Contencios administrativ şi fiscal - obligaţia de a face

Dosar nr.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Sentinţa civilă Nr. 1728/2014

TRIBUNALUL,

Prin cererea adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr. 721/88/26 martie 2014, reclamanta ..., prin mandatar ..., a chemat în judecată pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, solicitând obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea unui titlu de despăgubire si obligarea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea unui titlu de plata in favoarea titularului dreptului, ..., în dosarul cu nr. de înregistrare 42853/CC, in conformitate cu art. 41 alin. 1, 3 şi 4 din Legea 165/2013 pentru suma de 3.445.804 lei.

În motivare, s-a arătat că în favoarea reclamantei ..., printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva si irevocabila (sc. 1750/2006 a Tribunalului Tulcea) s-a dispus stabilirea dreptului la măsurii reparatorii prin echivalent pentru terenul de 1 hectar situat in municipiul Tulcea ,str. ...,nr.30.

Măsura dispusă de instanţa a fost trimisa la ANRP, formându-se dosarul cu nr.42853/CC.

Aici, după parcurgerea întregii proceduri reglementate in timp pentru astfel de situaţii, s-a făcut evaluarea băneasca a imobilului imposibil de restituit in natura, la solicitarea ANRP si de către un evaluator numit de către aceasta autoritate publica. La data de 15.07.2011 raportul de evaluare făcut de către ... a fost de depus la ANRP si însuşit de către aceasta instituţie.

De atunci şi până in prezent, adică după 2 ani 6 luni de la evaluarea imobilului imposibil de restituit in natura si de la 7 ani si jumătate de la data la care o instanţă judecătoreasca a stabilit irevocabil dreptul la despăgubiri, petenta nu a primit nici un fel de plata a despăgubirilor stabilite.

Pe noua legislaţie care reglementează domeniul restituirii proprietăţilor s-a stabilit o procedura de rezolvare a cererilor de restituire care, în mare, presupune fie compensarea cu puncte, fie acordarea de bani. Aceasta a doua varianta este prevăzută de art. 41 din Legea 165/2013, care stipulează că plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum si a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, ramase definitive si irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în transe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014.

Având in vedere acest text de lege ,precum si faptul ca reclamanta are un dosar aprobat înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013 (el nu mai este supus nici unui fel de analiza din cele reglementate de capitolele 2 si 3 din lege 165/2013,evaluarea realizata fiind in perfect acord chiar si cu noul standard de evaluare) iar la acest moment termenul legal de 1.01.2014 este depăşit deja, se solicită emiterea titlurilor de despăgubire şi de plată care, ulterior, ar trebui sa fie executate de către Ministerul Finanţelor Publice.

În dovedire, reclamanta a depus la dosar, în copie, sentinţa civilă nr. 1750/2006, dispoziţia nr. 5058/2007, procura autentificata sub nr. 2589/2013, raport de evaluare in forma prescurtata.

Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, legal citată, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţiile necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea cu privire la cererea de chemare în judecată, inadmisibilităţii stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent şi prematurităţii acţiunii cu privire la emiterea titlului de plată.

A arătat pârâta cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Tulcea că cererea de precizare formulată de reclamant, prin care solicită plata despăgubirilor ce i se cuvin, este îndreptată împotriva unei autorităţii aparţinând administraţiei publice centrale si anume Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Astfel, în cuprinsul art. 1 alin. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 572/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se arată că ,,Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, denumită în continuare Autoritatea, este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică.

Totodată, s-a mai susţinut că potrivit prevederilor art.96, pct.1 din Noul Cod de Procedură Civilă, curţile de apel judecă, în primă instanţă, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale.

Prin urmare, concluzionează pârâta că soluţionarea petitelor privind plata despăgubirilor, formulate de reclamanţi în contradictoriu cu Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este de competenţa Curţii de Apel Constanta.

Referitor la excepţia prematurităţii acţiunii cu privire la emiterea titlului de plată, a arătat pârâta că urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege.

Mai mult decât atât, se arată, dispoziţiile noii legi se aplică inclusiv „cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi” (art. 4).

Întrucât noua legislaţie a abrogat prevederile din titlul VII al Legii nr. 247/2005 care reglementau emiterea de către CCSD a deciziilor conţinând titlul de despăgubire, precum şi condiţiile şi termenele de valorificare a acestora, a fost instituită o nouă procedură privind soluţionarea dosarelor de despăgubire.

Astfel, se susţine, potrivit prevederilor art. 21 - 26 din lege, procedura de soluţionare a dosarului de despăgubire se finalizează prin validarea sau invalidarea de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI) a deciziei entităţii învestite de lege (prin care s-a propus acordarea de despăgubiri).

Titularul unei decizii de compensare prin puncte cât şi cel al unei decizii de despăgubire emise de către CCSD anterior intrării în vigoare a prezentei legi - decizii care nu au dus in mod direct la emiterea unui titlu de plată - care au optat pentru valorificarea în numerar, vor beneficia de dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 care prevăd că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un titlu de plată ce va deveni scadent după data de 01.01.2014 si care va eşalona plata pe o perioada de 5 ani, dar nu înainte de realizarea procedurilor prevăzute de art. 21 din aceeaşi lege.

Sumele cuprinse în titlurile de plată emise de ANRP se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere. Asupra capătului de cerere prin care reclamantul solicită ca prin hotărârea ce o veţi pronunţa să fie stabilită o obligaţie directă de plată a despăgubirilor în sarcina Autorităţii Naţionale, aceasta înţelege a se prevala de dispoziţiile art. 41, alin. 4, care menţionează în mod expres că plata efectivă a titlurilor de plată este făcută de către Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât se poate concluziona fără echivoc că ANRP nu poate fi obligată la a efectua plata despăgubirilor.

Faţă de aceste considerente, este prematură formularea de către reclamant a unei cereri care să vizeze să vizeze plata despăgubirilor.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent, menţionează pârâta că potrivit Titlului VII al Legii nr.247/2005, evaluarea pretenţiilor de restituire în echivalent având ca obiect imobile demolate, înstrăinate sau alte imobile a căror restituire în natură nu este posibilă, era atributul evaluatorilor autorizaţi, desemnaţi în mod aleatoriu de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

După intrarea în vigoare a acestui act normativ (Legea nr.247/2005), contravaloarea pretenţiilor de restituire în echivalent nu va mai fi stabilită în cursul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci după parcurgerea procedurii reglementate în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Prin adoptarea Legii nr. 247/2005 a fost reglementată o procedură administrativă de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură şi totodată a fost înfiinţată o entitate competentă, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, devenită ulterior prin Legea 165/2013 Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, pentru analizarea şi stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se vor acorda în temeiul acestui act normativ (Titlul VII din Legea nr. 247/2005). Prin urmare, nicio altă entitate/instanţă judecătorească nu se poate substitui acestor atribuţii stabilite în sarcina Comisiei Centrale prin actul normativ amintit.

Prin Legea 165/2013, s-a înfiinţat Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care preia atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform art.17, alin.1, lit. a din actul normativ invocat mai sus, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.

Totodată, potrivit prevederilor art.21 alin. (6) din Legea nr.165/2013 „Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale si se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”

În ce priveşte emiterea titlului de plată în condiţiile disp.art.41 alin.1,4 se solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite titluri de plată, potrivit disp.art. 41 alin 1,3 şi 3 din Legea nr. 165/2013, exclusiv în dosarele aprobate de CCSD înainte de intrarea în vigoare a legii, precum şi în situaţiile în care printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă la data intrării în vigoare a noii legi, instanţa a stabilit cuantumul despăgubirilor.

Cum dosarul reclamantului nu se încadrează în niciuna din categoriile arătate, menţionăm că titlul de plată se va emite în condiţiile prevăzute la art.31 din Legea nr. 165/2013, în termen de 3 ani de la emiterea deciziei de compensare prin puncte, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2017.

Deţinătorul poate solicita, anual, după 1 ianuarie 2017, Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor emiterea unui titlu de plata pentru cel mult 14% din numărul punctelor acordate prin decizia de compensare si nevalorificate in cadrul licitaţiilor naţionale de imobile. Ultima transa va reprezenta 16% din numărul punctelor acordate. Sumele cuprinse in titlurile de plată se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice in cel mult 180 de zile de la emitere.

Pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, legal citată, a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii stabilirii măsurilor reparatorii prin echivalent şi prematurităţii acţiunii cu privire la emiterea titlului de despăgubire, arătând în esenţă că stabilirea cuantumului despăgubirilor este atributul exclusiv al Comisiei şi că dosarul reclamantei trebuia să parcurgă procedura administrativă instituită de Legea nr. 165/2013, pe fond solicitându-se respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat de către reclamantă s-a solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârâte ca neîntemeiate.

A susţinut reclamanta referitor la excepţia de necompetenta materială a tribunalului, că pârâta A.N.R.P. Bucureşti invoca textele generale in materie de contencios administrativ, refuzând însă să le observe pe cele speciale; art.20 alin. l din titlul VII al legii 247/2005, care nu este abrogat aşa cum greşit susţine parata, menţionează că, competenţa de soluţionare in contencios administrativ in caz de refuz de soluţionare a cererii revine numai tribunalului, nu curţii de apel; prezenta cauză este o situaţie de refuz general si constant al paratei de a emite deciziile solicitate, decizii in lipsa cărora dreptul la primirea despăgubirilor acordate însă din 2006 de instanţa judecătoreasca nu se poate realiza.

Referitor la excepţia prematuritatii introducerii acţiunii, paratele pleacă de la premisa neparcurgerii etapelor anterioare emiterii titlului de despăgubire si a titlului de plata, respectiv obţinerea unei decizii de validare de la Comisia Naţionala, decizie care, la rândul ei, este afectata de un termen ce nu a expirat. Se invoca in acest sens prevederile art.4 din legea 165/2013 .

Susţine reclamanta că a invocat in susţinerea acţiunii sale prevederile art.41 din Legea 165/2013 care se refera ea însăşi (legea) la o alta ipoteza avuta in vedere de redactorul întâmpinărilor si care vizează, ca şi premisa, neparcurgerea acestor etape preliminare. Textul legal citat se refera la faptul ca „plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014” .

Prinurmare, se arată, singurul termen care trebuie respectat, lucru realizat in cauza, este termenul de 1.01.2014. De aceea termenele de până la procedura de validare si procedura de validare in sine (reglementate de capitolele 2 si 3 din Legea 165/2013), în raport de cauza acţiunii de faţă, nu au legătură si nu interesează aceasta pricina.

Pe de alta parte, se menţionează, temeiul de drept al acestei excepţii invocate este art.4 din Legea 165/2013, text de lege care a fost declarat neconstituţional prin Decizia 88/27.02.2014.

În întâmpinarea CNCI (fila 3) se invoca o decizie cu caracter normativ ce pare emisă de aceasta instituţie publica care nu a fost depusă odată cu întâmpinarea. In orice caz, ordinea de soluţionare autoimpusa se pare ca nu a fost respectată deoarece pe saitul ANRP apar soluţionate cauze cu un număr mai mare decât cel al reclamantei din acest proces.

Excepţia de inadmisibilitate, in opinia reclamantei, vizează in modul cel mai direct fondul litigiului dedus judecaţii si nu presupune o rezolvare tehnica a acesteia ca si excepţie procesuala (soluţionarea prealabila fondului).

Cums-a spus mai sus, cauza (ca element al acţiunii civile) se refera la calificarea cererii de despăgubire a reclamantei ca intrând in noţiunea de „dosare aprobate” prevăzută de art.41 alin. l din legea 165/2013.

Reclamantei, printr-o hotărâre judecătorească definitivă si irevocabilă (sc. 1750/2006 a Tribunalului Tulcea) i s-a dispus stabilirea dreptului la măsurii reparatorii prin echivalent pentru terenul de 1 hectar situat in municipiul Tulcea, str. ...,nr.30 .

Măsura dispusa de instanţă a fost trimisa la ANRP, formându-se dosarul cu nr.42853/CC. Aici, după parcurgerea întregii proceduri reglementate in timp pentru astfel de situaţii, s-a făcut evaluarea băneasca a imobilului imposibil de restituit in natura, la solicitarea ANRP si de către un evaluator numit de către aceasta autoritate publica. La data de 15.07.2011 raportul de evaluare făcut de către ... a fost de depus la ANRP si însuşit de către aceasta instituţie.

Deciasupra aprecierii ca pentru terenul de un hectar (10.000 metri pătraţi) nu se pot stabili decât despăgubire prin echivalent nu se mai poate reveni, aceasta chestiune fiind tranşata irevocabil prin hotărâre judecătoreasca.

De asemenea, asupra cuantumului despăgubirilor nu se mai poate reveni, suma de bani fiind cea care a rezultat dintre-o evaluare dispusa de către pârâtă si asupra căreia pârâta nu a dispus in nici un fel sa se revină. Mai mult decât atât, noile criterii de evaluare -grila notariala- pentru terenul de un hectar situat in municipiul Tulcea, pe strada existenta si astăzi, ..., sunt perfect respectate si la acest moment. Suma stabilita de către expert este perfect integrabila in grila notariala.

Apreciază reclamanta că se afla in posesia unui drept cert, pur si simplu, drept care intra in noţiunea de „bun” in sensul art. l din Protocolul nr. l la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului. Ca urmare a hotărârii judecătoreşti de obligarea a autorităţii statale la plata de masuri reparatorii prin echivalent, echivalent stabilit tot de către autoritatea statala, s-a creat un drept patrimonial obligaţional (creditor fiind reclamanta, iar debitor fiind Statul Roman) asupra cărora nici o autoritate statala nu mai putea reveni nici administrativ si nici legislativ (deciziile 6723/2007 si 6812/2008 ale ICCJ si hotărârea Viasu contra României).

Fiindin posesia unui drept patrimoniala unui bun in sensul convenţiei asupra căruia nu se mai poate reveni in nici un fel reclamanta are un dosar aprobat in sensul folosit de către art.41 alin. l din Legea 165/2013.

Fiindvorba de un dosar aprobat, ca premisa a discuţiei, paratele refuza sa-si îndeplinească obligaţiile subsidiare care ţin de formalităţile de emitere a actelor administrative prealabile plaţii, respectiv titlul de despăgubire si apoi titlul de plata. Toate aceste acte administrative sunt in competenta stricta a celor doua parate chemate in judecata in aceasta cauza, aşa cum arata expres si fără dubiu alin. 2 si 3 din art.41.

De aceea susţinerea din întâmpinarea ANRP (fila 3 sus) referitoare la Ministerul Finanţelor Publice nu are decât valoarea unei deraieri profitabile a discuţiei de la chestiunile concrete invocate de reclamanta.

Fata de toate aceste considerente se solicită respingerea excepţiilor, iar pe fond, după înlăturarea susţinerilor paratelor, admiterea acţiunii si obligarea paratelor la îndeplinirea actelor administrative pretinse.

La solicitarea părţilor, instanţa a administrat proba cu înscrisuri.

Soluţionând cu prioritate excepţiile invocate de către pârâtele Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor instanţa constată următoarele:

Referitor la excepţia necompetenţei materiale a instanţei, se reţine că potrivit art. 20 alin. 1 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 modificată, competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul.

Normele legale mai sus arătate nu au fost abrogate prin Legea nr. 165/2013, astfel că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004 modificată.

Prin urmare, excepţia necompetenţei materiale a tribunalului urmează a fi respinsă ca nefondată.

Instanţa constată că nici excepţia prematurităţii cererii nu este întemeiată, susţinerile pârâţilor sub acest aspect neputând fi reţinute.

În litigiul de faţă suntem în prezenţa unei acţiuni generate de refuzul emiterii unui act administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 165/2013 care stabilesc o procedură specială de plată a despăgubirilor cuvenite persoanelor ale căror dosare au fost aprobate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.

Or, termenele la care fac referire pârâtele operează doar în ipoteza cererilor care parcurg procedura administrativă de acordare a măsurilor reparatorii reglementată în Capitolul III al Legii nr. 165/2013.

În sprijinul acestei soluţii pot fi invocate prevederile art. 35 alin. 3 din Legea nr. 165/2013 cu privire la soluţiile ce pot fi adoptate de către instanţa învestită cu o cerere formulată de persona care se consideră îndreptăţită, respectiv se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

În speţa dedusă judecăţii reclamantei i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului şi s-a statuat imposibilitatea restituirii în natură printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.

Aceste aspecte nu ar mai putea fi analizate de către o altă instanţă investită cu o cerere formulată în condiţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013.

Pentru considerentele mai sus expuse, excepţia prematurităţii cererii urmează a fi respinsă ca nefondată.

Cât priveşte inadmisibilitatea acţiunii, este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor este atributul exclusiv al comisiei, însă reclamanta nu a formulat o astfel de cerere, ci a solicitat doar obligarea pârâţilor la emiterea titlului de despăgubire şi a titlului de plată.

Raportat la obiectul acţiunii şi la temeiul de drept invocat, respectiv art. 41 din Legea nr. 165/2013, cererea reclamantei este admisibilă, astfel că instanţa urmează a respinge ca nefondată şi excepţia inadmisibilităţii.

Pe fond, analizând cererea reclamantei în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, instanţa constată că cererea acesteia este întemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, modalitatea de acordare a despăgubirilor băneşti persoanelor îndreptăţite, în situaţia în care nu se putea realiza o restituire în natură era reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 16 din acest act normativ, dispoziţiile sau deciziile emise de entităţile notificate (prin care s-au respins cererile de restituire în natură şi prin care s-a propus acordarea de despăgubiri) erau remise Secretariatului Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor. Analizând dosarul de despăgubire prin prisma legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, Comisia proceda la numirea unui evaluator autorizat în vederea evaluării imobilului a cărui restituire s-a cerut.

Ulterior întocmirii raportului de evaluare în care era consemnată valoarea imobilului, Comisia putea proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire reţinându-se valoarea stabilită de evaluator, fie la retrimiterea dosarului de despăgubire spre reevaluare, procedura finalizându-se cu emiterea de către ANRP a titlului de plată.

În situaţia în care Comisia constata că bunul a cărui restituire s-a solicitat putea fi restituit în natură, respingerea cererii de restituire în natură fiind nelegală, aceasta proceda la restituirea imobilului respectiv.

Reiterând prevederile Legii 10/2001, dar şi ale altor acte normative în materie, dispoziţiile Legii 165/2013 consfinţesc ca regulă restituirea bunurilor în natură, cu excepţia situaţiei în care acest lucru nu mai este posibil, caz în care singura măsură compensatorie va fi reprezentată de stabilirea şi acordarea de puncte.

În cadrul procedurii de acordare a măsurilor compensatorii, reglementată de noul act normativ în capitolul III, principalele atribuţii ale Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor (entitate ce a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor) sunt reprezentate de emiterea de decizii în sensul validării sau invalidării dispoziţiilor emise de entităţile notificate prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii şi respectiv, în sensul compensării valorii imobilelor prin puncte.

Art. 41 din Legea 165/2013 stabileşte o procedură specială de acordare a despăgubirilor către persoanele îndreptăţite cărora dosarele le-au fost aprobate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, derogative de la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii reglementată în capitolul III.

Astfel, plata sumelor de bani către aceste persoane se va face începând cu data de 1 ianuarie 2014, în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, valoarea unei tranşe nefiind mai mică de 5000 lei. În acest scop, Comisia Naţională va emite titlul de despăgubire prin aplicarea procedurii specifice Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor iar Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor va emite titlul de plată.

Se observă că incidenţa dispoziţiilor legale anterior menţionate este condiţionată de existenţa unui dosar aprobat sub imperiul Legii 10/2001, cerinţă îndeplinită în speţa dedusă judecăţii.

Pentru a ajunge la această concluzie instanţa a constatat că prin notificarea depusă în baza Legii 10/2001, reclamanta a solicitat restituirea imobilului situat în Tulcea, str. ...nr.30, notificare ce a fost respinsă prin Dispoziţia nr. 3891/2005 emisă de Primarul Municipiului Tulcea.

Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 1750/2006, reţinând că cererea reclamantei este întemeiată, a anulat dispoziţia mai sus arătată, a stabilit dreptul acesteia la măsuri reparatorii obligând pârâtul la emiterea ofertei constând în măsuri reparatorii, prin echivalent.

Dispoziţia nr. 5088/2007 emisă de către Primarul Municipiului Tulcea în acord cu hotărârea judecătorească anterior menţionată, împreună cu documentaţia aferentă, a fost înaintată Secretariatului Comisiei Centrale, înregistrându-se dosarul nr. 42853/CC în cadrul căruia trebuia stabilită doar valoarea imobilului întrucât o analiză sub aspectul restituirii în natură a acestuia nu se mai putea realiza atât timp cât această chestiune fusese tranşată de o instanţă de judecată.

Prin raportul de evaluare întocmit la data de 18.07.2011 de către ... (fila 182) la solicitarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, imobilul în discuţie a fost evaluat la suma de 3445804 lei valoare acceptată de către Comisie în condiţiile în care aceasta nu a solicitat o nouă reevaluare.

În acest context, în conformitate cu dispoziţiile art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 Comisia avea obligaţia de a emite decizia reprezentând titlu de despăgubire.

Aşadar, în cauza de faţă a fost stabilit atât dreptul reclamantei la despăgubiri cât şi valoarea acestora, situaţie în raport de care, instanţa opinează că ne aflăm în prezenţa unui dosar aprobat în sensul art. 41 din Legea 165/2013.

Susţinerile pârâţilor cum că dosarul reclamantei trebuie să parcurgă procedura instituită de noul act normativ nu pot fi reţinute, întrucât câtă vreme asupra imposibilităţii restituirii în natură a statuat o instanţă de judecată Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu mai poate face verificări sub acest aspect.

Pe de altă parte, aşa cum s-a arătat şi etapa evaluării despăgubirilor a fost finalizată în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 247/2010.

Este real că prin O.U.G. nr. 4/2012 s-a suspendat emiterea titlurilor de despăgubire, însă acest act normativ a intrat în vigoare în mai 2012, deci la 10 luni de la întocmirea raportului de evaluare, perioadă de timp suficientă pentru emiterea deciziei de către Comisie.

Sunt lipsite de relevanţă şi apărările referitoare la numărul mare al dosarelor de despăgubiri şi la ordinea de soluţionare a acestora în condiţiile în care aşa cum s-a reţinut, în dosarul reclamantei Comisia avea doar de stabilit cuantumul despăgubirilor, activitate care, deşi nu prezintă o complexitate deosebită, a necesitat o perioadă de 4 ani, şi fără nicio justificare legală nu s-a finalizat cu emiterea titlului de despăgubire.

În acest context, a impune reclamantei, la mai bine de 12 ani de la data formulării cererii de restituire a imobilului, să parcurgă procedura administrativă stabilită de Legea 165/2013 nu numai că ar contraveni scopului acestui act normativ a cărui justificare a fost determinată de conţinutul hotărârii pilot pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Atanasiu contra României care condamna ineficienţa legislaţiei naţionale, generată de lipsa de celeritate a procedurii de restituire a imobilelor preluate abuziv, mai ales, cu privire la acordarea măsurilor reparatorii, ci ar fi în totală contradicţie cu dreptul la proprietate privată garanta de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, cererea reclamantei va fi admisă, cu consecinţa obligării pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Tulcea, str. ..., nr. 30, şi pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea titlului de plată.

Domenii speta

Spete similare