Despăgubire - Lg.213/1998

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ

 DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ NR. 614

Şedinţa publică din data de 17 martie 2014

T R I B U N A L U L ,

Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. 2674/88/2011, reclamanta X., prin lichidator judiciar… a chemat în judecată pe pârâtul JUDETUL…, prin CONSILIUL JUDEŢEAN …, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâtul să fie obligat la plata sumei e 18.800.000 Euro, cu titlu de despăgubiri pentru trecerea în domeniul public al Judeţului … a digului de contur al Amenajării Agricole …, în lungime de 15 km, precum şi a digului de contur al Amenajării Agricole …, în lungime de 79 km.

In motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 157/29.03.1991, Prefectura Judeţului … a decis că, începând cu data de 01.04.1991, se înfiinţează X prin preluarea activului şi pasivului pentru activitatea de exploatare şi întreţinere a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare de la compania economică Y.

Printre activele preluate de X de la Y se afla şi digul de contur al Amenajării Agricole … în lungime de 15 km şi digul de contur al Amenajării Agricole … în lungime de 79 km.

Prin hotărârea de Guvern nr. 1360/2001 privind atestarea domeniului public al Judeţului …, s-a considerat că bunurile anterior amintite aparţin domeniului public de intere judeţean, la baza acesteia hotărâri de guvern stând H.C.J. Tulcea nr. 57/2001.

In baza H.G. nr. 1360/2001, Consiliul Judeţean… a solicitat O.R.C. …, la data de 28.05.2003, radierea menţiunilor privind capitalul social al X cerere admisă prin Sentinţa civilă nr. 1145/04.09.2003, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2102/2003.

Intrucât prin sentinţa amintită s-a dispus reducerea capitalului social al societăţii, încălcându-se astfel prevederile Legii nr. 31/1990, dar şi pentru faptul că nu există acordul adunării generale a acţionarilor X pentru transferul bunurilor în domeniul public al judeţului Tulcea, iar în lipsa acestui acord, bunurile puteau fi trecute în domeniul public numai prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, X a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1145/04.09.2003 a Tribunalului Tulcea. Prin decizia civilă nr. 109/com/05.04.2004, constatând că nu au fost respectate dispoziţiile Legii nr. 213/1998 care tranşează şi problema trecerii în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul societăţilor comerciale, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul declarat şi a modificat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea de reducere a capitalului social al X formulată de Consiliul Judeţean ….

Prin adresa nr. 8/06.10.2006, înregistrată la sediul Consiliului Judeţean … sub nr. 1/8031/09.10.2006, petenta X prin lichidator Y, încercând să soluţioneze problema digurilor şi a despăgubirilor pe cale amiabilă, a înaintat Consiliului Judeţean.. situaţia cuprinzând valorile rămase neamortizate ale bunurilor din averea X cu solicitarea de a se achita în contul petentei suma de 2.607.886,540 lei, iar bunurile să treacă legal în domeniul public al judeţului .. De asemenea, prin adresa nr.9/06.10.2006, înregistrată la Prefectura Judeţului .. sub nr. 5300/09.10.2006, petenta a solicitat acestei institutii să facă tot ce este posibil pentru ca bunurile din patrimoniul X să fie preluate de Consiliul Judeţean .., iar petenta să fie despăgubită în acord cu dispoziţiile legii.

Potrivit adresei nr. 5300/26.10.2006 ce a fost comunicată fostului lichidator al petentei, Instituţia Prefectului Judeţului.., în colaborare cu Consiliul Judeţean .., prin adresa comună nr. 5393/226/13.10.2006, a înaintat Ministerului Administraţiei şi Internelor spre analiză şi aprobare un proiect de hotărâre de guvern având ca obiect alocarea sumei de 2.600 mii lei RON, din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, pentru achiziţionarea acestor active.

Intrucât nu au fost obţinute fondurile necesare pentru despăgubirile ce trebuie să fie acordate ca efect al trecerii bunurilor din patrimoniul petentei în domeniul public al statului, prin adoptarea H.C.J. nr. 41/30.03.2007, Consiliul Judeţean.. a realizat scoaterea din domeniul public al judeţului .. a digurilor de apărare prevăzute în H.G. nr. 1360/2001, printre care şi digul de contur al .., în lungime de 15 km şi digul de contur al .., în lungime de 79 km, bunuri ce se găsesc în capitalul social al X.

Pentru că era pusă în pericol capacitatea de apărare împotriva inundaţiilor a localităţilor deltaice şi riverane Dunării şi a terenurilor astfel protejate, precum şi pentru faptul că trecerea bunurilor din domeniul public în cel privat se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 213/1998, Prefectul Judeţului.. a solicitat instanţei de judecată anularea H.C.J. nr. 41/30.03.2007 privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Judeţului .., cererea Prefectului fiind respinsă de instanţa de fond a Tribunalului Tulcea ca nefondată, dar admisă ulterior, în calea de atac a recursului, astfel după cum rezultă din Decizia nr. 442/22.09.2008 a Curţii de Apel Constanţa.

După pronunţarea Deciziei civile nr. 442/CA/22.09.2008 de către Curtea de Apel Constanţa, prin notificările nr. 12480/03.12.2008 şi nr. 12481/03.12.2008, Consiliul Judeţean.. a solicitat petentei ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestor notificări, să procedeze la încheierea protocoalelor de predare-primire către Consiliul Judeţean.. a imobilelor dig de contur al amenajării agricole .., în lungime de 79 km, având elemente de identificare – Pod Iacubova – Pardina – Dunăre – Pod Chilia Veche – Batac – Canal Stipoc, precum şi digul de contur al amenajării agricole.., în lungime de 15 km, fără să facă vreo menţiune cu privire la despăgubirile ce urma să le acorde X pentru trecerea bunurilor din patrimoniul acesteia în domeniul public al judeţului..

Intrucât petenta X nu a înţeles să predea digurile fără să existe o dreaptă şi prealabilă despăgubire, Consiliul Judeţean a emis notificările nr. 41/4229/29.04.2009 şi nr. 41/4235/29.04.2009 prin care a reiterat solicitarea de a preda digurile cuprinse în capitalul său social.

Având în vedere refuzul total al X de a preda bunurile în patrimoniu, Judeţul .., prin Consiliul Judeţean .., a înţeles să formuleze acţiune în revendicare imobiliară, solicitând instanţei de judecată a o obliga pe reclamantă să-i lase în deplină proprietate şi posesie digul de contur al Amenajării Agricole.., în lungime de 15 km şi digul de contur al Amenajării Agricole .. în lungime de 79 km, individualizate la poziţiile nr. 39 şi 43 din anexa nr. 1 la H.G. nr. 1360/2001, cererea reclamantului fiind admisă prin sentinţa civilă nr. 806/26.03.2010, pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 1559/88/2009, rămasă irevocabilă la data de 23.03.2011. In motivarea acestei hotărâri, instanţa de judecată a reţinut, în esenţă, că, începând cu data devenirii irevocabile a deciziei nr. 442/CA/22.09.2008, digurile de apărare ale Amenajărilor Agricole.. (15 km) şi .. (79 km) aparţin domeniului public al judeţului. De asemenea, instanţa de fond a arătat că, chiar dacă trecerea digurilor din domeniul privat în domeniul public nu s-a făcut cu o prealabilă şi justă despăgubire cum era legal, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 213/1998, acest fapt nu este un impediment la punerea la dispoziţia Consiliului Judeţean a digurilor cuprinse în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al judeţului, pârâta X având posibilitatea să solicite despăgubirile cuvenite ca urmare a deposedării de aceste bunuri ce au făcut parte din patrimoniul societăţii comerciale.

Se mai arată că, în baza celor de mai sus, rezultă că instanţele judecătoreşti au recunoscut cu autoritate de lucru judecat utilitatea publică a bunurilor din patrimoniul reclamantei, dar în acelaşi timp au reţinut că pârâtul Consiliul Judeţean .. a trecut bunurile petentei în domeniul public al judeţului .. în mod nelegal, respectiv fără a-i fi acordată justa şi prealabila despăgubire, fiindu-ne astfel încălcat dreptul de proprietate garantat prin lege.

In ceea ce priveşte prejudiciul produs în patrimoniul X, s-a arătat că societatea a fost lipsită de bunurile aflate în proprietate ca efect al declarării acestora drept bunuri de utilitate publică, situaţie în care se impune obligarea Consiliului Judeţean la repararea acestui prejudiciu prin plata despăgubirilor solicitate.

Dacă instituţia Consiliul Judeţean.. ar fi acţionat legal atunci când a declarat utilitatea publică a bunurilor din patrimoniul petentei şi a dispus trecerea lor în domeniul public al Judeţului.., respectiv prin procedura exproprierii pentru cauză de utilitate publică, aceasta ar fi fost obligată să acorde despăgubiri compuse din valoarea reală a bunurilor imobile şi prejudiciul creat proprietarului, la calcularea cuantumului despăgubirilor urmând să se ţină seama de preţul de piaţă, şi anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.

In ceea ce priveşte preţul de piaţă al digurilor trecute în domeniul public fără dreaptă şi prealabilă despăgubire, dată fiind raritatea bunurilor şi a tranzacţiilor de această natură, se arată faptul că, potrivit Master – planului pentru Delta Dunării existent pe site-ul Ministerului Mediului şi Pădurilor, http://www.mmediu.ro/actualitate/master_plan_delta/Cap 5.2.pd.f, costul unui kilometru de dig de apărare este de 440.000,00 Euro, această valoare pe km de dig fiind preluată şi în Planul Integrat de Dezvoltare existent pe pagina de internet a Primăriei oraşului …, respectiv http://www.primaria-sulina.ro/primarie/pid/durabilpid.pdf.

Or, după cum rezultă din petitul acţiunii, valoarea despăgubirilor pentru trecerea în domeniul public a digurilor de apărare în lungime totală de 94 km a fost estimată la suma de 200 Euro/m.l. de dig, suma de 18.800.000 Euro fiind calculată astfel: 200 Euro x 1.000 m/km x 94 km şi, prin urmare, ţinându-se cont de anul punerii digurilor în funcţiune, rezultă despăgubiri în valoare de 45,50% din valoarea de piaţă a acestor active.

In drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, art. 44 alin. 2 din Constituţie şi art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.

La termenul din 12 august 2011, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, excepţie asupra căreia instanţa s-a pronunţat prin Incheierea din 18 noiembrie 2011 în sensul că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 85/2006 iar acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Pentru termenul din 22 octombrie 2013, pârâtul Judeţul .. a formulat o  completare la întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii introducerii acţiunii şi excepţia inadmisibilităţii acesteia, susţinând pe de o parte că, fiind o acţiune în pretenţii, nu poate fi promovată de către lichidator, iar pe de altă parte şi pentru că în speţă nu a operat o expropriere aşa cum susţine reclamanta.

Faţă de completarea la întâmpinare, reclamanta a invocat tardivitatea formulării acesteia în raport de dispoziţiile art. 114 alin. 2 Cod proc. civ., potrivit cu care pârâtul are obligaţia de a formula întâmpinare şi a o depune la dosar cel mai târziu cu 5 zile înainte de primul termen de judecată, cu consecinţa decăderii pârâtului din dreptul de a mai invoca excepţii.

In cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică ce a avut ca obiectiv stabilirea valorii de circulaţie a celor două diguri.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Referitor la cererea reclamantei de a fi decăzută pârâta din dreptul de a mai invoca excepţii, instanţa constată că, potrivit art. 1141) alin. 2 Cod proc. civ., preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, o dată cu citaţia, copii de pe cerere şi de pe înscrisuri, punându-i-se în vedere obligaţia de a depune la dosar întâmpinare cel mai târziu cu 5 zile înainte de termenul stabilit pentru judecată.

Potrivit art. 115 pct. 2 Cod proc. civ., întâmpinarea va cuprinde excepţiile de procedură pe care pârâtul le ridică la cererea reclamantului.

Potrivit art. 136 Cod proc. civ., excepţiile de procedură care nu au fost propuse în condiţiile art. 115 şi art. 132 nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică, care pot fi invocate în cursul procesului, în cazurile şi condiţiile legii.

Excepţia de prescripţie este o excepţie de drept material substanţial, iar nu de drept procesual deoarece are ca obiect un drept subiectiv civil (dreptul material la acţiune) şi nu un drept procedural născut în cursul procesului.

Cât priveşte momentul până la are poate fi ridicată excepţia de prescripţie, Codul civil prevede că ea poate fi opusă în tot cursul judecăţii în primă instanţă, în apel şi în recurs, probă la închiderea dezbaterilor, afară de cazul când cel în drept a o invoca ar trebui să se prezume după împrejurări că a renunţat tacit la prescripţie (art. 1840 Cod civil - 1865).

Excepţia prescripţiei fiind considerată după Codul civil din 1865 o excepţie imperativă, putând fi invocată oricând, pârâta în speţă nu poate fi decăzută din dreptul de a o invoca după prima zi de înfăţişare, respectiv de a completa apărările prin invocarea acestei excepţii după acest moment procedural.

Este neîntemeiată şi cererea reclamantei de a o decade pe pârâtă şi din dreptul de a invoca excepţia inadmisibilităţii acţiunii sub cele două aspecte prezentate de pârâtă deoarece şi aceasta este o excepţie ce se referă la fondul cauzei şi nu una de procedură, astfel că poate fi invocată pe tot parcursul procesului.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa reţine că este nefondată.

Astfel, referitor la primul motiv de inadmisibilitate se constată că în acţiunea dedusă judecăţii calitatea procesuală activă aparţine X, ea fiind formulată prin reprezentantul său legal, lichidatorul judiciar C., acţiunea urmărind întregirea patrimoniului societăţii, aceasta susţinând că a fost diminuat prin trecerea bunurilor aflate în capitalul său social în domeniul public al judeţului .., reprezentând astfel o acţiune în pretenţii.

Potrivit art. 25 lit. g) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, una dintre principalele atribuţii ale lichidatorului judiciar este aceea a urmăririi încasării creanţelor rezultate din transferul de bunuri. In cauză, reclamanta X. urmăreşte să recupereze o sumă de bani rezultată, potrivit susţinerilor acesteia, ca urmare a transferului dreptului de proprietate din patrimoniul său în domeniul public al judeţului .., aceasta fiind o acţiune pentru recuperarea contravalorii bunurilor de care consideră reclamanta că a fost deposedată, acţiune care este admisibilă în procedura dreptului comun.

Referitor la cel de-al doilea motiv de inadmisibilitate potrivit cu care acţiunea este inadmisibilă din perspectiva faptului că se susţine de către reclamantă incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, instanţa reţine că excepţia este neîntemeiată şi în raport de acest motiv.

Inadmisibilitatea reprezintă o excepţie care este incidentă în situaţia în care dreptul la acţiune sau calea de atac nu este prevăzută de lege.

Or, în speţă, problema dacă sunt incidente sau nu dispoziţiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 213/1998 reprezintă un aspect ce ţine de fondul cauzei.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa reţine că este neîntemeiată, astfel că a fost respinsă ca atare.

Instanţa reţine că termenul de prescripţie este data de 23.03.2011 când a rămas irevocabilă hotărârea de revendicare prin care reclamanta a pierdut dreptul de proprietate şi posesia bunului în litigiu – la această dată a avut loc evicţiunea şi s-a născut dreptul societăţii de a solicita despăgubirile.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa reţine următoarele:

Prin Decizia nr. 157/29 martie 1991, Prefectura Judeţului.. a decis înfiinţarea cu data de 01.04.1991 Societăţii Comerciale pe acţiuni X. cu un capital social de 8.068 mii lei.

Conform acestei decizii, capitalul social stabilit pe baza bilanţului la 31 decembrie 1990 prin preluarea activului şi pasivului pentru activitatea de exploatare şi întreţinere a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare de la Compania economică Q de către societatea comercială pe acţiuni X are următoarea structură.

-fonduri fixe în valoare de 7.979 mii lei şi mijloace circulante în valoare de 83 mii lei.

Capitalul social se constituie cu titluri de valori – acţiuni în valoare nominală de 1.000 lei fiecare.

Potrivit art. 2 din aceeaşi decizie, societatea reclamantă s-a înfiinţat ca societate pe acţiuni cu personalitate juridică cu obiect de activitate exploatarea şi întreţinerea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare şi de gospodărire a apelor.

Prin Hotărârea nr. 9/1993, Consiliul Judeţean .. a aprobat preluarea  în regimul proprietăţii publice a judeţului .. a suprafeţei de 79.541 ha amenajări piscicole şi agricole din perimetrul Rezervaţiei Biosferei..

Apariţia Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia a determinat Consiliul Judeţean .. să procedeze la inventarierea bunurilor publice de interes judeţean, fapt concretizat prin adoptarea unor hotărâri prin care s-a aprobat inventarul bunurilor din domeniul public al judeţului ...

Domeniul public al judeţelor este alcătuit (conform art. 3 alin. 3 din Legea nr. 213/1998) din bunurile prevăzute la pct. II din anexă şi din alte bunuri de uz sau interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean, dacă nu sunt declarate prin lege organică bunuri de uz sau de interes public naţional.

Prin Hotărârea Consiliului Judeţean .. nr. 57/2001 au fost inventariate bunurile care aparţin domeniului public al Judeţului .., la poziţia 39 fiind înscris digul de apărare incintă amenajată care aparţine Amenajării Agricole .. în lungime totală de 22 km, iar la poziţia 43 a fost înscrisă diguri de apărare incintă care aparţin amenajării agricole .. în lungime totală de 22 km.

In baza acestei Hotărâri a Consiliului Judeţean .. a fost adoptată H.G. nr. 1360/2001, publicată în Monitorul Oficial nr. 497 bis din 10.07.2002, hotărâre prin care a fost atestat domeniul public al judeţului ..

In baza H.G. nr. 1360/2001, Consiliul Judeţean .. a solicitat O.R.C. , radierea menţiunilor privind capitalul social al X, cerere care a făcut obiectul dosarului nr. 2102/2003 al Tribunalului Tulcea.

Prin Sentinţa civilă nr. 1145 din 04.09.2003 pronunţată de Tribunalul Tulcea acţiunea a fost admisă şi s-a dispus radierea menţiunilor înscrise în Registrul Comerţului.

Prin Decizia civilă nr. 109/COM/05.04.2004 pronunţată în dosarul nr. 89/COM/2004, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul şi a modificat hotărârea atacată în sensul respingerii cererii formulate de reclamanta Consiliul Judeţean ..

Ulterior, prin Hotărârea Consiliului Judeţean .. nr. 41/30.03.2007 a fost însuşit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului … şi a fost abrogată H.C.J. Nr. 57/2001, H.C.J. Nr. 31/2004, H.C.J. Nr. 85/2004, H.C.J. Nr. 26/2006 şi H.C.J. Nr. 102/2006.

Temeiurile juridice care au stat la baza adoptării H.C.L. nr. 41/2007 au fost dispoziţiile art. 3 alin. 3, art. 20 alin. 1, art. 21 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 213/2006 cu modificările şi completările ulterioare.

Prin această hotărâre s-a însuşit inventarul  bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al judeţului, stabilit anterior şi aprobat prin Hotărârea nr. 102/2009.

Prin cererea care a făcut obiectul dosarului nr. 1622/88/2007 al Tribunalului Tulcea, Prefectul Judeţului … a solicitat anularea Hotărârii nr. 41/2007 a Consiliului Judeţean .., susţinând că prin adoptarea acestei hotărâri s-a realizat scoaterea din domeniul public al Judeţului.. a digurilor de apărare prevăzute la poziţiile nr. 34, 35, 39, 43, 46, 49, 52, 55, 58, 61, 64, 67, 70, 73, 76, 79, 82, 85, 88, 91, 94, 97, 100, 103, 106, 109, 112, 115, 118, 121 din anexa nr. 1 şi H.G. nr. 1360/2006, fiind pusă astfel în pericol capacitatea de apărare împotriva inundaţiilor a localităţilor deltaice şi riverane Dunării şi a terenurilor astfel protejate.

Astfel, deşi prin H.G. nr. 1360/2001 s-a atestat apartenenţa acestor diguri de apărare ca fiind bunuri ce aparţin domeniului public în conformitate cu disp. art. 21 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, iar dreptul de proprietate asupra digurilor de apărare în speţă nu a încetat în vreuna din modalităţile prevăzute de art. 10 alin. 1 din lege, totuşi, pârâta a adoptat Hotătârea nr. 41/2007 – prin care s-a însuşit din nou inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public, inventar în care nu se regăseşte şi ansamblul digurilor de apărare.

Aceasta în condiţiile în care Legea nr. 213/1998 include digurile de apărare printre bunurile aparţinând domeniului public.

Prin Sentinţa civilă nr. 2402/2007, Tribunalul Tulcea a respins cererea Prefecturii Judeţului .. ca nefondată.

Prin Decizia civilă nr. 442/CA/22 septembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa a admis recursul, a modificat în parte sentinţa recurată în sensul că a admis cererea de chemare în judecată în parte şi a anulat H.C.J. Tulcea nr. 41/2007.

S-a reţinut prin această decizie civilă că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, trecerea din domeniul public în domeniul privat se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, Consiliului Judeţean dacă prin Constituţie sau prin lege nu se dispune astfel.

Alineatul 1 al aceluiaşi articol arată că dreptul de proprietate publică încetează dacă bunul a pierit ori a fost trecut în domeniul privat.

Dispoziţiile legale amintite reglementează procedura de trecere a bunurilor din domeniul public în cel privat.

Or, în speţă, având în vedere apărările pârâtei conform cu care digurile în litigiu nu aparţin domeniului public ci „fac parte din capitalul social al unor societăţi comerciale ca urmare a privatizării” se reţine că adoptându-se hotărârea nr. 41/2007 prin care se însuşeşte inventarul bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului şi în ale cărei anexe nu se mai regăsesc aceste diguri de apărare s-a încălcat procedura de trecere a bunurilor din domeniul public în cel privat.

Aceasta şi pentru că nu s-a făcut şi dovada existenţei unei hotărâri în care aceste diguri de apărare să figureze ca fiind bunuri aparţinând domeniului privat.

S-a mai reţinut că, deşi pârâta s-a apărat arătând că prin adoptarea hotărârii contestate a calificat regimul juridic al digurilor şi canalelor, nu rezultă că s-ar fi respectat dispoziţiile art. 10 alin. 1, ce arată în ce condiţii încetează dreptul de proprietate publică asupra bunurilor.

S-a mai reţinut că nu poate fi primită acea apărare a pârâte însuşită de altfel, de prima instanţă, conform cu care este vorba despre o confuzie între digurile de incintă şi canalele ce deservesc activitatea anumitor agenţi economici şi digurile de apărare.

Că este vorba de diguri de apărare a localităţilor din judeţul .. şi nu despre alte tipuri de diguri rezultă cu claritate atât din anexele la H.G. nr. 1360/2001 – filele 78, 79, 80, 81, 82 – dosar fond dar şi din corespondenţa purtată cu diverşi agenţi economici şi din care reiese necesitatea intervenţiei autorităţilor locale pentru prevenirea inundaţiilor.

Curtea de Apel Constanţa a mai reţinut prin Decizia nr.442/CA/2008 că din probatoriile administrate nu a rezultat că ar exista identitate între digurile de incintă şi canalele asupra cărora au reclamat un drept de proprietate intervenientele în interes propriu şi digurile de apărare, ce au fost atestate ca aparţinând domeniului public prin H.G. nr. 1360/2001 ce nu se mai regăsesc în hotărârea contestată.

Se constată că în dosarul nr. 1622/88/2007 au avut calitate de interveniente societăţilie V şi S

După pronunţarea Deciziei civile nr. 442/CA/2008, prin notificările nr. 12480/3 decembrie 2008 şi nr. 12481/3 decembrie 2008, Consiliul Judeţean .. i-a solicitat reclamantei să procedeze la încheierea protocoalelor de predare-primire către Consiliul Judeţean .. a celor două diguri de contur, respectiv cel al Amenajării Agricole .., în lungime de 79 km şi cel al Amenajării Agricole .., în lungime de 15 km.

Intrucât reclamanta nu a înţeles să predea digurile, susţinând că trebuie să fie despăgubită, Consiliul Judeţean .. a emis alte două notificări nr. 41/4229/29.04.2009 şi nr. 41/4235 din 29.04.2009 prin care a reiterat solicitarea de a-i fi predate digurile în discuţie.

Ulterior, urmare refuzului reclamantei de a proceda la încheierea protocoalelor de predare-primire, Consiliul Judeţean .. a formulat acţiune în revendicare care a făcut obiectul dosarului nr. 1559/88/2009 al Tribunalului Tulcea.

Prin Sentinţa civilă nr. 806/26.03.2010, Tribunalul Tulcea a admis acţiunea şi a obligat-o pe reclamantă să lase în deplină proprietate şi posesie digul de contur al Amenajării Agricole .. în lungime de 15 km şi digul de contur al Amenajării Agricole .. în lungime de 79 km individualizate la poziţiile nr. 39 şi 43 în anexa nr. 1 la H.G. nr. 1360/2001.

Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 stabileşte, în art. 10 şi în art. 120, dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a administra sau de a dispune de resursele/bunurile proprietate publică/privată ale unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile legii, încadrând în categoria bunurilor proprietate publică a judeţului bunurile care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi nu sunt declarate, prin lege, de uz sau de interes public naţional.

Interesul public a fost stabilit şi de instanţa judecătorească, respectiv Curtea de Apel Constanţa care, în considerentele deciziei civile nr. 442/CA/2008 pronunţată în dosarul nr. 1622/88/2007, a clarificat problema digurilor şi canalelor ca fiind de interes public şi aparţinând domeniului public al judeţului ..

Deci, în categoria bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţelor se încadrează, pe de-o parte, bunurile prevăzute la pct. II din anexa Legii nr. 213/1998 şi, de asemenea, alte bunuri de uz sau de interes public judeţean, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului judeţean.

Din această perspectivă, acţiunea reclamantei este nefondată.

Acţiunea este nefondată şi din perspectiva dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” în vigoare la data înscrierii în inventarul bunurilor proprietate publică a judeţului, în perimetrul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” se găsesc următoarele categorii de terenuri:

-terenuri aflate în domeniul public de interes naţional, aflate în administrarea Administraţiei Rezervaţiei;

-terenurile din perimetrul rezervaţiei care, potrivit legii, sunt proprietate privată a persoanelor fizice;

-terenurile din perimetrul rezervaţiei care, potrivit legii, sunt proprietate publică sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale;

-terenurile din perimetrul rezervaţiei, ocupate de amenajările agricole şi piscicole, cuprinse în anexa nr. 2, care constituie domeniu public de interes judeţean şi care sunt în administrarea Consiliului Judeţean ..

In motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta, după ce recunoaşte caracterul de bun proprietate publică a judeţului.., al celor două imobile, a apreciat că se consideră îndreptăţită la plata de despăgubiri pentru deposedarea bunurilor care, susţine reclamanta, au făcut parte din patrimoniul său.

Susţinerea reclamantei este nefondată, deoarece aceasta nu a făcut dovada că cele două diguri au făcut parte, încă de la înfiinţarea X. din patrimoniul său.

Conform prevederilor art. 1 din Decizia nr. 157 din 29 martie 1991, emisă de Prefectura Judeţului .., capitalul social al societăţii înfiinţate, capital social stabilit pe baza bilanţului la 31 decembrie 1990 este constituit din fonduri fixe în valoare de 7.979 mii lei şi mijloace circulante în valoare de 83 mii lei, fără ca din documentele depuse să rezulte, cu certitudine, şi deţinerea în proprietate a celor două diguri.

Reclamanta îşi întemeiază acţiunea şi pe dispoziţiile art. 44 din Constituţie, articol care consfinţeşte şi ocroteşte proprietatea privată.

Chiar dacă dreptul de proprietate al acesteia asupra bunurilor din patrimoniul societăţii este garantat de însăşi legea fundamentală a ţării, cu posibilitatea exproprierii, în acest caz nu putem vorbi de proprietate privată asupra digurilor întrucât acestea sunt proprietate publică, aşa cum a fost atestată de H.G. nr. 1360/2001 şi confirmată de Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 441/CA/2008.

Reclamanta îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 8 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, dispoziţii care stabilesc procedura de urmat în cazul trecerii bunurilor din patrimoniul societăţilor comerciale în proprietatea publică.

Or, această dispoziţie legală nu-şi găseşte aplicabilitatea în speţă, întrucât bunurile sunt proprietate publică prin efectul legii încă de la apariţia Legii nr. 213/1998, deci se consideră, implicit, că de la data intrării în vigoare a acesteia, bunurile au devenit de uz şi de interes public.

Mai mult, reclamanta nu a făcut dovada că a avut un drept de proprietate asupra acestor bunuri sau că au fost introduse în capitalul social al acesteia.

De asemenea, prin H.G. Nr. 692/1995 privind scutirea totală de la calculul amortizării unor active corporale aparţinând unor societăţi comerciale din Lunca şi Delta Dunării, judeţul .., s-a aprobat scutirea totală de la calculul amortizării a unor active corporale reprezentând diguri de apărare şi canale aparţinând unor societăţi comerciale agricole şi piscicole de sub autoritatea Consiliului Judeţean .., în valoare totală de 83.717.143.857 lei, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.

La punctul 12 din Anexa nr. 1 la hotărâre, figurează X, cu o valoare reevaluată la acel moment a activelor corporale – diguri şi canale – scoase total de la calculul amortizării de 24.954.546.143.

Conform H.G. nr. 692/1995 societăţile comerciale din Delta Dunării au fost scutite total de la calculul şi trecerea pe costuri a amortizării mijloacelor fixe aparţinând acestor societăţii fiind recunoscute că sunt de interes şi utilitate publică.

Această scutire de trecere pe costuri a amortizării a determinat o facilitate pentru aceste societăţi, în sensul că le-a crescut profitul pentru dezvoltare de la pârâtă.

De asemenea, prin adresa nr. 486/09.07.2007, Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi .. a învederat  şi faptul că, Contractele de vânzare-cumpărare acţiuni, încheiate între AVAS şi deţinătorii fostelor societăţi agricole şi piscicole în care, la pct. 7.4.3. s-a stabilit, prin acordul părţilor: „Cumpărătorul îşi va asuma răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate de aplicarea H.G. nr. 1360/2001 ca urmare a semnării protocolului de predare-primire între Consiliul Judeţean Tulcea şi S.C. … Cumpărătorul va putea reduce capitalul social corespunzător prejudiciului înregistrat prin aplicarea H.G. nr. 1360/2001.”

Prin adresa nr. 486/09.07.2007, Curtea de Conturi a arătat: „caracterul de bunuri de uz şi de interes public al digurilor de apărare contra inundaţiilor este dovedit şi de faptul că autorităţile administraţiei judeţene şi locale au fost obligate să realizeze atât lucrări de intervenţie de urgenţă la diguri în perioadele de inundaţii din anii 2005 şi 2006 cât şi de investiţii reprezentând drumuri comunale, drumuri care se suprapun total sau parţial cu digurile, investiţii finanţate din fonduri bugetare proprii…”

Curtea Constituţională, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 8 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, prin Decizia civilă nr. 104/2004 publicată în Monitorul Oficial nr. 392/04 mai 2004 a reţinut: „prevederile Legii nr. 213/1998 reprezintă o concretizare a dispoziţiilor art. 136 alin. 4 din Constituţie, republicată, potrivit cărora „ Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. In condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrarea regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică”. Din aceste dispoziţii constituţionale rezultă că societăţile comerciale nu pot deţine în proprietate bunuri ce aparţin domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, ci doar în regim de concesionare sau de închiriere.”

Reclamanta susţine în mod nefondat că instanţele care au judecat acţiunea în revendicare au susţinut că trecerea bunurilor în domeniul public al judeţului s-a făcut nelegal, fără a-i acorda societăţii reclamante o prealabilă despăgubire.

Reclamanta susţine în mod nelegal şi faptul că despăgubirile trebuie calculate la preţul de piaţă.

Or, atât timp cât aceste bunuri sunt prinse cu o valoare de inventar în domeniul public nu s-ar putea face decât o actualizare a valorii de inventar iar nu o expunere pe piaţa concurenţială.

In consecinţă, acţiunea reclamantei este nefondată şi a fost respinsă ca atare.

Cu privire la cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză constând în onorariul avocatului în sumă de 22500 lei instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 Cod proc. civ, potrivit cu care judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Astfel, instanţa apreciază că onorariul avocatului în sumă de 22.500 lei este nepotrivit de mare faţă de munca depusă de avocat, acesta reprezentând pârâta la ultimele termene de judecată, după propunerea probelor, încuviinţarea şi administrarea în mare parte a acestora şi în condiţiile în care întâmpinările în cauză au fost formulate de pârâtă prin departamentul juridic al acesteia.

In consecinţă, instanţa a micşorat onorariul avocatului la suma de 5000 lei, sumă la care a fost obligată reclamanta către pârâtă.

Domenii speta

Spete similare