Indemnizatii. Salarii. Oraganizare judecatoreasca

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr. ...../105/2014

SENTINŢA CIVILĂ NR. 1940

Şedinţa publică din data de 05.09.2014

T R I B U N A L U L,

Prin acţiunea înregistrată pre rolul Tribunalului Prahova cu nr. ...../105/2014 la data de  30.01.2014, reclamanta TAM a  chemat în judecată pe  pârâtele MJ, CAG, TV şi CNCD solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea paraţilor la acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea sumei compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor în drept începând cu data de 27.062013 şi în continuare, pentru viitor, prin includerea acesteia în indemnizaţia lunară de încadrare, conform art.1 al. 5 din Legea 285/2010, actualizate în funcţie de indicele de inflaţie.

Acţiunea  este întemeiată pe disp. art. 27 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, potrivit căruia, persoana care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea fiind scutită de taxă judiciară de timbru şi nefiind condiţionată de sesizarea C.

În motivarea acţiunii reclamata a arătat că este judecător la TV iar la data de 27.06.2013 a  terminat studiile doctorale susţinând teza de doctorat cu titlul: Cauze de ineficacitate a contractelor, în materia drept civil, astfel MECTS a emis Ordinul nr. 5581 MD/3.12.2013 prin care i s-a acordat titlul de doctor în drept.

La data de 6.08.2013 a notificat CSM cu privire la acordarea sumei compensatorii cuvenite iar la data de 20.12.2013 a revenit, de aceasta data către TV, cu cerere prin care a solicitat acordarea drepturilor băneşti ce i se cuvin ca urmare a acordării acestui titlu ştiinţific.

Prin adresa nr.2/110147/20.01.2014 (referitor la adresa 5647/7A/2013 a TV) a MJ, i s-a răspuns că pe de o parte sporul pentru titlul ştiinţific de doctor în drept nu se mai regăseşte printre sporurile avute în vedere de Legea nr. 330/2009 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, iar pe de altă parte nu pot beneficia nici de suma compensatorie de care beneficiază alţi colegi întrucât nu beneficiam de acest spor la data de 31.12.2009 pentru a-i fi aplicabile disp. art. 6 alin. 1 din OUG l/2010, raportat la art. 30 alin. 6 din Legea 330/2009 si pe cale de consecinţa, cererea sa nu poate fi soluţionată favorabil.

Anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, sus menţionate, O.U. G. Nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei prevedea la art. 5 că "judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi care posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat".

De asemenea arată reclamanta că abrogarea acestui articol prin art. 48 pct. 7 din Legea 330/2009 este neconstituţională raportat la dispoziţiile art. 41 din Constituţia României care ocroteşte munca şi protecţia socială, prin aceasta înţelegându-se prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale sau formarea profesională, cum este cazul în speţa de faţă.

Înlăturarea sporului de doctorat prevăzut de legea anterioară împiedică realizarea formării profesionale a judecătorilor astfel cum este garantată constituţional fiind de natură a afecta statutul acestei profesii astfel cum este reglementată în art. 125 din Constituţie.

Pe de altă parte, apreciază reclamanta că art. 30 alin 6 din Legea 330/2009 potrivit căruia "Pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora ", este discriminatoriu.

În condiţiile în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii ca şi alţi colegi, deşi a urmărit a-i completa pregătirea profesională nu beneficiez de aceleaşi drepturi, ei având indemnizaţia mărită cu suma compensatorie prevăzută de legea de salarizare echivalentă cu sporul de 15% prevăzut anterior pentru titlul de doctor în drept, apreciez că este discriminată în mod evident. Discriminarea dintre deţinătorii titlurilor de doctor de dinaintea datei de 31.12.2009 si cei ce au obţinut acest titlu după această dată este evidentă în condiţiile în care lucrează în aceleaşi condiţii, textul sus arătat fiind astfel în contradicţie atât cu art 4 din Constituţia României  privind egalitatea între cetăţeni, art 16 privind egalitatea în drepturi şi art 41, privind dreptul la muncă şi protecţie socială din acelaşi act normativ.

Urmează a fi avute în vedere şi dispoziţiile înscrise în art. 3 din OG nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare ale cărei menţiuni se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice cu atribuţii în ceea ce priveşte: a) condiţiile de încadrare în munca, criteriile şi condiţiile de recrutare, selectare şi promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecţionare profesionala', b) protecţia si securitatea sociala; (...) şi care prevede că tratarea inegala a indivizilor sau grupurilor in raport cu unele trăsături categorice cum ar fi apartenenţa etnica, rasiala, religioasa sau de clasă este caracteristica ideii de discriminare. In acelaşi scop invocă şi prevederile Directivei C 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. LI80 din 19 iulie 2000, şi prevederile Directivei C 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000.

De asemenea, pentru aceleaşi motive învederează că dispoziţiile art. 6 al. 1 din OUG nr. 1/2010 sunt în contradicţie cu egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice şi discriminatorii prin prevederile, criteriile si practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, în condiţiile în care aceasta adaugă chiar la legea 330/2009, stabilind posibilitatea de a beneficia de plata sumei compensatorii sus arătate doar pentru cei ce au avut acest drept la data de 31.12.2009 şi discriminând persoanele care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii dar au dobândit titlul de doctor ulterior acestei date.

Având în vedere, însă că aceste texte legale au fost abrogate dar că dispoziţiile contestate au fost reluate în art. 1 al. 5 din legea 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a înţeles să invoce existenţa unei discriminări şi cu privire la acesta, în măsura în care a preluat prevederile neconstituţionale din textele anterioare şi permite includerea în indemnizaţia lunară de încadrare a sumelor compensatorii reprezentând sporul aferent titlului de doctor în drept numai în favoarea celor care au beneficiat deja de acestea, deci doar pentru cei care aveau titlul de doctor la data de 31.12.2009.

Conform acestuia, "în salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010 sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege".

Ca atare textul în vigoare la această dată care menţine discriminarea reclamantei şi care acordă posibilitatea colegilor care au titlul de doctor în drept să beneficieze de includerea în indemnizaţia de încadrare brută lunară a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu reprezentând sporul de doctorat, de care reclamanta nu beneficiez este art. 1 ai 5 din Legea 285/2010, care are legătură cu cauza şi care este neconstituţional potrivit celor arătate anterior.

În dovedirea celor de mai sus a depus alăturat Hotărârea nr. 671/20.11.2013 a CNCD, prin care, ca urmare a admiterii cererii unui magistrat aflat în aceeaşi situaţie, s-a constatat existenţa unei discriminări. Prin aceeaşi hotărâre, s-a apreciat că art. 30 alin. (6), art. 48 alin. l pct. 7 din Legea 330/2009, coroborat cu art.6 alin.l din OUG nr.1/2010, prin care se reglementează abrogarea sporului de doctorat si includerea unei compensaţii în salariul de bază, are efectele unei discriminări indirecte pentru angajaţii care au obţinut titlul academic de doctor după intrarea in vigoare a celor doua acte normative mai sus amintite şi că prin aceasta soluţie legislativă se încalcă principiul plaţii egale pentru muncă egală, respectiv principiul nediscriminării.

Din analiza textelor normative rezultă faptul că, legiuitorul a abrogat acordarea de sporuri (art. 48 alin. 1 pct. 7 din Legea-cadru 330/2009). Mai mult, legiuitorul transforma un drept salariat secundar în parte a salariului, drept fundamental, atunci când prevede că sumele cu caracter tranzitoriu, respectiv sporurile se introduc în salariul de baza (a se vedea art. 6 alin. 1 din OUG 1/2010, art. 1 alin. 5 din legea 285/2010).

Abrogarea priveşte doar salariaţii care în viitor ar fi putut să se califice pentru obţinerea unui spor (prin dobândirea titlului academic de doctor în cazul nostru) şi nu şi salariaţii care la momentul adoptării noii legislaţii au titlul academic de doctor, încălcarea unui drept prevăzut de lege

A mai susţinut că a fost încălcat principiului plăţii egale pentru muncă egală.

În analiza încălcării dreptului la plată egală pentru muncă de valoare egală, ca parte a dreptului la muncă, trebuie avut în vedere natura sporului de doctorat. Astfel, sporul de doctorat este un supliment de remunerare acordat de angajator pentru obţinerea unui grad superior de calificare a angajatului.

Calificarea academică (titlul de doctor sau doctor docent) presupune că, angajatul a dobândit deprinderi şi cunoştinţe aprofundate într-un domeniu de studiu, care asigură un plus de valoare muncii prestate de acesta. Sporul de doctorat poate fi comparat cu sporul de vechime, care presupune dobândirea de experienţă profesională prin care angajatul poate oferi un plus de valoare muncii sale (a se face distincţie între sporul de vechime şi cel de fidelitate).

Se mai arată că nu se poate reţine motivarea Curţii Constituţionale a României potrivit căreia „sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie” (Decizia 594/2012).

Astfel, chiar dacă s-ar reţine că sporurile reprezintă drepturi salariale suplimentare, ele sunt protejate din perspectiva principiului egalităţii şi nediscriminării, în sensul în care angajatorul are obligaţia, ca la acordarea sau nu a acestui drept suplimentar, să aplice tratamentul egal la persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile/similare, respectiv să aplice un tratament diferit la persoanele sau situaţiile care se află în poziţii diferite. în interpretarea noastră, chiar şi aceste drepturi suplimentare sunt protejate prin Constituţia României, pentru următoarele considerente:

Art. 41 alin. (1) din Constituţia României vorbeşte în general de dreptul la muncă şi nu face distincţie între drepturi salariale principale (salariul de bază) şi drepturile salariale suplimentare;

Art. 16 alin. (1) din Constituţia României, chiar prin propria denumire -„egalitatea în drepturi,, - nu face distincţie între drepturi fundamentale şi drepturi suplimentare în protecţia împotriva discriminării. Mai mult, textul constituţional arată că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări,,, fără a face distincţie între drepturile reglementate de legea fundamentală sau de celelalte tipuri de legi;

Art. 1 pct. 1 - denumit „Interzicerea discriminării” - din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 103 din 25 aprilie 2006 prevede faptul că: „exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie,, Din textul de lege reiese că principiul egalităţii protejează orice drept prevăzut de lege, nu doar un drept fundamental.

 Codul Muncii la art. 160 arată că „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri,,.

Raportat la speţa de faţă suntem în prezenţa unei analize ce priveşte stabilirea salariului de bază, ca urmare a includerii în calculul acestui drept principal al unui drept secundar (în interpretarea CCR), sporul de doctorat.

Angajaţii care au obţinut titlul de doctor după intrarea în vigoare a legii unice de salarizare sunt în situate comparabilă cu cei care au obţinut acest grad academic înainte de intrarea în vigoare a legii în cauză. Astfel, ambele categorii au obţinut o calificare academică, prin care se presupune că adaugă un plus de valoare muncii prestate.

Deşi aparent este un criteriu atipic, momentul obţinerii titlului de doctor este cel care determină tratamentul mai puţin favorabil.

 (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, M. Of. 69/1004).

în drept, prevederile art. 30 alin. (6), art. 48 alin. (1) pct.7 din Legea-cadru nr.330/2009, art. 1 alin. (5), art. 6 alin. (1) din OUG nr.1/2010 nu se justifică raţionai, nu respectă principiul egalităţii, şi constituie o discriminare directă, prin încălcarea art. 16 alin. (1) coroborat cu art. 41 din Constituţia României, art. 1 pct. 1. din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ratificată de România prin Legea nr. 103 din 25 aprilie 2006, art. 5 alin. (1) din Codul Muncii, art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 lit. b) şi c) din O.G. 137/2000".

-Ca atare urmează să se constate că trebuie să fiu despăgubită material cu sumele compensatorii ce au fost deja acordate altor colegi aflaţi în aceeaşi situaţie, calculate raportat la indemnizaţia mea brută lunară de încadrare, începând cu data de 27.06.2013, şi să se anuleze situaţia creată p discriminare, prin obligarea pârâtelor MJ, CAG si TV si la plata către mine a sumei compensaţi lunare corespunzătoare, prin introducerea în indemnizaţia de încadrare bn lunară, în continuare si pentru viitor.

În drept, art. 27 din OG 137/2000, art. 24 din Hotărârea nr. 567 din 15 iun. 2005 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de doctorat, art. 5 d O.U. G. Nr. 27 din 29 martie 2006, art. 48 pct. 7 , 30 al. 6 din legea 330/2009, art.-16, 41 din Constituţia României, art. 125 din Constituţia României, art. 6 al. 1 di OUG nr. 1/2010, art. 3 din OG nr. 137/2000, art. 29 din Legea 47/2002 a Curţ. Constituţionale, şi prevederile Directivei C 2000/43/CE privind aplicare; principiului egalităţii de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasiali sau etnică, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L18C din 19 iulie 2000, şi prevederile Directivei C 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L303 din 2 decembrie 2000 si art.127 NCPC in ceea ce priveşte competenta teritoriala.

La data de 09.05.2014 pârâtul MJ a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată arătând că iniţial, sporul de doctorat în cuantum de 15% a fost prevăzut de dispoziţiile art.5 din OUG nr.27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, potrivit cărora:' judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii asistenţi care posedă titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent beneficiază de un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, care se acordă de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat".

Ulterior, prin dispoziţiile art.48 din Legea nr. 330/2009 prevederile art.5 din OUG nr.27/2006 au fost abrogate, dar sumele de bani aferente sporului de doctorat au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, ce nu a vizat existenţa sau nu a sporului în discuţie, pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31.12.2009. Menţinerea acestei  sume compensatorii a reprezentat doar o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, lege care nu mai prevede în prezent acordarea acestui spor.

Aşadar din cele arătate se poate observa că nu suntem în prezenţa unui tratament juridic diferit aplicat unor persoane aflate în situaţii similare, pentru a se constata existenţa unei stări de discriminare, deoarece, pe de o parte, sporul de 15% era prevăzut de lege în favoarea unor persoane care aveau dobândit titlul de doctor în drept, sporul în discuţie fiind reglementat de un anumit act normativ ce era în vigoare la un moment dat, respectiv OUG nr.37/2006, iar pe de altă parte, există situaţia unei categorii de personal, care a obţinut titlul academic de doctor în drept ulterior, în baza unei alte legislaţii de salarizare, care nu a mai prevăzut şi remunerarea aferentă acestui titlu.

Ca atare, având în vedere că situaţiile sunt diferite sub aspectul salarizării, legiuitorul este în drept să instituie un tratament juridic diferit; s-ar putea vorbi despre un tratament discriminatoriu, în sensul OG nr. 137/2000, numai în situaţia în care aceeaşi normă juridică în vigoare s-ar aplica diferit cu privire la o categorie profesională, ceea ce nu este cazul după cum am demonstrat.

Pe de altă parte, reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excedează cadrului legal stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare şi nu intră în sfera competenţei CNCD.

Din examinarea cuprinsului Ordonanţei Guvernului nr.137/2000 rezultă că atribuţiile C şi controlul exercitat de acest organ nu privesc modul de reglementare a unor relaţii sociale prin lege ori alte acte normative, folosindu-se sintagme cum sunt: „exercitarea următoarelor drepturi' -art.1 alin. (2), „exercitarea drepturilor enunţate" - art.1 alin. (3), „restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege" - art 2 alin.(1), „comportament discriminatoriu „persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziţii legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluţiilor legislative alese de către legiuitor.

In afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul Ordonanţei Guvernului nr.137/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit faţă de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care ţin de statutul profesional al unei categorii nu este o problemă ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, depăşind cadrul legal reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr.137/2000.

În acest sens sunt şi deciziile nr.818, 819, 820 din 03.06.2008 ale Curţii Constituţionale prin care s-au admis excepţiile de neconstituţionalitate şi s-a constatat ca" prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul ca instanţele judecătoreşti au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

Mai mult, prin Decizia nr. 1325/4.12.2008, Curtea Constituţională a constatat că înţelesul dispoziţiilor OG nr.137/2000, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor.

Din toate acestea rezultă cu claritate că OG 137/2000 priveşte acte sau fapte de discriminare, iar prin hotărârile sale, Consiliul se pronunţă asupra unor acte sau fapte, acţiuni ori omisiuni prin care se restrânge exerciţiul în condiţii de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege, iar nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanţe.

În raport de aceste considerentele, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

La data de 07.05.2014 pârâtul TV formulează întâmpinare faţă de acţiunea promovata înţelegând sa invoce excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, motivat de faptul ca TV este, in comparaţie cu celelalte doua parate, ordonator terţiar de credite, în aceasta calitate nu pot face plaţi si nici nu se poate recunoaşte drepturi de natura celor care fac subiectul acestei acţiuni.

Potrivit art.6 din Legea nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice "Ordonatorii principali de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază, soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură stabilite potrivit legii, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu."

Aşadar, nu se poate vorbi de nerecunoaşterea acestui drept, cat timp, in calitate de ordonator terţiar de credite, noi nu avem atribuţii in acest sens.

De altfel, în momentul înregistrării cererii reclamantei privind acordarea acestui drept salarial, TV s-a adresat MJ pentru o competenta soluţionare. În răspunsul formulat, transmis sub nr.2/110147/2014, ordonatorul principal de credite a stabilit că solicitarea reclamantei nu poate fi soluţionata favorabil pentru motivele arătate în cuprinsul respectivului document, care poate fi consultat in dosarul cauzei, unde a fost depus de reclamanta TAM.

Fata de aceste considerente, solicita sa  fie admisă excepţia invocata si sa respinsă acţiunea promovata in contradictoriu cu acesta ca fiind promovata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasivă.

La data de 13.05.2014  pârâta  CAG a depus la dosar  întâmpinare CAG, arătând că acţiunea este nefondată pentru următoarele considerente:

Este adevărat că până la intrarea în vigoare a Legii - cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, judecătorii au beneficiat de sporul pentru titlul de doctor.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din OUG nr. 1/2010, în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu OUG nr. 1/2010, erau mai mici decât cete stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 s-a acordat o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşura activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă a fost inclusă în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu a fost luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care au fost stabilite în funcţie de acestea.

In cazul judecătorilor suma compensatorie cu caracter tranzitoriu acordată care să acopere diferenţa până la drepturile salariale câştigate la data de 31.12.2009 a fost sporul pentru titlul de doctor în drept.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009, sporul pentru titlul de doctor în drept nu s-a mai acordat, întrucât nu a mai fost prevăzut de această lege de salarizare.

Ulterior, nici în Legea - cadrul nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, nu a mai fost prevăzută posibilitatea acordării sporului pentru titlul de doctor în drept.

DE asemenea arată că reclamanta a dobândit titlul de doctor în drept la data de 27.06.2013, aşa cum rezultă din anexa la acţiune, dată la care era în vigoare Legea - cadrul nr. 284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice care nu mai prevedea sporul de 15% pentru titlul de doctor în drept.

Este adevărat că judecătorii care au beneficiat de sporul pentru titlul de doctor în drept la data de 31.12.2009 beneficiază în continuare de acesta, prin acordarea sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa până la drepturile salariale câştigate la data de 31.12.2009.

Însă, prin deciziile nr. 818, 819, 820, 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituţională a admis excepţiile de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 şi ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţă să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative,

Tot Curtea Constituţională a reţinut că instanţele judecătoreşti ca nu au competenţa să desfiinţeze norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme juridice sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, întrucât astfel s-ar încălca principiul separaţiei puterilor consacrat de legea fundamentală, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tării.

Mai mult, a arătat faptul că potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. 2 anexa VI din Legea nr. 330/2009 şi art. 7 alin. 1, Capitolul VI, din Legea- cadrul nr. 284/2010, în situaţia în care reclamanta era nemulţumită de modul de stabilire a drepturilor salariale, avea posibilitatea contestării, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale MJ.

Având în vedere considerentele mai sus precizate, solicită respingerea acţiunii formulate ca nefondată.

Reclamanta TAM, a formulat răspuns la întâmpinările depuse de pârâţii MJ si TV, astfel, cu privire la întâmpinarea depusa de MJ arată că nu  este de acord cu susţinerea paratului in sensul ca cererea este neîntemeiata in raport de prevederile OG 137/2000, câtă vreme chiar CNCD prin hotărârea ce-am menţionat in acţiunea introductiva,a constatat o atare discriminare,respectiv a celor ce au obţinut titlul de doctor după 2010, faţă de cei ce l-au obţinut anterior!

Mai mult decât atât, a mai arătat că, paratul, ignoră cu desăvârşire dispoziţiile hotărârii nr.761/20.11.2013 a CNCD, cu toate ca a fost parte in prezenta procedura si chiar a formulat contestaţie împotriva menţionatei hotărâri, ce a fost respinsa de către CAB in ceea ce priveşte constatarea discriminării (a se vedea dosar nr.8161/3/2013 al CAB).

Cât priveşte întâmpinarea depusa de TV prin care s-a  invocat in cauza excepţia lipsei calităţii procesual pasive a acestui parat, excepţie ce solicită să fie  respinsă ca neîntemeiata, câtă vreme TV este ordonator de credite, chiar daca este doar terţiar in raport de ceilalţi 2 ordonatori.

Pe fond s-a făcut trimitere la dispoziţiile art.6 din Legea 284/2010 si respectiv ale art. 1 al.5 din Legea 285/2010 modificata, dispoziţii faţă de care am arătat punctul nostru de vedere in acţiunea introductiva si prin urmare va rugam sa îndepărtaţi toate aceste susţineri ca neavenite.

Prin urmare  având în vedere  cele anterior menţionate  solicită admiterea cererii ca vădit întemeiata.

În cauză s-a administrat proba cu  acte  fiind depuse la dosarul cauzei adresa nr. 2818/20.12.2013, ordin privind atribuirea titlului de doctor, practică judiciară, decizia civilă nr.4098/05.12.2013, Hotărârea nr. 671/ 20.11.2013,  adeverinţa  nr. 563/10.07.2013 emisă de  UNT  din Bucureşti - Şcoala Doctorală, răspuns  dat  de către  MJ  la solicitarea  reclamantei  înregistrat cu nr. 2/110147

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta îndeplineşte funcţia de judecător în cadrul TV, acţiunea ce face obiectul prezentului dosar fiind promovată urmare a neacordării de către angajator, începând cu data de 27.06.2013, a sporului de 15% pentru titlul de doctor în drept, solicitând în acest sens acordarea de despăgubiri constând în contravaloarea sumei compensatorii reprezentând sporul pentru titlul de doctor în drept, conform art. 1 alin.5 din legea nr. 285/2010.

La data de 6.08.2013 a notificat CSM cu privire la acordarea sumei compensatorii cuvenite iar la data de 20.12.2013 a revenit, de aceasta data către TV, cu cerere prin care a solicitat acordarea drepturilor băneşti ce i se cuvin ca urmare a acordării acestui titlu ştiinţific.

Prin adresa nr.2/110147/20.01.2014(referitor la adresa 5647/7A/2013 a TV) a MJ, i s-a răspuns că pe de o parte sporul pentru titlul ştiinţific de doctor în drept nu se mai regăseşte printre sporurile avute în vedere de Legea nr. 330/2009 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, iar pe de altă parte nu pot beneficia nici de suma compensatorie de care beneficiază alţi colegi întrucât nu beneficia de acest spor la data de 31.12.2009.

Reclamanta îşi întemeiază cererea de chemare în judecată pe dispoziţiile art. 27 din OUG nr. 137/2000, potrivit cărora o persoană care se consideră discriminată poate formula, în faţa instanţei de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 5 din OUG nr. 27/2006, Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi, precum şi personalul de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Criminologie, care posedau titlul ştiinţific de doctor sau doctor docent, beneficiau de un spor de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, care se acorda de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-a solicitat”. Acest text legal a fost abrogat prin art.48 pct.7 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în cuprinsul art.30 din acelaşi act normativ prevăzându-se că „pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009  nu se mai regăsesc în anexele la prezenta lege şi nu au fost incluse în salariile de bază, în soldele funcţiilor de bază sau, după caz, în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora”.

Legea-cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a fost, la rândul său, abrogată prin art.39 din Legea nr.284/2010.

Conform art.6 alin.1 din OUG nr.1/2010, „în cazul în care drepturile salariale determinate în conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 şi cu prezenta ordonanţă de urgenţă sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcţia respectivă pentru luna decembrie 2009 se acordă o sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu care să acopere diferenţa, în măsura în care persoana îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această sumă se include în salariul de bază, solda/salariul funcţiei de bază sau indemnizaţia lunară de încadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc în funcţie de acestea.”

În conformitate cu prevederile legale menţionate, rezultă că sporul pentru titlul de doctor a fost acordat sub forma unei sume compensatorii, numai persoanelor care au beneficiat de acesta în luna decembrie 2009.

Ordonanţa nr. 1/2010 a fost, la rândul său, abrogată prin art.39 din Legea nr.284/2010, salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice fiind reglementată prin art.1 alin.5 din Legea nr.285/2010, potrivit căruia „În salariul de bază, indemnizaţia lunară de încadrare, respectiv în solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază aferente lunii octombrie 2010  sunt cuprinse sporurile, indemnizaţiile, care potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, făceau parte din salariul de bază, din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv din solda/salariul funcţiei de bază, precum şi sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, acordate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar, cu modificările ulterioare. Sporurile stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009, cu modificările ulterioare, şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri la data reîncadrării se introduc în salariul de bază, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv în solda/salariul de funcţie, fără ca prin acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de prezenta lege”.

Revenind la speţa dedusă judecăţii, tribunalul constată că reclamanta a susţinut teza de doctorat cu titlul „Cauze de ineficacitate a contractelor, în materia drept civil, conform menţiunilor din cadrul diplomei de doctor (Ordinul nr. 5581/MD al METCS), acordându-i –se titlul de doctor în drept la data de 03.12.2013.

Tribunalul constată, că la data susţinerii tezei de doctorat şi la data obţinerii titlului de doctor, dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006, care prevedeau acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor erau abrogate şi nu se poate reţine faptul că acest spor reprezintă un drept dobândit.

Prin urmare, nu se poate susţine obţinerea unui spor în condiţiile în care legea nu mai prevede acordarea lui, pentru că ar însemna ca sporul să fie acordat deşi nu există temei legal.

Principiile ce au stat la baza legilor de salarizare adoptate în anul 2010 şi 2011 nu pot justifica, nici ele, acordarea acestui spor întrucât nici ele nu au prevăzut posibilitatea acordării acestui spor pentru cei care au obţinut titlul de doctor după data abrogării art. 5 din O.U.G. nr. 27/2006.

În ceea ce neconstituţionalitatea art. 48 pct.7 din Legea nr. 330/2009 din perspectiva art.41 privind munca şi protecţia socială a muncii şi art.125 privind statutul judecătorilor,Tribunalul reţine că reclamanta nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate a acestora şi nici nu a cerut sesizarea curţii Constituţionale cu această excepţie.

De asemenea, instanţa reţine că asupra constituţionalităţii acestui articol s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 587/2012 şi 594/2012, reţinând că  sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. A mai arătat că legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Or, în cauza de faţă, Curtea constată că sporul în discuţie a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010. Faptul că sumele de bani aferente sporului au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau m plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor.

Prin urmare, Curtea a reţinut că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională, astfel încât abrogarea art.48 alin.(1) pct.7 din Legea-cadru nr.330/2009 nu este discriminatorie şi nu afectează dreptul constituţional la salariu.

Cât priveşte art.125 din Constituţie, Curtea a observat că acesta nu are incidenţă în cauză, ipoteza sa normativă vizând statutul judecătorilor care nu are nicio legătură cu sporurile salariale suplimentare. Dimpotrivă, aceştia beneficiază de o indemnizaţie corespunzătoare statutului şi rolului lor în societate, iar acordarea unor sporuri suplimentare ţine în mod exclusiv de voinţa legiuitorului.

În ceea ce priveşte susţinerea reclamantei privind caracterul discriminatoriu al art. 30 alin.6, Tribunalul reţine faptul că prin deciziile nr. 587/2012 şi 594/2012 Curtea Constituţională a apreciat că vizează situaţia persoanelor care aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 sporul reglementat de art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.27/2006 şi nu situaţia celor care au obţinut titlu de doctor ulterior.

Astfel, potrivit art.7 alin.(2) din Legea-cadru nr.330/2009, realizarea trecerii la noul sistem de salarizare reglementat se efectuează în mod etapizat, astfel încât în perioada de implementare a legii nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit reglementărilor anterioare. De aceea, art.30 alin.(6) din lege a prevăzut că, pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc în anexele la lege şi nu au fost incluse în indemnizaţiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute în vedere în legile anuale de salarizare, până la acoperirea integrală a acestora. Art.1 alin.(5) din Legea nr.285/2010 nu face altceva decât să integreze aceste sporuri, care în cursul anului 2010 au fost acordate sub formă de sume compensatorii cu caracter tranzitoriu, în indemnizaţia lunară de încadrare, fără ca acordarea lor să conducă la creşteri salariale, altele decât cele prevăzute de lege. Astfel, calculul celorlalte sporuri la indemnizaţia lunară de încadrare se va face fără a lua în considerare suma compensatorie cu caracter tranzitoriu menţionată mai sus.

Aşa fiind, Curtea a constatat că admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competenţă a legiuitorului, în sensul acordării sporului, încălcându-se astfel art.2 alin.(3) din Legea nr.47/1992.

Revenind la speţa pendite, şi la temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv art. 27 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, instanţa reţine că asupra constituţionalităţii art. 27 din OG nr. 137/2000 s-a pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1325/2008 care a statuat că aceste dispoziţii lasă posibilitatea desprinderii unui înţeles neconstituţional, în virtutea căruia instanţele judecătoreşti au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii şi să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecăţii.

Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

În virtutea textelor constituţionale menţionate, Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală.

Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.

Pentru considerentele de mai sus, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Este adevărat faptul că prin hotărârea nr. 671/20.11.2013 CNCD a stabilit că prevederile art. 30 alin.6, art. 48 alin.1 pct.7 din Legea Cadru nr. 330/2009, art. 1 alin.5, art. 6 alin.1 din OUG nr. 1/2010 nu respectă principiul egalităţii şi constituie o discriminare directă, prin încălcarea art. 16 alin.1 coroborat cu art. 41 din Constituţia României, art. 1 pct.2 din Protocolul nr. 12 la CEDO, art. 5 alin.1 din Codul Muncii, art. 2 alin.1 coroborat cu art. 6 lit. B şi c din OG nr. 137/2000, însă această hotărâre pe de o parte produce efecte inter partes şi nu erga omnes, pe de altă parte prin această hotărâre nu pot fi anulate efectele erga omnes şi imperative ale hotărârilor Curţii Constituţionale care au statuat constant faptul că prevederile mai sus invocate sunt constituţionale şi nici nu se poate substitui acestora.

Mai mult, instanţa reţine faptul că trebuie să ţină cont şi de considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 1325/2008 potrivit căreia dispoziţiile art. 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, efectele acesteia .

Astfel, în măsura în care ar admite prezenta acţiune, tribunalul ar pronunţa o hotărâre nelegală, depăşindu-şi atribuţiile puterii judecătoreşti.

Mai mult, tribunalul reţine că nu ne aflăm în prezenţa unui tratament juridic diferit aplicat unor persoane aflate în situaţii similare, pentru a se constata existenţa unei stări de discriminare, deoarece, pe de o parte, sporul de 15% era prevăzut de lege în favoarea unor persoane care aveau dobândit titlul de doctor în drept, sporul în discuţie fiind reglementat de un anumit act normativ ce era în vigoare la un moment dat, respectiv OUG nr.27/2006, iar pe de altă parte, există situaţia unei categorii de personal, care a obţinut titlul academic de doctor în drept ulterior, în baza unei alte legislaţii de salarizare, care nu a mai prevăzut şi remunerarea aferentă acestui titlu.

Ca atare, având în vedere că situaţiile sunt diferite sub aspectul salarizării, legiuitorul este în drept să instituie un tratament juridic diferit; s-ar putea vorbi despre un tratament discriminatoriu, în sensul OG nr. 137/2000, numai în situaţia în care aceeaşi normă juridică în vigoare s-ar aplica diferit cu privire la o categorie profesională, ceea ce nu este cazul.

Mai mult, tribunalul reţine că speţa invocată ca şi jurisprudenţă nu este similară cu speţa pendinte.

Astfel, aşa cum rezultă din decizia civilă nr. 4098/05.12.2013 reclamanta din acel dosar a susţinut teza de doctorat la data de 27.11.2009, data când încă erau în vigoare dispoziţiile OUG nr. 27/2005 iar titlul ştiinţific de doctor i-a fost acordat ulterior abrogării art. 5 din OUG nr. 27/2005 prin Legea nr. 330/2009.

Având în vedere toate argumentele de mai sus şi reţinând faptul că discriminarea nu poate fi înlăturată decât pe cale legislativă, tribunalul urmează să respingă cererea de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂŞTE

Respinge  cererea de chemare în judecată, ca fiind neîntemeiată.

Cu apel  în  termen de 10 zile de la  comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică  azi,  05.09.2014.

Domenii speta

Spete similare