prezentului proces s-a dovedit că, prin ordinele de plată emise în perioada 13.05. – 04.10.2013, s-au achitat parţial facturile fiscale din perioada 29.06. – 31.08.2012.

Coroborând acestea cu faptul că, din Registrele de bancă pentru perioada 01.01. – 31.10.2013 a reieşit că, lunar, debitoarea a avansat diverse sume către creditoare, instanţa consideră că nici aceste sume nu pot avea caracterul unor creanţe certe pe care creditoarea să se întemeieze în mod legitim la susţinerea deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de partea adversă.

În altă ordine de idei, instanţa constată că neînţelegerile dintre părţi au fost declanşate ca urmare a contestării de către debitoare a cantităţilor de apă ce i s-au facturat de către creditoare şi implicit a sumelor eveidenţiate în facturile emise de către aceasta. Totodată, ca urmare a promovării de către creditoare a unor acţiuni în instanţă, s-a administrat proba cu expertiza de specialitate, care a concluzionat că ar fi existat anumite nereguli la apometrele folosite de respectiva parte, de natură a influenţa măsurătorile cantităţilor de apă livrate debitoarei, cel puţin începând cu luna aprilie 2009.

Este evident astfel că aceasta a fost cauza care a determinat-o pe creditoare ca, la datele de 01 şi 03.08.2012, să procedeze la montarea şi punerea în funcţiune a unor noi aparate de măsură a cantităţilor de apă distribuite com. Floreşti.

În aceste condiţii, pe fondul litigiilor dintre părţi determinate de anumite probleme existente la apometrele folosite pentru determinarea cantităţii de apă livrate debitoarei, care au fost constatate inclusiv de către un expert, este evident că nu poate avea caracter cert creanţa invocată de creditoare care se întemeiază pe facturile emise în perioada 07.01.2008 – 31.07.2012, la baza cărora au stat consumurile constatate cu respectivele aparate de măsură.

Pe de altă parte, chiar dacă a rezultat că din luna august 2012 măsurătorile au fost făcute cu alte aparate, după cum s-a arătat mai sus, pentru facturile emise în perioada 31.08. – 31.12.2012 a rezultat că, pe parcursul procesului de faţă, debitoarea a efectuat plăţi către creditoare.

Totodată, pentru eventualele creanţe ale creditoarei faţă de debitoare ulterioare datei de 31.12.2012 şi care nu au fost cuprinse în extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, instanţa constată că în cauza de faţă ele nu au fost probate de către creditoare, deşi ei i-ar fi incumbat sarcina probei, potrivit art. 249 C. pr. civ.

În acest sens, debitoarea a fost cea care a depus la dosarul cauzei extrasele de cont nr. 1501 şi nr. 1502/ 14.11.2013 emise de creditoare în baza unor facturi fiscale emise în perioada 28.12.2007 – 28.02.2011 şi 16.11.2011 – 30.09.2013, cât şi adresa ei nr. 1524/ 19.11.2013, prin care a înştiinţat-o pe creditoare că nu confirmă respectivele sume, pe care le-a înregistrat în contabilitate în contul aferent provizioanelor pentru litigii. Mai mult, atitudinea adoptată de debitoare chiar după montarea noilor apometre nu poate apărea ca fiind abuzivă, având în vedere că, în cuprinsul proceselor verbale de montare, deşi există rubricaţie şi pentru această parte, ele nu au fost însuşite în vreun mod de reprezentanţii săi.

Faţă de toate cele de mai sus, instanţa constată că, în cauză, creditoarea nu a făcut dovada faptului că deţine faţă de debitoare o creanţă certă având o valoare mai mare decât valoarea prag de 45.000 lei, astfel încât să poată cere, în mod justificat, deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva acesteia.

Nu în ultimul rând, instanţa constată că, deşi pentru creanţele materializate în extrasul de cont nr. 606/ 09.04.2013, aferente perioadei 07.01.2008 – 31.12.2012, termenul de scadenţă a lor, astfel cum a fost stabilit convenţional de părţi, a fost depăşit cu peste 90 de zile, fără ca ele să fie achitate integral, această situaţie a fost determinată nu de starea de insolvenţă în care s-ar afla debitoarea, ci de neînţelegerile dintre părţi cu privire la cuantumul corect al cantităţilor de apă livrate, de natură a afecta şi valoarea acceptată la plată de beneficiar.

În acest sens, din probele administrate în cauză a rezultat, indubitabil, faptul că, cel puţin începând cu data de 05.05.2009, creditoarea a fost sesizată cu anumite nereguli relativ al cantităţile de apă real furnizate, iar pe acest fond au existat mai multe litigii în care instanţele au dat câştig de cauză debitoarei, reţinând ca fiind adevărate respectivele nereguli, dar şi că, în perioada 27.08.2009 - 31.10.2013, debitoarea a efectuat în mod regulat plăţi către creditoare, în contul respectivelor facturi, diferenţele neachitate fiind generate de neînţelegerile dintre părţi, iar nu de insuficienţa fondurilor băneşti disponibile ale debitoarei.

 Faţă de aceste considerente, în baza normelor legale expuse, constatând că debitoarea a înlăturat prezumţia stării sale vădite de insolvenţă, iar creditoarea nu este titulara unei creanţe certe cu o valoare mai mare de 45.000 lei, instanţa va respinge, ca neîntemeiată, cererea pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă.

 În ceea ce priveşte susţinerile creditoarei în combaterea apărărilor debitoarei, instanţa apreciază că ele nu sunt de natură a conduce la o altă soluţie.

În acest sens, cu privire la normele de drept aplicabile, instanţa reţine că, de vreme ce acţiunea a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 17.05.2013, incidente sunt dispoziţiile Noului Cod de procedura civila. Trimiterea făcută de debitoare la art. 662 alin. 2 – 4 din acest act normativ, care este cuprins în partea care reglementează executarea silită, nu a fost făcută deoarece s-ar invoca necesitatea existenţei unui titlu executoriu în vederea promovării unei cereri de deschidere a procedurii insolvenţei, ci pentru a se raporta la definiţia creanţei certe, lichide şi exigibile, care reprezintă o condiţie necesară formulării unei astfel de acţiuni

Referitor la recunoaşterea datoriei în suma de 2.060.631,95 lei, prin extrasul de cont emis de debitoare, după cum s-a arătat mai sus, deşi respectivul înscris vine în sprijinul susţinerilor creditoarei, lui nu i se poate acorda o valoare probatorie absolută, cu ignorarea celorlalte înregistrări din contabilitatea debitoarei, cât şi a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti în litigiile dintre părţi determinate de pretenţiile solicitate de creditoare în baza contractelor încheiate între acestea.

În ceea ce priveşte valoarea redusă a sumelor achitate de debitoare faţă de cuantumul total al creanţei invocate de creditoare, instanţa apreciază că, după cum s-a arătat mai sus, aceasta este justificată de contestarea cantităţilor de apă materializate în facturile fiscale emise de creditoare şi nu se poate considera că ar fi determinată de o stare de insolvenţă a debitoarei.

Nu în ultimul rând, după cum s-a menţionat anterior, montarea unor apometre noi şi majorarea creanţei pretinse de creditoare nu pot fi avute în vedere, de vreme ce respectiva creanţă majorată nu a fost probată prin înscrisuri care să o facă opozabilă debitoarei, în timp ce aceasta a contestat-o expres, iar noile aparate s-au montat în lipsa debitoarei, care, în continuare a contestat corectitudinea măsurătorilor efectuate

Domenii speta

Spete similare