Rolul activ al judecătorului în conformitate cu art. 129 Cod procedură civilă

Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă 1865, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Decizia civila nr.252/ R din 14.05.2014

Prin sentinţa civilă nr. 594/16.05.2013 pronunţată de Judecătoria Dragomireşti, în dosarul nr. 87/224/2012 a fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta-pârâtă MM în contradictoriu cu pârâtul-reclamant PI. S-a constatat că sub durata căsătoriei, cele două părţi au dobândit, cu o contribuţie de câte ½ parte, următoarele:

A. bunuri imobile în valoare totală de 77.337 lei:

- o casă de locuit situată în com. Botiza, , construita in perioada 1983-1984, la o valoare de circulaţie de 69.819 lei;

- anexe gospodăreşti : o construcţie compusa din şură, grajd si magazie, construita in anii 1970-1975 la o valoare de circulaţie de 6433 lei; un coteţ pentru animale la o valoare de circulaţie de 480 lei; un şopron la o valoare de circulaţie de 605 lei;

- un drept de folosinţă asupra terenului situat în spatele casei din com. Botiza, în suprafaţa de 2 ari;

B. bunuri mobile: doua sobe de teracota; două garnituri de mobilă de cameră; un televizor color marca "Samsung"; un frigider marca "Arctic"; un aragaz rusesc; trei covoare pentru pat; patru cergi pentru pat; o faţă de masă tesuta; o garnitură pentru masă si fotolii; un tractor; o camionetă; 6 fete de perne ţesute; 5 mc scânduri de brad; 10 m steri lemne de foc.

A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant pi şi constată că acesta a avut o contribuţie de 55 % la edificarea casei din Botiza, nr. 433, reclamanta având o contribuţie de 45%.

 A fost admisă în parte cererea de intervenţie formulată de intervenientul PV în interesul pârâtului, şi constată că şi acesta a contribuit la edificarea casei alături de fiul său, pe terenul aparţinând intervenientului.

S-a dispus ieşirea din indiviziune cu privire la bunurile comune prin partajarea în natură a casei de locuit şi a anexelor gospodăreşti, conform propunerii de partajare din Raportul de expertiză întocmit: pentru reclamantă: lotul nr. 2 în valoare de 34.558 lei, iar pentru pârât, lotul nr. 1 în valoare de 41.418 lei.

 S-a dispus partajarea în natură a dreptului de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 2 ari din spatele casei din Botiza,: câte un ar pentru fiecare parte.

 S-a dispus partajarea în natură a bunurilor mobile: din cele două sobe, câte una pentru fiecare corp de imobil partajat, câte o mobilă de cameră pentru fiecare corp de imobil partajat, din cele patru cergi-câte două pentru fiecare parte, televizorul şi frigiderul la pârât, aragazul la reclamantă; două covoare pentru pat la reclamantă, unul la pârât; din 6 feţe de pernă – 3 la reclamantă, 3 la pârât; faţa de masă la reclamantă; tractorul se atribuie în lotul reclamantului; iar valoarea de 500 lei rezultată în urma valorificării camionetei, în lotul pârâtei; scândurile de brad şi lemnele de foc se partajează, de asemenea, în natură, fiecare în cote de câte ½ parte.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarele considerente: prin acţiunea formulată de reclamanta MI împotriva pârâtului PI, s-a cerut ca instanţa să constate că aceasta a avut o contribuţie ½ parte la dobândirea bunurilor imobile şi mobile enumerate în acţiune şi partajarea acestora.

Potrivit art. 669 Cod civil încetarea coproprietăţii prin partaj poate fi ceruta oricând, afara de cazul în care partajul este suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.

Art. 670 Cod civil prevede că partajul poate fi făcut prin buna învoiaăa sau prin hotărâre judecătorească, in condiţiile legii.

Conform primului aliniat al art. 676 Cod civil, partajul se va face în natura, proporţional cu cota parte a fiecărui proprietar. Daca bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil in natura, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: prin atribuirea întregului bun, in schimbul unei sulte, in favoarea unuia sau mai multor coproprietari, la cererea acestora; prin vânzarea bunului in modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neînţelegere, la licitaţie publică, in condiţiile legii, si distribuirea preţului către coproprietari, proporţional cu cota parte a fiecăruia dintre ei.

Art. 339 din Codul civil prevede că bunurile dobândite in timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt de la data dobândiri lor, bunuri comune in devălmăşie ale soţilor.

Articolul 6735 alin. 1 Cod procedură civilă are următorul enunţ:” dacă părţile nu se învoiesc, instanţa va stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia si creanţele născute din starea de proprietate comuna pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii.

Raportând dispoziţiile legale la situaţia de fapt reţinută, instanţa a apreciat  întemeiată in parte acţiunea cu care a fost investită si in parte cererea reconvenţională pentru următoarele considerente:

Întrucât intre părţi nu s-a realizat o învoială cu privire la împărţeala masei partajabile, instanţa a apreciat aplicabile dispoziţiile art. 6735 Cod procedura civila, urmând sa stabilească bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietari a părţilor, cota-parte ce se cuvine fiecăruia.

Cu privire la bunurile imobile, instanţa a constatat că acestea sunt în valoare totală de 77.337 lei, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de d-na expert tehnic constructor, raport necontestat de către părţi.

Instanţa a avut în vedere că părţile nu au contestat calitatea de bunuri comune a casei .

Cu privire la includerea terenului în suprafaţa de 2 ari la masa partajabilă, instanţa a constatat că părţile nu sunt proprietare tabulare, ci doar că acest teren este înscris în Registrul agricol pe numele pârâtului aşa cum rezultă din Adeverinţa din 06.04.2011 a Primăriei Botiza . Martorii au arătat că părţile au cumpărat un teren învecinat, „în spatele casei”, în suprafaţă de aproximativ 2 ari prin anii 1979-1980.

În regimul cărţilor funciare dovada dreptului de proprietate cu privire la construcţii se face cu înscrierea acestuia în cartea funciară. Având în vedere că părţile nu sunt proprietarii terenului, pot solicita cel mult recunoaşterea unui dreptului de folosinţă şi un partaj de folosinţă asupra terenului situat în spatele casei din comuna Botiza, nr. 433.

 Cu privire la bunurile mobile solicitate de către reclamantă, instanţa a constatat că majoritatea au fost recunoscute de către pârât, cu anumite precizări: pârâtul recunoaşte că tractorul a fost dobândit în timpul căsătoriei, însă consideră că este bun propriu al lui datorită faptul că s-a dobândit în perioada în care cei doi erau despărţit în fapt. Însă din declaraţiile martorilor audiaţi, care au arătat că părţile au dobândit în perioada căsătoriei un tractor, coroborate cu hotărârea de divorţ din 2006, precum şi cu înscrisul sub semnătură privată de la fila 84 intitulat „Contract de vânzare-cumpărare”, care are trecută data de 19 octombrie 2001, rezultă că şi tractorul este bun comun, astfel că va fi inclus la partaj. Pârâtul a recunoscut că s-a dobândit în perioada căsătoriei o camionetă, însă aceasta a fost radiată din circulaţie şi a primit suma de 500 lei, cu privire la care este de acord să fie inclusă la masa partajabilă.  În interogatoriul administrat reclamantei în faţa instanţei, aceasta a recunoscut că drujba"Husqvarna" aparţine tatălui pârâtului şi că nu doreşte să fie inclusă la partaj. (Întrebarea nr. 13- fila 94).

Cantitatea de 20 kg de melană toarsă nu a fost recunoscută de către pârât şi reclamanta nu a dovedit prin niciun mijloc de probă dobândirea acesteia în perioada căsătoriei, astfel că aceasta va fi exclusă de la partaj.

Cu privire la cei 5 mc scânduri de brad şi cei 10 m steri lemne de foc, pârâtul a recunoscut că au fost dobândite în perioada căsătoriei, însă a susţinut că le-a primit de la locul de muncă.

In ceea ce priveşte contribuţia la dobândirea bunurilor comune, instanţa a constatat că reclamanta a susţinut că a contribuit la dobândirea masei partajabile in proporţie de ½, în timp ce pârâtul indică o cotă de contribuţie de ¾.

Instanţa a reţinut că, pentru determinarea cotelor cuvenite fiecărui soţ, criteriul fundamental este acela al contribuţiei efective, ceea ce este de stabilit fiind aportul fiecărui soţ la obţinerea comunităţii si nu a fiecărui bun in parte, iar cotele de contribuţie se stabilesc o singura dată, raportat la intreaga masa partajabilă si nu a fiecărui bun in parte. Este de reţinut că aceste cote de contribuţie se determină in funcţie de aportul de ordin material la achiziţionarea bunurilor comune - indicate de nivelul veniturilor fiecăruia dintre soţi, dar si pentru conservarea acestora, precum şi munca  prestată in gospodărie si cea depusă pentru creşterea copiilor.

Se ţinea seama de orice alte împrejurări de natura sa evidenţieze contribuţia sporita a unuia dintre soţi sau o contribuţie mai scăzută a altuia.

Însă instanţa a ţinut seama de contribuţia intervenientului, tatălui pârâtului, care este proprietarul extratabular al terenului de sub construcţie şi care a participat la edificarea casei şi anexelor. Referitor la aportul de ordin material, din probele administrate în cauza rezulta ca in perioada căsătoriei părţile au obţinut venituri din muncă.

Văzând carnetul de muncă al pârâtului, care a fost angajat din 1970 până în 1993 conducător auto la Exploatarea minieră Băiuţ, pârâtul a avut o contribuţie mai mare referitor strict la veniturile părţilor.

Pentru acest motiv, instanţa a admis în parte acţiunea reconvenţională şi cererea de intervenţie în interesul pârâtului şi a constatat că pârâtul are o contribuţie sensibil mai mare la edificarea casei de locuit, conform dispozitivului.

Insă, instanţa a considerat că munca femeii in gospodărie si pentru creşterea si educarea celor doi copii constituie o componentă importantă a contribuţiei la dobândirea bunurilor comune, urmând a fi apreciată in ansamblul probelor administrate pentru aportul fiecărui soţ.

Chiar pârâtul a recunoscut în „Declaraţia” de la fila 20 că reclamanta a fost plecată la munci agricole în jud. Arad, iar martorii propuşi de pârât, au arătat că reclamanta obţinea venituri din confecţionarea covoarelor, pe care apoi le vindea, precum şi de la munci agricole „în ţară”. S-a constatat că in perioada căsătoriei reclamanta a realizat si venituri din munci agricole şi din confecţionarea covoarelor, iar munca in gospodărie si creşterea minorilor, munca deloc neglijabila, creste considerabil cota reclamantei, echivalând-o, cu cea a pârâtului, chiar dacă a realizat venituri mai mici. In plus, aşa cum s-a reţinut in considerentele teoretice menţionate, instanţa va avea in vedere la stabilirea contribuţiei soţilor si acele împrejurări de natură să evidenţieze contribuţia sporită a unuia dintre soţi sau o contribuţie mai scăzută a altuia.

Raportat la cele arătate, văzând dispoziţiile art. 6731 Cod procedură civilă, instanţa a dispus ieşirea părţilor din indiviziune in privinţa bunurilor aflate in masa partajabilă în cote de ½ parte.

La impărţirea sau atribuirea bunurilor, instanţa a avut in vedere cota de contributie retinută, opţiunile părtilor, natura bunurilor si faptul că partajul se efectuează de regulă, în natură, criterii prevăzute de legiuitor in art. 6739 Cod procedură civilă.

Cu privire la modalitatea concretă e de partajare a bunurilor, instanţa a considerat că finalitatea procesului de partaj o constituie atribuirea concretă a bunurilor, în materialitatea lor, către copărtaşi, iar la formarea loturilor instanţa trebuie să se aibă în vedere prevederile art. 741 Cod civil, art. 6735 şi art. 6739 Cod procedură civilă.

Art. 6735 alin. 2 teza I Cod procedură civilă dispune că instanţa va face împărţeala în natură, aceasta constituind chiar un principiu al partajului. Faţă de prevederile art. 741 Cod civil, instanţa trebuie să dea în fiecare lot, pe cât se poate, aceeaşi cantitate de bunuri mobile, imobile, de drepturi sau creanţe de aceeaşi natură, evitând, pe cât posibil, împărţeala excesivă a imobilelor.

Criteriile legale prevăzute de art. 6739 Cod procedură civilă sunt justificate raţional şi obiectiv, pentru a îndruma instanţa şi a evita arbitrariul în formarea loturilor, ele nefiind stabilite într-o ordine de preferinţă, astfel că toate aceste dispoziţii trebuie aplicate coroborat, pentru a se respecta drepturile tuturor copărtaşilor şi a se face o împărţeală echitabilă.

În speţă, părţile se află în indiviziune cu privire la bunurile imobile: casa din Botiza, nr. 433, cu anexele gospodăreşti şi bunurile mobile arătate. Pârâtul-reclamant invocă în favoarea sa, în principal, criteriul folosinţei bunurilor de la data despărţirii în fapt, fapt necontestat de către reclamantă.

Posesia exercitată de coindivizari asupra bunurilor supuse partajării nu este prevăzută de art. 6739 Cod procedură civilă între criteriile ce trebuiesc avute în vedere de instanţă la formarea şi atribuirea loturilor. Acest criteriu nu trebuie absolutizat şi nu poate fi în niciun caz avut în vedere ca singurul criteriu sau ca un criteriu prioritar la formarea şi atribuirea loturilor.

Instanţă a considerat că la formarea şi atribuirea loturilor, cel mai important este criteriul atribuirii în natură a bunurilor.

Adoptarea unei variante de lotizare în care întregul imobil să fie atribuit pârâtului nu este legală, pentru că s-ar încălca principiul atribuirii în natură a bunurilor şi, în plus, ar duce la stabilirea unei sulte mult prea mari în sarcina recurentului, care nu a dovedit că are venituri suficiente pentru a suporta datorii mari. Dimpotrivă, acesta a arătat că nu are venituri şi a formulat cereri de ajutor public judiciar pentru numirea unui avocat din oficiu şi pentru scutirea de la plata taxei de timbru şi a timbrului judiciar a cererii reconvenţionale, cereri care pe baza actelor depuse şi a anchetei sociale au fost admise de instanţă.

Prin recursul declarat, recurentul PV a solicitat casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare pentru necercetarea fondului cauzei şi în subsidiar, modificarea ei în sensul admiterii cererii de intervenţie în interes propriu formulate de către acest recurent.

În motivele sale de recurs, recurentul PV a arătat următoarele: Prin acţiunea civilă promovată de intimata pârâtă reconvenţional aceasta a solicitat o cotă de ½ din casa de locuit şi anexele situate în comuna Botiza, judeţul Maramureş.

Recurentul a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu şi a solicitat instanţei să respingă cererea de chemare în judecată a intimatei fosta soţie a fiului său şi a solicitat să i se constate o cotă de contribuţie la edificarea acestei construcţii pe terenul în suprafaţă de 8 ari din comuna Botiza, proprietatea recurentului.

Recurentul a arătat şi apreciază că a probat cu înscrisuri (devize de efectuare a instalaţiei electrice, autorizaţie de construire, deviz general, toate pe numele recurentului şi ale pârâtului), certificatul de calificare „dulgher” şi cu martori că parte din casă a fost construită şi cu material din casa care a existat înainte pe acest teren şi care i-a aparţinut. Recurentul a contribuit şi fizic la ridicarea acestei case, obiect al prezentului litigiu. Recurentul arată că nu are cunoştinţe juridice şi nu a fost asistat de către un avocat întrucât nu îşi permite financiar.

Recurentul a fost sfătuit de către avocata fiului său să semneze o cerere fără să cunoască exact consecinţele. Când a primit hotărârea, a constatat că de fapt, apărările şi solicitările sale nu au fost luate în considerare şi deşi se admite cererea sa de intervenţie, judecătorul nu a apreciat în concret care este cota sa de contribuţie la edificare, ba mai mult apreciază că recurentul şi fiul său aveau aceeaşi cotă ca şi intimata reclamantă.

Recurentul solicită să se caseze hotărârea atacată şi să se trimită cauza spre rejudecare la Judecătoria Dragomireşti întrucât nu a fost cercetat fondul cererii sale în mod legal .

În drept se invocă dispoziţiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă raportat la art. 312 Cod procedură civilă.

În baza dispoziţiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, solicită judecarea cauzei şi în lipsă.

Prin recursul declarat, recurentul –pârât reclamant reconvenţional PI a solicitat casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare primei instanţe şi în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul admiterii în întregime a cererii reconvenţionale şi a respingerii în parte a acţiunii.

Recurentul a invocat dispoziţiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865, arătând următoarele: Prin acţiunea civilă promovată şi precizată de pârâtul reclamant reconvenţional, acesta a solicitat constatarea unei contribuţii proprii la edificarea casei de locuit din comuna Botiza, judeţul Maramureş în cotă de ¾  din aceasta, a solicitat partajarea casei de locuit din comuna Botiza, , judeţul Maramureş în cotă de ¾  pentru recurent şi în cotă de ¼ pentru pârâta reconvenţională cu atribuirea casei şi a anexelor gospodăreşti recurentului, intimata pârâtă reconvenţional urmând a primi alte bunuri, inclusiv mobile din masa partajabilă, cu eventuala diferenţă de sultă.

Prin întâmpinarea şi concluziile scrise depuse la instanţa de fond, recurentul a declarat că este de acord cu admiterea în parte a acţiunii civile promovate de reclamanta-pârâtă reconvenţional MM, de partajare inclusiv a unor bunuri mobile, solicitând respingerea restului pretenţiilor.

Prin sentinţa civilă nr.594 pronunţată de Judecătoria Dragomireşti la data de 16 mai 2013 în dosarul civil nr.87/224/2012 s-a admis în parte cererea sa reconvenţional şi tot în parte cererea intimatei reclamante-pârâtă reconvenţională conform dispozitivului acesteia.

 O primă eroare de judecată o reprezintă în opinia recurentului încălcarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 6739 Cod procedură civilă, art. 673 indice 9 Cod procedură civilă, precum şi a dispoziţiilor art. 676 Noul Cod Civil, în sensul că atunci când a pronunţat hotărârea atacată, pe de o parte nu a ţinut cont, la stabilirea cotelor de contribuţie a părţilor la dobândirea bunurilor supuse partajului, de probele administrate iar pe de altă parte, nu a ţinut cont nici de natura bunurilor supuse partajului, absolutizând principiul partajului în natură prevăzut de art. 676 Noul Cod Civil, fără să mai observe şi excepţiile prevederilor alin. 2 lit. a) al aceluiaşi articol care statuează: "Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va face în unul dintre următoarele moduri: „atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai multor coproprietari, la cererea acestora".

De remarcat este faptul că însuşi expertul evaluator, în concluziile raportului de expertiză, constată că bunul nu este unul comod partajabil în natură sugerând varianta prevăzută de lege, a atribuirii unuia dintre coproprietari în situaţia în care unul dintre aceştia a solicitat acest lucru.

Cu încălcarea acestor dispoziţii legale mai sus arătate, judecătorul fondului nu a ţinut cont că recurentul a fost singurul care a solicitat atribuirea imobilului casă de locuit şi anexe în lotul recurentului, obligându-se la plata unei eventuale sulte pe care instanţa urma să o stabilească, apreciind, în mod cu totul arbitrar, că adoptarea unei variante de lotizare în care întreg imobilul să fie atribuit recurentului ar duce la încălcarea principiului atribuirii în natură a bunurilor.

De asemenea, trage concluzii pripite când apreciază că sulta pe care urma să o stabilească ar fi fost prea mare şi că nu s-a dovedit existenţa disponibilităţilor financiare suficiente pentru a suporta astfel de datorii în contextul solicitărilor recurentului de a beneficia de ajutor public judiciar.

Dacă prin absurd s-ar admite că acest raţionament al judecătorului fondului s-a format în baza situaţiei de fapt constatate de către acesta, atunci soluţia legală pe care acesta trebuia să o adopte in situaţia unui bun care nu e comod partajabil în natură, cum e imobilul casă şi anexe obiect al prezentului partaj, era aplicarea dispoziţiilor art. 676 alin. 2 lit. b şi art. 673 indice 11 Cod procedură civilă, în sensul vânzării bunului într-un mod stabilit de coproprietari sau la licitaţie şi nicidecum împărţirea bunului în două loturi care nu sunt deloc oportune din punct de vedere funcţional.

In motivarea soluţiei de ieşire din indiviziune şi partajare cu privire la bunurile imobile casă de locuit şi anexe gospodăreşti în două loturi conform variantelor propuse de expert, judecătorul fondului apreciază că, în privinţa modalităţii concrete de partajare a bunurilor şi la formarea loturilor trebuie să se aibă în vedere şi prevederile art. 741 Cod Civil (fila 8 din sentinţa atacată ultimul rând) însă omite să menţioneze că alin. 2 al acestui articol statuează foarte clar că: "se va evita însă, cât va sta prin putinţă, îmbucătăţirea peste măsură a eritajelor şi diviziunea exploataţiunilor".

In acest sens, atât doctrina cât şi practica judiciară la unison au convenit că modalitatea de împărţire în natură a unei case de locuit poate fi adoptată numai în situaţia în care prin partajarea imobilului bun comun s-ar putea crea două unităţi locative distincte funcţionale, fiecare dintre acestea întrunind caracteristicile unei locuinţe. Or, este evident că în speţă cele două loturi propuse de către expertul şi alese de către judecătorul fondului ca modalitate de partaj nu reprezintă o variantă oportună nici măcar din punct de vedere funcţional, conducând la o excesivă fărâmiţare a bunului imobil.

După cum se poate observa, din variantele alese de către judecătorul fondului, ar urma ca recurentul să primească lotul 1 cu o valoare de 41 418 lei şi să dispună de 2 camere şi o baie plus anexa gospodărească C2, iar intimata reclamantă-pârâtă reconvenţională să primească lotul 2 compus 2 camere, o bucătărie, cămară de alimente, boxă şi anexele C3 şi C4.

Prin urmare, recurentul va deţine o baie dar nu va mai deţine un spaţiu pentru cămara de alimente, precum nicio bucătărie. Este evident faptul că aşa cum a fost propusă partajarea, această casă de locuit nu mai poate fi folosită întocmai cum a fost proiectată şi că funcţionalitatea acestui imobil, casă de locuit este grav afectată printr-o astfel de partajare.

Mai mult, printr-o astfel de modalitate de partaj, părţile s-ar vedea nevoite să convieţuiască în acelaşi imobil, aspect care este imposibil, ţinând cont de situaţia conflictuală dintre părţile care au divorţat din anul 2006, fiind despărţiţi în fapt de mai mulţi ani, aproximativ din anul 1999.

Menţinerea unui astfel de partaj nu ar face altceva decât să creeze noi situaţii conflictuale în contextul în care recurentul  şi-a refăcut viaţa, s-a recăsătorit şi intimata este foarte agresivă şi impulsivă, atacându-i şi ameninţându-i constant actuala soţie.

Hotărârea pronunţată de judecătorul fondului cuprinde motive şi dispoziţii contradictorii în sensul că în dispozitiv în aliniatul doi constată că părţile sub durata căsătoriei au dobândit bunuri imobile şi mobile cu o cotă de contribuţie de câte 1/2 fiecare (50% fiecare), ca apoi în continuarea să constate că, cota de contribuţie a recurentului la edificarea construcţiei casă de locuit este mai mare de 55%, iar a intimatei pârâtă reconvenţională Manta Măria este de 45%.

În consecinţă apare o legitimă întrebare: care este în final cota de contribuţie a recurentului la dobândirea bunurilor supuse partajului şi care au fost criteriile avute în vedere la stabilirea acestora în condiţiile în care în opinia recurentului a demonstrat cu probe (martori, interogatorii, carnet de muncă, înscrisuri), contribuţia efectivă, incontestabil mai mare a recurentului la dobândirea bunurilor, în condiţiile în care vreme de 23 de ani a fost încadrat în muncă şi a obţinut venituri constant, fără ca să îşi neglijeze familia şi treburile gospodăreşti.

Aceste venituri au fost afectate în mod integral cheltuielilor gospodăreşti, achiziţionării de bunuri comune şi administrării patrimoniului comun, intimata nefăcând dovada contrară în acest sens.

Fără să conteste munca intimatei în gospodărie şi contribuţia la creşterea alături de recurent a copiilor, apreciază că, cota de contribuţie stabilită de către judecătorul fondului sfidează orice fel de apreciere obiectivă şi imparţială.

In mod arbitrar, în opinia recurentului, judecătorul fondului admite faptul că, cota de contribuţie a intimatei este egală cu a recurentului la dobândirea bunurilor comune. Consumul de alcool din partea acesteia, viciu constatat de către o instanţă judecătorească cu ocazia pronunţării divorţului în anul 2006, veniturile aduse de aceasta în casă din vânzarea ocazională de covoare si din munca sezonieră "în tară" a acesteia care erau net inferioare celor aduse de recurent nu sunt argumente suficiente pentru a se reţine o contribuţie egală cu a recurentului la dobândirea bunurilor partajabile.

Nu se poate reţine ca şi argument suprem faptul că munca femeii în gospodărie şi pentru creşterea şi educarea minorilor constituie o componentă atât de importantă a contribuţiei la dobândirea bunurilor comune într-o cotă egală cu a recurentului, câtă vreme şi acesta a prestat activităţi gospodăreşti şi a contribuit şi la creşterea copiilor.

Nu este de neglijat faptul că s-a reţinut inclusiv contribuţia majorată a recurentului care a fost ajutat la edificarea casei şi a anexelor gospodăreşti şi de către tatăl său, intervenientul, dar judecătorul fondului nu cuantifică şi acest aspect la cota  de contribuţie a recurentului.

Cu privire la partajarea terenului în suprafaţă de 2 ari din spatele casei de locuit din comuna Botiza înscris în Registrul Agricol al comunei Botiza pe numele recurentului, aşa cum rezultă din Adeverinţa din 06.04. 2011 a Primăriei Botiza, de asemenea recurentul apreciază că în mod nelegal judecătorul fondului a dispus partajarea folosinţei acestuia în cote de ½ fără să aibă în vedere fărâmiţarea excesivă şi a acestui bun şi faptul că aspect de ordin practic şi funcţional l-ar fi recomandat a fi inclus în lotul recurentului, mai ales că acest teren se află în continuarea proprietăţii de 8 ari a tatălui său PV, teren pe a cărui proprietate se află amplasată casa de locuit şi anexele gospodăreşti.

Cu privire la partajarea bunurilor mobile, recurentul apreciază că soluţia logică şi de preferat în privinţa sobelor de teracotă era alta. Nu puteau fi partajate separat de bunul imobil casă de locuit, acestea sunt bunuri care nu pot fi folosite altfel decât pentru uzul şi utilitatea bunului imobil. Cu privire la tractor, recurentul apreciază că a dovedit cu probe, că a fost dobândit în timpul căsătoriei, în anul 2001, dar în perioada despărţirii în fapt, iar valoarea acestuia nu poate fi luată în calcul la partaj ca bun comun.

De asemenea prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-au evaluat doar bunurile imobile, casa de locuit din comuna Botiza, judeţul Maramureş şi anexele gospodăreşti, evaluare cu care părţile au fost de acord. Nu s-a indicat valoarea fiecărui bun mobil în cererea de chemare în judecată a intimate reclamante cu consecinţa firească a lipsei unei valori concrete a bunurilor mobile supuse partajului care de altfel se reflectă în soluţia pronunţată de judecătorul fondului, care practic s-a aflat într-o imposibilitate de formare a unor loturi care să reflecte valoarea reală a masei partajabile.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865, raportat la art. 312 Cod procedură civilă 1865.

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare iar la termenul de judecată din 7.05.2014 şi concluzii scrise, arătând că este de acord cu admiterea recursurilor declarate de către recurenţii, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată, având în vedere necercetarea fondului cauzei.

Analizând sentinţa civilă nr. 594/16.05.2013 a Judecătoriei Dragomireşti pe baza motivelor de recurs formulate prin cele două cereri de recurs şi în considerarea dispoziţiilor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă 1865, tribunalul constată că recursurile sunt fondate şi urmează a fi admise, cu consecinţa casării sentinţei recurate şi a trimiterii cauzei spre o nouă judecată Judecătoriei Dragomireşti, pentru considerentele ce succed:

În prezenta cauză se impune casarea cu trimitere spre o nouă judecată instanţei de fond întrucât nu a fost cuantificată cererea de intervenţie formulată de PV, chiar dacă la fila 177 din dosar, în încheierea din 9.05.2013 se arată că cererea sa de intervenţie, o susţine în interesul pârâtului. Oricum trebuia cuantificată această contribuţie din partea tatălui pârâtului, nefiind nici motivat de instanţă, de ce se admite cererea de intervenţie şi pentru ce sumă.

 De asemenea, nu s-a lămurit problema celor 2 ari de teren, pentru care s-a stabilit un drept de folosinţă a părţilor. Cu ce titlu a fost stabilit acest drept de folosinţă, urmare a cărei operaţiuni juridice? Unde a fost materializat printr-un plan de amplasament acest drept de folosinţă? Cine era proprietarul terenului? Nu există extras de carte funciară pentru a se vedea exact cine este titularul dreptului de proprietate din cartea funciară în condiţiile în care dreptul de folosinţă este un dezmembrământ al dreptului de proprietate. În concret unde a fost stabilit acest drept de folosinţă? Şi dreptul de folosinţă se evaluează, nu a fost evaluat acest drept de folosinţă. S-a depus doar un singur exemplar prin fax de către recurentul PI, un înscris în ce priveşte valorile bunurilor mobile.

De asemenea şi intimata MM  a depus în exemplare suficiente şi comunicate părţilor lista cu valorile bunurilor mobile care constituie obiect al partajului. Dacă în ce priveşte, pentru parte din bunurile mobile, valorile sunt sensibil egale, pentru valoarea tractorului, diferenţa indicată de părţi este de 10 ori mai mare.

Astfel valoarea tractorului este indicată de intimată la pct. 10 ca fiind 20.000 lei, în timp ce recurentul susţine că acest tractor valorează doar 2000 lei, având o vechime de 30 de ani. Nu s-a verificat deloc acest aspect la fond, de altfel la Judecătoria Dragomireşti nici nu a fost indicată vreo valoare.

Nu a fost cercetată cauza pe fondul său şi se impune trimiterea cauzei spre o nouă judecată urmând a se completa probaţiunea şi în ce priveşte aspecte care ţin de stabilirea contribuţiei ambilor soţi la dobândirea imobilelor.

Potrivit art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă 1865, judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.

Curtea Supremă a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţie nu poate trece drept efectiv decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate, adică în mod real şi concret examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 din Convenţie, implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda  la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi argumentelor părţilor.

În ceea ce priveşte motivarea hotărârii judecătoreşti, aceasta trebuie să exprime respectarea de către judecător a principiilor enunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, să răspundă susţinerilor părţilor şi mijloacelor de apărare ale acestora, să reflecte examinarea tuturor chestiunilor, în fapt şi în drept aflate la baza controversei (Cauzele Cedo Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, Van den Hurk împotriva Olandei din 19.04.1994, Helle împotriva Finlandei din 19.02.1997).

Neanalizarea motivelor invocate de parte echivalează cu nemotivarea hotărârii, ceea ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar şi atrage casarea cu trimitere spre rejudecare a sentinţei atacate.

Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 312 alin. 3 şi alin. 5 Cod procedură civilă, raportat la art. 304 pct. 5, 304 indice 1 Cod procedură civilă, tribunalul va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa fondului, cu observarea considerentelor ce preced, va proceda la analizarea tuturor cererilor şi apărărilor părţilor, punând în discuţie şi administrând toate probele pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei,  în vederea pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Domenii speta

Spete similare