Contract de muncă

Decizia emisă cu nerespectarea flagrantă a dispoziţiilor  art. 252 (2) codul muncii atât sub aspectul  conţinutului elementelor obligatorii, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;  precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea , cât şi sub aspectul procedurii emiterii acestei decizii, astfel cum aceasta este descrisă  de art. 251  (1) potrivit căruia,  sub sancţiunea nulităţii absolute, nicio măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile este sancţionată de lege cu constatarea nulităţii absolute.

 În  ceea ce priveşte  reintegrarea pe postul şi funcţia deţinute anterior concedierii,se aplică întocmai dispoziţiile care sancţionează concedierile făcute cu nerespectarea dispoziţiilor legale,  art. 80 alin 1 C.M. prevăzând faptul că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul iar la solicitarea salariatului,  instanţa care a dispus anularea concedierii va repune părţile în situaţia anterioară emiterii actului de concediere. Ori,  măsura reintegrării contestatoarei reprezintă chiar punerea în aplicarea a acestor dispoziţii.

Prin acţiunea  înregistrată la data de 11.12.2012 pe rolul Tribunalului Mehedinţi – Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale sub nr. 12022/101/2012,  contestatoarea S.  a chemat în judecată pe intimata  S.C. P. COM SRL, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr.2/06.08.2012, ca fiind nulă absolut cu obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat dacă ar fi continuat să execute contractul individual de muncă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere şi reintegrarea sa pe postul deţinut anterior. În fapt, a  arătat că  a fost angajata la intimată până la data de 28.07.2012 când nu a mai fost primită la muncă  fără a i se înmâna vreo deciziei de concediere în acest sens. A mai arătat că a fost angajata societăţii pârâte din data de 1.08.2008 unde a lucrat cu anumite întreruperi, când s-a recurs la încetarea contractului de muncă prin decizii de concediere. A invocat nulitatea absolută a acestei decizii  întrucât această sancţiune disciplinară nu putea fi aplicată înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare care să respecte cerinţele Codului Muncii privind convocarea salariatului, posibilitatea formulării de către salariat a tuturor apărărilor în favoarea sa, iar decizia de desfacere disciplinară a contractului de muncă nu i-a fost comunicată. De asemenea au fost încălcate prevederile art.252 potrivit căruia sub sancţiunea nulităţii absolute în decizie  se cuprind: descrierea faptei săvârşite, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă, care au fost încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către salariat în timpul cercetării disciplinare întrucât în Decizia nr.2 nu sunt cuprinse aceste menţiuni. Decizia de concediere trebuie să fie motivată în fapt şi în drept, iar simpla menţiune că reclamanta ar fi săvârşit o abatere disciplinară constând în absenţele nemotivate, menţiune cuprinsă în preambulul deciziei, nu este de natură să înlocuiască o motivare în fapt corespunzătoare de natură a fi pe deplin înţeleasă de cel căruia i se adresează.

În  susţinerea acţiunii s-au depus la dosar contract individual de muncă nr.13/2011, Decizia nr. 2/6.08.2012.

Intimata  a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată

Referitor la starea de fapt privind raporturile de muncă existente între reclamantă şi intimată, se arată, faptul că, la data de 08.12.2009 a încetat CIM cu reclamanta prin decizia nr. 2.

Aceasta concediere fundamentată pe disp. art. 55 lit. b din C.muncii, a avut loc în contextul în care, reclamanta a părăsit domiciliul întrucât bărbatul acesteia a agresat-o fizic.

În momentul în care reclamanta a plecat din societate, a luat cu sine şi suma de 250 lei din gestiune. Ulterior, la insistenţele celeilalte angajate pe motivul că sunt vecine şi se ajută reciproc, respectiv lucrează în schimburi şi pot să îşi aranjeze programul mai bine,  s-a procedat la reangajarea acesteia.

Urmare a scăderii vânzărilor ce a afectat în mod direct afacerea, la data de 16.11.2010  s-a desfăcut CIM al acesteia, în temeiul art. 65 din C. muncii, aceasta beneficiind de şomaj.

Reclamanta a fost angajată din nou  la insistenţele angajatei Popa Liliana, care a intervenit în acest sens, pentru că era bolnavă, urmând să meargă la controale şi aprecia că se va putea înţelege cu reclamanta, iar pentru lipsurile din gestiune se va angaja aceasta să răspundă.

 La data de 27.06.2012,  s-a efectuat un inventar, ocazie cu care s-a constatat lipsă în gestiune în valoare de 1.500 lei.

S-a repetat inventarul luna următoare, ocazie cu care la 28.07.2012, pentru perioada scursă de o lună, s-a descoperit din nou lipsă în gestiune, de data aceasta de 2.200 lei, inventarul fiind efectuat şi calculat în aceeaşi zi, împreună cu cele două angajate.

Având o discuţie cu privire la lipsa din gestiune,  s-a hotărât ca până a doua zi să  se găsească o soluţie. În acel moment, reclamanta a hotărât că ea nu mai doreşte să lucreze şi să i se  acorde şomajul.

 S-a arătat acesteia că nu  se poate  întrucât dacă i se  acordă şomajul, va trebui să angajeze altă persoană în locul ei dacă pleacă, pentru că altfel, va trebui să se  închidă magazinul.

În acel moment reclamanta a început să ameninţe că dă în judecată, că nu a semnat nici un ştat de plată .

La plecarea sa din magazin, i  s-a  solicitat reclamantei să dea o notă explicativă cu privire la lipsa din gestiune şi să depună totodată o cerere privind încetarea activităţii dacă doreşte să plece.

Ulterior reclamanta a depus o sesizare la ITM Mehedinţi, în urma căruia a avut loc  un control de la inspectori, care au verificat toate aspectele sesizate de către reclamantă, fiind întocmit un proces-verbal în acest sens.

Ultima zi de activitate a punctului de lucru a fost în 31 decembrie 2012, concedierea angajatelor realizându-se cu 15 ianuarie 2013 când a fost introdusă în REVISAL decizia de concediere.

Susţinerile reclamantei sunt nefondate, concedierea acesteia s-a realizat în mod corect, urmare a absenţelor nemotivate, într-o atare situaţie, în virtutea prerogativelor recunoscute de legiuitor în art. 247 alin. 1 C. muncii s-a procedat la desfacerea contractului de muncă, aceasta fiind singura măsură legală  posibilă de luat, de îndată ce reclamanta nu a mai venit deloc la serviciu, blocându-i astfel activitatea, determinând închiderea punctului de lucru, până la reangajarea unei alte persoane în loc.

Pretenţiile reclamantei sunt  tendenţioase, de îndată ce concedierea s-a realizat din culpa sa, astfel încât este incident acel principiu cunoscut sub numele nemo auditur propriam turpitudinem allegans - nimeni nu poate invoca propria culpă.

Susţinerile că, au fost încălcate dispoziţiile art. 247-252 C.mun., în sensul că nu a avut loc o cercetare disciplinară, reprezintă o interpretare trunchiată a dispoziţiilor amintite, raportat la împrejurarea că, reclamanta nu a mai venit deloc la lucru, din momentul constatării lipsei din gestiune, ocazie cu care  a refuzat să semneze procesul-verbal .

Ori aceste prevederi, acordă angajatorului prerogativa de a aplica sancţiunile ce le crede de cuviinţă salariaţilor care încalcă obligaţiile asumate, în speţă prezenţa la lucru, situaţie în care, lipsa acesteia nejustificată, a dus în mod automat la desfacerea CIM. Referitor la solicitarea repunerii părţilor în situaţia anterioară, această cerere trebuie respinsă pentru că, concedierea s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor legii, astfel încât acest petit accesoriu primului, trebuie respins urmare a respingerii şi primului petit.

De altfel, o astfel de măsură  este imposibil de realizat, întrucât urmare a crizei economice cu efecte directe în sensul reducerii drastice a vânzărilor, ce a generat reducerea programului de lucru, ca măsură  de reorganizare, întrucât nici aceste măsuri nu au dat rezultate, punctul de lucru din com. Bălăciţa a fost închis, astfel încât o reintegrare pe postul deţinut anterior, este imposibilă.

În dovedire s-a depus copie proces-verbal control inspectori ITM, copie proces-verbal lipsă gestiune, copie pontaj.

Analizând acţiunea în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Tribunalul constată şi reţine următoarele:

Contestatoarea S.M. a fost angajată la intimata SC P. COM SRL cu contract de muncă individual în funcţia de manipulant mărfuri.

Prin Decizia nr. 2/06.08.2012, (f.13 dosar), angajatorul a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al contestatoarei, conform art. 61. lit. a din Codul Muncii.

Excepţia tardivităţii contestaţiei este nefondată.

Potrivit al. 3 al art. 252 din Codul Muncii, decizia de sancţionare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii şi produce efecte de la data comunicării.

Alin. 2 prevede modalitatea de comunicare, respectiv personal sub semnătură de primire sau în caz de refuz prin scrisoare recomandată la domiciliu sau reşedinţă iar alin 2 arată că, decizia de sancţionare poate fi contestată în termen de 30 de zile calendaristice de la comunicare.

Cum angajatorul nu a făcut dovada comunicării către contestatoare a dispoziţiei de sancţionare întruna din modalităţile legale expuse mai sus instanţa constată că, aceasta este în termenul legal pentru contestare.

Referitor la excepţia nulităţii absolute ia deciziei de concediere invocată de contestatoare se reţin următoarele.

La alin. 1, ART. 251 din Codul Muncii se prevede că, „Sub sancţiunea nulităţii absolute, nici o măsură, cu excepţia celei prevăzute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.”

Aliniatul 2 al aceluiaşi articol prevede că, „În vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.”

Obligaţia convocării salariatului are menirea, aşa cum se arată în aliniatul 4 al aceluiaşi articol,  de a da posibilitatea acestuia de a şi formula apărările şi a oferi angajatorului probele şi motivaţiile pe care le consideră necesare.

Procesele verbale depuse de intimată la dosar (f. 36-40) nu suplinesc obligaţia convocării angajatului în modalitatea prevăzută de textul de lege redat mai sus astfel încât instanţa nu va reţine apărarea intimatei în acest sens.

În speţă se constată că, angajatorul nu a îndeplinit obligaţia de a efectua cercetarea prealabilă, decizia de concediere a contestatoarei fiind efectuată astfel cu încălcarea dispoziţiilor art. 251 alin 1 din Codul Muncii.

Decizia de concediere contravine şi dispoziţiilor art. 252 din Codul muncii care prevăd la alin. 1 că, „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.” La alin. 2 al aceluiaşi articol se dispune că, „Sub sancţiunea nulităţii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;…”

Din conţinutul deciziei contestate reiese că, aceasta nu respectă cerinţele prevăzute de alin 2 al art. 252 din Codul Muncii, în sensul că nu se menţionează data săvârşirii abaterii disciplinare, perioada în care angajata a absentat nemotivat, arătarea normei încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea disciplinară.

Faţă de considerentele redate mai sus, se reţine că, decizia de concediere disciplinară a fost emisă de angajator cu nerespectarea  dispoziţiilor menţionate mai sus şi  prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, nulitate necondiţionată, astfel încât se constată ca fiind întemeiată contestaţia urmând să fie admisă. În consecinţă se va constata nulă decizia nr. 2/26.08.2012

Potrivit art. 80 alin. 2, din Codul Muncii, Se va dispune reintegrarea contestatoarei pe postul deţinut anterior concedierii şi în baza art. 80 alin. 1,

Obligă intimata să plătească contestatoarei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi neachitate şi ce celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data emiterii deciziei şi până la reintegrarea efectivă.

Recursul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare