Cerere de stabilire a despăgubirii în favoarea persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România

Decizie 322/R din 18.06.2014


Calitatea procesuală pasivă. În conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, în calitate de intervenient forţat.

Ca atare, legiuitorul a înţeles să înlăture în materia asigurărilor, dreptul de opţiune al persoanei prejudiciate între a exercita acţiunea în despăgubire faţă de persoana responsabilă respectiv faţă de asiguratorul RCA, obligând la acţionarea judiciară a acestuia din urmă (în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească). Soluţia legislativă este una firească, o consecinţă a finalităţii încheierii asigurării, care are acest scop de garanţie nu doar pentru persoana prejudiciată, ci şi pentru cea asigurată, scop ce se transmite intuitu rei la cel care conduce vehiculul asigurat.

Prin sentinţa civilă nr. 3010/2013 din 19.03.2013, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 12212/182/2011, s-a admis acţiunea civilă formulată  de reclamantul C.I. în contradictoriu cu  pârâţii  SC …ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA, SC … ROMÂNIA ASIGURARE REASIGURARE SA - SUCURSALA B. M.,  P.G, şi în consecinţă: au fost obligaţi pârâţii să plătească în solidar suma totală de 7690,77 lei cu dobânda legală aferentă calculată de la data convocării la conciliere ( 7.01.2011) până la achitarea integrală a sumei către reclamant. Au fost obligaţi pârâţii să plătească în solidar  către reclamant cheltuieli de judecată în cuantum de 1573 lei. A fost obligată pârâta SC … Asigurare SA Bucureşti să plătească în contul Biroului de expertiză Tribunalul Maramureş diferenţa de 200 lei reprezentând decont expertiză tehnică efectuată în cauză.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul C.I. a solicitat instanţei, obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 7690,77 lei cu dobânzi legale aferente de la data convocării la conciliere (17.01.2011), până la achitarea integrală a debitului, sumă ce reprezintă contravaloarea reparaţiilor la autoturismul VW Passat cu nr. de înmatriculare MM 18 SPT, autoturism ce a fost implicat într-un eveniment rutier în data de 10.11.2010.

Reclamantul a arătat că în data de 10.11.2010, pe raza municipiului B.M.a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autoturismul condus de reclamant precum şi autoturismul condus de numitul P. M. I. Acesta din urmă avea încheiată poliţă de  asigurare RCA şi s-a constatat că este vinovat de producerea accidentului rutier. Pârâta SC … Sa,în urma verificărilor făcute a constatat că nu există corespondenţă între avariile produse celor două autoturisme implicate în evenimentul rutier motiv pentru care a refuzat plata despăgubirilor.

În drept s-a invocat prevederile art. 998-999 Cod civil, OG nr. 9/2000 art. 41 şi următoarele , Legea nr. 136/1995 art. 274-277 C. pr. civ.

Prin întâmpinarea formulată pârâtul P.G. invocă excepţia calităţii procesuale pasive raportat la prevederile art. 54 din Legea 136/1995, urmând să fie citat ca intervenient forţat.

Analizând cererea, prima instanţă a reţinut că în urma accidentului rutier petrecut la data de 10.11.2010 pe raza Municipiului B. M., autoturismul proprietatea reclamantului , precum şi autoturismul proprietatea numitului P. G. au suferit avarii, din vina conducătorului auto P. G. Acesta avea asigurare obligatorie RCA la societatea pârâtă.

În urma evaluării făcute, pârâta SC … SA a constatat că există neconcordanţe în ceea ce priveşte constatările făcute şi a refuzat plata despăgubirilor în cuantum de 7690,77 lei. În urma expertizei tehnice de specialitate efectuate s-a concluzionat că există o clară şi certă legătură de cauzalitate directă între dinamica accidentului  şi respectiv avariile  produse asupra celor două autovehicule  implicate.

Dinamica producerii accidentului a fost următoarea: autoturismul VW Passat ( fiind mai mare şi mai greu cca 1300KG) circulând regulamentar a lovit cu colţul dreapta faţă partea stângă a autoturismului mai mic şi mai uşor. Partea care intra pe direcţia primului, venind de pe o alee de acces dinspre curtea unei firme situată pe dreapta , raportat la sensul de deplasare al autoturismului VW Passat ; culpa exclusivă a fost reţinută în sarcina  numitului P. G.

Faţă de faptul că avariile au fost produse de pârâtul de rând 3 P.G. producându-se un prejudiciu  şi constatând că între această faptă şi prejudiciu există o legătură de cauzalitate susţinute de expertiza efectuată în cauză, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Având în vedere că autoturismul pârâtului P. G. era asigurat cu RCA la pârâta de rândul 1 s-a apreciat că sunt îndeplinite prevederile art. 998-999 Cod civil pârâţii fiind obligaţi în solidar la plata despăgubirilor calculate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul P. G., solicitând a se dispune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei în rejudecare instanţei de fond, modificarea în parte a hotărârii atacate în sensul înlăturării obligaţiei de plată stabilită în solidar în sarcina recurentului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a învederat Tribunalului că hotărârea atacată a fost pronunţată fără o cercetare judicioasă a fondului cauzei. Prin întâmpinarea depusă la dosar recurentul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, raportat la dispoziţiile art. 54 din Legea nr. 136/1995. Conform acestei norme legale, calitatea procesuală a recurentului este aceea de intervenient forţat. Prima instanţă nu a soluţionat această excepţie, motiv pentru care se impune trimiterea cauzei în rejudecare la instanţa de fond.

Sub aspectul modificării hotărârii atacate, recurentul apreciază că prima instanţă a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, pronunţând o hotărâre nelegală. Calitatea recurentului în prezenta cauză este aceea de intervenient forţat, calitate determinată de faptul că acesta a fost considerat vinovat de producerea accidentului rutier din data de 10.11.2010, fiind beneficiarul unei poliţe de asigurare RCA emisă de pârâta SC …România Asigurare Reasigurare SA, valabilă la data producerii incidentului rutier. Conform art. 54 din Legea nr. 136/1995 obligaţia de despăgubire aparţine exclusiv asiguratorului RCA, fără a atrage în acest raport juridic obligaţional şi persoana vinovată de producerea evenimentului rutier generator de daune.

Recurentul a susţinut că răspunderea societăţii de asigurare este antrenată direct în temeiul contractului de asigurare. În raporturile cu terţii vătămaţi, asigurătorul şi asiguratul nu vor răspunde niciodată în solidar, ci numai divizibil, asigurătorul în temeiul contractului de asigurare şi numai în limita asigurării, iar persoana vinovată de producerea accidentului în temeiul răspunderii civile delictuale şi numai în măsura în care prejudiciul depăşeşte suma maximă pe care o poate plăti asigurătorul. În speţa de faţă, raportat la valoarea pretenţiilor solicitate cu titlu de despăgubire, aceasta se plasează mult sub plafonul maxim de despăgubire stabilite de lege, în cuantum de 2,5 milioane de euro, valabil pentru anul 2010.

În drept se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9, art. 304¹ Cod procedură civilă, art. 54 din Legea nr. 136/1995.

Intimata SC … România Asigurare-Reasigurare SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului. Intimata a precizat că din interpretarea articolului 54 din Legea nr. 136/1995  se desprinde faptul că prin acesta nu se stabileşte calitatea procesuală pasivă ci se stabileşte faptul că în cazul în care persoana păgubită înţelege să se îndrepte, în vederea recuperării prejudiciului suferit, doar împotriva asigurătorului, instanţele au obligaţia de a cita şi persoanele vinovate de producerea accidentului auto, citarea acestora urmând a fi făcută în calitate de intervenienţi forţaţi. Prin acest articol nu se stabileşte faptul că persoana vinovată de producerea accidentului nu are calitate procesuală pasivă, ci se stabileşte obligaţia în sarcina instanţelor judecătoreşti de a-i cita pe aceştia, în calitate de intervenienţi forţaţi în cazul în care aceştia nu au fost introduşi în cadrul procesului în calitate de pârâţi.

Analizând sentinţa recurată, în aplicarea prevederilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, Tribunalul reţine următoarele:

Autoturismul marca Wolkswagen cu nr. de înmatriculare MM 89 PMI, implicat în evenimentul rutier din data de 10.11.2010, soldat cu avarierea autoturismului proprietatea reclamantului C. I. era proprietatea numitului P.M. I., având încheiată poliţa RCA din data de 10.11. 2010 la SC …România Asigurarea-Reasigurare SA. Autovehiculul era condus de recurentul P.e.

În conformitate cu prevederile art. 54 din Legea nr. 136/1995, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligaţiei acestuia, cu citarea obligatorie a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului, în calitate de intervenient forţat.

Ca atare, legiuitorul a înţeles să înlăture în materia asigurărilor, dreptul de opţiune al persoanei prejudiciate între a exercita acţiunea în despăgubire faţă de persoana responsabilă respectiv faţă de asiguratorul RCA, obligând la acţionarea judiciară a acestuia din urmă (în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească). Soluţia legislativă este una firească, o consecinţă a finalităţii încheierii asigurării, care are acest scop de garanţie nu doar pentru persoana prejudiciată, ci şi pentru cea asigurată, scop ce se transmite intuitu rei la cel care conduce vehiculul asigurat.

De altfel, tocmai pentru clarificarea acestei controverse s-a procedat la modificarea dispoziţiilor art. 54 prin O.U.G. nr. 61/2005, revenindu-se asupra redactării anterioare.

Limita de despăgubire pentru pagube materiale conform poliţei depuse la filele 62, 64, 66 din dosarul primei instanţe este de 500.000 euro, aşadar inferioară despăgubirii solicitate de către reclamant prin acţiunea introductivă.

Nu se poate aprecia că recurentul ar fi fost lipsit de calitate procesuală la instanţa de fond, dar calitatea lui procesuală este cea de intervenient forţat, anume prescrisă de lege, cu consecinţele pe care aceasta le implică din perspectiva obligaţiei de dezdăunare. Sub acest aspect, contrar susţinerilor recurentului, se reţine că prima instanţă s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei, conform încheierii de şedinţă din data de 23.09.2012.

Pe cale de consecinţă, obligarea în solidar a recurentului şi a societăţii de asigurare la plata despăgubirilor nu este justificată, în cazul dat neexistând un raport de solidaritate şi nici temei pentru obligarea recurentului, în mod direct, la despăgubirea reclamantului.

În considerarea acestor aspecte, prin raportare la prevederile art. 312 alin. 3, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul a fost admis , a fost modificată  în parte sentinţa în sensul că bligă doar pe pârâtele SC …România Asigurare-Reasigurare SA Bucureşti şi Sucursala B. M. să achite reclamantului suma de 7690,77 lei cu dobândă legală aferentă calculată de la data convocării la conciliere (7.01.2011) până la achitarea integrală a sumei către reclamant, precum şi suma de 1573 lei, cheltuieli de judecată.

Respinge acţiunea faţă de pârâtul P.G., înlăturând obligaţia acestuia de a achita, în solidar, suma de 7690,77 lei cu dobânda legală şi suma de 1573 lei, cheltuieli de judecată.