Indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului

Conţinut speţăIndemnizaţie lunară pentru creşterea copilului

Prin Decizia nr. 421/R din 1 Octombrie 2014, pronunţată în dosarul nr. 456/96/2013, de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia a I civilă, a fost admis recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 961 din 25 martie 2014, pronunţată de Tribunalul Harghita.

A fost modificată în parte hotărârea atacată, în sensul că societatea comercială pârâtă a fost obligată să plătească reclamantei o despăgubire egală cu valoarea actualizată a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului de care ar fi beneficiat reclamanta timp de 2 ani, în temeiul OUG nr. 111/2010, începând cu data de 2 mai 2011, cu cheltuieli de judecată, în prima instanţă  în suma de 1.500 lei, pe seama reclamantei

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei.

A fost respins ca nefondat recursul declarat de societatea comercială pârâtă, împotriva aceleiaşi hotărâri.

Pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 961 din 25 martie  2014, pronunţată în dosarul nr. 456/96/2013, Tribunalul Harghita a admis în parte acţiunea civilă reclamantei şi, în consecinţă:

- a obligat pârâta să plătească pe seama reclamantei contribuţiile aferente către bugetele de asigurări sociale de stat, de şomaj, precum şi cel al asigurărilor de sănătate, aferente perioadei 02.01.2009 – 22.12.2010;

- a obligat pârâta să procedeze la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantei, precum şi în registrul general de evidenţă al salariaţilor, a tuturor menţiunilor legale şi obligatorii, aferente perioadei 02.01.2009 – 22.12.2010;

- a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.

Prin aceeaşi sentinţă instanţa de fond a  respins  celelalte capete de cerere din acţiunea introductivă.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041 şi art. 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut că

Prin Sentinţa civilă nr. 2828/03.11.2011, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1547/96/2011, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 637/R/20.04.2012, pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, Secţia I Civilă în dosarul cu acelaşi număr, s-a dispus anularea deciziei de concediere a reclamantei nr. 56 din 22.12.2010, emisă de către pârâtă şi obligarea pârâtei la plata către reclamantă a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat aceasta începând cu data emiterii deciziei contestate, respectiv începând cu data de 22.12.2010 şi până la expirarea perioadei pentru care reclamanta era îndreptăţită să beneficieze de concediu şi indemnizaţie de maternitate. Prin aceeaşi hotărâre  pârâta a fost obligată să procedeze la înscrierea acestor menţiuni în carnetul de muncă al reclamantei, pentru perioada aferentă anului 2010 şi să completeze în registrul general de evidenţă a salariaţilor pentru perioada anului 2011, precum şi să transmită aceste date Inspectoratului Teritorial de Muncă Harghita.

Prin acţiunea dedusă judecăţii în prezenta cauză reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata pe seama reclamantei a impozitelor şi a contribuţiilor aflate în sarcina sa către bugetul de stat, funcţie de specificul fiecărei contribuţii în parte, pentru perioada 02.01.2009 – 22.12.2010 şi obligarea pârâtei să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei, precum şi în registrul general de evidenţă al salariaţilor, toate menţiunile legale şi obligatorii, aferente perioadei 02.01.2009 – 22.12.2010. Totodată reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu valoarea actualizată a indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, de care ar fi beneficiat timp de 2 ani, în temeiul prevederilor OUG nr. 111/2010.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei formulate în prezenta cauză referitoare la obligarea pârâtei la plata impozitelor şi a contribuţiilor către bugetul de stat şi obligarea pârâtei la înscrierea în carnetul de muncă al reclamantei, precum şi în registrul general de evidenţă al salariaţilor, a tuturor menţiunilor legale şi obligatorii, se constată că acestea vizează perioada anterioară datei de 22.12.2010, când pârâta a dispus concedierea reclamantei, respectiv perioada 02.01.2009 – 22.12.2010.

Pârâta a susţinut faptul că în intervalul de timp sus-menţionat, au existat perioade de timp în care reclamanta fie a figurat în concediu fără plată, fie a lipsit de la locul de muncă

Curtea, a avut în vedere că în dosarul nr. 729/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topliţa, administratorul societăţii pârâte a fost cercetată penal pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005 şi a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 din Codul penal.

Ca atare, instanţa de recurs apreciază că dispoziţiile din sentinţa atacată referitoare la admiterea cererilor reclamantei de obligare a pârâtei la plata tuturor contribuţiilor către bugetul de stat, aferente perioadei 02.01.2009 – 22.12.2009 şi la înscrierea menţiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă al reclamantei şi în registrul de evidenţă al salariaţilor sunt legale, nefiind incidente niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304, respectiv art. 3041 din Codul de procedură civilă care ar putea atrage sub acest aspect modificarea sau casarea hotărârii instanţei de fond şi în consecinţă recursul declarat de pârâtă este nefondat.

În ceea ce priveşte capătul de cerere din acţiunea introductivă având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu valoarea actualizată a indemnizaţiei pentru creşterea copilului de care ar fi beneficiat reclamanta în temeiul OUG nr. 111/2010, instanţa de fond a respins această cerere, reţinând că atributul exclusiv în sensul calculării şi acordării indemnizaţiei solicitate îi revine unui alt organism specializat în acest sens, respectiv  direcţiilor judeţene de muncă, solidaritate socială şi familie, fapt pentru care angajatorul nu poare fi obligat la plata unor astfel de drepturi.

Referitor la aceste pretenţii ale reclamantei trebuie precizat că obiectul capătului de cerere menţionat nu l-a constituit acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului reglementată de OUG nr. 111/2010, ci acordarea de despăgubiri echivalente cu cuantumul acestei indemnizaţii, despăgubirile respective fiind solicitate de reclamantă pentru prejudiciul constând în pierderea şansei de a beneficia timp de 2 ani, de indemnizaţia în discuţie, reclamanta solicitând sub acest aspect angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, cererea fiind întemeiată pe prevederile art. 1381, art. 1385 şi art. 1386 din Codul civil.

Din probele administrate în cauză rezultă că ulterior naşterii minorei, reclamanta a solicitat în conformitate cu prevederile OUG nr. 111/2010 acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, însă prin Decizia nr. 13/04.05.2012, emisă de Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Harghita cererea a fost respinsă pe motiv că nu s-au depus acte doveditoare, respectiv adeverinţa eliberată de angajator privind veniturile nete permanente realizate în ultimul an anterior naşterii copilului. Această adeverinţă nu a fost eliberată de angajator în contextul în care nu fuseseră achitate contribuţiile sociale aferente salariului cuvenit reclamantei, contribuţii la plata cărora pârâta a fost obligată prin sentinţa pronunţată în prezenta cauză.

Curtea a reţinut că pentru neplata integrală a contribuţiilor sau impozitelor către bugetul de stat ori pentru alte nereguli, constatate de către organele abilitate de control, răspunderea penală nu exclude şi angajarea răspunderii civile.

Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata unor despăgubiri egale cu valoarea actualizată a indemnizaţiei pentru creşterea copilului de care aceasta ar fi beneficiat în temeiul OUG nr. 111/2010, instanţa de recurs reţine că reclamanta, deşi imediat după naşterea copilului a făcut demersuri pentru a i se acorda indemnizaţia pentru creşterea copilului la care era îndreptăţită, aceste demersuri au rămas fără rezultat, în condiţiile în care din culpa pârâtei nu au putut fi prezentate toate actele care dovedeau împrejurarea că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de OUG nr. 111/2010 pentru acordarea indemnizaţiei  solicitate.

Susţinerile pârâtei în sensul că reclamanta nu a făcut demersuri pentru acordarea indemnizaţiei în termenele prevăzute de OUG nr. 111/2010 sunt nefondate, având în vedere că din actele dosarului rezultă că reclamanta a făcut aceste demersuri. De asemenea, sunt nefondate şi susţinerile acesteia  în sensul că reclamanta nu ar fi îndeplinit condiţiile pentru acordarea indemnizaţiei, în condiţiile în care între părţi au existat raporturi de muncă până la naşterea minorei.

Întrucât din cauza faptei pârâtei, care nu i-a eliberat actele necesare, reclamanta a fost lipsită de posibilitatea de a mai beneficia de indemnizaţia respectivă, este evident că aceasta a suferit un prejudiciu, fiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 din Codul civil pentru angajarea răspunderii civile delictuale a acesteia.

Cât priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată aferente judecării cauzei în primă instanţă, prin sentinţa atacată instanţa de fond a dispus obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamantei a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, deşi reclamanta a făcut dovada că a suportat cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei, constând în onorariu avocaţial, suma respectivă fiind achitată conform chitanţei depuse la fila 98 din dosarul instanţei de fond. Prin sentinţa pronunţată soluţia de reducere a cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă nu a fost motivată.

Fiind în culpă procesuală, Curtea reţine că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 274 Cod procedură civilă pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Trebuie precizat că în privinţa cheltuielilor de judecată sunt aplicabile prevederile art. 274 din vechiul Cod de procedură civilă şi nu prevederile art. 451 alin. 1 şi 2 coroborate cu prevederile art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, reţinute de instanţa de fond, având în vedere că acţiunea introductivă a fost înregistrată la data de 31.01.2013, deci anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

Domenii speta

Spete similare