Alocaţia de plasament, raportat la art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 Aplicarea principului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”

Alocaţia de plasament, raportat la  art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004  Aplicarea principului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”

Legea nr. 272/2004:

Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, rep. : art. 399 alin. (1)

Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015

Curtea reţine că, întrucât art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 nu se referă expres la o anumită categorie de plasament din cele reglementate de actuala legislaţie, nu s-ar putea reţine că acesta vizează exclusiv plasamentul reglementat prin Legea nr. 272/2004, iar nu şi plasamentul reglementat de art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009), fiind aplicabil principiul de interpretare potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”.

De asemenea, nici conţinutul şi efectele măsurii plasamentului nu diferă în funcţie de cele două acte normative – Legea nr. 272/2004 şi de art. 399 alin. (1) din noul Cod civil, având în vedere că inclusiv Legea nr. 272/2004 permite plasamentul minorului în regim de urgenţă, la familia extinsă, incluzând şi bunicii.

Astfel, plasamentul din speţă a fost dispus de o instanţa judecătorească legal învestită, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ale cărei efecte nu mai pot fi repuse în discuţie.

Totodată, dispoziţiile din Procedura anexă la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015, definesc plasamentul prin raportare exclusivă la art. 62 din Legea nr. 272/2004, art. 9 alin. (1) din această procedură constituind sediul materiei în ceea ce priveşte beneficiarii alocaţiei de plasament.

Astfel, conform art. 9 alin. (1) din Procedura anexă la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 – „beneficiază de alocaţie lunară de plasament, denumită în continuare alocaţie, fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului, inclusiv plasamentul în regim de urgenţă în condiţiile prevăzute de Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la o persoană sau familie, la asistentul maternal ori la un serviciu de tip rezidenţial al unui organism privat acreditat, precum şi copilul pentru care a fost instituită tutela, în condiţiile legii.”

Curtea atrage atenţia asupra formulării acestui text, potrivit căruia „beneficiază de alocaţie lunară de plasament, ... fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului”, expresia ulterioară făcând o precizare suplimentară, conform căreia beneficiază de această alocaţie „inclusiv plasamentul în regim de urgenţă în condiţiile prevăzute de Legea nr. 272/2004”.

Însă o astfel de formulare nu exclude din sfera beneficiarilor alocaţiei de plasament persoanele al căror plasament s-a instituit conform art. 399 din noul Cod civil, întrucât formularea textului este în sensul că „beneficiază de alocaţie lunară de plasament, ... fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului”, fără a se distinge după cum este vorba despre plasamentul instituit conform art. 62 (plasamentul) sau de art. 68 din Legea nr. 272/2004 (plasamentul în regim de urgenţă), ori de art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) – plasamentul în mod excepţional.

(Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal,

Decizia civilă nr. 952 din 21 februarie 2017,

rezumată de  judecător dr. Diana Duma-Pătraşcu)

Prin acțiunea promovată în faţa instanței de contencios administrativ, reclamanta a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

- anularea Deciziei nr. x/x.x.2016 (fila 17 dosar Tribunalul Caraş Severin), din dosarul nr. x, emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi si Inspecţie Socială Caraş Severin, privind încetarea dreptului la alocaţia de plasament, ca fiind netemeinică şi nelegală;

- anularea Deciziei nr. x/x.x.2016 (fila 15-16 dosar Tribunalul Caraş Severin), din dosarul nr. x, emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi si Inspecţie Socială Caraş Severin, privind recuperarea unor sume plătite necuvenit cu titlu de alocaţie de plasament, ca fiind netemeinică şi nelegală;

- exonerarea reclamantei de la restituirea sumei de 17.320 lei, care i se impută pe nedrept,

- repunerea de urgenţă a reclamantei în dreptul de încasa alocaţia de plasament pentru minorul A…, nepotul său, de la momentul sistării acestei alocaţii (01.04.2016),

- obligarea pârâtei la plata de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 979/14.10.2016 prima instanță a respins acțiunea reclamantei.

Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamanta.

Prin decizia pronunțată de instanța de recurs a fost admis recursul declarat de reclamanta B… împotriva sentinţei civile nr. 979/14.10.2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. x/115/2016, în contradictoriu cu pârâta intimată Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Caraş-Severin, casată  sentinţa civilă nr. 979/14.10.2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosar nr. x/115/2016 şi, rejudecând cauza s-a dispus anularea Deciziei nr. x/x.x.2016, din dosarul nr. x, emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi si Inspecţie Socială Caraş Severin, privind încetarea dreptului la alocaţia de plasament;  anularea Deciziei nr. x/x.x.2016, din dosarul nr. x, emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Plăţi si Inspecţie Socială Caraş Severin, privind recuperarea unor sume plătite necuvenit cu titlu de alocaţie de plasament; exonerarea reclamantei de la restituirea sumei de 17.320 lei, care i se impută pe nedrept si  repunerea reclamantei în dreptul de încasa alocaţia de plasament pentru minorul A…, nepotul său, de la momentul sistării acestei alocaţii (01.04.2016).

În considerentele deciziei s-a menționat că prin sentinţa civilă nr. 3601/2011, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/290/2011, definitivă prin neapelare, având ca obiect încredinţare minor, s-a luat act de renunţarea la judecată a reclamantului C… şi s-a admis cererea formulată de intervenienta B…– reclamanta din prezenta cauză – în contradictoriu cu pârâta D… şi, în consecinţă, a plasat minorul A… la bunica paternă, intervenienta B…, care va exercita drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor cu privire la persoana copilului, s-a stabilit locuinţa acestuia la intervenientă, urmând ca aceasta să exercite supravegherea copilului şi să îndeplinească actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura, s-a respins cererea privind decăderea din drepturile părinteşti (filele 44-46 nr. x/115/2016 dosar Tribunalul Caraş Severin).

Ca urmare a cererii înregistrate sub nr. 3926/23.08.2012, pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Caraş-Severin a emis Decizia nr. x/x.x.2012, prin care a stabilit dreptul la alocaţia de plasament în cuantum de 97 lei/lunar pentru reclamantă, cu începere din 1.02.2012 (fila 42 dosar nr. x/115/2016 Tribunalul Caraş Severin).

Ulterior, în baza Notei de constatare nr. x/10.03.2016 (fila 18 dosar Tribunalul Caraş Severin), constatând că prin sentinţa civilă nr. 3601/02.12.2011 nu a fost stabilită măsura specială a plasamentului, conform Legii nr.272/2004 şi dreptul la alocaţia lunară de plasament, s-a propus încetarea dreptului la alocaţia de plasament şi constituirea debitului pentru perioada în care a fost încasată necuvenit alocaţia (1.04.2013-31.03.2016).

În baza Notei de constatare, pârâta a emis Decizia nr. x/x.x.2016 privind încetarea dreptului la alocaţia de plasament pentru reclamantă, începând cu data de 01.04.2016 şi Decizia nr. x/x.x.2016 privind recuperarea sumelor plătite necuvenit cu titlu de alocaţie de plasament în cuantum de 17.320 lei, pentru perioada 01.04.2013-31.03.2016 (filele 15-17 dosar nr. x/115/2016 Tribunalul Caraş Severin).

Prin sentinţa civilă nr. 3601/2011, instanţa de judecată nu a stabilit măsura plasamentului faţă de minorul A…, în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, ci doar a plasat (încredinţat) minorul bunicii paterne, respectiv reclamanta, ca urmare a cererii de intervenţie formulată în acţiunea prin care tatăl minorului a solicitat încredinţarea acestuia.

Actele administrative contestate de reclamantă au fost emise de pârâtă cu respectarea dispoziţiilor legale, şi ca urmare a reţinerii corecte a stării de fapt, conform căreia rezultă că faţă de minorul A… nu a fost instituită măsura plasamentului, conform art. 65 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 272/2004.

Curtea observă că reclamanta insistă asupra efectelor sentinţei civile nr. 3601/2011 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/290/2011, susţinând că prin aceasta s-a dispus plasamentul minorului A… la bunica paternă – reclamanta din prezenta cauză, doamna B… – astfel încât în mod îndreptăţi aceasta a beneficiat de alocaţia de plasament care i-a fost sistată prin actele contestate.

În această privinţă, examinând sentinţa civilă nr. 3601/2.12.2011 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/290/2011, ataşată la filele 44-45 dosar nr. x/115/2016 al Tribunalul Caraş-Severin, Curtea constată că în această hotărâre s-a dispus măsura plasării minorului A… la bunica paternă – reclamanta din prezenta cauză, doamna B… – în temeiul art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011), text conform căruia „în mod excepţional, instanţa de tutelă poate hotărî plasamentul copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o instituţie de ocrotire. Acestea exercită drepturile şi îndatoririle care revin părinţilor cu privire la persoana copilului”.

Totodată, instanţa a statuat că doamna B… a exercitat drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor cu privire la persoana copilului, şi s-a stabilit locuinţa acestuia la intervenientă, urmând ca aceasta să exercite supravegherea copilului şi să îndeplinească actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura, s-a respins cererea privind decăderea din drepturile părinteşti.

Curtea admite că această măsură – a plasării excepţionale a copilului în condiţiile art. 399 alin. (1) din noul Cod civil – nu se confundă cu măsurile de protecţie specială a copilului reglementate de art. 59 din Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului nr. 272/2004 (republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 159/5.03.2014) şi care – în opinia autorităţii pârâte – dau dreptul de a beneficia de alocaţie de plasament.

Pentru a identifica deosebirile de regim juridic între plasamentul reglementat art. 399 alin. (1) din noul Cod civil şi cel reglementat prin Legea nr. 272/2004, Curtea a analizat reglementările legale aplicabile celor două categorii de plasament.

Referitor la reglementările legale privind plasamentul copilului şi alocaţia de plasament, Curtea a reţinut că în afara plasării excepţionale a copilului în condiţiile art. 399 alin. (1) din noul Cod civil, art. 59 din Legea nr. 272/2004 prevede că ,,măsurile de protecţie specială a copilului sunt: a) plasamentul; b) plasamentul în regim de urgenţă; c) supravegherea specializată”.

Această diferenţiere rezultă din procedura de dispunere a măsurilor prevăzute de art. 59 din Legea nr. 272/2004, care este reglementată de art. 65 din Legea nr. 272/2004, care prevede următoarele:

,,(1)Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în situaţia în care există acordul părinţilor, pentru situaţiile prevăzute la art.60 lit. b) şi e).

(2) Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului:

a) în situaţia copilului prevăzut la art.60 lit a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art.60 lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;

b) în situaţia copilului prevăzut la art.60 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri.”

Astfel, măsura plasamentului reglementat de art. 59 din Legea nr. 272/2004 se dispune de instanţa judecătorească la cererea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau este stabilită de această din următorul instituţie, iar temeiul plăţii alocaţiei de plasament este art. 128 din Legea nr. 272/2004, care prevede, la alin. (1), că „pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidenţial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condiţiile legii, se acordă o alocaţie lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 1,20 ISR.” (ISR este Indicatorul Social de Referinţă, a cărui valoare a fost stabilită în 2008 la valoarea de 500 lei, prin art. 331 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţă de urgenţă nr. 126/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008, ISR fiind definit prin articolul 5, punctul IX din Legea nr. 76/2002).

Pe de altă parte, Curtea a reţinut că art. 128 din Legea nr. 272/2004 a suferit mai multe modificări de la data la care s-a acordat reclamantei alocaţia de plasament şi până în prezent.

Astfel, din datele dosarului rezultă că alocaţia de plasament a fost plătită reclamantei începând din data de 1.02.2012 – în acest sens fiind Nota de constatare nr. x/x.x.2016 de la fila 18 dosar nr. x/115/2016 Tribunalul Caraş Severin, precum şi Decizia nr. x/x.x.2012, prin care s-a stabilit dreptul la alocaţia de plasament în cuantum de 97 lei/lunar pentru reclamantă, cu începere din 1.02.2012 (fila 42 dosar nr. x/115/2016 Tribunalul Caraş Severin).

a) La data acordării către reclamantă a alocaţiei de plasament – 1.02.2012 – actualul art. 128 (după republicarea Legii nr. 272/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014) era numerotat ca art. 119, conform Legii nr. 272/2004 publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 557/23.06.2004.

Art. 119, în varianta iniţială a Legii nr. 272/2004 (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 557/23.06.2004), avea următorul conţinut la data acordării alocaţiei de plasament – 1.02.2012:

„(1) Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de plasament, în cuantum de 97 lei (sumă stabilită conform indexării prin Hotărârea de Guvern nr. 1663/2008, începând cu luna ianuarie 2009), care se indexează prin hotărâre a Guvernului. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost instituită tutela, în condiţiile legii.

 (2) Alocaţia se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul sau tutorelui.

 (3) Alocaţia de plasament se suportă de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei”.

b) La data de 1.10.2011 a intrat în vigoare şi noul Cod civil (Legea nr. 287/2009, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011), care a reglement plasamentul – ca măsură excepţională la divorţ – conform art. 399 alin. (1), acesta fiind temeiul legal în baza căruia s-a instituit plasamentul la reclamantă al minorului A…, nepotul său.

c) Art. 119 din Legea nr. 272/2004 a fost modificat şi completat prin Legea nr. 257/2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 607 din 30 septembrie 2013.

Conform modificării operate prin Legea nr. 257/2013, art. 119 alin. (1) prevedea că „pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 0,194 ISR. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost instituită tutela, în condiţiile legii”.

Totodată, prin Legea nr. 257/2013, la articolul 119, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:

„(4) Pentru copiii pentru care s-a stabilit măsura plasamentului sau s-a instituit tutela, stabilirea dreptului la alocaţie prevăzută la alin. (1) se face începând cu luna următoare celei în care a fost emisă dispoziţia conducătorului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului sau a instanţei de judecată, după caz.

(5) Procedura de stabilire şi de plată a alocaţiei prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.”

Totodată, prin Legea nr. 257/2013 s-a dispus şi republicarea Legii nr. 272/2004 în Monitorul Oficial, astfel încât Legea nr. 272/2004 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014, iar fostul art. 119 a devenit art. 128, în urma acestei republicări.

d) O nouă modificare a Legii nr. 272/2004 a fost operată conform art. I din O.U.G. nr. 65/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 760 din 20 octombrie 2014.

Astfel, conform O.U.G. nr. 65/2014, la articolul 128, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(1) Pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidenţial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, în condiţiile legii, se acordă o alocaţie lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 1,20 ISR. (ISR este Indicatorul Social de Referinţă, a cărui valoare a fost stabilită în 2008 la valoarea de 500 lei, prin art. 331 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţă de urgenţă nr. 126/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 697 din 14 octombrie 2008, fiind definit prin articolul 5, punctul IX din Legea nr. 76/2002).

 (2) Alocaţia prevăzută la alin. (1) se plăteşte persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui şi este destinată asigurării drepturilor prevăzute la art. 129 alin. (1).”

De asemenea, prin Legea nr. 257/2013, la articolul 128, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (6), cu următorul cuprins:

„(6) În vederea urmăririi modului de utilizare a alocaţiei prevăzute la alin. (1), direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sau, după caz, organismele private autorizate transmit rapoartele prevăzute la art. 73 alin. (2) şi agenţiei pentru plăţi şi inspecţie socială a judeţului, respectiv a municipiului Bucureşti”.

e) Un ultim act normativ cu impact în prezenta cauză este Ordinul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice nr. 1733/2015 din 19 august 2015 privind aprobarea Procedurii de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament, care a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 680 din 8 septembrie 2015.

Curtea observă că Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 680 din 8 septembrie 2015, intrând în vigoare la 8 septembrie 2015, respectiv la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, conform art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Conform art. 1 din Procedura de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament – Anexa 1 la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 – „plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, după caz, în condiţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la o persoană sau familie, la un asistent maternal ori la un serviciu de tip rezidenţial licenţiat, în condiţiile legii.”

Totodată, conform art. 9 alin. (1) din Procedura anexă la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 – „beneficiază de alocaţie lunară de plasament, denumită în continuare alocaţie, fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului, inclusiv plasamentul în regim de urgenţă în condiţiile prevăzute de Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la o persoană sau familie, la asistentul maternal ori la un serviciu de tip rezidenţial al unui organism privat acreditat, precum şi copilul pentru care a fost instituită tutela, în condiţiile legii.”

Din istoricul reglementărilor legale expus mai sus, Curtea a reţinut că.

- până la data de 1 octombrie 2011, plasamentul era reglementat exclusiv prin Legea nr. 272/2004;

- de la 1 octombrie 2011 a intrat în vigoare noul Cod civil (Legea nr. 287/2009, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011), care a reglement plasamentul – ca măsură excepţională la divorţ – conform art. 399 alin. (1), acesta fiind temeiul legal în baza căruia s-a instituit plasamentul la reclamantă al minorului A…, nepotul său.

- alocaţia de plasament a fost reglementată conform art. 119 din Legea nr. 272/2004 – devenit art. 128 după republicarea Legii nr. 272/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014;

- conform art. 119 alin. (1) din Legea nr. 272/2004, astfel cum era în vigoare la data acordării alocaţiei de plasament – 1.02.2012 – „pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de plasament, în cuantum de 97 lei (sumă stabilită conform indexării prin Hotărârea de Guvern nr. 1663/2008, începând cu luna ianuarie 2009), care se indexează prin hotărâre a Guvernului. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost instituită tutela, în condiţiile legii”, iar alineatul al doilea al art. 119 prevedea că „alocaţia se plăteşte persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul sau tutorelui”.

- art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 (în numerotarea după republicarea Legii nr. 272/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014), prevedea că „pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 0,194 ISR. De această alocaţie beneficiază şi copilul pentru care a fost instituită tutela, în condiţiile legii”.

Este de observat că art. 119 alin. (1), respectiv art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 (în urma republicării Legii nr. 272/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014) prevede, la modul general, că „pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de plasament”, fără a se face o trimitere la temeiul legal în baza căruia s-a dispus plasamentul, respectiv fără a distinge după cum este vorba despre plasamentul instituit conform art. 62 (plasamentul) sau de art. 68 din Legea nr. 272/2004 (plasamentul în regim de urgenţă), ori de art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) – plasamentul în mod excepţional.

Curtea subliniază că interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale trebuie realizată în primul rând din punct de vedere gramatical – după sensul cuvintelor folosite de către legiuitor şi modul cum sunt ele aşezate şi legate în frază – dar şi teleologic, căutându-se să se descopere scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor juridice de care s-au prevalat părţile, tocmai pentru a discerne, în raport cu acest scop, semnificaţia ce trebuie atribuită textelor şi care să fie cât mai apropiată de intenţia presupusă a legiuitorului,

De asemenea, interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale trebuie realizată şi sistematic, metodă care să ţină seama de locul normei juridice ce trebuie interpretată în contextul legii sau în contextul întregii legislaţii conexe.

 Nu în ultimul rând interpretarea judiciară a dispoziţiilor legale trebuie realizată din punct de vedere logic, context în care trebuie să se ţină seama şi de regulile specifice de interpretare exprimate, în doctrină, prin formulări precum aceea că legea specială derogă de la cea generală – „specialia generalibus derogant”, că excepţia este de strictă interpretare – conform adagiului „exceptio est strictissime interpretationis”, sau că unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, ori că dispoziţiile legale trebuie interpretate în sensul în care ele produc efecte, iar nu într-un sens contrar – „actus interpretandus est pretins ut valeat quam ut pereat”.

Motivele instituirii plasamentului excepţional din speţă sunt legate de situaţia specială a minorului şi de aprecierea că această măsură este în interesul superior al copilului. În acest sens, Curtea constată că, potrivit considerentelor sentinţei civile nr. 3601/2.12.2011, pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosarul nr. x/290/2011, ataşată la filele 44-45 dosar nr. x/115/2016 Tribunalul Caraş Severin, rezultă că instanţa a constatat că „minorul se află în îngrijirea intervenientei, bunica paternă , deoarece tatăl execută o pedeapsă privativă de libertate iar mama l-a părăsit”.

Or, o astfel de situaţie se poate circumscrie şi plasamentului în regim de urgenţă reglementat conform art. 68 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, text conform căruia „plasamentul în regim de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al cărui unic ocrotitor legal sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt motiv, aceştia nu-şi pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil”.

Totodată, prin sentinţa civilă nr. 3601/2.12.2011 a Judecătoriei Reşiţa s-a reţinut că „din probele administrate, declaraţiile martorului, ancheta socială şi poziţia reclamantului instanţa reţine că sunt îndeplinita condiţiile existenţei unei situaţii excepţionale, minorul fiind lipsit efectiv de ocrotirea părintească, motiv pentru care instanţa va admite în principiu şi în fond cererea de intervenţie în interes propriu a bunicii paterne, intervenienta B… . În consecinţă a stabilit plasarea minorului la aceasta  unde îi stabileşte şi locuinţa.

Faţă de cele arătate mai sus, s-a constatat că intervenienta dispune de condiţii materiale şi morale optime creşterii şi educării minorilor, apreciindu-se că este în interesul minorului ca acesta să rămână pe mai departe în grija ei, acolo unde a crescut, care poate să asigure acestuia toate cele necesare educaţiei şi pregătirii sale profesionale, măsura fiind în concordanţă cu dispoziţiile  art. 2, 31, 32 din Legea nr.272/2004 privind promovarea intereselor minorilor”.

În privinţa consecinţelor plasamentului dispus în speţă conform art. 399 din noul Cod civil, Curtea a observat că prin sentinţa civilă nr. 3601/2.12.2011 a Judecătoriei Reşiţa s-a dispus plasarea minorului A… „la bunica paternă intervenienta B…, care a exercitat drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor cu privire la persoana copilului” şi s-a stabilit „locuinţa acestuia la intervenientă, urmând ca acesta să exercite supravegherea copilului şi să îndeplinească actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa”.

Or, astfel de consecinţe sunt reglementate şi în cazul plasamentului în regim de urgenţă, art. 68 alin. (5) din Legea nr. 272/2004 prevăzând că „pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului”.

De asemenea, conform art. 63 din Legea nr. 272/2004, „pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia, asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire”.

În privinţa beneficiarilor măsurilor de protecţie specială, Curtea a reţinut că şi în speţa de faţă minorul A… putea beneficia de plasamentul instituit conform Legii nr. 272/2004. În acest sens, art. 60 din Legea nr. 272/2004 prevede că „de măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:

a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;

b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;

c) copilul abuzat sau neglijat;

d) copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare;

e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal”.

De asemenea, art. 68 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 prevede că „plasamentul în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar, care se stabileşte pentru copilul aflat în următoarele situaţii:

a) abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă;

b) găsit sau părăsit în unităţi sanitare”.

Or, este evident că prin sentinţa civilă nr. 3601/2.12.2011 a Judecătoriei Reşiţa s-a constatat că „minorul se află în îngrijirea intervenientei, bunica paternă, deoarece tatăl execută o pedeapsă privativă de libertate, iar mama l-a părăsit.

În consecinţă, Curtea a reţinut că plasamentul dispus prin sentinţa civilă nr. 3601/2.12.2011 a Judecătoriei Reşiţa se circumscrie cazurilor şi condiţiilor reglementate Legea nr. 272/2004, iar minorul şi persoana care l-a luat în plasament îndeplinesc cerinţele impuse Legea nr. 272/2004 pentru instituirea plasamentului conform acestui act normativ, diferind numai temeiul legal şi procedura de instituire a acestor măsuri.

De altfel, inclusiv autoritatea pârâtă a procedat în cazul reclamantei conform procedurii aplicabile plasamentului instituit în baza Legea nr. 272/2004, încheind contractul cu familia nr. x/x.x..2012 (fila 49 dosar nr. x/115/2016 Tribunalul Caraş Severin) şi emiţând structura-cadru a planului de recuperare a copilului cu dizabilităţi (fila 50 dosar nr. x/115/2016 Tribunalul Caraş Severin).

Ţinând seama că sentinţa civilă nr. 3601/2.12.2011 a Judecătoriei Reşiţa a fost emisă în urma efectuării unei anchete sociale, Curtea constată că nu există nici un temei legal pentru a considera că plasamentul dispus prin această hotărâre judecătorească definitivă nu se circumscrie ipotezelor reglementate Legea nr. 272/2004.

În ceea ce priveşte dispoziţiile din Procedura de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament – Anexa 1 la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015, Curtea constată că pârâta a invocat dispoziţiile art. 1 din această procedură, pentru a argumenta că reclamanta nu are dreptul la alocaţia de plasament decât în cazul instituirii unei astfel de măsuri conform Legii nr. 272/2004.

Conform art. 1 din Procedura de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament – Anexa 1 la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 – „plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, care poate fi dispusă, după caz, în condiţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la o persoană sau familie, la un asistent maternal ori la un serviciu de tip rezidenţial licenţiat, în condiţiile legii.”

Curtea a reţinut că, într-adevăr, definiţia plasamentului din art. 1 din Procedura anexă la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 exclude instituţia plasamentului reglementat conform art. 399 din noul Cod civil, însă acest aspect nu poate determina negarea efectelor juridice ale unui text cu forţă juridică superioară. Astfel, nu se poate reţine că prin acest ordin ministerial s-ar putea nega efectele plasamentului reglementat conform art. 399 din noul Cod civil, întrucât o astfel de interpretare ar contraveni principiului ierarhiei actelor juridice cu caracter normativ.

Cu privire la principiul ierarhiei actelor juridice cu caracter normativ, Curtea a subliniat, cu titlu preliminar, că legalitatea unui act normativ emis de autorităţile administraţiei publice locale se evaluează în raport cu reglementările cuprinse în actele de nivel superior adoptate în materia respectivă. Legalitatea unui act normativ emis de autorităţile administraţiei publice locale implică respectarea reglementărilor emise în domeniul respectiv şi care sunt cuprinse în Constituţia României, în legi sau în acte emise de Guvernul României sau de alte autorităţi centrale de reglementare.

În acest sens – cu privire la ierarhia actelor normative – art. 4 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative (astfel cum a fost republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010 şi modificată ulterior republicării prin Legea nr. 29/2011), prevede următoarele:

 (1) Actele normative se elaborează în funcţie de ierarhia lor, de categoria acestora şi de autoritatea publică competentă să le adopte.

 (2) Categoriile de acte normative şi normele de competenţă privind adoptarea acestora sunt stabilite prin Constituţia României, republicată, şi prin celelalte legi.

 (3) Actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă.

Totodată, conform art. 81 alin. (1) (fostul art. 79 anterior republicării din 2010) din Legea nr. 24/2000, „la elaborarea proiectelor de hotărâri, ordine sau dispoziţii se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legii, hotărârilor şi ordonanţelor guvernului şi altor acte de nivel superior”.

Având în vedere dispoziţiile citate mai sus, Curtea a reţinut că definiţia plasamentului din Procedura anexă la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 nu poate fi interpretată în sensul negării efectelor plasamentului reglementat conform art. 399 din noul Cod civil, întrucât o astfel de interpretare ar contraveni principiului ierarhiei actelor juridice cu caracter normativ.

De asemenea, ţinând seama că Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 a fost emis în executarea dispoziţiilor art. 128 din Legea nr. 272/2004, acest ordin trebuie circumscris efectelor juridice reglementate conform textului legal în executarea căruia a fost emis.

Or, Curtea reaminteşte că art. 119 alin. (1), respectiv art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 (în urma republicării Legii nr. 272/2004 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 5 martie 2014) prevede, la modul general, că „pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului se acordă o alocaţie lunară de plasament”, fără a se face o trimitere la temeiul legal în baza căruia s-a dispus plasamentul, respectiv fără a distinge după cum este vorba despre plasamentul instituit conform art. 62 (plasamentul) sau de art. 68 din Legea nr. 272/2004 (plasamentul în regim de urgenţă), ori de art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) – plasamentul în mod excepţional.

Pe de altă parte, revenind la dispoziţiile din Procedura anexă la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015, Curtea observă că deşi art. 1 din această Procedură defineşte plasamentul prin raportare exclusivă la art. 62 din Legea nr. 272/2004, art. 9 alin. (1) din această Procedură constituie sediul materiei în ceea ce priveşte beneficiarii alocaţiei de plasament.

Astfel, conform art. 9 alin. (1) din Procedura anexă la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 – „beneficiază de alocaţie lunară de plasament, denumită în continuare alocaţie, fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului, inclusiv plasamentul în regim de urgenţă în condiţiile prevăzute de Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la o persoană sau familie, la asistentul maternal ori la un serviciu de tip rezidenţial al unui organism privat acreditat, precum şi copilul pentru care a fost instituită tutela, în condiţiile legii.”

Curtea a atras atenţia asupra formulării acestui text, potrivit căruia „beneficiază de alocaţie lunară de plasament, ... fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului”, expresia ulterioară făcând o precizare suplimentară, conform căreia beneficiază de această alocaţie „inclusiv plasamentul în regim de urgenţă în condiţiile prevăzute de Legea nr. 272/2004”.

Însă o astfel de formulare nu exclude din sfera beneficiarilor alocaţiei de plasament persoanele al căror plasament s-a instituit conform art. 399 din noul Cod civil, întrucât formularea textului este în sensul că „beneficiază de alocaţie lunară de plasament, ... fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului”, fără a se distinge după cum este vorba despre plasamentul instituit conform art. 62 (plasamentul) sau de art. 68 din Legea nr. 272/2004 (plasamentul în regim de urgenţă), ori de art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009) – plasamentul în mod excepţional.

Faptul că se face referire „inclusiv plasamentul în regim de urgenţă în condiţiile prevăzute de Legea nr. 272/2004” nu poate determina excluderea din sfera acestui articol a plasamentului instituit conform art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009), întrucât expresia „inclusiv” nu poate avea semnificaţia opusă, a excluderi altor forme de plasament.

Din acest punct de vedere, Curtea a reţinut că nici dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Procedura anexă la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 – care constituie sediul materiei în ceea ce priveşte beneficiarii alocaţiei de plasament din acest act normativ – nu exclude beneficiul alocaţiei de plasament în cazul plasamentului instituit conform art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009).

În concluzie, ţinând seama de interpretarea dispoziţiilor art. 128 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 – care nu poate fi interpretat că acesta vizează exclusiv plasamentul reglementat prin Legea nr. 272/2004, iar nu şi plasamentul reglementat de art. 399 alin. (1) din noul Cod civil – precum şi de dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Procedura anexă la Ordinul M.M.F.P.S.P.V. nr. 1733/2015 (care constituie sediul materiei în ceea ce priveşte beneficiarii alocaţiei de plasament din acest act normativ), care nu exclude beneficiul alocaţiei de plasament în cazul plasamentului instituit conform art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009), Curtea a reţinut că este eronată interpretarea dată de autoritatea pârâtă acestor reglementări legale şi că beneficiază de alocaţia de plasament inclusiv persoana faţă de care s-a dispus plasamentul instituit conform art. 399 alin. (1) din noul Cod civil (Legea nr. 287/2009).

Raportat la această constatare, Curtea a reţinut şi nelegalitatea sistării alocaţiei de plasament către reclamantă, în numele minorului care i-a fost dat în plasament, precum şi nelegalitatea dispoziţiei de obligare a reclamantei la restituirea sumelor primite anterior cu titlul de alocaţie de plasament.

Cum anularea actului administrativ nelegal implică înlăturarea oricăror efecte produse de acest act ulterior emiterii sale, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii acestui act, instanţa a admis şi cererea de repunere a reclamantei în dreptul de încasa alocaţia de plasament pentru minorul A…, nepotul său, de la momentul sistării acestei alocaţii.

Domenii speta

Spete similare